Raţiune şi sentimentalism

Umbrele trecutului Odinioară era o zonă bogată, cu oameni bine îmbrăcaţi şi prosperi, cu clădiri elegante şi pline de bunăstare, după cum stau dovadă toate amintirile bătrînilor şi pozele sepia ale unui trecut uitat şi capitalist, în care România era cotată ca fiind una dintre cele mai bogate ţări din Europa, poziţionată pe aceeaşi treaptă - dacă vreţi - cu Elveţia de acum. Acele timpuri, oricît de neverosimile ar părea decorului decrepit ce se desfăşoară azi sub ochii noştri la Roşia Montană, chiar au existat, numai că peste ele au năvălit anii grei de comunism, mutilînd totul, de la locuri, la mentalitate. Ce este astăzi Roşia Montană? O "zonă defavorizată", după cum o declară, scurt şi rece, Guvernul României. O zonă la care statul român priveşte neputincios pentru că, deşi încă bogată în aur şi argint, nu mai poate fi exploatată fără o tehnologie avansată, de care nu dispunem, la fel cum nu dispunem nici de fondurile necesare pentru reecologizarea ei. O zonă lăsată de izbelişte pentru că noi "nu avem de unde", un spaţiu aproape părăsit, cu un viitor blocat de războaiele mediatice. Azi economia din Roşia e la pămînt, rata şomajului, de peste 70%. Oamenii o duc din ce în ce mai greu, în condiţii arhaice greu de crezut anului 2006: în zonă nu există pînză freatică, jumătate din case nu au apă curentă, iar în Abrud, la bloc, se "dă" apă doar două ore pe zi. Oamenii se încălzesc cu lemne, atît la sat, cît şi la bloc. Aşijderea economiei e mediul, care, contrar lozincilor "verzi", e departe de imaginea idilică a zonei de munte sănătoase. Cum dintotdeauna (2000 de ani atestaţi pe muchie) aici s-a făcut doar atît: exploatare minieră (însăşi denumirea i se trage de la culoarea apelor poluate), iar rezultatul exploatărilor comuniste, făcute în condiţiile rudimentare şi fără responsabilitate, este dezastruos, în prezent, zona e distrusă. Canadienii, aurul şi românii În 1997, în orizontul peisajului de mai sus apare un investitor. Străin. Gabriel Resources, o companie minieră canadiană cotată la bursa din Toronto. Un proiect care propune cel puţin 1200 de locuri de muncă directe, în etapa de construcţie, peste 600 de locuri, în etapa operaţională, pentru o perioadă de mai bine de 16 ani; o investiţie enormă care va crea un boom economic per total; în paralel cu activitatea minieră, programe de reabilitare a mediului şi a calităţii apelor. Proiectul prevede constituirea unui fond pentru reecologizarea zonei, într-un cont dintr-o bancă independentă, la care compania nu va avea acces, iar statul român va avea acces doar în cazul în care compania nu-şi va îndeplini obligaţia de reecologizare. Se mai urmăresc în paralel revigorarea comunităţii (aflată deja într-o descompunere accentuată cauzată de plecarea tinerilor fără loc de muncă) şi o reabilitare culturală, toate acestea fiind făcute la o scară fără precedent în România. Se propun aşadar prin colaborarea canadian-română, în care statul român ar deţine 19,3%, nu numai locuri de muncă stabile şi salarii mari în minerit, ci şi ceva cu totul ieşit din comun pentru ţara noastră: specializarea forţei de muncă şi în alte domenii adiacente mineritului. Pentru că aşa se face la ei, în străinătate: după dezafectarea minelor, nu îţi iei pur şi simplu jucăriile şi pleci, lăsînd o comunitate de izbelişte, ci, în timp, dezvolţi şi alte laturi comerciale care să lase oamenilor posibilitatea de a supravieţui şi fără minerit. Astfel, pentru prima oară în două milenii, Roşia n-ar mai depinde doar de mină. Pe scurt, reconstruirea minei după toate standardele mondiale în protecţia mediului, revigorarea economiei şi a comunităţii. ...Şi totul părea o poveste cu "trăiră fericiţi pînă la adînci bătrîneţe". "Noi nu ne vindem ţara" Proiectul stă însă în loc de zece ani. Ce este în neregulă cu el? Din exterior, voci celebre se opun, fără ca proprietarii lor să fi ajuns vreodată aici. Vanessa Redgrave, o cunoscută actriţă şi simpatizantă a forţei de stînga, spune că s-ar distruge frumuseţe de zonă ecologică şi primeşte un premiu; Greenpeace şi alte două doamne militante, una din Elveţia, alta din Belgia, compară Roşia Montană cu "ultimul paradis al omenirii pe cale de dispariţie" şi îşi fac de lucru; organizaţii internaţionale şi naţionale îşi bagă coada, găsind rost de justificare de fonduri prin contestarea în justiţie a fiecărui aviz primit de companie, creînd portretul diabolic al "capitalistului" feroce care vrea să violeze zona "virgină" a ţării de "lumea a treia". Nu contează că nu au cîştig de cauză în justiţie, proiectul este întîrziat, iar scopul lor e atins, fără ca nimeni să se sinchisească de soarta majorităţii din Roşia. Pentru că dinăuntrul Roşiei mai puţin de 10% dintre locuitori se opun proiectului, duşi de valul aceloraşi "principii". "Deşi vociferează, n-au nici un argument valabil şi nu ştiu de unde atîta înverşunare contra acestei companii care deocamdată nu face altceva decît să dezvolte un proiect şi să cheltuie banii în ţară." ...Aşa a început discuţia mea cu Cătălin Hosu, coordonator de comunicare la Roşia Montană Gold Corporation, o discuţie despre proiect, despre acuzele verzi, despre mituri şi realitate, o discuţie pe care - după cum aveam să aflu - toate ONG-urile şi vocea opoziţiei în totalitate o refuză cu obstinenţă. Fără justificare. Cum i-au "jefuit" canadienii pe roşieni În discursurile patriotice ale ONG-urilor, ca de altfel şi într-un controversat film, semnat de un regizor maghiar, Noul El Dorado, se insinuează ideea că oamenii din Roşia sînt "siliţi" să plece de pe pămîntul lor strămoşesc. Siliţi, şantajaţi, traşi pe sfoară, jefuiţi. Iată, pe scurt, cum au fost roşienii "jefuiţi". Pînă la apariţia investitorilor, oamenii plecau pe capete, părăsindu-şi casele şi proprietăţile care, în acele condiţii, valorau la fel de mult ca un mare balast; la un sondaj realizat înainte de prima etapă a programului de achiziţii, 82% dintre locuitori doreau să vîndă, sumele oferite fiind fabuloase, beneficiile, enorme. A cumpăra însă n-a fost taman floare la ureche pentru că majoritatea nu aveau acte pe propriile pămînturi. S-au investit aşadar milioane de dolari în procese de stabilire a apartenenţei, procese în care, bineînţeles, proprietarii nu au cheltuit absolut nimic. Mai apoi, pe lîngă sumele enorme date pe case, compania a oferit şi asistenţă, atît financiară, cît şi la mutare. (În Departamentul pentru relaţii comunitare, există o echipă care vizitează regulat familiile plecate, să vadă cum şi dacă s-au acomodat.) Cît despre sumele vehiculate... "s-au dat şi încă se dau sume mari. Nu există să fi ieşit cineva în pierdere, banii pe care îi iei aici pe o casă îţi ajung cu siguranţă pentru o casă mai mare şi pentru încă o bucată de pămînt." "Noi nu vrem ca oamenii să plece" Scopul însă nu este de "a da" oamenii afară. Puţin mai jos de zona proiectului, compania plănuieşte construirea satului nou. "Noi nu vrem ca oamenii să plece. Au fost mineri toată viaţa lor, ştiu să muncească foarte bine şi avem nevoie de ei. Aşadar, de ce să plece?" Toţi cei care aleg locuinţe la Piatra Albă (aşa se numeşte zona pentru noul sat) vor primi, în afara banilor pe terenuri, şi subvenţii de 50% din preţul noii case, construite de către companie după un proiect pus la punct de o echipă de arhitecţi veniţi din Colorado, arhitecţi specializaţi în construirea localităţilor turistice de munte. Toţi cei care vor alege Piatra Albă au garantat un loc de muncă pentru toată perioada de construcţie a minei şi vor avea prioritate la angajare pentru perioada operaţională. Vestigiile istorice În 2000 a început şi cercetarea patrimoniului cultural, program finanţat de Gabriel Resources, desfăşurat şi condus de Muzeul Naţional de Istorie a României. "Pînă acum am cheltuit peste 9 milioane de dolari. Noi trebuie să îl finanţăm conform legii, pentru a primi certificatele de descărcare arheologică." Datorită acestui program, s-au descoperit cîteva vestigii importante, printre care un mormînt bicircular din secolul II, care trebuie conservat in situ. "În asemenea cazuri declarăm zonă protejată şi redesenăm proiectul." Pentru altele însă, se poate obţine descărcarea arheologică, prin construirea unei replici, în altă parte. Fără acest proiect, multe dintre vestigiile, de soarta cărora se îngrijorează acum opoziţia, nici nu ar fi fost descoperite, pentru că cele cîteva milioane de dolari, cheltuite pentru finanţarea programului, înseamnă bugetul Ministerul Culturii pe 12 ani. Lacul de cianură - o greşeală de traducere, exploatată de ONG-uri "O să demitizez din start subiectul. Lumea se sperie cînd aude de cianură, pentru că acid cianhidric au folosit nemţii pentru executarea prizonierilor, spionii aveau fiola de cianură în măsea etc. Însă nemţii au folosit şi clor pentru exterminare, or clorul îl pui zilnic în apa de la robinet. Depinde cum foloseşti acel element chimic. Din toată producţia mondială de cianură, doar 13% se foloseşte în minerit, restul, în celelalte domenii ale industriei - farmaceutică, cosmetică, alimentară etc..." Cum în lume nu prea mai există aur nativ sau în filoane, ci doar în particule microscopice răspîndite în întreaga masă a zăcămîntului, cianura se foloseşte în industria minieră, din 1893, iar procedeul e utilizat fără probleme în peste 400 de mine din lume. "Există un cod internaţional de management al cianurii elaborat sub auspiciile Programului de Mediu al Naţiunilor Unite, iar compania noastră e singura din Europa acceptată ca semnatară a acestui cod." Se spune că va fi un "lac de cianură"... "Pentru că e simplu să fii ONG şi să obţii fonduri pentru a lupta contra unei companii Ťdraconice» care vrea să construiască la Roşia un Ťlac de cianură». În primul rînd, nu e lac, în al doilea rînd nu are 800 ha şi în al treilea rînd nu are cianură." Nisipul iese din uzină cu rocă, apă şi ceva cianură şi trebuie depozitat "undeva"; depozitele sînt numite, pe româneşte, iazuri de decantare şi sînt aproape uscate, deshidratate la maximum posibil, pentru a grăbi sedimentarea nisipului care, înainte de a fi depus, intră şi într-o baterie de de-cianurare. Reducînd conţinutul de cianură, conform directivei europene, cantitatea maximă de cianură care poate fi descărcată într-un iaz de decantare, la gura ţevii, este de 10 mg pe litru, exact cît ar produce cinci ţigări. Scenariu