Regăsiri

Publicat în Dilema Veche nr. 550 din 28 august - 3 septembrie 2014
Regăsiri jpeg

Hudeşti

În Hudeşti ajungi trecînd pe lîngă Dorohoi şi îndreptîndu-te înspre graniţa cu Ucraina. Cu maşina faci cam o oră, venind dinspre Suceava. Însă nu simţi acea oră pentru că nu te lasă peisajul. Dealuri şi pante domoale defilează de-a lungul drumului precum manechine pe catwalk, schimbînd forme şi diferite veşminte, într-o serie de combinaţii de culori care par, de fapt, a fi imposibile. Vorbind despre culori, mi-am adus aminte, trecînd pe acest drum, că ochiul uman distinge cele mai multe nuanţe ale culorii verzi – dar aici ochii mi-au fost de-a dreptul şocaţi de cîte tente de verde au putut desluşi. Natura grea şi nealterată are în sine ceva primordial, o linişte şi o pace care îmbie, pînă şi pe cel mai lipsit de poezie suflet, să se tulbure, căci frumuseţea locurilor devine catalizator pentru regăsiri ale unor trăiri de mult uitate. Îţi vine, pur şi simplu, să cînţi.

Surpriza care te aşteaptă, cînd ajungi în satul Hudeşti, este instantanee şi nu te lasă să tînjeşti după peisajul pastoral pe care l-ai lăsat în urmă, căci descoperi imediat un alt loc cu care ochiul călător prin satele româneşti se împrieteneşte la prima vedere.

Casele din Hudeşti sînt frumoase. Păstrează arhitectura tradiţională, nu sînt vopsite în culori stridente şi n-au inovaţii moderne şi hîde, cum descoperi în multe alte părţi. În schimb, toate casele au faţadele atît de îngrijite, încît par a fi proaspăt renovate.

Din păcate, imaginea de bunăstare nu reflectă neapărat situaţia financiară a locuitorilor – căci, aveam să aflu, nivelul de trai nu este unul foarte ridicat aici. Explicaţia pentru curăţenia impecabilă pe care o găseşti în Hudeşti este istorică, via cultura Imperiului Habsburgic. Mi s-a povestit cum pe vremuri, mult înainte de război, administraţia locală îl trimitea, lunar, pe portărel în inspecţie sanitară. Trebuia să ai gospodăria curată, pereţii exteriori ai casei şi WC-ul din curte – văruite în fiecare lună. Cei care nu respectau normele minime de igienă şi estetizare a locuinţei erau amendaţi. Iar cazul clasic – de a impune o normă prin lege aplicată – a construit în timp o mentalitate. Chiar dacă bunul-simţ s-a impus odinioară prin pedepse băneşti, cu timpul a intrat în firea oamenilor. Azi, nu mai trimite nimeni de la Primărie portărelul sanitar, dar curăţenia şi grija faţă de comunitate sînt lucruri absolut normale şi fireşti. Mi s-a mai povestit că dacă, totuşi, mai există cîte unul care mai întîrzie cu văruitul sau cu primenitul casei, este luat imediat la rost de vecini, iar dacă ignoră în continuare aluziile, cînd trece pe uliţă, oamenii îl privesc dezaprobator, dau din cap şi plescăie cu reproş.

Valea Salciei

În Valea Salciei am ajuns mai de mult. Eram, alături de colega mea Iaromira Popovici, pe urmele satelor europene din România – căci comunei Valea Salciei i-a fost acordat, în 2007, din partea Comisiei Europene în România titulatura de „sat european“. Comuna este situată la graniţa dintre Buzău şi Vrancea, iar ceea ce aveam să descopăr acolo îmi va marca mult timp imaginaţia şi fantezia.

În această zonă, se păstrează cu sfinţenie tradiţiile, iar cînd se pun pe povestit, locuitorii te prind în mreje cu vorba lor domoală, şi descoperi, pe nesimţite, cum legendele se transformă în istorie, istoria în basm, realitatea în vis şi visul în realitate. Căci, dacă te laşi furat de poveştile stranii ale sătenilor, regăseşti, în acele locuri, de o frumuseţe sălbatică, spaţiul vrăjit şi plin de magie din trecutul acestor meleaguri.

Povestea Văii Salciei, aşa cum am trăit-o eu, a început într-o după-amiază, pe la 4, cînd am ajuns într-un sat care, la prima vedere, părea un sat ca oricare altul. Poate ceva mai răsărit. Dar nimic nu anunţa vraja ce avea să mă prindă. Ţin minte că am intrat în vorbă cu localnicii. Am fost la Primărie, am intrat în gospodării. I-am întrebat despre viaţa lor, despre politică, primar, preot, directorul şcolii, apoi despre nivelul de trai – pe scurt, despre toate acele fapte pe care un jurnalist le cere pentru a-şi încropi un reportaj corect.

Abia mai pe seară, la o cană de vin, au început să curgă poveştile: am aflat că majoritatea terenurilor din zonă au aparţinut, pe vremuri, unei boieroaice frumoase, pe numele său Elisa Rădulescu, o femeie căreia îi plăcea viaţa, care a trăit de altfel peste 100 de ani şi a fost căsătorită de trei ori. Dădea petreceri peste petreceri, bairame la care invita pe toată lumea şi care ţineau pînă în zori. Cineva a bolborosit atunci că, uneori, şi azi, pe la petreceri, se întîmplă să i se simtă prezenţa. Ciulind urechile, l-am întrebat mai multe. Omul însă a tăcut, a zîmbit tainic şi mi-a spus, misterios, că a fost doar o glumă. Cu aceeaşi reţinere voalată – ca şi cum misterul legendelor care bîntuie locul se doreşte a fi împărtăşit, dar nu poate fi spus oricui – mi-au povestit localnicii despre Dealul Tătarului. Pe vremuri, prin Valea Salciei s-ar fi refugiat un tătar bogat care, simţind că-i vine sfîrşitul, şi-a adunat tot avutul, l-a încărcat în căruţe şi a purces, alături de argaţi, înspre deal. Ajungînd însă aproape de vîrf, şi-a trimis oamenii înapoi, păstrîndu-şi doar slujitorul credincios, căruia i-ar fi lăsat, cu limbă de moarte, dorinţa să-l îngroape, cînd şi-o da duhul, departe de ceilalţi, dar alături de bani şi de bijuterii. Nici unul dintre cei doi n-au mai fost văzuţi de atunci, dar se spune că, în anumite seri, cînd şi cînd, flăcări strălucitoare apar sus pe deal: localnicii spun că este Tătarul venit să-şi caută comorilor îngropate.

Cum noaptea se lăsa peste sat, poveştile începeau parcă să prindă viaţă. Ieşind din legendă, mi se povesteşte şi despre Zidul uriaşilor – o construcţie bizară descoperită de localnici. Zidul este format din bolovani suprapuşi care traversează pădurea pe o distanţă de aproape 10 km, fiind înalt, pe alocuri, chiar de 20 de metri. Specialiştii chemaţi la faţa locului au spus că roca bolovanilor nu e din zonă, iar că în bolovani sînt prinse fosile de vietăţi marine aparţinînd unei plaje de acum 11 milioane de ani, plaja mării preistorice Paratethys.

Comloşul Mare

În România există cu siguranţă locuri fabuloase. Unele, binecuvîntate de natură; altele, de oameni; sînt locuri pline de poveştile şi legendele străbunilor. Din păcate, multe dintre ele sînt destul de greu accesibile. Ca jurnalist, am avut norocul să găsesc cîteva dintre aceste „ace“ din carul cu fîn – în fapt, mici reîntîlniri cu apartenenţa. În articolul de faţă m-am oprit doar asupra a trei locuri. N-am mai scris despre Mihai Viteazu, un sat de pe lîngă Cluj, unde primarul a ridicat comunitatea la nivel european, reuşind chiar un record Guiness: cea mai lungă sfoară de ceapă roşie din lume; n-am scris nici despre Zizin şi despre cum e să bei apă minerală direct din izvor, sau despre pădurea de castani din Topeşti (şi despre cît de bine merge mustul cu castanele coapte); n-am mai avut spaţiu să scriu despre multe alte locuri fermecătoare, în care am ajuns. Dar articolul nu-l pot încheia fără să povestesc despre Comloşul Mare.

Este un sat aflat la doar cîţiva kilometri de graniţa cu sîrbii. „Satul“ este, de fapt, un orăşel, cu case mîndre şi străzi asfaltate, un sat transformat astfel de către locuitorii săi, după Revoluţie.

Căci deşi casele, construite în „stil nemţesc“, datează de pe la 1800, majoritatea au fost renovate la începutul anilor 2000. Atunci – mi se povesteşte –, au fost o explozie de voinţă colectivă şi o dorinţă aprigă de a-şi construi o viaţă mai bună, fără a mai aştepta miracole de la stat. S-a înfiinţat un azil de bătrîni, s-a construit o capelă, s-au renovat şcoala şi bisericile, s-a construit pînă şi o bază sportivă cu instalaţie nocturnă; străzile au fost asfaltate, iar traficul – deviat, ca să nu mai permită camioanelor să traverseze mica urbe, să le strice asfaltul şi aerul. Viaţa culturală a fost şi ea revitalizată, fondul de carte al bibliotecii a fost îmbunătăţit, revista locală – readusă la zi. S-a muncit, s-a donat, s-a pus mînă de la mînă, părinţii şi copiii, deopotrivă, renovîndu-şi singuri şi Cetatea, şi viaţa.  

Pe comloşeni e greu să-i descrii. Căci ies din tiparul-clişeu al „românului“. Bărbaţii sînt hîtri, femeile – elegante. Şi hître. Toţi sînt relaxaţi şi sînt deschişi. Deşi extrem de ospitalieri, nu sînt slugarnici, ba te iau cu uşurinţă peste picior. Cînd se întîlnesc pe stradă, „se bagă în seamă“, adică se salută, dar într-un mod total atipic, căci salutul comloşean se poate întinde şi pe jumătate de oră, din cauza glumelor cu care se iau la întrecere.

În Comloş, trăiesc germani, romi, români, sîrbi, maghiari, iar diferenţe nu există. Căci bunăstarea şi inima bună par a dizolva orice discriminare şi pot rezolva orice. Nu se plîng de prea multe probleme, căci, pentru comloşeni, o problemă înseamnă întotdeauna şi o soluţie. Cine sînt comloşenii? Sînt, pur şi simplu, oameni care şi-au luat viaţa în propriile mîini, sînt oameni care au reuşit să-şi depăşească statutul de victimă şi despre care tot merită să auzi. Iar Comloşul este o regăsire a unui posibil viitor. 

Foto: I. Popovici

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Oradea – mai ambițioși ca de obicei
Marile drame prin care ne trece destinul, fie el personal sau colectiv, nu pot fi înțelese și nici respectate dacă uităm că tragedia merge de braț cu comedia prin lumea oamenilor.
Daniel David jpg
Oricine poate să aibă umor
În ţările cu colectivism puternic şi concentrare a puterii, cum este țara noastră, umorul bine reprezentat este cel legat de autoironie.
Adriana Babeti jpg
Să rîzi? Să plîngi? Despre rîsu’-plînsu’ lumii noastre
Rîsul poate fi socotit drept un fel de soluţie terapeutică pentru a ieşi din marile şi micile nevroze ori din complexe (de inferioritate sau de superioritate).
Marcel Iures, Sever Voinescu, George Banu jpg
Caragiale cel lucid, Creangă cel afectuos
După spectacole, pe scena frumosului Teatru „Regina Maria“ din Oradea au urcat dnii George Banu și Marcel Iureș pentru a discuta despre umorul celor doi clasici.
1024px David   The Death of SocratesFXD jpg
Socrate a fost o pisică
„Toate pisicile sînt muritoare. Socrate e muritor. Deci Socrate e pisică”.
p 1 jpg
Ce înseamnă rîsul?
Nu există comic în afara a ceea ce este cu adevărat omenesc.
Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.

HIstoria.ro

image
Victimele stalinismului, investigate de un medic român incoruptibil
lexandru Birkle a participat la investigarea gropilor comune cu victimele stalinismului, găsite de administraţia germană a Ucrainei în orașul Viniţa, precum și în localitatea Tătarca de lângă Odessa.
image
Una dintre cele mai crude și spectaculoase metode de execuție
Călcarea sau strivirea de către un elefant este o metodă de execuție sau de tortură mai puțin cunoscută de-a lungul istoriei, deși a fost practicată până în secolul al XIX-lea.
image
Graffiti: artă sau vandalism?
De-a lungul istoriei sale zbuciumate, acest gen artistic a reprezentat mereu un subiect fierbinte, pus la zid și supus dezbaterilor din societate. Este bun sau rău graffiti-ul?