Revoluţie şi utopie

Vladimir TISMĂNEANU
Publicat în Dilema Veche nr. 223 din 27 Mai 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

"Changez la vie" - ambiţia suprarealistă a renăscut în 1968, împreună cu aceea marxistă, a "transformării lumii". Rebelii parizieni, cei din Berlinul de Vest ori studenţii de la universităţile Columbia şi Berkeley credeau că vor aduce utopia la putere. Îi citau pe Guevara, Gramsci, Rosa Luxemburg, Troţki, Marcuse, Mao, ba chiar şi pe Lin Biao ("A te revolta este just"). Purtau în mînă "cărticica roşie". Unii jurau pe numele unor Proudhon ori Bakunin, fără să ştie că aceştia decelaseră la timp potenţialul dictatorial-terorist al marxismului. Prea puţin le păsa lor atunci despre ce se întîmpla în Estul Europei, în acea zonă a paraliziei brejneviste unde se ivise, totuşi, odată cu Primăvara de la Praga, o rază de speranţă care avea să piară zdrobită de Panzerkommunismus, de acel "socialisme qui venait du froid", despre care scria chiar Jean-Paul Sartre după invazie. Toate aceste lucruri reies din lungul dialog dintre Adam Michnik şi Cohn-Bendit, Dany "le Rouge" (la păr şi la idei), devenit între timp europarlamentar ecologist, deci Dany le Vert (Nous l’avons tant aimée la révolution, Barnard Barrault, 1986). Obsesia revoltaţilor din Vest era să stigmatizeze "imperialismul american". Se opuneau războiului din Vietnam şi se credeau soldaţi ai noilor Brigăzi Internaţionale. Habar nu aveau despre ce era de fapt Vietnamul de Nord, cu al său monstruos Gulag, şi îl venerau pe "unchiul Ho", stalinistul suprem de la Hanoi. Rebeliunea studenţească pariziană era exaltată, euforică, jubilantă, jouissantă, exuberantă şi carnavalescă. Se celebra "l’imagination au pouvoir". Studenţii şi ideologii lor detestau autoritarismul (social, familial) şi puneau pe zidurile oraşului postere de genul "Il est interdit d’interdire". O contagioasă insouciance dădea măsura acelor febre revoluţionare - "Soyons réalistes, exigeons l’impossible". Revoluţiile sînt moments of madness, scrie sociologul Aristide Zolberg, şi nu greşeşte. Gaullismul era văzut ca un fel de mumie, un cadavru politic ce trebuia neapărat biciuit, profanat, înmormîntat pe veci. De fapt, nu doar gaullismul, ci întreg "sistemul". Era o revoltă neo-romantică, un strigăt împotriva unui raţionalism scientist pe care îl deplora Herbert Marcuse în scrierile sale. Despre aceste lucruri a scris la vremea respectivă pagini de o mare luciditate Monica Lovinescu. Transmise la "Europa liberă" în emisiuni devenite legendare, ele ne informau şi ne formau. Cu fineţe şi respect pentru spaţiul ideilor, Monica Lovinescu a făcut adevărate disecţii ale miturilor inspiratoare al revoltei studenţeşti franceze. Nu a condamnat-o înainte de a o explica. Reflecţiile sale se întîlneau cu cele ale lui Raymond Aron care scria despre la révolution introuvable. După cum se întîlneau cu acelea ale lui Leszek Kolakowski, marxistul deziluzionat care avusese curajul să se solidarizeze cu studenţii Universităţii din Varşovia, în martie 1968. Pentru Kolakowski, Zygmunt Bauman, Krzystof Pomian, Stefan Morawski şi alţi intelectuali contestatari, expulzaţi din Universitate la ordinul lui Gomulka, socialismul polonez intrase în faza sa fascistă. Ministrul de Interne, sinistrul general Mieczyslaw Moczar, şeful facţiunii "partizanilor", organiza în acele luni adevărate pogromuri. Ziarul partidului, Trybuna Ludu, publica texte de tip Der Stürmer. Antisemitismul devenise doctrina oficială a comunismului polonez. Michnik, Kuron, Modzelewski, Irena Grudzinska, Seweryn Blumsztajn erau arestaţi şi condamnaţi pentru "uneltire împotriva ordinii de stat". Nici o mirare aşadar în faptul că, pentru Kolakowski, doctrina politică a lui Marcuse suna cît se poate de fals: era o invitaţie la iresponsabilitate, la un tip de acţiune din care dispăruse orice interes pentru articularea scopurilor cu mijloacele. Invitat să-i succeadă lui Adorno, Kolakowski se vedea contestat de studenţii germani îndrăgostiţi de Marx, ba chiar şi de Lenin. În a sa de neegalat istorie a marxismului, Kolakowski îşi încheia capitolul despre Marcuse cu aceste neiertătoare cuvinte: "...principala problemă cu scrierile lui Marcuse nu este că profesează marxismul, în pofida evidenţelor contrare, ci că încearcă să ofere o bază filozofică pentru o tendinţă de-acum prezentă în civilizaţia noastră, care se străduieşte să distrugă această civilizaţie din interior, de dragul unui apocalips al Noii Lumi a Fericirii care, chiar prin firea lucrurilor, nu poate fi descrisă.... Nu există probabil un alt filozof în lumea de astăzi care să merite atît de complet ca Marcuse să fie numit ideologul obscurantismului" (Main Currents of Marxism, Vol. 3, Oxford University Press, 1978). În iunie 1968, sintetizînd lecţiile revoltei avortate a studenţilor francezi, Monica Lovinescu examinează amalgamul nihilist al utopismului autorului Omului unidimensional: "Două aspecte din opera lui militează în favoarea acestei explozii: lipsa de nuanţe dintr-o critică ce se vrea globală şi definitivă şi apelul la iraţionalul fericirii. (...) Desigur, critica acestui tip de raţional se afla în Heidegger, dar Heidegger n-o îmbină cu o speranţă mesianică sau cu rămăşiţe de marxism. ŤSistemul» lui Marcuse nu este exploziv prin rigoarea lui, ci, dimpotrivă, prin înglobarea atîtor izvoare diferite într-o critică radicală, dar nu şi la obiect" (Unde scurte, Editura Limite, Madrid, 1978). Diagnosticul este impecabil: critica a ceea ce filozofii Şcolii de la Frankfurt numeau capitalism tîrziu era radicală, nu însă şi la obiect. Chiar Habermas admitea acest lucru atunci cînd scria despre revolta studenţească germană drept o Scheinrevolution (pseudo-revoluţie) şi îi acuza pe unii dintre lideri de "fascism de stînga". În timpul acesta, la Praga prindea fiinţă cealaltă aventură utopică. Sper să revin curînd pe tema relaţiei dintre cele două mari revolte despre care Paul Berman a scris o carte excelentă (A Tale of Two Utopias, Norton, 1997). Utopia intelectualilor cehi şi slovaci era una anti-ideologică, aşadar una care se opunea minciunii oficiale, logicii despotismului birocratic şi terorii poliţiste prezentate drept apoteoza libertăţii umane. Era o insurecţie a spiritului ori, spre a relua o minunată formulare hegeliană, era "un superb răsărit de soare". Se topea gheţarul stalinist: societatea civilă renăştea sub semnul convingerii că socialismul poate fi umanizat. Anul 1968, cu ale sale mari iluzii şi nu mai puţin teribile dezamăgiri, a avut cel puţin un efect de lungă durată: prăbuşirea mitului sovietic şi declinul ortodoxiilor comuniste în Occident. În acest sens, André Glucksmann are dreptate să afirme că mişcarea din 1968 a determinat începutul sfîrşitului pentru Partidul Comunist Francez, aflat astăzi într-o stare de comă mentală (ca şi stînga franceză în genere). Atunci cînd Marchais (fost prim-secretar al Partidului Comunist Francez) l-a atacat pe Cohn-Bendit numindu-l "un Juif allemand" (un evreu german), mii de studenţi au răspuns scandînd "Nous sommes tous des Juifs allemands" şi "

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Sentință exemplară în cazul unui șofer care a dat intenționat cu mașina de lux peste mai mulți polițiști
Doi polițiști din Argeș au fost loviţi, cu intenție, de un șofer care s-a urcat la volan deși avea permisul de conducere suspendat. Bărbatul a pus în pericol viața agenților și a celor trei copii minori ai săi, aflați în mașină în momentul producerii incidentului.
image
image
A murit procurorul român cu cea mai mare vechime în magistratură. Încă era în activitate
Pavel Palcu, procurorul arădean cu cea mai mare vechime în magistratură din România a murit, astăzi, 15 aprilie, într-un centru de recuperare medicală din Bucureşti.

HIstoria.ro

image
„Monstruoasa coaliție”, Cuza și francmasonii, în „Historia” de aprilie
De ce au ales adversarii lui Cuza să-l răstoarne de la putere? Care a fost rolul masoneriei în acest proces? Este apartenenţa lui Cuza la masonerie confirmată documentar?
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.