Ritualurile rebeliunii hippie, de la structură la antistructură şi înapoi

Radu UMBREŞ
Publicat în Dilema Veche nr. 804 din 17-23 iulie 2019
Ritualurile rebeliunii hippie, de la structură la antistructură şi înapoi jpeg

În filmul The Wild Ones, Marlon Brando este liderul găștii Black Rebel Motorcycle Club. Întrebat de o fată „Împotriva a ce vă răzvrătiți?”, acesta răspunde insolent și imperturbabil „Ce aveți?”. Anul este 1953, America a ieșit ca marele cîștigător din cel de-al Doilea război mondial și se îndreaptă spre una dintre cele mai prospere perioade din istoria să. De unde, atunci, rebeliunea?

Antropologia poate propune un punct de plecare din alt loc și alt timp: Africa colonială și post-colonială studiată de antropologii britanici Max Gluckman și Victor Turner. Amîndoi trăgîndu-se din funcționalism, vedeau societatea ca un organism unitar, ținut laolaltă de tradiții, structuri sociale, moralitate și solidaritate, de un mod de a gîndi și de a simți la fel. Dar, ca buni etnografi și atenți teoreticieni, fiecare și-a construit o interpretare antropologică ce pleacă de la prezenţa și importanţa conflictului social. Și amîndoi ne pot ajuta să înțelegem ce a fost și ce nu a fost Woodstock-ul în evoluția societății occidentale.

O să presupun că cititorii sînt familiarizați întrucîtva cu istoria festivalului, așa că voi insista doar asupra unui aspect care mă interesează aici. Woodstock a fost un ritual al rebeliunii. Printre multele motive care s-au adunat oamenii la ferma lui Yasgur a fost rebeliunea împotriva sistemului, „the man”, normalul și obligatoriul. Împotriva războiului, împotriva sexualității burgheze, împotriva rasismului, împotriva capitalismului, împotriva politicienilor și împotriva răului din lume. Country Joe a adunat zeci de mii de voci să ridice un deget mijlociu în faţa politicienilor și militarilor care îi trimiteau în Vietnam. Armele lor erau iubirea exprimată prin sex, droguri și muzică - nu neapărat toate laolaltă, nu neapărat în această ordine.

În Africa, Gluckman a observat că multe ritualuri se învîrteau în jurul unor tensiuni ontologice din societate. Tineri contra bătrîni, femei contra bărbați, cei slabi contra celor puternici. Conflicte mocnite în viața de zi cu zi deveneau evidente în ritual, simbolizate prin exces și inversiune. Ca un bun funcționalist, Gluckman întoarce la 180 de grade rolul rebeliunii care nu contestă decît aparent ordinea socială. Regele este umilit, dar regalitatea rămîne recunoscută. Agresiunea simbolică se îndreaptă asupra persoanelor, nu asupra sistemului. Mai mult, ritualurile rebeliunii duc tocmai la conservarea și reproducerea societății, așa cum o valvă eliberează presiunea acumulată dintr-un sistem închis și îi permite funcționarea pe mai departe. 

De unde presiunea? 

A jucat oare Woodstock un rol similar în societatea americană? De unde presiunea? Aici ne ajută o altă idee, din sociologie de aceasta dată. Ipoteza Easterlin pleacă de la relația între fertilitate și prosperitate în ciclurile generaţionale vestice. Pe scurt, cohortele cu puţini membri, cum a fost „generația tăcută” născută în anii `20-`40, tind să producă mai mulți descendenți. Atunci cînd cohorta generaţională este redusă cantitativ, oamenii au acces ușor la locuri de muncă, competiția socială este redusă, iar decizia de a face copii (și într-un număr mai ridicat) este ușurată. Dar acest fenomen duce la o viitoare generație cu mulți membri, cum a fost cea născută în anii `40-`60, așa numiții „baby boomers”. Aceștia întîmpină o altfel de realitate socială. Numărul ridicat al acestora duce la competiție socială pentru accesul la educație și la locuri de muncă. Tensiunea socială creşte în directă relație cu presiunea demografică. Pentru un exemplu familiar, gîndiți-vă la „decreţei”, generația născută în anii `60-`80 în România în urma politicilor nataliste ale unui stat totalitar. Aceștia au fost în avanposturile anticomunismului popular și au condus la schimbarea socială post-`89 mînați de presiunea socială a competiției și a revoltei împotriva sistemului vechi și a constrîngerilor acestuia.

În Statele Unite ale anilor `60-`70, această cohortă imensă este cea care a dat naștere contraculturilor ce s-au întîlnit la Woodstock, care au trăit „vara iubirii” din San Francisco, care au început să experimenteze sexualitatea liberă, care s-a deschis către idei religioase și spirituale venite din mistica orientală, care a încercat organizarea economică și socială a comunelor autonome egalitariene.

În fiecare dintre aceste dimensiuni, generația flower power se împotrivea status-quo-ului. Într-un fel sau altul, hipioții se opuneau structurilor sociale bazate pe monogamie și familii stabile, pe religii organizate doctrinar sau secularism rațional, capitalism și economie de piață, se opuneau statului naţional poziționat geopolitic în opoziție cu alte state naționale. Împotriva societății „așa cum e” se ridica comunitatea „cum ar putea să fie”, utopia împotriva pragmatismului, libertatea împotriva constrîngerilor.

Aici ne ajută perspectiva asupra ritualului ca transformare. Ca și profesorul sau Gluckman, Turner ia în serios conflictul ca element fundamental al vieții sociale, însă îl pune în relație dialectică cu stabilitatea și reproducerea organizării sociale. Reluînd o temă studiată de Van Gennep, Turner analizează practicile și reprezentările mentale ce însoțesc parcursul social al omului în riturile de trecere dintr-o identitate veche într-una nouă. Transformarea individuală este un fenomen atît individual, cît și social, care pune în contrast tensiunile intra- și inter-umane și oferă o rezolvare recurentă a problemelor ontologice ale societății. Ideea fascinanta a lui Turner este cea de liminalitate, un spaţiu ideatic dar și material în care structura socială este contestată și temporar abolită. Ierarhiile se dizolvă sau sînt inversate, normele se suspendă, identitățile sociale dispar și, o dată cu ele, întreaga organizare rigidă a vieții pe care Turner o numește „societas”. Dar societatea nu dispare, ea este înlocuită de o nouă formă de interacțiune socială între indivizi - „communitas”. În acest loc simbolic, indivizii devin similari, diferențele sociale se estompează, regulile „normale” sînt înlocuite de o efervescenţă socială și psihologică în care totul este posibil. Oamenii trăiesc în zona „betwixt and between”, „nici aici, nici acolo”, spațiul liminal al anti-structurii. Însă trăirea liminală este doar temporară. Ritualul închide cercul prin întoarcerea la structură, la viața de zi cu zi cu regulile și identitățile care fac societatea să funcționeze pe termen lung. Individul se schimbă, dar societatea rămîne la fel.

Schema turneriană poate explica cum Woodstock a reprezentat exact acest moment liminal în transformarea generației „baby boomers”. Festivalul a reprezentat momentul culminant al unei rebeliuni împotriva societății postbelice, împotriva conservatorismului tăcut al Americii eisenhoweriene, împotriva familiei din suburbii cu mașină, copii, peluză, cățel, steagul în faţa casei și grătarul din spatele ei, votînd democrați sau republicani fară ca alegerea să reprezinte o schimbare reală, uniţi în faţa pericolului real sau imaginar al comunismului sovietic. Toate aceste structuri au fost contestate de contracultura anilor `60. La Woodstock, oamenii au anulat ierarhiile, s-au contopit într-un tot unit de iubire și libertate, de explorare a limitelor ființei umane.

Woodstock începe cu Ritchie Havens, care își folosește chitara ca un instrument de percuție, intrînd în transă că un şaman siberian, purtînd cu el întreaga comunitate în jurul ideii de „libertate”. A doua zi, Santana și formația sa duc transa mai departe cu un Michael Shrieve ce hipnotizează din spatele bateriei pe „Soul Sacrifice”. Muzicienii și audienţa se contopesc într-un organism ce pulsează pe ritm și creativitate exuberantă.

Dar cît de mult se poate întinde ritualul destrămării structurii sociale? Anti-structura liminală are limitele ei. Transa și libertatea extremă sînt extenuante cognitiv și social. Nevoia de structură își face simțită prezenţa pe fondul epuizării resurselor liminalităţii.

Și iată cum se încheie festivalul, cu Jimi Hendrix improvizînd pe marginea imnului Statelor Unite, probabil una dintre cele mai slabe interpretări ale sale. Solo-ul suna chinuit, creativitate fără orizont pe fondul dezorganizării care a împins programul către dimineață. O melodie înălțătoare pentru patrioții împotriva cărora s-a strîns comunitatea Woodstock devine un simbol al dezagregării unei generații, care a îmbrățișat contracultura, dar nu a reușit să înlocuiască structura socială existentă. Alternativa la structura emoțional-politică din „Star Spangled Banner” nu convinge și încheie festivalul cu expresia limitelor libertății totale.

Cohorta de „baby boomers” a sfîrșit prin a fi înglobată, apropriată, domesticită de societatea americană a consumului, a capitalismului, a liberalismului social și economic ca alternativă pragmatică la revoluție. Rebeliunea s-a sfîrșit, revoluția nu a avut loc. Hipioții de ieri sînt antreprenorii, profesorii, președinții de mîine.

Confirmînd ideile lui Easterlin, următoarea generație este mai redusă demografic, conflictul social se dezamorsează, capitalismul rezistă și se dezvoltă mai departe prin reinventare și globalizare, Statele Unite rămîn societatea dominantă a trecerii în noul mileniu. 

Ce rămîne în spate? 

Epitaful generației Woodstock a fost scris de Hunter S. Thompson în 1971 cînd entuziasmul a murit, și în urma să a rămas senzația inefabilă a unui fenomen unic dar efemer, a utopiei nerealizate: „San Francisco în mijlocul anilor `60 era un timp și un loc foarte special căruia să-i aparții. Poate a însemnat ceva. Poate că nu, pe termen lung… Dar nici o explicație, nici o combinație de cuvinte sau muzică sau amintiri nu poate să atingă acel sens al conștiinței că ai trăit în acel colt de lume și de timp. Orice ar fi însemnat asta. Istoria e greu de aflat, datorita porcăriilor vîndute, dar chiar fară să știi „istorie” pare perfect rezonabil să te gîndești că din cînd în cînd energia unei întregi generații erupe într-un lung și frumos fulger, pentru motive pe care nimeni nu le-a știut pe moment și care nu pot niciodată să explice retrospectiv ce s-a întîmplat cu adevărat. Era nebunie în orice direcție, la orice oră. Dacă nu peste Golf, atunci pe podul Golden Gate sau pe ruta 101 către Los Altos sau La Honda. Puteai să aprinzi scîntei oriunde. Era o senzație universală fantastică că orice făceam era bine, că noi cîștigam.... Posedam momentul, călăream pe vîrful unui val înalt și superb. Acum, la mai puțin de cinci ani, poți să mergi pe un deal înalt din Las Vegas și să te uiți spre vest, și un ochi bun poate aproape vedea punctul maxim unde valul s-a spart într-un final și s-a rostogolit înapoi.”

Într-un fel, Woodstock a fost unic, dar deloc special. Ideile de rebeliune ritualică și de liminalitate anti-structurală sînt vechi în antropologie, iar legătura cu Woodstock a apărut în discuțiile cu două studente la masterul de antropologie de la SNSPA. Ele studiază ceva fascinant de similar. Nu e Woodstock, e Waha. Laura-Maria Ilie urmărește un grup de performeri care explorează transa din muzica electronică, iar Raluca Bumbac va studia participanții ce caută latura spirituală a festivalului. Amîndouă s-au întîlnit cu interpretări etnografice care evocă tensiunea între structură și anti-structură în mintea și acțiunile unei micro-societăți care re-creează un „communitas” în afara sau împotriva largului „societas”. Cercetările lor surprind un fragment dintr-un fenomen universal uman. Oamenii își creează mereu și pretutindeni spatii liminale prin dans și muzică, prin sexualitate, prin droguri, prin spiritualitate, prin ritual. Mecanismele mentale și sociale ale structurii și anti-structurii sînt universale. Uneori, ele reușesc să se focalizeze într-un fenomen de masă care vorbește despre o întreagă societate la un moment istoric.

Woodstock a fost un astfel de loc și de timp al anti-structurii. Însă ce e val, ca valul trece. Sau, cum ar spune Turner, „omul este o entitate atît structurală cît și anti-structurală, care crește prin antistructură și se conservă prin structură [...] într-o relație de complementaritate, nu contradicție.” 

Radu Umbreş este antropolog convertit la abordările cognitive. Predă la SNSPA și va publica în curînd prima sa etnografie: Trăind cu neîncredere. Moralitate și cooperare într-un sat din Romania.

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Cea mai coruptă țară din UE. România, în top 3
Raportul Transparency International reflectă modul în care este percepută corupția din sectorul public din 180 de state și este făcut prin acordarea de puncte.
image
Un ieşean, obligat să plătească facturile unei case în care nu mai locuieşte de 8 ani
Un bărbat din Iaşi s-a trezit cu o surpriză neplăcută, când a aflat că trebuie să plătească facturile noilor proprietari ai casei în care nu mai locuieşte de opt anI. Acest lucru s-a întâmplat pentru că noii locatari nu au transferaT contractul pe numele lor.
image
Vietnamez filmat la Cluj cum jupoaie un șobolan. „Capturează ilegal și mănâncă tot ce mișcă” VIDEO
Un vietnamez a fost filmat în incinta unei fabrici din Cluj-Napoca pe când jupoaie șobolani. Clujeanul care a făcut publică filmarea susține că acesta face parte dintr-un grup de vietnamezi care vânează și mănâncă tot ce prinde: șobolani, păsări, iepuri.

HIstoria.ro

image
Reglementarea prostituției în București, la sfârșitul secolului al XIX-lea
Către finalul secolului al XIX-lea, toate tentativele întreprinse pentru a diminua efectele prostituției prin regulamente, asistență medicală și prin opere de binefacere nu dădeau rezultatele așteptate, mai ales în ceea ce privește răspândirea bolilor venerice.
image
Caragiale: un client râvnit, dar un cârciumar prost VIDEO
Caragiale: un client râvnit, un cârciumar prost
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.