Restul e gargară

Publicat în Dilema Veche nr. 755 din 9-15 august 2018
Restul e gargară jpeg

Venise la Consulat în hainele de lucru. Fugise în pauza de masă ca să rezolve cu hîrtiile astea și consulul s-a apucat imediat să redacteze în nu știu cîte exemplare, să dea numere și să ștampileze, după lege. L-am poftit să schimbăm, între timp, cîteva vorbe. Ador să stau de vorbă cu emigranții români. Poveștile lor sînt fascinante. Tînărul din fața mea – după acte, avea 27 de ani – răspundea întrebărilor mele ușor amuzat, dar direct, fără vreo eschivă, cu o curățenie interioară liniștită. Era îmbrăcat în haine de lucru: blugi pătați cu vopseluri, încinși cu o centură dintr-aceea de care atîrnă scule, ghete uzate din piele groasă, un tricou de culoare incertă deasupra căruia atîrna, descheiată complet, o cămașă cadrilată. În mîini ținea casca de protecție pe care o rotea în joacă, un pic intimidat de întrebările mele. Îmi spune că, înainte să vină în America, pe cînd era în România, nu făcea nimic.

„Cum adică, nu făceai nimic? Trebuie că făceai ceva, totuși, de cînd te sculai de dimineață și pînă te culcai, seara. Ce făceai?“ „Nimic. Eu am trei frați și o soră. Nu mai mergeam la școală, că terminasem 12 clase cu chiu, cu vai. Pe vremea aia termina oricine, nu era ca acuma. Nu lucram nimic. Tata nu lucra, mama nu lucra, noi, copiii, nu lucram nimic. Primeam ajutor social de la Primărie. Și mai ciupeam de ici, de colo. Nu furam, ciupeam cîte o mică treabă și mai făceam un bănuț. Mai mergeam la bufet, mai stăteam pe stradă, mai jucam un fotbal, ne mai întîlneam cu unul sau cu altul, vremea trecea. Fumam…“ Pînă la 19 ani, a locuit într-un sat din Bistrița-Năsăud. Cum zice, nu făcea nimic. Tocmai trecuse de majorat cînd unul de pe stradă i a spus ceva despre o loterie de plecat în America. Pe vremea aceea se „aplica“ în urma unui anunț din ziar, prin poștă. A trimis și el o aplicație. El și alți vreo zece din sat. După un timp, i-a venit răspuns pozitiv: cîștigase loteria vizelor. Doar el. Pînă atunci, nu ieșise aproape niciodată din județ. Pașaportul, mersul la București, interviul la ambasadă, procurarea biletului de avion „numai dus“ erau aventurile vieții sale. Și habar nu avea ce urma să vină. Aventura abia începea pentru el.

Nu știa nici măcar un cuvînt în limba engleză. Nu știa mai nimic despre America. Doar așa, din filme. S-a hotărît să vină la Chicago pentru că avusese un vecin, care avea o verișoară al cărei nepot după al doilea ei soț stătea la Chicago. Nu-l văzuse în viața lui pe acel om, nici vecinul nu știa să dea de el, dar auzise că sînt români mulți la Chicago. Era singurul lui „contact“ în America. A făcut rost de bani de bilet și s-a suit în avion. Pe vremea aia zbura Tarom-ul direct la Chicago și în avion a putut să se înțeleagă în românește. Ajuns la aeroportul american, a fost mai greu. Avea o hîrtie scrisă în engleză pe care urma să o arate la „vamă“, alături de actele de la ambasadă, în caz că-l întreabă ceva. Pe hîrtie scria, simplu: „I am I.B. from Romania. I won the Visa Lottery. Here are my documents. I don’t speak English. Thank you“. Cînd a ajuns la ghișeu a arătat ce avea de arătat și, după vreo zece minute, cu tot cu bagaje, împins mai degrabă de fluxul de pasageri, s-a trezit în holul aeroportului, în mijlocul unui du-te-vino. A pus gențile jos, s-a așezat pe ele și nu-i venea nici o idee despre ce să facă mai departe. Nu se putea înțelege cu nimeni, nu avea nici un plan, nu știa pe nimeni, nimeni nu-l știa pe el. America… Stînd pe bagaje, a început să plîngă.

Probabil că l-au văzut pe camere, pentru că după un timp a venit poliția. Le-a arătat din nou actele, polițiștii l-au luat și l-au dus într-o încăpere. I-au dat apă și un sandvici și i-au făcut semn să stea acolo, să aștepte. După cîteva ore, ușa s a deschis și a apărut cineva care vorbea românește. A fost cel mai fericit moment din viața lui! Poliția sunase, căutînd în Pagini Aurii, la diverse biserici românești, întrebînd dacă cineva vrea să ajute un emigrant român aflat în custodia lor. Un pastor spusese da și trimisese pe cineva cu o mașină să-l ia. A dormit în subsolul bisericii pînă duminică, dereticînd prin biserică și prin curte contra mîncare. Duminică, după slujbă, pastorul i-a întrebat pe enoriași dacă au nevoie de un băiat la muncă și l-a prezentat. Cineva a zis că da, ar avea nevoie de el la parchet. Așa a început noua lui viață. A urmat o școală de engleză pentru emigranți, s-a mutat din subsolul bisericii într-un apartament de două camere cu încă trei băieți români, emigranți ca și el, plătind chiria din ce cîștiga la parchet. Munca de parchetar e grea, dar se cîștigă bine. După aproape un an, învățat de colegi cum să facă, și-a putut lua o mașină „la mîna a patra“. Între timp, s-a lăsat de parchet și a trecut în construcții, unde lucrează și acum. După doi ani, deja stătea singur într-o garsonieră. După cinci ani a devenit cetățean american și lucra trei job-uri: construcții toată ziua, de trei ori pe săptămînă făcea ture de noapte ca „doorman“ la un bloc și în week-end făcea „pizza delivery“ – „asta poate fi cel mai bănos job, am făcut odată 600 de dolari într-un week-end, bacșișul meu; e drept, era week-end-ul de Super Bowl și comandau ăștia pizza de n-aveam timp să fac pipi între două comenzi“. Cîștiga deja suficient ca să-și țină sora mai mică la un master, la Cluj. Văzînd că merge bine, a început să-l aducă pe taică-su, să facă și el un ban. Îl lua pe șantiere cu el. Taică-su lucra ilegal, stînd șase luni pe an la el.

„Ce-mi spuneți dumneavoastră, de fapt, este că în România nu făceați nimic și în America aveți trei job-uri de n-aveți vreme să dormiți. Cum se poate așa ceva? Cum de erați așa, iertați-mă, leneș în România și sînteți așa harnic în America? Că tot dumneavoastră sînteți.“ N-a stat mult pe gînduri să-mi răspundă, semn că și el se întrebase cum de a fost posibil acest salt brusc de la lîncezeală la hiperactivitate: „Păi, aicea, cînd am început să muncesc, am putut vedea imediat diferența. Într-un an mi-am luat mașină. Era un hîrb vechi, fără aer condiționat și ruginit. Dar era mașina mea! În doi ani m-am mutat singur, în trei ani am început să trimit bani acasă – la început o sută de dolari, apoi două, apoi trei… În România, aveam un vecin care muncea. Era paznic. Păi, noi, care nu făceam nimic și stăteam pe ajutor, trăiam exact ca el, care muncea. Păi, dacă nu-i nici o diferență de trai între unul care muncește și unul care nu muncește, de ce să muncesc? În România, degeaba muncești, că nu se vede. Aici, se vede imediat. Și vezi imediat că, dacă muncești, aduni. Muncești mai mult, aduni mai mult…“

Consulul a terminat de întocmit actele și omul a plecat. Se grăbea. Pauza de masă era fix o oră și nu și permitea să întîrzie la șantier. Acest muncitor simplu mi-a livrat una dintre cele mai clare lecții despre ce are o societate de făcut ca să prospere. Munca trebuie valorizată astfel încît diferența dintre cel care muncește și cel care nu muncește să se vadă imediat. Și oamenii vor înțelege foarte rapid ce au de făcut. Restul e gargară…

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.
640px Human mind, Human Universals png
p 11 sus jpg
Despre iubire, cu rigla si compasul. O încercare de endocrinologie euclidiană
Omul de știință stă drept, rezistă seducției misterioase și pune problema clar: în ce constă chimia acestei biologii?
p 12 sus jpg
Despre iubire și alte droguri
Iubirea romantică motivează o serie nesfîrșită de alegeri individuale și joacă un rol fundamental în elaborarea planurilor noastre de viață.
p 13 Hans Holbein, Henric al VIII lea WC jpg
Hormonii: „dirijorii” lichizi care ne schimbă corpul fizic și istoria
În epoca de formare a operei italiene, rolurile feminine erau interpretate de bărbați castrați, deveniți astfel eunuci.
640px Bloodletting 1 298x300 jpg
Profilul hormonal
Hormonii îți schimbă comportamentul sau comportamentul îți modifică profilul hormonal?
All Art is Erotic (Unsplash) jpg
Avem erotism în arta românească?
Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească?
E cool să postești jpeg
Logica bunului-simț
De ce este logic să avem bun-simț chiar într-o societate care își pierde din ce în ce mai mult această noțiune?
p 10 jpg
Drumul în sus
E adevărat că bunul-simț nu poate fi construit fără simțul comun.
Agnès Varda (Guadalajara) 18 cropped jpg
Cum tratăm mitocanii
Într-o lume a asertivității, a agresiunii și-a violenței, tandrețea și compasiunea și-au pierdut întrucîtva din valoare.
p 11 jpg
Zigzag despre bun-simț
Deformația profesională mă face să fiu un observator sensibil la manifestările bunului-simț sau ale absenței acestuia.
p 12 jpg
p 13 sus jpg
Bunul-simț al bunelor simțuri
Bunul-simț apare astfel, în această lumină, ca avînd și o dimensiune politică.
p 14 WC jpg
O masă cu bune maniere
Obiceiul însă ar merita să fie menționat în codul bunelor maniere din întreaga lume: conexiunile reale nu se cronometrează.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Trecutul a ajuns la destinație
De cîte ori lăsăm ceva în urmă ne dorim, precum Bolaño, să cîștigăm un vis.
Charles de Gaulle International Airport in France jpg
„Hoarding” emoțional
Strîng și împachetez discuții, situații, gesturi și chipuri.
Vegetarian Sushi Maki roll jpg
Dropii, zimbri sau bouri. I-am mîncat
Poate îmbucurarea papilelor gustative o să fie o apucătură desuetă.
969 11 VladStroescu jpg

Adevarul.ro

1669494557875057 1XMKigNP jpg
Argentina-Mexic. Foștii campioni mondiali au jucat prost, dar au avut un jucător Messianic
Selecţionata Argentinei rămâne în cursă pentru optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, după ce a învins echipa Mexicului cu scorul de 2-0 (0-0), sâmbătă seara, pe Lusail Stadium din Al Daayen, în Grupa C.
Bataie intre suporteri jpg
Bătaie între fanii englezi și cei galezi. Pumni, picioare și scaune folosite în ciocnire VIDEO
Două grupuri de fani, unul din Anglia, celălalt din Țara Galilor, după cum arată tricourilor pe care le purtau, s-au luat la bătaie în stațiunea spaniolă Tenerife. Meciul dintre cele două naționale va avea loc marți.
smurd masina foto shutterstock
Un șofer de 82 de ani a omorât doi pietoni, după ce, în urmă cu puțin timp, accidentase un biciclist
Un grav accident rutier a avut loc sâmbătă seara în Argeș. Doi pietoni accidentați pe DN7 au murit. Tragedia a fost provocată de un șofer în vârstă de 82 de ani, la scurt timp după ce mai provocase un accident.

HIstoria.ro

image
Planul în 10 puncte de comunizare a României din martie 1945
În timp ce Armata Română participa, alături de cea sovietică, la luptele din Ungaria și Cehoslovacia, partidul comunist, încurajat de Moscova, dădea asaltul final pentru acapararea puterii.
image
Cucerirea Vidinului, cea mai puternică fortăreaţă otomană de pe Dunăre
La începutul lunii mai 1877, Armata Română s-a concentrat în Oltenia pentru a împiedica manevrele otomane și a ține sub control cetatea Vidin, cea mai puternică fortăreață turcească de pe Dunăre.
image
Războiul Fotbalului: Meciul care a declanșat conflictul armat dintre El Salvador și Honduras / VIDEO
În istorie sunt consemnate tot felul de conflicte, pornind de la motive mai mult sau mai puțin întemeiate: pentru teritorii, pentru bogății, pentru glorie, pentru onoare, pentru amor... Iată însă că atunci când două națiuni sud-americane, Salvador și Honduras, au ajuns să se războiască, printre motivele conflictului s-au regăsit și niște partide de... fotbal.