Raiul fericirii fiscale, sub lupa crizei

Lidia MOISE
Publicat în Dilema Veche nr. 388 din 21-27 iulie 2011
Raiul fericirii fiscale, sub lupa crizei jpeg

Paradisul fiscal este simultan un vis de aur, împlinit, al neoliberalismului descătuşat de povara birurilor, şi un univers vîscos, ceţos, prin care se mişcă, se albesc şi se odihnesc averile lumii. Pentru români paradisul ăsta nu este chiar aşa de îndepărtat. Am putea observa chiar că o mulţime de prosperi oameni de afaceri l-au descoperit deja din primii ani de tranziţie spre ceea ce numim astăzi economie de piaţă. Trăim cu paradisul sau cu mesagerii săi în casă, de vreme ce în România funcţionează mai mult de 1300 de firme cu domiciliul în ţări cu fiscalitate mai mult decît prietenoasă.

Dinspre paradisurile fiscale s-au revărsat deci investiţii străine directe de aproape 1,3 miliarde de euro, cam 4,4% din totalul capitalurilor străine din România. Dinspre Antilele Olandeze, de pildă, au pătruns, prin 15 firme, investiţii directe de peste jumătate de miliard de euro. Acest calcul estimativ al capitalurilor cu parfum exotic, de paradis fiscal, nu ţine cont de banii veniţi dinspre Elveţia – un paradis fiscal în stare pură, şi nici de cei sosiţi din Cipru – un alt colţ de lume bănuit că nu şi-a abandonat reflexele de teritoriu discret şi primitor pentru evazioniştii altor ţări. Dar investiţiile acestor companii cu sediul fixat în Insulele Virgine Britanice, în Gibraltar sau în Insulele Marshall nu sînt în mod obligatoriu fructul ilegalităţii şi nici nu trebuie privite cu suspiciune. Pur şi simplu, ar trebui verificat dacă nu cumva reprezintă bani care au zburat din România, fără să fie taxaţi, şi se întorc acum aici la lucru, tot cu scopul clar de a nu plăti vreun impozit. În epoca globalizării nu putem închide uşa în nas investiţiilor, chiar dacă profitul lor este taxat în altă parte. O ţară în care mai mult de o treime din economie rulează, fără grija taxelor, posibilitatea unui flux major de bani către şi dinspre paradisurile fiscale are cote înalte. Dar România nu are nici legile, nici mecanismele şi nici instituţiile capabile să depisteze posibilele fraude ascunse prin insulele fericirii fiscale. 

În acest moment, paradisurile fiscale au o cotă de popularitate extrem de joasă în rîndul liderilor planetei. Criza financiară, care a debutat prin prăbuşirea băncii de investiţii Lehman Brothers, în octombrie 2008, a dezlănţuit însă un adevărat război împotriva aşa-numitelor paradisuri fiscale. Mai întîi preşedintele american Barack Obama şi apoi, mai vocal şi agresiv, Nicolas Sarkozy, liderul din Palatul Elysée, au atacat sacrosanctele teritorii ale fiscalităţii prietenoase. Norii se aşezaseră deja deasupra paradisurilor fiscale încă din 11 septembrie 2001, cînd devenise clar că banii diverselor organizaţii teroriste se pot mişca lejer în imperiile fiscalităţii joase, acompaniate de obicei de o discreţie absolută în privinţa banilor îngăduiţi. Atunci a apărut celebra normă bancară generalizată care îi obliga pe bancheri să culeagă informaţii punctuale despre clienţi. Iniţiativa, menită să identifice teroriştii şi banii negri, poartă şi acum numele unui program aparent inofensiv – „cunoaşte-ţi clienţii“. Şase ani şi patru zile mai tîrziu, într-un alt septembrie, sumbru, de data asta, pentru lumea financiară, ochii lumii s-au rostogolit din nou către paradisurile fiscale. Motivele? Foamea de bani a guvernelor, care nu mai puteau tolera evaziunea cetăţenilor avuţi şi încercarea de a intimida fondurile de risc, considerate artizanii turbulenţelor pieţelor financiare. Influenta Organizaţie pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) a publicat o listă neagră a statelor şi teritoriilor care pot fi calificate ca „paradis fiscal“. Şi aici a început compromisul. 

Căci – nu-i aşa – în folclorul urban al ţărilor dezvoltate, paradisul fiscal nu este tocmai un loc binecuvîntat, ci dimpotrivă, este exact locul unde doar bogaţii au acces. Mai ales cei a căror bogăţie şi imagine sînt controversate. Cînd vrei să-ţi închipui un paradis fiscal, vezi cu ochii minţii soare, mult soare, simţi în nări adierea brizei marine, miros de havană şi parfum de orhidee. Un poster uriaş, invitaţie către Bahamas, rezolvă problema de imaginaţie. Într-adevăr, Bahamas are reputaţia de a se fi transformat, dintr-un cămin al piraţilor mărilor, într-un paradis al banilor netaxaţi. Dar acest dominion britanic nu este singura insulă a fericirii fiscale. Coroana britanică gospodăreşte calm şi tacticos o pleiadă de teritorii care oferă o paletă diversă de servicii financiare pentru cei care n-au chef să plătească taxe acasă la ei. Channel Islands, Jersey, Guernsey sînt dominioane britanice care au guverne proprii, însă şeful statului este regina Marii Britanii. De altfel, chiar atunci cînd Bahamas a renunţat la o monedă numită liră şi a adoptat o alta – denumită dolarul din Bahamas şi legată de moneda americană – nu a abandonat şi imaginea reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Toate aceste insule ale independenţei fiscale au dezvoltat sectoare financiare înfloritoare. Jersey, de pildă, este un jucător important în piaţa bancară a conturilor off-shore, a fondurilor de investiţii şi a înregistrării corporaţiilor multinaţionale. Insula Man are reputaţia unuia dintre cele mai sigure paradisuri fiscale. Nu taxează nici un cîştig de capital, n-are nici o taxă pe cifra de afaceri sau pe transferurile de capital şi nu aplică vreo taxă vamală. Taxele aplicate sînt suportabile şi tind către zero. Într-o poziţie şi mai agreabilă pentru afacerile apăsate de diversele agenţii naţionale de represiune fiscală se găseşte un alt teritoriu britanic, Gibraltarul. În Gibraltar nu există taxă pe cîştigul de capital, nici impozit pe avere şi nici taxe de consum, deci lipseşte mănoasa taxă pe valoarea adăugată. Totuşi, în Gibraltar se plătesc impozite pe venit, pe proprietate şi taxe vamale. Însă doar rezidenţii le plătesc, cei ştampilaţi cu statutul de persoană cu venit net mare sau managerii executivi ai unor companii din alte ţări n-au treabă cu birurile locale. 

Dar ar fi greşit să ne închipuim că paradisurile fiscale sînt nişte insule fermecate, mici teritorii aflate sub oblăduirea metropolei financiare care este Londra. Irlanda, de pildă, are un puternic profil de paradis fiscal. Prăbuşirea economiei sale în timpul crizei a lăsat un spaţiu de manevră adversarilor fiscalităţii reduse. În ciuda presiunii salvatorilor săi de moment, Guvernele irlandeze stau stîncă în faţa UE şi FMI. În plus, Irlanda a ademenit cu impozitul său pe profitul firmelor de numai 12,5% o mulţime de investitori. Dar cel mai puternic paradis fiscal rămîne Elveţia, locul în care se odihnesc, prin tradiţie şi cu maximă discreţie, mari averi ale lumii. Cînd a apărut însă pe lista OECD şi a fost oficial ştampilată ca fiind un paradis fiscal, Elveţia a respins agresiv acuzaţia. Şi totuşi, cantoanele sale cu o fiscalitate minimală au devenit reşedinţele permanente ale bogaţilor lumii. Doar plictiseala îi îndepărtează pe francezii cu bani, de pildă, de un eventual exil elevţian. Elveţia a acceptat însă pretenţiile americanilor de a furniza informaţii complete despre conturile deschise de cetăţenii lor în băncile sale. A călcat în picioare inviolabilul secret bancar ori de cîte ori o ţară a formulat aceleaşi cereri de transparenţă. Atît. Asta a fost singura concesie; în rest, taxele sale rămîn joase, iar banii stau în siguranţă, cîtă vreme sînt legal obţinuţi. Informaţiile despre clienţi nu sînt însă lectură publică, pot fi obţinute doar dacă un stat le cere în mod expres. În esenţă, paradisurile fiscale sînt destul de specializate. Întăriţi-vă statul, deci, domnilor!

Lidia Moise este jurnalist economic. A fost redactor-şef adjunct la Evenimentul zilei. În prezent realizează Jurnalul economic la TVR.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

image png
Prin ce a trecut Ramona, când se întoarcea în țară, într-un avion plin de conaționali reveniți din Spania: „Omul meu nu avea treabă cu legile fizicii”
O româncă stabilită în Spania, Ramona, a făcut o descriere plină de umor, dar și de ironie amară, a unei experiențe pe care o consideră de fiecare dată… repetitivă: zborul alături de românii care se întorc „acasă” – însă nu în România, ci în Spania.
regiunea Umbria, Italia, Shutterstock jpg
Țara europeană pe care nu trebuie să o vizitezi în luna august: „Oamenii dispar, magazinele se închid"
Deși Italia este una dintre cele mai vizitate destinații turistice din lume, turiștii care ajung aici în luna august pot fi surprinși de o tradiție aparte: multe orașe se golesc
vlogger nibiru jpg
Un vlogger a pășit pe tărâmul Nibiru, stațiunea futuristă care promite să transforme litoralul românesc: „Amplasamentul, după părerea mea, nu este tocmai bine ales”
Litoralul românesc se pregătește pentru o transformare fără precedent. Andrei Șelaru, cunoscut în mediul online drept Selly, a anunțat lansarea Nibiru Universe, cea mai nouă stațiune care va răsări între Costinești și Tuzla. Deschiderea oficială este programată pentru iulie 2026, iar proiectul promi
Volodimir Zelenski FOTO AFP
Ucraina nu va ceda teritorii care ar putea fi folosite ca rampă de lansare pentru un nou război, spune Zelenski
Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina nu poate accepta o propunere a Rusiei de a ceda mai mult din teritoriul său în schimbul unei încetări a focului, deoarece Moscova ar folosi ceea ce ar obține ca rampă de lansare pentru un viitor război.
Ilie bolojan consultari reforma administraţiei gov ro jpg
Premierul Ilie Bolojan îi bagă în ședință pe șefii instituțiilor din subordinea Guvernului. Discuții pe marginea bugetarilor care vor fi disponibilizați
Premierul Ilie Bolojan va avea miercuri discuții cu reprezentanţii instituţiilor din subordinea Guvernului, pe marginea măsurilor privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice şi reducerea cheltuielilor de personal.
Atac rusesc Kramatork Donețk FOTO EPA EFE jpg
De ce Ucraina nu poate face schimb de teritorii cu Rusia
Un acord de pace care ar impune Kievului să accepte un schimb de teritorii cu Rusia nu ar fi doar o decizie profund nepopulară, ci ar fi totodată ilegală conform constituției țării, relatează AP.
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Istvan Kovacs l-a scos din sărite pe Jose Mourinho, după ce s-a „jucat” cu inimile turcilor în Fenerbahce-Feyenoord: „Ridicol!”
Watanabe a deschis scorul în urma unei lovituri libere acordate de arbitrul Istvan Kovacs, decizie care i-a nemulțumit pe cei de la Fenerbahce.
Ilie Bolojan (© Facebook / Guvernul României)
Imagini cu Ilie Bolojan din tinerețe. Cum arăta premierul. Fostă colegă: „Băiat venit de la țară, care voia să facă impresie”
Puțini știu cum arăta Ilie Bolojan în perioada liceului! Actualul premier al României a fost un elev ambițios, serios și chiar romantic, iar colegii lui încă își amintesc momentele din acea perioadă.
femeie fericita gateste in bucatarie RjmGzTg4 mw jpg
Bucătăria bunicii, în varianta fit: Cum să adaptezi rețetele românești pentru mai puține calorii
Închide ochii și gândește-te la gustul copilăriei. Pentru mulți dintre noi, acel gust înseamnă sarmalele de Crăciun, o ciorbă caldă sau o porție generoasă de mămăliguță cu brânză și ou ochi.