Raiul fericirii fiscale, sub lupa crizei

Lidia MOISE
Publicat în Dilema Veche nr. 388 din 21-27 iulie 2011
Raiul fericirii fiscale, sub lupa crizei jpeg

Paradisul fiscal este simultan un vis de aur, împlinit, al neoliberalismului descătuşat de povara birurilor, şi un univers vîscos, ceţos, prin care se mişcă, se albesc şi se odihnesc averile lumii. Pentru români paradisul ăsta nu este chiar aşa de îndepărtat. Am putea observa chiar că o mulţime de prosperi oameni de afaceri l-au descoperit deja din primii ani de tranziţie spre ceea ce numim astăzi economie de piaţă. Trăim cu paradisul sau cu mesagerii săi în casă, de vreme ce în România funcţionează mai mult de 1300 de firme cu domiciliul în ţări cu fiscalitate mai mult decît prietenoasă.

Dinspre paradisurile fiscale s-au revărsat deci investiţii străine directe de aproape 1,3 miliarde de euro, cam 4,4% din totalul capitalurilor străine din România. Dinspre Antilele Olandeze, de pildă, au pătruns, prin 15 firme, investiţii directe de peste jumătate de miliard de euro. Acest calcul estimativ al capitalurilor cu parfum exotic, de paradis fiscal, nu ţine cont de banii veniţi dinspre Elveţia – un paradis fiscal în stare pură, şi nici de cei sosiţi din Cipru – un alt colţ de lume bănuit că nu şi-a abandonat reflexele de teritoriu discret şi primitor pentru evazioniştii altor ţări. Dar investiţiile acestor companii cu sediul fixat în Insulele Virgine Britanice, în Gibraltar sau în Insulele Marshall nu sînt în mod obligatoriu fructul ilegalităţii şi nici nu trebuie privite cu suspiciune. Pur şi simplu, ar trebui verificat dacă nu cumva reprezintă bani care au zburat din România, fără să fie taxaţi, şi se întorc acum aici la lucru, tot cu scopul clar de a nu plăti vreun impozit. În epoca globalizării nu putem închide uşa în nas investiţiilor, chiar dacă profitul lor este taxat în altă parte. O ţară în care mai mult de o treime din economie rulează, fără grija taxelor, posibilitatea unui flux major de bani către şi dinspre paradisurile fiscale are cote înalte. Dar România nu are nici legile, nici mecanismele şi nici instituţiile capabile să depisteze posibilele fraude ascunse prin insulele fericirii fiscale. 

În acest moment, paradisurile fiscale au o cotă de popularitate extrem de joasă în rîndul liderilor planetei. Criza financiară, care a debutat prin prăbuşirea băncii de investiţii Lehman Brothers, în octombrie 2008, a dezlănţuit însă un adevărat război împotriva aşa-numitelor paradisuri fiscale. Mai întîi preşedintele american Barack Obama şi apoi, mai vocal şi agresiv, Nicolas Sarkozy, liderul din Palatul Elysée, au atacat sacrosanctele teritorii ale fiscalităţii prietenoase. Norii se aşezaseră deja deasupra paradisurilor fiscale încă din 11 septembrie 2001, cînd devenise clar că banii diverselor organizaţii teroriste se pot mişca lejer în imperiile fiscalităţii joase, acompaniate de obicei de o discreţie absolută în privinţa banilor îngăduiţi. Atunci a apărut celebra normă bancară generalizată care îi obliga pe bancheri să culeagă informaţii punctuale despre clienţi. Iniţiativa, menită să identifice teroriştii şi banii negri, poartă şi acum numele unui program aparent inofensiv – „cunoaşte-ţi clienţii“. Şase ani şi patru zile mai tîrziu, într-un alt septembrie, sumbru, de data asta, pentru lumea financiară, ochii lumii s-au rostogolit din nou către paradisurile fiscale. Motivele? Foamea de bani a guvernelor, care nu mai puteau tolera evaziunea cetăţenilor avuţi şi încercarea de a intimida fondurile de risc, considerate artizanii turbulenţelor pieţelor financiare. Influenta Organizaţie pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) a publicat o listă neagră a statelor şi teritoriilor care pot fi calificate ca „paradis fiscal“. Şi aici a început compromisul. 

Căci – nu-i aşa – în folclorul urban al ţărilor dezvoltate, paradisul fiscal nu este tocmai un loc binecuvîntat, ci dimpotrivă, este exact locul unde doar bogaţii au acces. Mai ales cei a căror bogăţie şi imagine sînt controversate. Cînd vrei să-ţi închipui un paradis fiscal, vezi cu ochii minţii soare, mult soare, simţi în nări adierea brizei marine, miros de havană şi parfum de orhidee. Un poster uriaş, invitaţie către Bahamas, rezolvă problema de imaginaţie. Într-adevăr, Bahamas are reputaţia de a se fi transformat, dintr-un cămin al piraţilor mărilor, într-un paradis al banilor netaxaţi. Dar acest dominion britanic nu este singura insulă a fericirii fiscale. Coroana britanică gospodăreşte calm şi tacticos o pleiadă de teritorii care oferă o paletă diversă de servicii financiare pentru cei care n-au chef să plătească taxe acasă la ei. Channel Islands, Jersey, Guernsey sînt dominioane britanice care au guverne proprii, însă şeful statului este regina Marii Britanii. De altfel, chiar atunci cînd Bahamas a renunţat la o monedă numită liră şi a adoptat o alta – denumită dolarul din Bahamas şi legată de moneda americană – nu a abandonat şi imaginea reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Toate aceste insule ale independenţei fiscale au dezvoltat sectoare financiare înfloritoare. Jersey, de pildă, este un jucător important în piaţa bancară a conturilor off-shore, a fondurilor de investiţii şi a înregistrării corporaţiilor multinaţionale. Insula Man are reputaţia unuia dintre cele mai sigure paradisuri fiscale. Nu taxează nici un cîştig de capital, n-are nici o taxă pe cifra de afaceri sau pe transferurile de capital şi nu aplică vreo taxă vamală. Taxele aplicate sînt suportabile şi tind către zero. Într-o poziţie şi mai agreabilă pentru afacerile apăsate de diversele agenţii naţionale de represiune fiscală se găseşte un alt teritoriu britanic, Gibraltarul. În Gibraltar nu există taxă pe cîştigul de capital, nici impozit pe avere şi nici taxe de consum, deci lipseşte mănoasa taxă pe valoarea adăugată. Totuşi, în Gibraltar se plătesc impozite pe venit, pe proprietate şi taxe vamale. Însă doar rezidenţii le plătesc, cei ştampilaţi cu statutul de persoană cu venit net mare sau managerii executivi ai unor companii din alte ţări n-au treabă cu birurile locale. 

Dar ar fi greşit să ne închipuim că paradisurile fiscale sînt nişte insule fermecate, mici teritorii aflate sub oblăduirea metropolei financiare care este Londra. Irlanda, de pildă, are un puternic profil de paradis fiscal. Prăbuşirea economiei sale în timpul crizei a lăsat un spaţiu de manevră adversarilor fiscalităţii reduse. În ciuda presiunii salvatorilor săi de moment, Guvernele irlandeze stau stîncă în faţa UE şi FMI. În plus, Irlanda a ademenit cu impozitul său pe profitul firmelor de numai 12,5% o mulţime de investitori. Dar cel mai puternic paradis fiscal rămîne Elveţia, locul în care se odihnesc, prin tradiţie şi cu maximă discreţie, mari averi ale lumii. Cînd a apărut însă pe lista OECD şi a fost oficial ştampilată ca fiind un paradis fiscal, Elveţia a respins agresiv acuzaţia. Şi totuşi, cantoanele sale cu o fiscalitate minimală au devenit reşedinţele permanente ale bogaţilor lumii. Doar plictiseala îi îndepărtează pe francezii cu bani, de pildă, de un eventual exil elevţian. Elveţia a acceptat însă pretenţiile americanilor de a furniza informaţii complete despre conturile deschise de cetăţenii lor în băncile sale. A călcat în picioare inviolabilul secret bancar ori de cîte ori o ţară a formulat aceleaşi cereri de transparenţă. Atît. Asta a fost singura concesie; în rest, taxele sale rămîn joase, iar banii stau în siguranţă, cîtă vreme sînt legal obţinuţi. Informaţiile despre clienţi nu sînt însă lectură publică, pot fi obţinute doar dacă un stat le cere în mod expres. În esenţă, paradisurile fiscale sînt destul de specializate. Întăriţi-vă statul, deci, domnilor!

Lidia Moise este jurnalist economic. A fost redactor-şef adjunct la Evenimentul zilei. În prezent realizează Jurnalul economic la TVR.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Marius Sumudica (Sportpictures) jpg
s 200 1160x573 jpg
Serviciile secrete ucrainene publică în premieră imagini cu sistemul sovietic S-200 în acțiune
Ucraina a confirmat oficial resuscitarea sistemului de rachete S-200, retras din serviciu, marcând o revenire dramatică a armelor din epoca Războiului Rece pe câmpul de luptă.
gigi becali foto prosport webp
INSTANT ILUSTRATIE VOT PARLAMENTARE 23 INQUAM Photos Octav Ganea jpg
Votul obligatoriu în România: soluție pentru absenteism sau amenințare la adresa democrației?
În jur de 20 de țări din lume impun votul obligatoriu, absența la urne fiind sancționată cu amenzi sau restricții legale. Sociologii susțin însă că astfel de măsuri ar fi nu numai nepotrivite în cazul României, ci și dificil de realizat.
durere genunchi jpg
Băutura delicioasă, făcută în casă, care îmbunătățește sănătatea articulară și combate durerile de genunchi
În loc să te bazezi exclusiv pe calmante sau tratamente medicamentoase, există și o alternativă simplă, naturală și gustoasă: un baton nutritiv preparat acasă, plin de ingrediente cu efecte antiinflamatoare care acționează din interior pentru a susține sănătatea articulațiilor.
Grădinărit ecologic  Sursa Freepik (2) jpg
Cum transformăm curtea într-o grădină ecologică. Ghidul specialiștilor pentru începerea unei culturi bio
O grădină bio poate fi o sursă sigură de hrană sănătoasă, dar și un loc de relaxare și de reconectare cu natura. Specialiștii în agricultură ecologică oferă câteva sfaturi prețioase pentru reușita unor astfel de inițiative.
elevi clasa    foto theodora trusca (1) jpeg
Sondaj. Top 10 probleme identificate în școală de părinții elevilor. „Simt școala din ce în ce mai departe, din păcate”
Federația Asociațiilor de Părinți din România – EDUPART a dat publicității un sondaj realizat cu participarea a peste 20.000 părinți, din majoritatea județelor țării. Răspunsurile oferite pot constitui un punct important de plecare în discuțiile cu factorii de decizie.
image png
Te duci la culcare flămând? Cel mai comun obicei de slăbit sau capcana silențioasă care te îngrașă
Te-ai obișnuit să sari peste cină în speranța că vei slăbi? Ai auzit că „nu e bine să mănânci după ora 18”? Mulți adoptă acest comportament crezând că este o strategie eficientă de control al greutății.
Gianina Petrescu 12 foto arhiva personala jpg
Cel mai longeviv manechin din România. „Frumusețea nu are vârstă, iar feminitatea evoluează, nu dispare”
În vârstă de 44 de ani, Gianina Petrescu, deţine un adevărat record de longevitate în lumea modei din țara noastră: este manechin de la vârstă de 14 ani, având practic peste 30 de ani de modelling. Gianina are numeroase titluri de miss în carieră.