Războiul dintre dolar şi spadă

Publicat în Dilema Veche nr. 490 din 4-10 iulie 2013
Războiul dintre dolar şi spadă jpeg

- paradisurile fiscale vs infernul cetăţeanului de rînd -

Depozitele persoanelor şi companiilor din România, în băncile cipriote, totalizau, la finele anului 2012, aproximativ 100 de milioane de euro, conform datelor Băncii Centrale Europene. În 2011, fostul şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Sorin Blejnar, ne anunţa că un număr de 12 români au conturi bancare în Elveţia, în valoare totală de circa 50-60 de milioane de euro. Din peste 600 de parlamentari şi miniştri – cît are România în prezent –, doar 3,2% au trecute, în declaraţiile de avere, conturi în străinătate.

Sînt doar cîteva cifre din multitudinea de informaţii similare care au început să circule în special după 2007, cînd statele naţionale s-au confruntat cu reduceri drastice ale veniturilor bugetare şi au început să se uite în direcţia paradisurilor fiscale, unde se aflau banii propriilor contribuabili.

Fenomenul scoate la iveală o tensiune latentă, dar care se acutizează pe zi ce trece: aceea dintre statele naţionale şi capital, dintre politic şi economic. E un conflict la fel de profund precum era, cu secole în urmă, războiul dintre autoritatea religioasă şi cea monarhică, doar că în prezent nu se confruntă crucea cu spada, ci spada cu dolarul. Într-o lume globalizată, în care banii circulă liber, marile corporaţii tind să se substituie autorităţii suverane a statelor, sfidînd deciziile acestora. Numeroase corporaţii au venituri mai mari decît PIB-ul unor state. Dacă Walmart ar fi un stat, s-ar situa în topul primelor 25 de ţări ca mărime a PIB-ului. Or, într-o lume din ce în ce mai vulnerabilă la nivelul pieţelor, statele suverane se văd tot mai neputincioase în faţa voinţei şi capriciilor capitalului. Tendinţa capitalului de a migra către paradisurile fiscale, sfidînd autoritatea statală, e parte a jocului. Consecinţa e o vulnerabilizare crescîndă a bugetelor publice, cu efecte imediate asupra calităţii bunurilor publice oferite de state şi a serviciilor sociale prestate de acestea. Cînd un stat nu mai poate oferi bunurile publice pe care e dator să le ofere, în virtutea contractului social, legitimitatea sa e pusă în chestiune de propriii cetăţeni. Migrarea capitalului se transformă într-o criză de legitimitate a statului.

Reţeta pentru subdezvoltare, standarde europene şi fiscalitate asiatică?

Ce pot face statele în aceste condiţii? Se vorbeşte foarte mult – în special în ţări cu economii emergente şi fără rezerve de capital, precum e România – despre cum pot statele asigura un mediu de afaceri prietenos, despre cum pot ele diminua povara fiscală spre a deveni atractive pentru investitori, despre ce facilităţi pot oferi multinaţionalelor. În recenta sa vizită la Berlin, premierul Ponta anunţa solemn că şi-a propus să fie cel mai pro-business social-democrat... Low pay, low skills, low taxes – aşa poate fi definită, sintetic, strategia de dezvoltare a României postcomuniste. Ne-am aruncat, astfel, într-o cursă a subdezvoltării, pentru că ne situăm în competiţie cu ţări din Africa sau Asia, unde fiscalitatea e foarte mică, salariile sînt infime, iar revendicarea de bunuri publice e inexistentă. România, de bine de rău, se vrea un stat european, fiind astfel obligată să ofere un minim de bunuri publice, cum ar fi educaţia, sănătatea etc. Cum poţi oferi servicii publice la standarde europene, cînd ai fiscalitate asiatică? Low pay, low taxes şi low skills este reţeta perfectă pentru subdezvoltare.

Şi totuşi, realitatea ne arată că poţi fi competitiv şi atractiv pentru investitori, fără a-ţi reduce nebuneşte fiscalitatea. Poţi fi business friendly şi dacă ai taxe mari, dar reguli clare, corupţie mică, forţă de muncă calificată.

Fiscalitatea contează, dar nu e definitorie

Oare doar fiscalitatea contează? Sigur că este importantă, dar nu este singurul criteriu. Pînă la urmă, statele cele mai competitive din lume sînt, iată, state europene cu niveluri mari de fiscalitate şi cu costuri la fel de mari ale forţei de muncă: Franţa, Suedia etc. – conform The Global Competitiveness Report. Surprinzător sau nu, cele mai competitive state din lume sînt cele din Europa de Nord şi de Vest, conform The Global Competitiveness Report 2011-2012. În pofida fiscalităţii ridicate, Suedia, Finlanda, Germania se află în top 10 cînd e vorba de indicele competitivităţii. Franţa este ţara din UE cu cel mai înalt nivel al investiţiilor străine, şi ţara care se situează pe locul 3 în lume, după SUA şi China, la capitolul investiţii străine, chiar dacă taxează la greu şi are o legislaţie a muncii destul de rigidă. Şi asta pentru că fiscalitatea e doar un criteriu printre multe altele: stabilitatea politică şi predictibilitatea fiscală, birocraţia redusă şi statul de drept, forţa de muncă bine pregătită.

Faptul că sînt competitive şi atractive pentru investitori nu înseamnă că aceste state nu sînt angajate, şi ele, în războiul de care vorbeam mai sus, şi nu sînt expuse riscului expatrierii profiturilor şi al migraţiei capitalului prin offshore-uri. Prin urmare, revenim la întrebarea clasică: ce e de făcut? Mai întîi, statele trebuie să vrea să ducă acest război pentru a stopa hemoragia de capital şi evaziunea fiscală. Totul în lume este o chestiune de putinţă, dar mai ales de voinţă. Dacă putem impune embargouri economice statelor producătoare de arme de distrugere în masă sau regimurilor comuniste, de ce nu am putea aplica aceeaşi metodă şi în privinţa statelor-paradisuri-fiscale? Şi există exemple încurajatoare în acest sens, chiar dacă nu s-a ajuns pînă la embargo. În 2009, Statele Unite au demarat o investigaţie federală referitoare la opt bănci provenite din regiuni considerate paradisuri fiscale. Pentru a evita un proces, banca elveţiană UBS a recunoscut că a favorizat evaziunea fiscală, a plătit 780 de milioane de dolari şi a predat serviciului fiscal american date referitoare la peste 4500 de conturi. Tot în 2009, OECD a ameninţat Elveţia că o va include pe lista neagră a statelor paradisuri fiscale, forţînd-o să se ralieze standardelor internaţionale în materie. Ulterior, Elveţia s-a angajat în încheierea unei serii de acorduri bilaterale cu diferite state UE – aşa-numitele acorduri Rubik. Acestea prevedeau impozitarea retroactivă a cetăţenilor statelor semnatare de astfel e acorduri cu Elveţia, în schimbul garantării parţiale a secretului bancar. Şi totuşi, în noiembrie 2013, Camera Superioară a Parlamentului german a respins semnarea unui asemenea acord, chiar dacă acesta prevedea impozitarea retroactivă a deponenţilor germani cu între 21% şi 41% din suma depusă şi ar fi adus venituri de 12 miliarde de euro în 2013. Motivul? Opoziţia, compusă din verzi şi social-democraţi, a considerat că un asemenea acord ar uşura prea mult viaţa evazioniştilor fiscali. „Dacă acordul ar fi trecut, evazioniştii şi complicii lor ar fi răsuflat uşuraţi“ – explică Norbert Walter-Borjans, social-democrat şi fost ministru de finanţe al Westfaliei de Nord. „Acum, în schimb, e rîndul plătitorilor de taxe cinstiţi să respire.“

Un asemenea război nu e deloc uşor de purtat, în condiţiile în care chiar şi cele mai vii democraţii prezintă simptome tot mai accentuate ale bolii numite plutocraţie, în care indivizii bogaţi ajung să influenţeze nepermis de mult procesul de luare a deciziei. La urma urmei, de ce şi-ar săpa elitele financiaro-politice propria groapă? Evident, nu de dragul cetăţenilor, nu există aşa ceva. Dar ar putea să o facă de frica cetăţenilor. Deznodămîntul aşa-numitului război dintre spadă şi dolar depinde de cît de multă presiune pot pune cetăţenii statelor pe propriile guverne, pentru a-şi apăra dreptul la bunuri publice şi la o viaţă decentă. De aceea, lupta împotriva paradisurilor fiscale este, pe de o parte, o luptă împotriva propriilor elite prădătoare sau plutocrate, şi, pe de altă parte, un război împotriva infernului la care e condamnat cetăţeanul de rînd, într-o lume a offshore-urilor şi a evaziunii fiscale.

Victoria Stoiciu este director de programe la Friedrich Ebert Stiftung. Publică articole de analiză pe criticatac.ro

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
image
Rușii au pierdut încă 1.160 de soldați și 58 de sisteme de artilerie în ultimele 24 de ore, anunță Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei
Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a raportat că Rusia a pierdut alți 1.160 de soldați și 58 de sisteme de artilerie în ultimele 24 de ore. Aceste pierderi se adaugă la totalul forțelor rusești între 24 februarie 2022 și 16 iunie 2024.
image
Bătaie ca în filme între fanii Angliei și Serbiei la Gelsenkirchen înaintea meciului celor două echipe de la Euro 2024. Meci cu grad ridicat de risc VIDEO
Un fan al Angliei și un ofițer de poliție din Germania s-au ales cu răni grave după ce huliganii au atacat un bar în care suporterii Serbiei sărbătoreau înaintea meciului Serbia - Anglia de la Euro 2024, care va începe la ora 22.00.

HIstoria.ro

image
Cea mai mare operațiune amfibie din epoca modernă, în „Historia” de iunie
6 iunie 1944. Ziua Z. Nicio altă operaţiune militară din istoria celui de
Al Doilea Război Mondial nu a beneficiat de un nivel atât de ridicat de securitate operaţională, implicând ample acţiuni de inducere în eroare a inamicului, precum Operaţiunea Overlord (Suveranul).
image
Escrocheria „Andronic” - un precursor al Caritasului în România sfârșitului de secol XIX
Înainte de a fi marele ziarist şi marele proprietar de „Universul”, Stelian Popescu şi-a făcut meseria de jurist. Ca judecător de instrucţie la cabinetul 5, Ilfov, el a dat gata multe cazuri. Printre acestea, se numără celebra escrocherie „Andronic”.
image
A fost sau nu Alexandru Ioan Cuza membru al Masoneriei?
La un deceniu după abdicarea lui Cuza, în 1876, la București a fost înființată Loja Alexandru Ioan I, apoi, în 1882, la Dorohoi a fost înființată Loja Cuza Vodă.