Ritualuri şi eficienţă

Intrarea în Uniunea Europeană ne-a făcut să reevaluăm, încă o dată, în ce măsură se păstrează tradiţiile în satele româneşti, mai ales în zonele considerate bogate, dar şi conservatoare din perspectivă etnografică. Deja din această primă afirmaţie se conturează destule generalizări şi ambiguităţi, care trebuie, dacă nu lămurite, măcar puse în discuţie. Întîi noţiunea de "tradiţii", căreia unii dintre colaboratorii numărului s-au străduit să-i găsească explicaţii plauzibile. Pînă la urmă, fără a avea vreo pretenţie de definiţie riguroasă, de dicţionar, s-a ajuns la concluzia că acest important cuvînt înseamnă, simplificînd, partea bună a modului de viaţă rural: obiceiuri cotidiene, legate de munca în gospodărie, şi circumscrise ciclurilor naturale şi religioase; felul în care săteanul îşi lucrează pămîntul, îşi creşte animalele, îşi construieşte casa, şi-o ornează cu covoare, ştergare, cuverturi, îşi alege ursitul/a, îşi iniţiază copilul în cele lumeşti, îşi îngroapă morţii, se raportează la comunitate şi, nicidecum în ultimul rînd, la Dumnezeu. Toate acestea sînt lucruri fireşti, cu motivaţii profunde, în afara micilor schimbări din viaţa socială a oamenilor. Într-o lume în care accentul se mută, tot mai mult, de pe transcendental pe cotidian, ritualurile mărunte capătă tot mai mare relevanţă. Acesta este stratul mai curînd afectat de apropiata intrare în Uniunea Europeană şi de valurile succesive de schimbări şi migraţii din zona rurală rom