Reuşita colaborării cu puterea <p> - interviu cu Peter ECKSTEIN-KOVACS -</p>

După părerea mea, noi n-am fost tot timpul la putere. Există o diferenţă apreciabilă - aş spune eu - între situaţia de guvernare cu CDR, cea a guvernării cu Alianţa DA şi cea actuală cu PNL, pe de-o parte, şi situaţia din mandatul 2000-2004, de cealaltă parte. Asta pentru că în perioada 2000-2004, noi am asigurat PSD-ului majoritatea parlamentară pe baza unui protocol, a unei înţelegeri şi atît. În situaţia de astăzi şi în guvernarea cu CDR noi am fost membri deplini ai Guvernului, cu miniştri şi cu oameni aduşi cu zecile la Bucureşti în diferite funcţii guvernamentale şi într-o asumare deplină a guvernării. A fost vorba de guverne cam de aceeaşi factură, de centru-dreapta, dacă vreţi. În schimb, cînd PSD a fost la putere, am avut o înţelegere punctuală, neparticipînd la guvernare şi neasumîndu-ne guvernarea PSD-ului. Înţeleg diferenţa, dar totuşi a existat acea idee de a sprijini mai mult sau mai puţin Guvernul în toate aceste perioade. Da, şi vreau să vă spun că mai toate sondajele de opinie au arătat clar că maghiarii din România au luat-o în sens pozitiv şi au apreciat faptul că noi sîntem la putere sau aproape de putere. S-au simţit mai apăraţi şi din punctul de vedere al relaţiilor cu autorităţile, şi din punctul de vedere al accesului la structurile de conducere ale statului. Recent, s-a publicat o cercetare serioasă în care se demonstrează că există o schimbare substanţială în aprecierea maghiarilor asupra propriului statut în România. Cu alte cuvinte, se simt mult mai legaţi de România decît înainte. Şi cred că acest lucru (şi aşa apreciază şi sociologii) se datorează şi faptului că am fost la guvernare. Maghiarii se simt mai încrezători faţă de stat dacă noi sîntem la guvernare. Acest sistem de a fi mereu la guvernare sau de a da sprijin, cum spuneţi, pentru guvernare a apărut treptat prin firea lucrurilor, s-a constituit şi impus pe parcurs ca fiind soluţia cea mai bună sau a fost o strategie gîndită dinainte de cineva? Cred că cel mai important moment a fost cel al CDR. Nu era o forţă care să facă majoritatea şi atunci a fost într-adevăr un gest politic care cred că a dat roade, şi anume de a-i chema la guvernare şi pe reprezentanţii maghiarilor din România. În condiţiile date, aceasta era o hotărîre de-a dreptul curajoasă, care a dus foarte mult şi la detensionarea relaţiilor interetnice, şi la o percepere pozitivă a maghiarilor şi a conducătorilor lor de către români - zic eu - ca urmare a unei atitudini constructive pe care reprezentanţii Uniunii au avut-o la guvernare. Mai tîrziu, şi PSD a fost întrucîtva nevoit să colaboreze cu noi pentru că altfel trebuia să apeleze la voturile PRM-ului, ceea ce nu a dorit, din motive de politică internaţională. Şi acum, după ultimele alegeri, aportul nostru a fost unul decisiv în formarea unei coaliţii. Cine v-a chemat în 1996 să guvernaţi alături de CDR? A fost o invitaţie venită din partea întregii Convenţii sau a fost o persoană care poate fi considerată autoarea acestei iniţiative? Invitaţia a venit dinspre partidele care formau atunci CDR, dar a fost şi o iniţiativă a prim-ministrului Victor Ciorbea, care a avut o atitudine constant pozitivă faţă de maghiari. Ştiu că au fost şi critici, cele mai multe chiar din interiorul maghiarimii, cum că această permanentă susţinere a celor aflaţi la putere sau chiar a guvernării directe ar fi dus la un fel de balcanizare a politicii UDMR sau că ar fi un fel de oportunism, în sensul negativ al termenului. Critica aceasta a venit în primul rînd din partea presei şi, de obicei, din partea acelei prese care în bună măsură a fost ostilă UDMR-ului. În relaţiile intra-maghiare, această retorică a fost folosită doar în ultima perioadă. Practic, nimeni nu s-a opus (nici măcar eu, care sînt liberal şi nu-mi place PSD-ul) încheierii acelei înţelegeri cu PSD, în legislatura trecută. Aşa era momentul şi cred că aceea a fost o soluţie judicios aplicată. În schimb, ceea ce cred că poate duce la anumite remarce nu prea pozitive faţă de această situaţie e faptul că şi cînd am colaborat cu CDR, şi cînd am colaborat cu PSD, şi acum, cînd colaborăm exclusiv cu liberalii, la conducerea UDMR au fost, în mare, aceleaşi persoane. Aici criticile cred că au un anumit fundament. Chiar dacă nu sîntem un partid ideologic pur-sînge, ideea ca aceiaşi oameni să adopte astăzi un discurs social-democrat şi mîine unul liberal ridică anumite semne de întrebare. Cu toate aceste critici, percepţia în linii mari este totuşi că, de fiecare dată cînd a schimbat tabăra cu care a colaborat la putere, UDMR n-a făcut compromisuri majore, nu s-a abătut de la anumite principii. N-a părut o trădare. Care-i secretul acestui compromis cu mînă uşoară? Singurul reproş vine din partea radicală a maghiarilor, care spune că, obişnuindu-ne la guvernare, nu am susţinut destul de dur sau destul de fervent problematica autonomiei teritoriale a secuilor. Cred că nu e o critică prea întemeiată. În Slovacia, de exemplu, atunci cînd forţele politice maghiare au fost acceptate la guvernare, au declarat oficial că nu vor ridica în această perioadă, de guvernare, problematica autonomiei teritoriale. Or, noi, UDMR, nu am renunţat niciodată la asta, nici în documente, şi nici în discurs. Nu ne-am delimitat sau nu ne-am abătut de la ideea autonomiei, cu menţiunea că la un moment dat s-a pus accentul pe autonomia culturală care nu are elemente teritoriale şi care a părut a avea succes politic. Motiv pentru care celălalt proiect a fost mai puţin împins în faţă, dacă mă pot exprima astfel. Dar nu cred că a fost o deviere de la proiectele comunităţii maghiare (care nu sînt exclusiv acestea două). Tot timpul am încercat să impunem drepturi, fireşti de altfel, în învăţămînt, folosirea limbii materne în administraţie şi am încercat să facem astfel încît să dezvoltăm mai rapid zonele locuite de maghiari, zone care sînt într-o situaţie deosebit de proastă în privinţa infrastructurii. Iar acum s-a renunţat la ideea de a da prioritate autonomiei culturale şi se merge mai direct pe ideea de autonomie teritorială? E o perioadă în care UDMR e la guvernare într-un guvern minoritar şi avem probleme în a impune în Parlament legi mult mai tehnice şi cu mai puţină încărcătură emoţională decît un asemenea proiect. Cert este însă că dacă UDMR va ieşi de la guvernare sau va pierde reprezentarea parlamentară, ceea ce nu este exclus, atunci această parte mai radicală cu tematica ei ar putea deveni prioritară. Dar dacă UDMR rămîne reprezentată în Parlament, e probabil să continue sistemul de a oferi sprijin sau chiar de a participa efectiv la guvernare şi după viitoarele alegeri? Nu este exclus, după cum nu e exclusă nici ipoteza revenirii în opoziţie. Totuşi, se uită că în perioada mai grea şi mai problematică de după Revoluţie, noi am fost principala forţă de opoziţie din România şi ne-am asumat fără probleme acest rol. Deci, depinde de rezultatul alegerilor, de discuţiile pe care, într-o situaţie fericită, le vom duce în legătură cu această chestiune. Guvernarea nu e un scop în sine pentru noi, dar, în acelaşi timp, nu excludem ca în continuare, într-o altă legislatură, să participăm într-un fel sau altul la guvernare. Această variantă, în opinia noastră, nu e o formă epuizată de exprimare politică. A consemnat Andrei MANOLESCU