Redefinirea minerilor ca victime ale evenimentelor din 13-15 iunie

David SCHWARTZ
Publicat în Dilema Veche nr. 592 din 18-24 iunie 2015
Redefinirea minerilor ca victime ale evenimentelor din 13 15 iunie jpeg

: Capete înfierbîntate. 13-15 iunie 1990

subPămînt. Valea Jiului după 1989

Cercetarea despre evenimentele din iunie 1990 nu a pornit de la experienţe personale. Eu aveam doar patru ani la momentul respectiv, iar Mihaela Michailov, fiind din Ploieşti, are amintiri la fel de vagi şi de sumare. Ea a pornit mai degrabă din curiozitatea intelectuală de a afla cît mai multe despre unul dintre cele mai violente episoade din istoria post-socialistă a Bucureştiului. În timpul documentării, aveam să aflăm că lucrurile au fost, de fapt, chiar mai violente şi mai dure decît clişeul obişnuit despre „mineri care au bătut studenţii“: au fost atacate strict pe criterii etnice şi de clasă casele locuite de romi din centru şi cartierele sărace, locuite preponderent de romi (Ferentari, Rahova, Colentina); au fost reţinute abuziv, ţinute în condiţii insalubre, lovite, torturate şi violate peste 1000 de persoane în două unităţi militare de la marginea Bucureştiului. Toate aceste lucruri au avut prea puţin de-a face cu minerii – au fost opera poliţiştilor de sector, a armatei şi a agenţilor SRI, secondaţi uneori de grupuri de mineri. Mai mult, minerii au ajuns în Bucureşti pe data de 14 iunie, după ce avuseseră deja loc, pe data de 13, o serie de violenţe asupra protestatarilor din Piaţa Universităţii şi de la sediul televiziunii naţionale, violenţe operate aproape exclusiv de poliţie. Cu toate acestea, o parte din presa scrisă, care avea la momentul respectiv o audienţă şi un nivel de credibilitate remarcabile, a hipermediatizat conflictul din perspectiva clivajului mineri-studenţi şi a agresiunii minerilor – de unde şi termenul generic de „mineriadă“. Astfel, cu concursul unei părţi a elitei intelectuale anticomuniste, în discursul public şi în mentalul colectiv s-a încetăţenit ideea că violenţele din iunie 1990 au fost în primul rînd, dacă nu exclusiv, opera „minerilor“, fiind eventual expresia brutală a înapoierii minerilor şi, prin extensie, a clasei muncitoare în general. Acest discurs nu este desigur inocent sau întîmplător, ci a deschis calea discursului neoliberal de astăzi despre privatizarea tuturor resurselor, desfiinţarea statului social, blamarea săracilor pentru că sînt săraci etc. 

Retroactiv, mi se pare evident faptul că noi, la rîndul nostru, eram influenţaţi profund de clişeele despre evenimente din experienţa noastră familială şi educaţională. Astfel că am început cercetarea cu interviuri cu persoane bătute şi arestate şi cu lectura lucrărilor istorice scrise din perspectivă anticomunistă („Raport asupra evenimentelor din 13-15 iunie 1990“, GDS şi APADOR-CH, 1990; Mihnea Berindei, Ariadna Combes, Anne Planche,

, Humanitas, Bucureşti, 2010). Chiar la douăzeci de ani distanţă, resentimentele unor persoane agresate rămîneau foarte puternice: „Trebuie împuşcaţi, împuşcaţi fără milă! Ce eşti tu, miner? Poc!“. De asemenea, unii intelectuali publici afirmau poziţii destul de rizibile: în cadrul unui interviu personal, un membru al GDS ne-a arătat un furtun pe care cei de la GDS îl păstrează din iunie 1990, cînd l-ar fi „confiscat“ de la un miner: „Acesta este, cum spuneau latinii,

, trofeul nostru pe care l-am luat de la mineri şi acum l-am adus să vi-l arăt!“. 

Astfel, deşi teoretic porniţi la drum fără prejudecăţi şi idei preconcepute despre desfăşurarea evenimentelor, o serie de clişee ne fuseseră deja induse din primele luni ale documentării. Cînd, împreună cu operatoarea Cinty Ionescu, am ajuns pentru prima dată în Valea Jiului (avertizaţi în prealabil de părinţi şi bunici să „avem grijă“), am descoperit o lume cu totul diferită de cea prezentată în discursul public-intelectual-artistic bucureştean. 

Prima observaţie importantă este sentimentul ambivalent al localnicilor faţă de o echipă de cercetare din Bucureşti: pe de-o parte oamenii ar vrea să fie cît mai politicoşi, cît mai amabili, tocmai pentru a schimba imaginea-clişeu care funcţionează despre Valea Jiului; pe de altă parte, cei mai mulţi sînt foarte reticenţi la a da interviuri sau a vorbi public despre „mineriadă“, atît pentru că este un episod de care celor mai mulţi le este ruşine, cît, mai ales, pentru că se tem de felul în care le pot fi răstălmăcite spusele. În contextul în care numeroşi jurnalişti sau artişti (Lucian Pintilie încă mai este blamat de unii localnici pentru prezentarea grotescă a minerilor în filmul

) au folosit materiale înregistrate în Valea Jiului pentru a sublinia şi reitera aceleaşi clişee despre înapoierea şi degradarea morală a locuitorilor, teama oamenilor este pe deplin justificată. 

La această primă vizită au fost demontate cele mai importante clişee: am înţeles că, de fapt, un număr foarte mic dintre mineri au participat la mineriade (din totalul de 45 de mii de mineri angajaţi la momentul respectiv nu au venit în Bucureşti mai mult de cîteva mii). Am înţeles, de asemenea, că cvasi-totalitatea celor care au participat nu mai lucrau ca mineri la momentul cercetării noastre (pensionarea în minerit se face la 45 de ani, după douăzeci de ani de activitate). Mulţi dintre ei plecaseră de la mine în urma disponibilizărilor din 1997, majoritatea întorcîndu-se în localităţile natale. 

Cel mai important interviu pe care l-am făcut în perioada respectivă a fost cu un miner momîrlan din Straja, care lucrase douăzeci de ani ca miner-salvator şi care a participat activ, ca „şef de brigadă“, la evenimentele din 1990. Perspectiva lui rezumă părerea retroactivă a multor locuitori: 

„Eu din prima clipă cînd am ajuns acolo (la Bucureşti,

), mi-am dat seama că e vorba de o mare tîmpenie! (…) Dar cine a organizat toată treaba asta (venirea minerilor,

) avea gîndire bună! Ei ştiau cum să lucreze cu masele de muncitori, şi mai ales cu noi, cu minerii. Ne mîna uite-aşa cum chem eu oile, aşa se jucau ei cu noi. (…) Eu am fost aşa, cum s-ar spune, prins de val.“ 

Aceste fraze rezumă situaţia celor mai mulţi dintre mineri – luaţi de la lucru, păcăliţi că merg să lupte pentru drepturile lor, îmbătaţi pe drum, convinşi că studenţii, romii şi elitele de dreapta din Bucureşti sînt personificarea „duşmanului“: 

„Ne spuneau că Raţiu şi Cåmpeanu vor să dea afară tot ce-i român din ţară şi să vîndă ţara străinilor. (…) Eu abia acum înţeleg că şi studenţii aceia, aşa cum noi eram mulţumiţi cînd ne căpătam pîinea, ei erau mulţumiţi că îşi căpătaseră libertatea. Dar a trebuit să treacă mult timp ca să înţeleg şi eu, şi poate şi alţii, lucrurile astea. La diferenţa asta de mentalitate între noi şi acei tineri cred că s-a produs toată problema!“ 

În doar cîteva fraze, minerul respectiv arăta mai multă înţelegere a perspectivei „celuilalt“ şi un spirit mai conciliant decît majoritatea discursurilor intelectualilor de la Bucureşti. Şi tot el a rezumat concluzia ce ne va ghida spre continuarea documentării în direcţia explorării istoriei recente din perspectiva Văii Jiului – concluzia că cei care ar fi trebuit să „apere ţara“, „conducerea ţării, în termeni bătrîneşti“, au vîndut, de fapt, resursele şi bunurile, au organizat privatizarea şi distrugerea industriei şi i-au trădat pe cei pe care pretindeau că îi apără: „Dar eu văd că au trecut douăzeci de ani, şi mă vait că mai trăim douăzeci, şi noi mergem din rău în mai rău! Noi nu putem spune că avem vreun progres de bine!“. 

În discursul public bucureştean post-1990 a apărut un soi de concurs al victimizării post-mineriadă. Intelectualii publici şi oamenii politici care au avut ghinionul să fie în Bucureşti la momentul respectiv (Ion Raţiu, Gabriel Liiceanu etc.) accentuau descrierea ororilor prin care au trecut. Cei care nu fuseseră de faţă plusau prin reducerea evenimentelor la o luptă între elitele „educate“ şi „occidentale“ şi masele „abrutizate“ şi „rămase în comunism“ (un exemplu elocvent fiind celebrul pseudo-slogan „Noi muncim, nu gîndim“ despre care toată lumea „ştie“ că s-ar fi strigat în zilele respective, dar nimeni nu poate să certifice că l-ar fi auzit strigat de mineri). În acest concurs al victimizării, săracii, romii, lucrătoarele sexuale, studenţii, greviştii foamei care protestau în Piaţa Universităţii, violentaţi şi abuzaţi, au fost depăşiţi cu mult de elita intelectuală de dreapta, care a ocupat în mentalul colectiv rolul de victimă principală, dacă nu chiar singulară, a represiunii. 

Experienţa noastră începută cu prima perioadă de cercetare în Valea Jiului – a unei zone întregi abandonate atît de către stat, cît şi de către investitorii privaţi, cu mine care se închid, oameni rămaşi fără loc de muncă, cărora li se degradează perpetuu stima de sine, în care singura salvare este plecarea la muncă în străinătate, cu toate dezbinările şi dezintegrările inerente ale relaţiilor de familie, experienţa aceasta directă aşadar, nemediată de studii, cărţi sau lucrări artistice, ne va convinge că, practic, cele mai importante (cel puţin numeric) victime ale aşa-numitei „mineriade“ au fost, de fapt, înşişi minerii şi ceilalţi locuitori ai comunităţilor minereşti şi ai Văii Jiului în special. 

David Schwartz este regizor. 

Foto: subPămînt

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Dar dacă ești tînăr, sărac și bolnav?
Salvează tinerețea – vîrsta la care se spune că poți orice – chiar orice nenoroc sau chiar orice nefericire?
p 10 jpg
Povara tinereții
Copilăria se încheie, adesea, abrupt, după o vacanță de vară – tinerețea se consumă lent, se îngemănează cu bătrînețea firesc, insesizabil.
16781709398 92dac8f6bb c jpg
Primăvară în decembrie
„Femeile au devenit mai puțin interesate de machiaj și mai mult de frumusețea în ansamblu, cea care radiază din interior spre exterior, spre ideea de wellness.”
p 11 jpg
Note despre „încă”
De-ar fi să trebuiască să cred totuși în ceva și tot n-aș (putea) crede în Dumnezeu! Intuiție, vanitate, consolare – ține aceasta de vîrstă?
p 12 jpg
Tinerețea are coloană sonoră
Sînt părți de suflet în legătură cu care vom fi mereu subiectivi.
640px Pierre Auguste Renoir The Boating Party Lunch jpg
Simțire și nepăsare
Se spune că tinerețea, la fel ca și copilăria, nu e conștientă de ea însăși, că abia mai tîrziu ajungi să ți le amintești cu nostalgie și să le apreciezi adevărata valoare.
p 13 jpg
Oase ușoare ca ale păsărilor
Îi privesc atentă pe oamenii foarte tineri.
2722374996 d24e7fdf0e c jpg
Tinerii bătrîni și bătrînii tineri Cum mai măsurăm tinerețea?
Cred că merită să pledăm și, mai mult, e destul de limpede faptul că nu există o compartimentare netă a tinereții și a bătrîneții dată de vîrste și condiții, ci ele există simultan, în orice moment al vieții.
50294010101 132de799e7 c jpg
Anii ’90
Anii ’90 s-au încheiat pe 31 decembrie în Piaţa Revoluţiei, cînd deasupra noastră şi sub egida PRO TV-ului s-a înălţat un înger kitsch.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.
640px Human mind, Human Universals png
p 11 sus jpg
Despre iubire, cu rigla si compasul. O încercare de endocrinologie euclidiană
Omul de știință stă drept, rezistă seducției misterioase și pune problema clar: în ce constă chimia acestei biologii?
p 12 sus jpg
Despre iubire și alte droguri
Iubirea romantică motivează o serie nesfîrșită de alegeri individuale și joacă un rol fundamental în elaborarea planurilor noastre de viață.
p 13 Hans Holbein, Henric al VIII lea WC jpg
Hormonii: „dirijorii” lichizi care ne schimbă corpul fizic și istoria
În epoca de formare a operei italiene, rolurile feminine erau interpretate de bărbați castrați, deveniți astfel eunuci.
640px Bloodletting 1 298x300 jpg
Profilul hormonal
Hormonii îți schimbă comportamentul sau comportamentul îți modifică profilul hormonal?
All Art is Erotic (Unsplash) jpg
Avem erotism în arta românească?
Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească?
E cool să postești jpeg
Logica bunului-simț
De ce este logic să avem bun-simț chiar într-o societate care își pierde din ce în ce mai mult această noțiune?
p 10 jpg
Drumul în sus
E adevărat că bunul-simț nu poate fi construit fără simțul comun.

Adevarul.ro

image
Alina Pușcaș, internată în spital cu o afecțiune rară. „ Nu am știut că există așa ceva“ | adevarul.ro
Prezentatoarea emisiunii „Te cunosc de undeva“ are probleme de sănătate și se află în spital de câteva zile.
image
21 de ani de închisoare pentru unul dintre răpitorii câinilor cântăreţei Lady Gaga | adevarul.ro
Unul dintre cei trei indivizi acuzaţi că au împușcat un angajat al cântăreţei americane Lady Gaga pentru a răpi câinii vedetei a fost condamnat luni, la Los Angeles. Pedeapsa primită de individ este de 21 de ani de închisoare, relatează AFP

HIstoria.ro

image
Katiușa, „orga lui Stalin“: O revoluție în materie de artilerie autopropulsată
Adevărata revoluție în materie de artilerie autopropulsată a venit de la ruși: teribilele lansatoare multiple de rachete Katiușa.
image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.