Realizări şi virtualizări în Canada

Alexandru GURĂU
Publicat în Dilema Veche nr. 405 din 17-23 noiembrie 2011
Realizări şi virtualizări în Canada jpeg

Nu ştiu exact cînd şi de ce a început să-mi fie frică de cuvîntul „realizări“ şi de altele din aceeaşi familie. Poate mi s-a urat insistent, de vreun revelion, să am numai realizări în anul care avea să vină, cu variantele a) pe toate planurile sau b) depline, şi mi s-a părut că mi se cere prea mult. Sau poate pentru că am ajuns, conform socotelilor statistice, undeva pe la mijlocul vieţii, cînd omul începe să se uite în urmă şi să-şi cîntărească realizările, iar în cazul meu bilanţul nu e chiar consistent. Înclin să cred că această frică mi s-a declanşat într-o zi de vară din anul 2000, cînd m-a vizitat la Québec, unde locuiam de vreo trei ani, vărul meu de la New York, însoţit de o prietenă de-a lui care se stabilise în Canada de multă vreme. Veniseră în oraş numai pentru cîteva ore, aşa că au văzut ce se putea vedea în grabă – Castelul, Citadela, cîteva străzi din Oraşul Vechi – şi m-au refuzat cînd le-am propus să-şi încheie vizita cu un ceai la mine acasă, iar cînd mi-am repetat invitaţia, prietena vărului meu i-a spus: „Hai, că vrea să ne arate şi el (adică eu) ce a realizat“. Într-adevăr, una dintre primele mele impresii despre Canada, şi poate printre cele mai persistente, a fost că am ajuns într-un loc unde poţi să faci o mulţime de lucruri, fără să te loveşti de tot felul de obstacole. Eu nu-mi pusesem în gînd cine ştie ce înfăptuiri, venisem printr-un program de burse şi mă bucuram să văd Lumea Nouă. Cu totul alta e situaţia unui imigrant, care trebuie să acumuleze rapid realizări, semne ale reuşitei în măsură să-i confirme că hotărîrea de a pleca a fost cea bună. Dar chiar şi aşa, doar student-turist, eram mulţumit să constat cu cîtă uşurinţă reuşesc, de pildă, să-mi fac o asigurare de sănătate, să închiriez un apartament, să obţin un permis de bibliotecă valabil şi noaptea, să rezolv alte probleme mai mărunte sau mai importante, fără aşteptări îndelungi, incertitudini, încurcături sau accidente administrative, şi chiar să-mi fac planuri pe termen mai lung. Începuse chiar să-mi placă să fiu eficace şi eficient într-un mediu previzibil, era o senzaţie nouă şi reconfortantă, pentru că, desigur, România fusese şi pentru mine o culegere de probleme administrative adesea dificil de rezolvat. În discuţiile cu prietenii, lăudam Canada pentru buna organizare şi pentru gradul înalt de încredere socială care fac, împreună, ca totul să meargă ca pe roate.

Treptat m-am obişnuit cu mersul ca pe roate, apoi ceva, greu de precizat, a început să mă nemulţumească. Parcă e prea multă organizare şi planificare aici, regimuri de pensie unde poţi să cotizezi imediat ce termini şcoala şi-ţi găseşti de lucru, ipoteci pe 25 de ani pentru casă, pe 10 ani pentru maşină, cerere pentru loc la grădiniţa „Les Petits Castors“ de făcut înainte de a întîlni pe cineva cu care să întrevezi eventual posibilitatea de a face un copil, asigurare de moarte „Tranquillité Obsèques“ ca să nu fii o povară pentru cei apropiaţi. Fuga asta în viitor nu înseamnă trăit într-o proiecţie? Desigur, nimeni nu e obligat să facă nimic din ce-am pomenit, desigur, aşa e peste tot, iar în România începe să fie din ce în ce mai la fel, dar parcă aveam mai multă priză la realitate... (e punctul unde renunţ să-mi mai lămuresc nemulţumirile).

Aşa se face că, dacă-mi pune cineva redutabila întrebare „Şi cum e în Canada?“, răspund, în funcţie de starea în care mă aflu, că e un loc unde poţi să faci uşor o mulţime de lucruri (cînd sînt pus pe fapte mari) sau că e un loc unde poţi să te irealizezi la fel de uşor organizîndu-ţi minuţios viitorul (cînd sînt abulic). Deşi îmi dau seama că e vorba doar de imagini nu cu mult mai consistente decît acea Canadă din copilărie, confecţionată din poveştile unchilor mei de la Toronto şi din cadourile pe care mi le aduceau – tricoul alb-albastru cu Maple Leafs, bomboanele din zahăr de arţar, pozele cu Niagara, vederile cu zgîrie-nori.

Întrebarea „Cum e în România?“ e la fel de redutabilă. Pentru că circulă şi aici, în Canada, mai multe Românii diferite, care uneori se amestecă sau intră în coliziune în nesfîrşitele discuţii despre aici/acolo, înainte/acum, noi/ei. Sînt, desigur, Româniile fiecăruia, alcătuite din oameni, locuri şi lucruri peste care s-au aşezat straturi-straturi de nostalgie. Există o Românie mizerabilistă a celor care nu mai vor să ştie nimic de-acasă. O alta infatuată, populată de oameni superiori canadienilor în materie de „cultură generală“, în general, dar şi în domenii specializate (de curînd, am auzit o poveste cu un informatician specialist în servere care susţinea că făcea virtualizare în România cînd ăştia de-aici nici nu ştiau ce-i aia). O alta festivă, Românie de 1 Decembrie, cu dansuri populare, expoziţii cu icoane pe sticlă, obiecte de artizanat, fotografii cu biserici de lemn din Maramureş, afişe cu mari români. Fiecare face pereche cu o altă Canadă. Discuţiile ajung să semene cu un slalom printre imagini, clişee, caricaturi, rectificări şi nuanţe, la capătul căruia am senzaţia frustrantă că nu mă mai pot apropia de România din realitate. Între România şi Canada se interpun atîtea realizări, irealizări şi virtualizări, încît, uneori, nu mai ştiu pe ce lume sînt.

Alexandru Gurău
este cercetător în ştiinţe politice la École Nationale d’administration publique, Québec. Îl găsiţi la http://www.caligraf.net.

Foto: Florin Lăzărescu

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Tragedia de la Cluj. Cine sunt cele trei persoane care s-au electrocutat în piscină. Cum s-a petrecut incidentul
Un fost director de bancă se numără printre cei trei clujeni găsiți electrocutați lângă piscină. Ovidiu Mureșan avea 46 de ani și este descris de prieteni drept un „om extraordinar”. Alături de el au murit și părinții lui.
image
Adevăratul al 12-lea jucător al României la Euro 2024: povestea fanului admirat de o lume întreagă EXCLUSIV
Mulți politicieni s-au grăbit să-și asocieze imaginea cu victoria României în fața Ucrainei. În realitate, susținătorii admirabili ai tricolorilor sunt cei care s-au chinuit să ajungă în Germania. Iar acolo au plâns de bucurie. Printre ei, Cezar Micheten, cu o poveste superbă.
image
Trei lucruri surprinzătoare despre moarte. Dezvăluirile unei asistente medicale: „Știau oarecum ce se întâmplă”
O asistentă medicală a dezvăluit trei lucruri pe care le-a sesizat în legătură cu moartea: de la faptul că oamenii pot auzi chiar și atunci când sunt inconștienți până la faptul că deshidratarea face ca procesul să fie mai puțin dureros, relatează Daily Mail.

HIstoria.ro

image
Iuliu Maniu interceptat de Siguranță la ordinul lui Armand Călinescu
În 1932 Armand Călinescu e subsecretar de stat la Interne. La 5 decembrie el se mărturisește Jurnalului, ținut zilnic și pe ascuns:
image
,,Haide, haide RPR, du-ne la victorie!” România la preliminariile „Euro 1960”
Pe 6 iunie 1958, Agerpres anunța că Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA), în cadrul congresului său ținut la Stockholm, a luat hotărârea organizării competiției internaționale „Cupa Europei”.
image
Jurnalul lui Mihail Bulgakov, confiscat de NKVD
Manuscrisele nu ard!, proclamă solemn domnul Woland în Maestrul şi Margareta al lui Bulgakov.