Raţiune şi sentimentalism

17 noiembrie 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Umbrele trecutului Odinioară era o zonă bogată, cu oameni bine îmbrăcaţi şi prosperi, cu clădiri elegante şi pline de bunăstare, după cum stau dovadă toate amintirile bătrînilor şi pozele sepia ale unui trecut uitat şi capitalist, în care România era cotată ca fiind una dintre cele mai bogate ţări din Europa, poziţionată pe aceeaşi treaptă - dacă vreţi - cu Elveţia de acum. Acele timpuri, oricît de neverosimile ar părea decorului decrepit ce se desfăşoară azi sub ochii noştri la Roşia Montană, chiar au existat, numai că peste ele au năvălit anii grei de comunism, mutilînd totul, de la locuri, la mentalitate. Ce este astăzi Roşia Montană? O "zonă defavorizată", după cum o declară, scurt şi rece, Guvernul României. O zonă la care statul român priveşte neputincios pentru că, deşi încă bogată în aur şi argint, nu mai poate fi exploatată fără o tehnologie avansată, de care nu dispunem, la fel cum nu dispunem nici de fondurile necesare pentru reecologizarea ei. O zonă lăsată de izbelişte pentru că noi "nu avem de unde", un spaţiu aproape părăsit, cu un viitor blocat de războaiele mediatice. Azi economia din Roşia e la pămînt, rata şomajului, de peste 70%. Oamenii o duc din ce în ce mai greu, în condiţii arhaice greu de crezut anului 2006: în zonă nu există pînză freatică, jumătate din case nu au apă curentă, iar în Abrud, la bloc, se "dă" apă doar două ore pe zi. Oamenii se încălzesc cu lemne, atît la sat, cît şi la bloc. Aşijderea economiei e mediul, care, contrar lozincilor "verzi", e departe de imaginea idilică a zonei de munte sănătoase. Cum dintotdeauna (2000 de ani atestaţi pe muchie) aici s-a făcut doar atît: exploatare minieră (însăşi denumirea i se trage de la culoarea apelor poluate), iar rezultatul exploatărilor comuniste, făcute în condiţiile rudimentare şi fără responsabilitate, este dezastruos, în prezent, zona e distrusă. Canadienii, aurul şi românii În 1997, în orizontul peisajului de mai sus apare un investitor. Străin. Gabriel Resources, o companie minieră canadiană cotată la bursa din Toronto. Un proiect care propune cel puţin 1200 de locuri de muncă directe, în etapa de construcţie, peste 600 de locuri, în etapa operaţională, pentru o perioadă de mai bine de 16 ani; o investiţie enormă care va crea un boom economic per total; în paralel cu activitatea minieră, programe de reabilitare a mediului şi a calităţii apelor. Proiectul prevede constituirea unui fond pentru reecologizarea zonei, într-un cont dintr-o bancă independentă, la care compania nu va avea acces, iar statul român va avea acces doar în cazul în care compania nu-şi va îndeplini obligaţia de reecologizare. Se mai urmăresc în paralel revigorarea comunităţii (aflată deja într-o descompunere accentuată cauzată de plecarea tinerilor fără loc de muncă) şi o reabilitare culturală, toate acestea fiind făcute la o scară fără precedent în România. Se propun aşadar prin colaborarea canadian-română, în care statul român ar deţine 19,3%, nu numai locuri de muncă stabile şi salarii mari în minerit, ci şi ceva cu totul ieşit din comun pentru ţara noastră: specializarea forţei de muncă şi în alte domenii adiacente mineritului. Pentru că aşa se face la ei, în străinătate: după dezafectarea minelor, nu îţi iei pur şi simplu jucăriile şi pleci, lăsînd o comunitate de izbelişte, ci, în timp, dezvolţi şi alte laturi comerciale care să lase oamenilor posibilitatea de a supravieţui şi fără minerit. Astfel, pentru prima oară în două milenii, Roşia n-ar mai depinde doar de mină. Pe scurt, reconstruirea minei după toate standardele mondiale în protecţia mediului, revigorarea economiei şi a comunităţii. ...Şi totul părea o poveste cu "trăiră fericiţi pînă la adînci bătrîneţe". "Noi nu ne vindem ţara" Proiectul stă însă în loc de zece ani. Ce este în neregulă cu el? Din exterior, voci celebre se opun, fără ca proprietarii lor să fi ajuns vreodată aici. Vanessa Redgrave, o cunoscută actriţă şi simpatizantă a forţei de stînga, spune că s-ar distruge frumuseţe de zonă ecologică şi primeşte un premiu; Greenpeace şi alte două doamne militante, una din Elveţia, alta din Belgia, compară Roşia Montană cu "ultimul paradis al omenirii pe cale de dispariţie" şi îşi fac de lucru; organizaţii internaţionale şi naţionale îşi bagă coada, găsind rost de justificare de fonduri prin contestarea în justiţie a fiecărui aviz primit de companie, creînd portretul diabolic al "capitalistului" feroce care vrea să violeze zona "virgină" a ţării de "lumea a treia". Nu contează că nu au cîştig de cauză în justiţie, proiectul este întîrziat, iar scopul lor e atins, fără ca nimeni să se sinchisească de soarta majorităţii din Roşia. Pentru că dinăuntrul Roşiei mai puţin de 10% dintre locuitori se opun proiectului, duşi de valul aceloraşi "principii". "Deşi vociferează, n-au nici un argument valabil şi nu ştiu de unde atîta înverşunare contra acestei companii care deocamdată nu face altceva decît să dezvolte un proiect şi să cheltuie banii în ţară." ...Aşa a început discuţia mea cu Cătălin Hosu, coordonator de comunicare la Roşia Montană Gold Corporation, o discuţie despre proiect, despre acuzele verzi, despre mituri şi realitate, o discuţie pe care - după cum aveam să aflu - toate ONG-urile şi vocea opoziţiei în totalitate o refuză cu obstinenţă. Fără justificare. Cum i-au "jefuit" canadienii pe roşieni În discursurile patriotice ale ONG-urilor, ca de altfel şi într-un controversat film, semnat de un regizor maghiar, Noul El Dorado, se insinuează ideea că oamenii din Roşia sînt "siliţi" să plece de pe pămîntul lor strămoşesc. Siliţi, şantajaţi, traşi pe sfoară, jefuiţi. Iată, pe scurt, cum au fost roşienii "jefuiţi". Pînă la apariţia investitorilor, oamenii plecau pe capete, părăsindu-şi casele şi proprietăţile care, în acele condiţii, valorau la fel de mult ca un mare balast; la un sondaj realizat înainte de prima etapă a programului de achiziţii, 82% dintre locuitori doreau să vîndă, sumele oferite fiind fabuloase, beneficiile, enorme. A cumpăra însă n-a fost taman floare la ureche pentru că majoritatea nu aveau acte pe propriile pămînturi. S-au investit aşadar milioane de dolari în procese de stabilire a apartenenţei, procese în care, bineînţeles, proprietarii nu au cheltuit absolut nimic. Mai apoi, pe lîngă sumele enorme date pe case, compania a oferit şi asistenţă, atît financiară, cît şi la mutare. (În Departamentul pentru relaţii comunitare, există o echipă care vizitează regulat familiile plecate, să vadă cum şi dacă s-au acomodat.) Cît despre sumele vehiculate... "s-au dat şi încă se dau sume mari. Nu există să fi ieşit cineva în pierdere, banii pe care îi iei aici pe o casă îţi ajung cu siguranţă pentru o casă mai mare şi pentru încă o bucată de pămînt." "Noi nu vrem ca oamenii să plece" Scopul însă nu este de "a da" oamenii afară. Puţin mai jos de zona proiectului, compania plănuieşte construirea satului nou. "Noi nu vrem ca oamenii să plece. Au fost mineri toată viaţa lor, ştiu să muncească foarte bine şi avem nevoie de ei. Aşadar, de ce să plece?" Toţi cei care aleg locuinţe la Piatra Albă (aşa se numeşte zona pentru noul sat) vor primi, în afara banilor pe terenuri, şi subvenţii de 50% din preţul noii case, construite de către companie după un proiect pus la punct de o echipă de arhitecţi veniţi din Colorado, arhitecţi specializaţi în construirea localităţilor turistice de munte. Toţi cei care vor alege Piatra Albă au garantat un loc de muncă pentru toată perioada de construcţie a minei şi vor avea prioritate la angajare pentru perioada operaţională. Vestigiile istorice În 2000 a început şi cercetarea patrimoniului cultural, program finanţat de Gabriel Resources, desfăşurat şi condus de Muzeul Naţional de Istorie a României. "Pînă acum am cheltuit peste 9 milioane de dolari. Noi trebuie să îl finanţăm conform legii, pentru a primi certificatele de descărcare arheologică." Datorită acestui program, s-au descoperit cîteva vestigii importante, printre care un mormînt bicircular din secolul II, care trebuie conservat in situ. "În asemenea cazuri declarăm zonă protejată şi redesenăm proiectul." Pentru altele însă, se poate obţine descărcarea arheologică, prin construirea unei replici, în altă parte. Fără acest proiect, multe dintre vestigiile, de soarta cărora se îngrijorează acum opoziţia, nici nu ar fi fost descoperite, pentru că cele cîteva milioane de dolari, cheltuite pentru finanţarea programului, înseamnă bugetul Ministerul Culturii pe 12 ani. Lacul de cianură - o greşeală de traducere, exploatată de ONG-uri "O să demitizez din start subiectul. Lumea se sperie cînd aude de cianură, pentru că acid cianhidric au folosit nemţii pentru executarea prizonierilor, spionii aveau fiola de cianură în măsea etc. Însă nemţii au folosit şi clor pentru exterminare, or clorul îl pui zilnic în apa de la robinet. Depinde cum foloseşti acel element chimic. Din toată producţia mondială de cianură, doar 13% se foloseşte în minerit, restul, în celelalte domenii ale industriei - farmaceutică, cosmetică, alimentară etc..." Cum în lume nu prea mai există aur nativ sau în filoane, ci doar în particule microscopice răspîndite în întreaga masă a zăcămîntului, cianura se foloseşte în industria minieră, din 1893, iar procedeul e utilizat fără probleme în peste 400 de mine din lume. "Există un cod internaţional de management al cianurii elaborat sub auspiciile Programului de Mediu al Naţiunilor Unite, iar compania noastră e singura din Europa acceptată ca semnatară a acestui cod." Se spune că va fi un "lac de cianură"... "Pentru că e simplu să fii ONG şi să obţii fonduri pentru a lupta contra unei companii Ťdraconice» care vrea să construiască la Roşia un Ťlac de cianură». În primul rînd, nu e lac, în al doilea rînd nu are 800 ha şi în al treilea rînd nu are cianură." Nisipul iese din uzină cu rocă, apă şi ceva cianură şi trebuie depozitat "undeva"; depozitele sînt numite, pe româneşte, iazuri de decantare şi sînt aproape uscate, deshidratate la maximum posibil, pentru a grăbi sedimentarea nisipului care, înainte de a fi depus, intră şi într-o baterie de de-cianurare. Reducînd conţinutul de cianură, conform directivei europene, cantitatea maximă de cianură care poate fi descărcată într-un iaz de decantare, la gura ţevii, este de 10 mg pe litru, exact cît ar produce cinci ţigări. Scenariu

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.