Relația cu copilul meu... sau rețeta gastronomică

Natalia PĂTRAȘCU
Publicat în Dilema Veche nr. 1032 din 18 ianuarie – 24 ianuarie 2024
image

Sînt copil singur la părinți, fiind singura supraviețuitoare dintr-un lung șir de sarcini pierdute de mama mea; „copil prețios”, spunea mama. În copilărie, eram înconjurată de veri, mătuși și unchi, dar mai ales de bunici, bunicii materni cu care și locuiam și bunica paternă care deseori mă lua la plimbare în parc. Prin urmare, în cazul meu se valida proverbul care spune că e nevoie de un întreg sat pentru a crește un copil. Și tind să cred că a fost perfect, deși provocarea vieții a fost apoi să îmi cresc la rîndul meu copilul prea puțin ajutată.

Cînd eram întrebată „ce vreau să mă fac”, invariabil răspundeam că nu știu, dar în orice caz „o meserie în care să citesc și să scriu mult”. Hotărîrea de a mă îndrepta spre medicină am luat-o tîrziu, pe la 16 ani. Și nu a mai fost cale de întoarcere. Medicina cere însă nu doar chemare, ci și sacrificii; mai ales legate de timpul liber și de viața personală. Pe cînd colegii de generație au deja job-uri stabile și bine plătite, se căsătoresc și încep să aibă copii, tu încă înveți, încă ești ucenic, încă e nevoie să stai la serviciu din zori și pînă seara sau noaptea în gărzi. Social, cumva încă ești un adolescent întîrziat. Relațiile amoroase sînt complicate, cer răbdare și ochi închiși la planuri ce se taie de pe listă; pentru că pacienți și muncă și învățare pe viață. Așa încît abia după 30 de ani mi-am luat carnetul de conducere, mi-am renovat apartamentul în care stăteam, mi-am făcut o relație stabilă și, brusc, ceasul meu biologic a început să sune. O doream ACUM pe „aia mică cu codițe”. Nu se poate, îmi spunea soțul, în familia mea nu se știe a se face decît băieți! Eu, nu și nu...va fi aia mică cu codițe. Nu mă vedeam mamă de băiat, mi se părea o misiune cu mult mai dificilă să faci om vertical dintr-un băiețel, lîngă o fată parcă mi-aș fi găsit mai ușor cuvintele sau gesturile. Și comanda a fost onorată, am rămas însărcinată cu o fetiță!

Sarcina a fost un coșmar, cu repaus la pat complet, cu lungi internări în spital, medicație injectabilă. Un mare risc îmi asumasem dintru început, aveam diabet insulino-dependent, boală ce descurajează multe femei de a deveni mame. Coșmarul a culminat cu preeclampsia, cu o stare generală atît de gravă încît a impus nașterea de urgență, foarte prematur. Eram complet nepregătită, fiziologic și psihologic. Există un principiu sfînt în obstetrică ce spune că starea copilului urmează paralel starea mamei; în momente critice, o femeie gravidă (nu am făcut excepție) simte că e gata să moară sau să se chinuie oricît numai să fie bine micul fruct din pîntecele ei. Și în fapt e complet greșit, e nevoie de un egoism protector care devine astfel generozitatea adresată copilului. A urmat o lună și jumătate de stat și crescut la incubator, frustrarea dureroasă de a nu putea alăpta, reproșul permanent către propriul meu corp ce nu fusese în stare să o susțină natural pînă la capăt. Totuși, esența mea tare în sticluță mică părea perfectă; așa încît, acasă, ascultam de sute de ori pe zi plîngînd melodia lui Chilian, „Zece”: „zece întâmplări ciudate și-o minune te-au adus în casă (...), zece pictori se tot miră cît ești de frumoasă”.

Provocările nu s-au lăsat așteptate nici ulterior. Opt luni de terapie de recuperare motorie, boli frecvente cu febre uriașe (a nu se crede că pentru o mamă medic sînt mai ușor de dus, uneori dimpotrivă!), tăceri în fața comentariilor din parc: „Dar de ce nu merge încă, nu o duceți totuși la doctor?!”. Nu am avut șansa unui sprijin al bunicilor, cum avusesem eu în copilărie (ba dimpotrivă, anii de creștere a fiicei au coincis cu grave probleme de sănătate ale acestora ce m-au făcut să mă rup în și mai multe bucăți). Pînă la găsirea unei bone (ce în final s-a dovedit o altă decepție) am stat doi ani acasă, fapt repercutat semnificativ asupra profesiei care mă aștepta înapoi neîndurătoare; căci, nu-i așa, cînd ești medic trebuie să fii al altora pînă la ultima ta celulă! Nu regret însă absolut nimic, iar azi ce a fost rău pare lăsat în urma unei alte vieți, iar rănile sînt complet vindecate.

Viața cu fiica mea pînă acum, la 16 ani, ar putea face subiectul unei nuvele. Au fost totuși anii mei cei mai buni, mai cu sens. Am descoperit că maternitatea conferă o putere fizică și sufletească uluitoare, așa că tocmai relativa singurătate în care am crescut-o (fără un sat al meu) a fost, paradoxal, calea de a înțelege miracolul acestei puteri. Am făcut greșeli? Cu siguranță, multe! Cea mai evidentă, slăbiciunea de a pune limite unui copil inteligent care a înțeles și uneori a speculat asta. Pentru că așa sînt copiii, forțează limitele ca să le poată înțelege. Între părinte legiuitor și părinte prieten am ales mereu a doua variantă. Am citit, dar nu am copiat multele materiale despre parenting-ul clasic sau modern; propriul nostru parcurs dificil a fost cel mai bun profesor în a înțelege blestemul chinezesc „Ai grijă ce-ți dorești, se poate îndeplini” sau proverbul „Cînd îți faci planuri, Dumnezeu rîde”. Fapt este că rețeta e unică și depinde, exact ca o rețetă de bucate, de multe variabile: aparatura din casă, ingrediente, starea bucătarilortemperatura, respectarea regulilor, dar și răbdarea și inventivitatea. Nu e suficient să o scrii sau să o postezi pe YouTube. Sfaturi altora? Dai numai cînd ți se cer și totdeauna cu un gram de reținere: eu așa aș proceda, dar tu știi mai bine cum ți-e căminul și puterea; nu uita însă de forța miraculoasă primită atunci cînd ai născut!

Natalia Pătrașcu este medic primar cardiolog și specialist în medicină internă.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
România, determinare, în loc de hăhăieli și fițe: explicația succesului cu Ucraina și demontarea unei idei ridicole
România s-a calificat, în premieră, la turneul final Billie Jean King Cup. Rezultatul se datorează cuplului Ana Bogdan – Jaqueline Cristian. Cele două au acceptat mereu convocarea și, inclusiv când au pierdut, au dat totul pe teren. Ceea ce nu se poate spune despre multe alte jucătoare.
image
Ursul care a ajuns la doi pași de București, căutat în continuare de jandarmi. De ce animalele sălbatice își părăsesc habitatul
Un pui de urs care a ajuns sâmbătă la doi pași de București era căutat aseară de jandarmi. Animalul sălbatic a fost văzut sâmbătă în localitatea Ciolpani, Ilfov, iar autoritățile au trimis un mesaj RO-Alert către locuitorii din zonă să stea departe de urs, să nu se fotografieze cu el.
image
Coperta albumului „Cantafabule” al trupei Phoenix, reconstituită de autor. De ce a fost supusă cenzurii comuniste VIDEO
Primul dublu-album scos în România a aparținut trupei Phoenix și se numește „Cantafabule”. A fost scos în urmă cu 49 de ani, însă creația artiștilor pentru copertă nu a trecut de cenzura vremii.

HIstoria.ro

image
„Monstruoasa coaliție”, Cuza și francmasonii, în „Historia” de aprilie
De ce au ales adversarii lui Cuza să-l răstoarne de la putere? Care a fost rolul masoneriei în acest proces? Este apartenenţa lui Cuza la masonerie confirmată documentar?
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.