Rîsu-plînsu' cu Garcea şi Rosalinda

Alin IONESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 83 din 18 Aug 2005
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Ecranul românesc al ultimilor ani se zgîlţîie de un rîs crispat, sarcastic, îmbibat cu o fiere ironică, antipatică şi depresivă. Avem parte de un umor acru şi prost, declanşat parcă de un vaccin care să te facă să rîzi doar ca să eviţi sinuciderea. Rîdem de noi înşine cu un rîs bolnav, vulgar, lipsit de detaşarea unui haz curativ. Rîsul ne e dureros şi lipsit de convingere căci, în fond, ne hlizim la prezent filtrîndu-l prin morbiditatea jurnalului de ştiri. Şi asta pentru că din firava noastră producţie de sitcom-uri lipsesc caracterele complexe, construite inteligent, cu nume proprii, cu vocaţie de personaje. Tanţa, Costel, Garcea, Americanu', Tilică nu sînt altceva decît olteni, hoţi, administratori de bloc, poliţişti, soldaţi idioţi. În nici un caz personaje cu arhitectură intimă, oameni reali, cu drame, cu frustrări sau autoironii, cu umor natural izvorît din situaţii hazlii, dar perfect posibile. Mai mult, mesajul acestor seriale este excesiv sexual, fără să exploateze cu oareşce detaşare delicioasele probleme erotice ale vieţii cuplului autohton, prins între tradiţiile familiste patriarhale şi războiul de gherilă dus în mediul strîmt al cuplului urban şi postmodern. Există un public românesc, cu vîrste cuprinse între 25 şi 40 de ani, cu studii medii şi superioare, interesat de poveşti în care să se regăsească viaţa sinuoasă de tranziţie, dar care nu rîde nici plătit la producţiile televiziunilor comerciale sau ale TVR. Acest public există şi i se poate spune, chiar trebuie să i se spună, o poveste veselă şi realistă despre relaţiile ombilicale ale copiilor angajaţi în Bucureşti, după terminarea facultăţii, cu părinţii rămaşi în provincie, despre idealul "vieţii decente", despre depăşirea obsesiei naţionale a halelii după apariţia supermarket-ului, despre adaptarea românească a feluritelor life-style-uri de import, despre gagici cu cariere în advertising şi management-ul de top, care vin seara acasă şi găsesc numai o pisică înfometată. Criza vieţii urbane, cu vertijurile ei, cu suferinţele hazlii ale primei generaţii de capitalişti, nu face obiectul nici unei meditaţii autoironice, nici haioase, nici ludice, nicicum. Şi în timp ce Boncea se ocupă să-l facă să rîdă pe consumatorul de Passion şi Kreskova, noi, ceilalţi, nu zîmbim decît la Seinfeld, Sex and the City, M.A.S.H. sau Ally McBeal. Ce să facem? Pur şi simplu, nu ne regăsim în Nelu Curcă şi nici în trupa de soldaţi tîmpiţi conduşi de Tilică. Şi nimeni nu se învredniceşte să ne ofere altceva. La ora actuală televiziunile îşi scot banii lejer din proşti care se hăhăie la glume sexiste de autobază şi n-au chef să muncească pentru a-i amuza pe deştepţii cu venituri peste 500 de euro pe lună, care se uită la talk-show-uri şi la seriale americane. Însă, într-un an-doi, cei de la Dove şi Carlsberg vor dori să-şi plaseze spoturile şi în producţii băştinaşe de calitate. Atunci poate vom rîde cu Tavi şi Matei, nu numai cu Jerry şi Kramer. Telenovela e unul din primele produse din categoria consumabilelor video importate în România, odată cu deschiderea supapei comerciale a anilor '90. Practic, sosul emoţional al personajelor cu complicaţii sentimentale tipizate s-a îmbibat în aceşti ultimi ani în societate, reuşind să construiască sufletul colectiv al telespectatoarei postului Acasă TV, al publicului fidelizat al telenovelei Numai iubirea şi al doamnei Tatu. Acum, fără să facem mofturi estetice, telenovela ca specie vizuală ocupă acelaşi palier de nevoi ca şi filmele porno. Este deci o specie videologică fără pretenţii, care încearcă să ofere un surogat de împlinire sufletească unei anumite categorii socio-emoţionale pentru care a participa la povestea de pe ecran e o formă de re-trăire, prin delegaţie, a unei vieţi fără gust propriu. Şi, precum într-un film porno, voyeur-ul se delectează cu o succesiune standard a poziţiilor erotice, cu un libido artificial şi exacerbat, cu penisuri supranaturale reiterate într-o expandare neverosimilă a timpului cinematografic, tot aşa într-o telenovelă există multă nimfomanie emoţională, decoruri frustrante din carton, scene de un sfert de oră şi erecţii nesfîrşite ale sufletului-nepereche. Cum ar veni, filmul porno e o telenovelă sexuală, iar telenovela e un film porno pe gustul inimii. Acum, comercial vorbind, telenovelele au fost mai degrabă importate în România, iar filmele pentru adulţi au fost cu predilecţie exportate, ceea ce ar putea sugera că sîntem un popor care încă stigmatizează cu pudoare proletară plăcerea sexuală. Sau că femeile se uită mai mult la televizor. Sau că la noi forţa de muncă sexuală e ieftină şi de calitate. Sau că sîntem încă un popor romantic şi sensibil. Cred că adevărul presupune cîte puţin din toate. Dar, trecînd peste aceste scurte consideraţii de piaţă artistică şi inimă albastră, într-o ordine etică, fragilă desigur, dar etică, telenovela nu e blamabilă şi trebuie încurajată să se manifeste. Pentru publicul ei, această specie televizuală menţine puţin deasupra cotei de avarie o etică minimalistă. Cu rare excepţii, în telenovele se vorbeşte, se ascultă, se iartă, se asumă vina, se blamează minciuna, iar adevărul iese la iveală. Şi, să ne amintim, icoanele murale ale Evului Mediu timpuriu nu erau prilej de extaz pentru esteţi sofisticaţi, ci învăţămînt teologic pentru cei fără carte. În sensul ăsta, eu prefer o telenovelistă, gîndindu-mă la ea ca la baba credincioasă a lui Ţuţea, decît un videofil rafinat, ahtiat după Derrida şi mare amator de filme porno.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Megastructura uriașă pentru care Ceaușescu a plătit 60 de tone de aur pur. Este unicat în România și funcționează și astăzi
La granița de nord a României se află una dintre cele mai impresionante mega-structuri a epocii comuniste. Barajul de la Stânca-Costești este un colos de beton care a costat câteva tone de aur și este al treilea ca mărime din Europa. Acum este un adevărat paradis natural.
image
EXCLUSIV. Elena Lasconi: „Dacă voi fi președintele României, voi fi un președinte pentru popor, din popor și nu din colivie”
Candidată la președinția USR și văzută ca potențial candidat la alegerile prezidențiale, Elena Lasconi a vorbit într-un interviu exclusiv pentru „Adevărul” despre relația cu Dominic Fritz, despre cum s-a decis să candideze la președinția USR și dacă e România pregătită să aibă o femeie-președinte.
image
Ce este sistemul Patriot. Plusurile și minusurile armamentului american cu preț exorbitant
Patriot este unul dintre cele mai avansate sisteme de apărare aeriană disponibile, capabil să intercepteze atât rachete cât și aeronave avansate. Principala provocare a sistemului este costul uriaș - o baterie Patriot nouă ajunge la 1 miliard de euro.

HIstoria.ro

image
Cine au fost agenții dubli din al Doilea Război Mondial?
Cea mai importantă parte a Operațiunii Fortitude a reprezentat-o rolul jucat de agenți dubli.
image
Când au apărut primele bănci din Țara Românească
Pe măsură ce viața economică a Țării Românești se dezvoltă, apar numeroase proiecte și încercări pentru organizarea instituțiilor naționale de credit. Î
image
Iuliu Maniu interceptat de Siguranță la ordinul lui Armand Călinescu
În 1932 Armand Călinescu e subsecretar de stat la Interne. La 5 decembrie el se mărturisește Jurnalului, ținut zilnic și pe ascuns: