Reîntoarcerea zimbrilor

După 150 de ani de cînd a dispărut din România, zimbrul s-a reîntors în Pădurile Neamțului.

Zimbrul din fața mea e masiv și amenințător, dar se mișcă cu o lentoare aproape grațioasă, apucă iarba ruginie cu vîrful buzelor, o mestecă încet și ne privește cu atenție. E un mascul de aproape o tonă și blana lui gri-maronie, lucioasă, pare moale și catifelată. Cele două femele stau la distanță și ne privesc suspicioase. Cosmin se apropie de zimbru, dar acesta își împinge coarnele în față și face un gest scurt, de parcă ar fi gata să vină spre noi.

Sîntem în țarcul de aclimatizare din Parcul Natural Vînători-Neamț. Aici, în comuna Vînători, județul Neamț, e și administrația parcului, o clădire construită recent, în care lucrează cei 17 angajați, printre care zece ranger-i, un biolog și directorul parcului, Sebastian Cătănoiu. Din biroul lui se vede o bucată din țarcul de aclimatizare de 180 de hectare în care trăiesc în prezent 17 zimbri. Parcul Natural Vînători-Neamţ se află în nordul judeţului, la graniţa cu Suceava, în Munții Neamțului. A fost înființat în 1999 ca să protejeze o arie de 30.818 hectare de pădure, viitorul teritoriu al zimbrilor. În 2004, administrația parcului a început primul program din România de reintroducere a zimbrului în libertate.

Cel mai mare mamifer de uscat din Europa, zimbrul, a dispărut din România în urmă cu 150 de ani, iar în Europa ultimele exemplare din libertate au fost vînate în 1919 în Pădurea Bialowieza din Polonia şi în 1927 în Caucazul de Vest. La momentul respectiv, doar 57 de zimbri mai rămăseseră în viață, toți în captivitate. În România, încercările de reabilitare a speciei au început în comunism cînd, în 1958, o pereche de zimbri a fost adusă din Polonia în pădurea Slivuţ-Haţeg, din judeţul Hunedoara. Zimbrii s-au înmulțit și urmașii lor au fost transferați și în alte locuri din România: Bucşani, Poiana Braşov, Grădina Zoologică Băneasa, Piteşti, Tîrgu Mureş.

Zimbrii aduși din Polonia și urmașii lor s-au împerecheat în repetate rînduri, pînă cînd s-au consagvinizat, iar adulții au început să se îmbolnăvească și vițeii să moară la naștere. „Zimbrii valoroși din punct de vedere genetic au rămas dincolo de cortină (de fier – n.m.), în grădinile zoologice din vest“, explică Sebastian Cătănoiu, directorul Parcului Vînători-Neamţ. „Așa că preferăm să aducem zimbri din Europa de Vest pentru că au o zestre genetică mai bună decît cei pe care-i avem noi.“ Între 2005 și 2014, 17 zimbri au fost donați de grădini zoologice din Suedia, Elveția, Anglia, Germania, dar și de Rezervația Neagra-Bucșani și au fost aduși în țarcul de aclimatizare din Parcul Natural Vînători-Neamţ. Unul dintre obiectivele parcului este să îmbunătățească compoziția genetică a turmei și de aceea, înainte să aducă un zimbru în țarc, i se fac teste genetice.

Primul grup de cinci zimbri a fost eliberat în 2012 în Chitele, Crăcăoani, o zonă de 5.000 de hectare, cu păduri de foioase și rășinoase și pante domoale, aflată departe de așezări omenești. Astăzi, în Pădurile Neamțului trăiesc 25 de zimbri, dintre care șase s-au născut în libertate. Alți 25 de zimbri au fost eliberați în 2016 în Munții Țarcu, în vecinătatea comunei Armeniș, și încă zece urmează să li se alăture. În România trăiesc în prezent 165 de zimbri, dintre care 50 în libertate, 56 în semilibertate și 59 în captivitate. Zimbrul, cel mai mare mamifer european de uscat, cîntărește între 300 de kilograme, femela, și o tonă, masculul; poate ajunge la 2,9 metri lungime și 1,9 metri înălțime. E mai înalt, dar mai puțin masiv decît vărul lui, bizonul american. Partea din față a masculilor este foarte dezvoltată, în disproporție cu crupa. În ciuda aspectului masiv şi a mişcărilor lente, zimbrii sînt foarte agili şi pot sări trei metri lungime și doi înălțime.

Biologul Răzvan Deju, 38 de ani, este responsabil cu reintroducerea zimbrului în Parcul Natural Vînători-Neamţ. Planul său este ca, pînă în 2020, populația de zimbri din zona parcului să ajungă la 50. Angajații parcului monitorizează zimbrii care au fost eliberați și observă ce mănîncă și care e starea lor de sănătate, ce relații stabilesc în turmă și cum interacționează cu alte animale. Iarna, zimbrii sînt hrăniți și primesc în mîncare un mix de minerale, iar trimestrial li se recoltează probe coprologice pentru a se urmări gradul de infestare cu paraziți.

„Afurisiţi“

Plouă mărunt și frigul umed îți intră în oase. Ranger-ii Ioan Mihuț, 35 de ani, și Iulian Cîlța, 33, sînt de serviciu astăzi și caută zimbrii în Munții Stînișoarei, în apropiere de Schitul Bouleț, de unde s-a primit ultima oară semnal GPS. Zimbrii sînt monitorizați din două în două zile și căutarea lor poate dura ore în șir, pentru că animalele parcurg și 12 kilometri într-o zi. Antena radio nu dă nici un semnal, așa că, cel mai probabil, zimbrii s-au ascuns într-o vale.

Cei doi ranger-i sînt localnici – Ioan e din comuna Crăcăoani, iar Iulian, din Agapia –, așa că le-a fost ușor să stea de vorbă cu oamenii înainte de eliberarea primului grup de zimbri. Parcul Natural Vînători-Neamț a făcut atunci o campanie de informare pentru ca localnicii să nu fie luați prin surprindere: li s-a explicat de ce s-a ales această zonă pentru eliberarea zimbrilor, li s-a spus să nu se apropie de animale și să nu le dea de mîncare. În satul Cracăul Negru, comuna Crăcăoani, casele sînt împrăștiate la marginea pădurii și oamenii de aici sînt obișnuiți să conviețuiască împreună cu lupii, urșii și vulpile. Dar de cînd zimbrii le-au mîncat căpițele de fîn și le-au rupt gardul ca să ajungă la mere și la sfeclă, sînt nemulțumiți. „De ce i-ai adus aici să-mi strice mie gardul?“, îi întreabă pe ranger-i.

Tanti Rodica, 65 de ani, locuiește în Cracăul Negru, pe malul pîrîului Tisa, la ultima casă din sat; acolo unde se termină curtea ei, începe pădurea. Vara asta, zimbrii i-au rupt gardul și i-au răscolit grădina, iar tanti Rodica a sunat la 112. Se plînge că zimbrii i-au mîncat ceapa, pătrunjelul, morcovii, varza și cartofii, iar ce nu au mîncat au strivit sub greutatea copitelor lor. Găinile lui tanti Rodica sînt închise într-o cușcă, pentru că în afară de căprioare, lupi și zimbri, o mai vizitează vulpile și ulii. Dar cel mai mare necaz al femeii sînt zimbrii. „Acum an mă pune jos (zimbrul – n.m.)“, povestește tanti Rodica. „Aveam un arac și am scăpat aracul din mînă și belitul cel mare, dacă nu mă învîrteam cu fața jos, mă spărgea tot. Mie îmi plac zimbrii, dar dacă strică, nu-mi plac. Și cît de afurisiți, s-a învățat. Soțul meu într-o dimineață a luat și-a pornit drujba. S-a dus singur cu drujba spre ei. Dar n-a fugit.“

Copiii nu mai au răbdare, strigă și vorbesc unii peste alții. Sînt aproape o sută de elevi de la șapte școli din județele Neamț și Suceava care au venit astăzi la Parcul Natural Vînători-Neamț ca să sărbătorească Noaptea Zimbrului – anul trecut s-a numit ­Bisonween, dar numele a fost schimbat ca să nu se mai plîngă inspectoratul școlar că denumirea nu e creștină. Copiii au adus zeci de dovleci sculptați cu fețe fioroase și s-au pregătit pentru competiție. Echipele aleargă de la o probă la alta într-o hărmălaie veselă, urmați de profesorii și de ranger-ii care încearcă să-i organizeze. Aruncă la țintă, trag cu arcul, împăturesc hărți, rostogolesc dovlecii, țipă, aplaudă și se încurajează, fără să le pese că respirația lor se transformă în aburi. Se potolesc doar la sfîrșit, cînd angajații parcului îi servesc cu ceai cald și plăcintă de dovleac și cînd așteaptă emoționați ca directorul Sebastian Cătănoiu să anunțe echipele cîștigătoare.

„E important pentru noi să avem susținerea localnicilor“, spune Elena Curea, responsabil pentru educație la Parcul Natural Vînători-Neamț. „Trebuie să-i atragem de partea noastră, să nu manifeste aversiune față de ideea de a pune zimbrii în libertate. Ne concentrăm mai mult pe educația copiilor și a tinerilor, pentru că e mai ușor să ajungem la adulți prin intermediul lor.“ 

Colarele GPS pentru zimbri au fost finanțate prin granturile SEE și norvegiene 2009-2014. Jurnalista Elena Stancu şi fotograful Cosmin Bumbuț documentează o parte dintre proiectele sprijinite de Norvegia, Islanda și Liechtenstein. Reportajele lor pot fi citite pe www.teleleu.eu. Cea mai recentă carte a lor: Acasă, pe drum, Editura Humanitas, 2017.

Foto: C. Bumbuţ