Ralaţia cu UE " starea de fapt

Integrarea europeană a devenit în ultimii cinci ani una dintre cele mai populare idei în Republica Moldova. Conform ultimelor sondaje de opinie publică, ea se bucură de sprijinul a peste 2/3 din populaţia ţării. Despre ea vorbesc mulţi, de la "opincă la vlădică", dar o înţeleg şi o percep cu adevărat foarte puţini. Pentru majoritatea dintre noi, integrarea europeană se identifică în mare parte cu beneficiile pe care UE le-ar putea oferi Republicii Moldova şi aproape deloc cu reformele structurale obligatorii pentru obţinerea acelor beneficii. Astfel, este explicabil că pentru mulţi cetăţeni moldoveni integrarea europeană înseamnă, în primul rînd, posibilitatea de a călători nestingherit, fără vize, în spaţiul Schengen, şansa de a munci legal în statele prospere ale UE, noi oportunităţi pentru afaceri şi atragere de investiţii avantajoase, o imensă piaţă de desfacere pentru produsele moldoveneşti, şansa de a studia în instituţiile superioare ale UE etc. Fiind animaţi însă de beneficiile materiale ale integrării europene, adesea se ignoră faptul că ele sînt rezultatul unor transformări interne de norme, legislaţie, instituţii, mentalităţi, obiceiuri şi practici de lucru. De altfel, majoritatea cetăţenilor moldoveni nu percep integrarea europeană ca pe un proces de reforme, ci mai curînd ca pe negocieri bilaterale între Guvernul de la Chişinău şi comisarii europeni de la Bruxelles. Trebuie să recunoaştem că societatea moldovenească nu este implicată în procesul de integrare europeană aclamat atît de mult de politicienii de la Chişinău, ea (societatea) este mai curînd o spectatoare pasivă. Or, atîta timp cît cetăţenii moldoveni nu vor vedea şi simţi existenţa unei legături directe între propriul efort şi mult rîvnitele beneficii ale UE, ei vor rămîne apatici şi vor fi dezamăgiţi foarte repede de retorica pro-UE a autorităţilor centrale în momentul în care mult promisele beneficii ale integrării europene vor deveni un fel de "fata morgana". Perpetuarea acestei maligne stări de fapt este generatoare de riscuri mari pentru continuitatea parcursului european al Republicii Moldova. Spre a preveni respectivele riscuri, este necesar să înţelegem de ce şi cum am ajuns în această situaţie. În acest context, nu putem să nu evidenţiem cîteva tendinţe păguboase pentru procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, care vor trebui corectate de viitoarea guvernare de la Chişinău. În ultimii cinci ani, integrarea europeană a fost transformată de autorităţile moldovene într-o idee de larg consum politic. După eşecul Memorandumului Kozak din 2003, care a dus la răcirea bruscă a relaţiilor moldo-ruse, autorităţile comuniste de la Chişinău au înţeles că, pentru a se menţine la putere în condiţiile antagonismului tot mai pronunţat al Moscovei, ele au nevoie urgent de sprijinul Occidentului. În consecinţă, ideea de integrare europeană a fost transformată de Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) în "vaca sfîntă" numai bună de muls pentru a stoarce la maximum dividende politice interne. Datorită acestei schimbări de macaz, PCRM a reuşit în 2005 să-şi perpetueze guvernarea pentru încă patru ani. Inconsistenţa mesajului pro-european al PCRM, decalajul între retorică şi fapte a sporit treptat, culminînd cu înăbuşirea violentă a protestelor studenţeşti din 7 aprilie 2009. Atunci au ieşit la suprafaţă toate deficienţele democratice ale guvernării de la Chişinău, şi anume: supremaţia organelor de forţă asupra legii, lipsa de independenţă a sistemului judecătoresc, suprimarea libertăţii de exprimare, desconsiderarea flagrantă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, desconsiderarea societăţii civile de către puterea politică etc. De asemenea, procesul de integrare europeană a fost monopolizat în întregime de către birocraţi. Participarea activă a societăţii la implementarea Planului de Acţiuni, semnat cu UE în februarie 2005, ar fi creat o presiune constantă asupra guvernării. Or, autorităţile moldovene au tergiversat în orice fel implicarea, în egală măsură, a societăţii civile în implementarea şi monitorizarea acţiunilor convenite cu UE. În acelaşi timp, societatea a fost lipsită de acces imparţial, necenzurat şi nelimitat la informaţii legate de modul în care se puneau în practică angajamentele luate de Republica Moldova în raport cu UE, în cadrul Politicii Europene de Vecinătate. Astfel, guvernarea de la Chişinău controlată de PCRM a reuşit să decupleze cetăţenii moldoveni de la procesul de integrare europeană, rezervîndu-le rolul de simpli observatori în aşteptare de mană cerească de la Bruxelles. Nu în ultimul rînd, problema rezidă şi în Politica Europeană de Vecinătate (PEV), din care face parte şi Republica Moldova. Cu regret o spun, PEV oferă doar nişte perspective/beneficii generale care sînt departe de a motiva real cetăţenii moldoveni să devină promotori activi ai integrării europene. Parteneriatul Estic lansat în mai 2009 conţine aceleaşi deficienţe structurale ca şi PEV. Noua iniţiativă a UE promite multe lucruri bune, precum semnarea unui acord de asociere cu UE, regim de călătorii fără vize în spaţiul Schengen, comerţ liber aprofundat, integrare economică, noi oportunităţi pentru contactele interumane, asistenţă financiară sporită etc., cu toate acestea, deoarece Parteneriatul Estic nu trasează perioade concrete pentru realizarea lor, cetăţenii Republicii Moldova vor percepe în continuare integrarea europeană ca ţinînd de responsabilitatea exclusivă a clasei politice de la Chişinău. Prin urmare, este timpul ca şi UE să înţeleagă că, dacă procesul de integrare europeană va rămîne doar o afacere între Bruxelles şi puterea de la Chişinău, neglijîndu-se aşteptările cetăţenilor de rînd, orice iniţiativă, oricît de bună ar fi ea, va fi sortită eşecului. În prezent, Republica Moldova se află la o răscruce istorică, crucială pentru viitorul său. La 29 iulie 2009, cetăţenii moldoveni au optat pentru integrarea ţării lor în UE. Este, cu siguranţă, o oportunitate unică atît pentru clasa politică moldoveană, cît şi pentru UE. Această oportunitate ar urma să fie consfinţită în viitorul Acord de Asociere pe care Chişinăul şi Bruxelles-ul ar urmă să-l negocieze cît mai curînd posibil. Viitorul acord trebuie să răspundă aşteptărilor cetăţenilor moldoveni şi să estompeze deficienţele structurale ale PEV şi Parteneriatului Estic. Procedînd astfel, societatea moldoveană va deveni motorul principal al transformărilor interne dictate de integrarea europeană. În plus, extrem de important, negocierea Acordului de Asociere este şansa UE să devină nu doar vizibilă, dar şi cel mai influent partener în/pentru Republica Moldova. Victor Chirilă este director executiv al Asociaţiei pentru Politică Externă de la Chişinău (www.ape.md)