Relativismul faţă cu relativitatea

Publicat în Dilema Veche nr. 200 din 9 Dec 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Ceea ce mă contrariază, adeseori, la apărătorii necondiţionaţi ai relativismului cultural este lipsa simţului relativităţii în raport cu propriile teorii. Dar relativitatea e o proprietate, ca şi raţionalitatea, în vreme ce relativismul cultural este, poate fi (ca şi anumite forme de raţionalism) o ideologie militantă, orientată în vederea transformării lumii, a corectării şi optimizării ei. Un "ism" care poate deveni o dogmă. O armă de luptă, în fond, şi un argument de autoritate, o expresie a voinţei de putere. Relativizezi doar certitudinile adversarilor, pentru a le anihila. Asta e situaţia. Vedem la tot pasul, în lumea postmodernă, apostoli ai toleranţei de o intoleranţă bizară faţă de ideile altora, adepţi ai demitizării valorilor adverse, dar nu şi ai demitizării propriilor mituri. Adepţi ai deconstructivismului gata să deconstruiască doar preconcepţiile adversarilor - stigmatizaţi ca adepţi ai valorilor "tari" -, dar incapabili să se pună şi pe sine în discuţie, să-şi deconstruiască prejudecăţile, să-şi conştientizeze limitele proprii-lor opţiuni. Multiculturalişti declaraţi, cu bufeuri şovine faţă de majoritate. Critici impenitenţi ai utopiei, dar nu şi ai propriilor utopii. Apărători ai dreptului la diferenţă numai atunci cînd le convine. Adepţi ai egalităţii, "dar nu pentru căţei". Şi aşa mai departe. Nu e vorba aici neapărat de ipocrizie, de distanţa dintre "ce spune popa şi ce face el", sau, după caz, de autoiluzionare. E vorba, încă o dată, de ciocnirea dintre "isme" şi "itate". Principalul pericol care-i pîndeşte însă pe adepţii "Şcolii Resentimentului" (pentru a-l relua pe Harold Bloom) e acela de a deveni imaginea în oglindă a celor pe care-i contestă. Ce este oare feminismul diferenţei dacă nu un "falocentrism" pe dos, un "ginecocratism" nu mai puţin pernicios? Pentru militantele/militanţii acestei orientări radicale, raţiunea, esteticul, spiritul şi altele asemenea nu sînt decît atribute falocrate, instrumente ale opresiunii, reacţionare, imperialiste, colonialiste. Numai că a prelua, fie şi cu semn schimbat, opoziţii valorizante de tipul corp vs spirit nu înseamnă, delicat spus, decît a întoarce pe dos teoriile misogine ale lui Otto Weininger. Înseamnă să susţii de fapt, cu argumente involuntar esenţialiste, că femeile nu au nimic de cîştigat aderînd la asemenea valori pretins "înalte", "superioare", dar, în realitate, periculoase pentru valorile "specific feminine". În asemenea condiţii, eliberarea clamată devine o iluzie. Pentru că ea nu poate fi doar exterioară, pentru că ea nu vine doar din exterior. Iar în privinţa interiorităţii umane (lucrul trebuie mereu subliniat) nu există progres. Ştim bine: un luptător adevărat nu poate ieşi din luptă decît pe scut sau sub scut. Un militant care doreşte să convingă, să-şi impună "adevărurile", "cauza", "convingerile" nu-şi relativizează propriile concepţii, nu le pune în discuţie şi nu se pune pe sine în discuţie, nu se întreabă dacă nu cumva greşeşte, nu are dileme. Altminteri se autosabotează, îşi slăbeşte energiile combative, dă apă la moară "duşmanilor", le face jocurile. Căuzaşii "ism-elor" nu mai caută pentru că au găsit, nu-şi mai pun întrebări pentru că au răspunsurile, nu mai învaţă pentru că ştiu tot: sînt deja în posesia Soluţiei şi se bat pentru a o impune. Ei sînt necesari şi la zi, "ceilalţi" sînt periculoşi şi depăşiţi. Cum se poate ieşi din acest cerc vicios, din această nefericită logică belicoasă? Simplu: refuzînd regulile jocului. Sau ieşind din joc pentru a te întreba dacă are cu adevărat sens. Sau cău-tînd un spaţiu neutru, un tertium datur. Acceptînd relativitatea, failibilitatea, printr-un exerciţiu de modestie. Pentru că blocajele sînt, mai ales, în noi înşine şi pentru că orice sistem de gîndire (fie el "reacţionar" sau "progresist"), cînd se rigidizează, cînd se baricadează în spatele propriilor convingeri, devine casant la cea mai mică fisură. Cu ani buni în urmă, pe vremea cînd eram student la masteratul Filologiei bucureştene, profesorul Paul Cornea ne pusese în faţa unei întrebări-"test", care avea să stea, mai tîrziu, la baza unei cărţi: "De ce nu ne înţelegem?". Întrebarea poate fi pusă şi altfel: "De ce totuşi, în ciuda tuturor lucrurilor care ne despart, ne mai şi înţelegem uneori?". De ce reuşim să învăţăm lucruri care nu au fost, de la început, "ale noastre", să ne acomodăm cu ele? De ce, uneori, sîntem capabili să recunoaştem că ne-am înşelat? Ceea ce ne împiedică să ieşim din blocajele concepţiilor noastre "despre lume şi viaţă" e, printre altele, teama orgolioasă. Teama de a nu rămîne fără "fundamentele" propriei identităţi intelectuale. Teama de a nu ne pierde reperele verificate şi autoritatea. Teama de a ne revizui, de a ne reexamina critic în permanenţă "sistemele" de gîndire. Dar şi orgoliul de a nu ne recunoaşte erorile, iluziile şi eşecurile, de a nu accepta că există ceva care ne depăşeşte. De unde, nevoia de autoprotecţie, de apărare: dacă "realitatea" se încăpăţînează să ne contrarieze şi nu vrea să ţină seama de propriile noastre reprezentări, cu atît mai rău pentru ea. Multă vreme am crezut că sînt un relativist, cînd în fapt nu eram decît un pledant (sceptic) în favoarea relativităţii ideilor "tari" şi împotriva discursurilor autoritare. Nu refuzam Absolutul (în orizontul căruia relativismul însuşi devine relativ!), ci absolutismul, pretenţia abuzivă a unora de a legifera în numele lui. Mă tem însă că, evacuînd sau privatizînd problema transcendenţei, relativismul contemporan tinde să fetişizeze contingenţa ca unică realitate posibilă, instituindu-se ca un absolutism meschin, de substituţie. Din fericire, oamenii sînt, în general şi în particular, mai complecşi şi... mai umani decît toate "ism-ele", reacţionare sau progresiste, în care se întîmplă să creadă.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Rezultatul protestelor împotriva turiștilor: stațiunile spaniole se golesc
Spaniolii furioși din cauza turismului în masă au primit exact ceea ce au cerut, deoarece Magaluf , unul dintre cele mai importante locuri de vacanță din Mallorca, este pe jumătate gol. De fapt, arată ca un oraş fantomă.
image
Alimentele pe care experții în siguranță alimentară nu le-ar mânca niciodată de la bufetul de mic dejun al unui hotel
Cu toţii suntem de acord că, în vacanţă, unul dintre avantajele de a sta la un hotel este bufetul de mic dejun inclus în pachetul achiziţionat. În acelaşi timp, ultimul lucru pe care ni-l dorim este să rămânem în cameră din cauza vreunei boli digestive.
image
Caravană electorală, atacată cu bâtele într-o comună din județul Buzău VIDEO
Lupta politică se duce și cu ciomagul, pe alocuri. O demonstrează filmarea realizată de membrii unei caravane electorale din comuna buzoiană Calvini, în care se vede cum sunt alergați și amenințați cu bâtele de un grup de săteni.

HIstoria.ro

image
Cine au fost „indezirabilii”?
Fondul „Bruxelles” al Arhivei Ministerului Afacerilor Externe păstrează în dosarele secțiunii consulare a Legației României la Bruxelles câteva istorii ale unor personaje de rang secund, aventurieri, delincvenți, propagandiști – așa-numiții „indezirabili”.
image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.