Răcoare pe credit
21 iulie 2017
Pisica mea mă place doar cînd e cald afară. Atunci pășește cu lăbuțele pe mine. Din cînd în cînd își scoate ghearele. Doar își dă seama că pe vremea asta n-am cum să port tricou. Iubirea ei trece prin durere. La finalul fiecărei zile sînt plin de păr, zgîrieturi și nervi.
Iarna îi caut dragostea îmblănită, iar vara nu știu cum să scap de ea.
30 iulie 2018
Prietena mea nu vrea să facem dragoste pentru că e caniculă. Îi zic: te înțeleg, nici eu nu prea am chef. Însă mor de ciudă cînd o văd toată ziua dezbrăcată cu pisica în brațe.
15 iulie 2019
M-am despărțit de prietena mea. Am locuit cinci ani împreună într-o casă cu aer condiționat nefuncțional. M-am mutat cu un fost coleg de liceu într-un apartament din Crîngași. Trei camere + aer condiționat montat în sufragerie.
Aveam mult mai multe în comun cu el cînd eram la liceu. Toată ziua vorbeam de jocuri, filme și muzică. Acum stăm amîndoi pe canapea în camera comună și punem piese pe rînd. Așteptăm încordați să se termine. Nu mai avem de foarte mult timp aceleași gusturi.
Mi-e foarte dor de pisică, dar măcar aici e răcoare.
1 august 2020
Fostul meu coleg de liceu cîștigă mult mai bine ca mine, așa că și-a cumpărat un apartament. Tot în Crîngași. Acum locuiesc în Popești-Leordeni cu un actual coleg de muncă.
Aerul condiționat e în camera lui. În afară de chestiile de la birou n-avem nimic în comun. Lui Laurențiu îi plac banii foarte mult. Își face calcule complexe, ține Excel-uri, se gîndește mereu la feluri în care poate să scoată mai mult din ce are deja. Însă la finalul lunii amîndoi sîntem la fel de faliți. Apreciez că îi plătesc o chirie mult sub prețul pieței, dar tipul ăsta are grijă să mă taxeze pe unde prinde.
E prea cald afară, așa că el se oferă să meargă la cumpărături. În cartierul ăsta abia dacă sînt copaci. Nu sînt niciodată 33 de grade la umbră, sînt doar 40-45 de grade la soare și cam atît. În fine, Laurențiu cumpără lucruri de care n-am nevoie. Duce muncă de convingere să împărțim pe jumătate nota de la supermarket. Dacă ar putea m-ar taxa de fiecare dată cînd intru în camera lui să vorbesc cu el. Noroc că nu prea avem ce să ne spunem.
23 august 2021
Acum locuiesc la etajul zece într-o garsonieră din Dristor. Cred că n-are mai mult de 15 metri pătrați. Pentru că am rău de înălțime abia pot să deschid fereastra și să privesc în jos la cimitirul de vizavi. Cu toate că îmi place foarte mult cămăruța asta, sînt gelos pe morți. Nu ai foarte multe avantaje dacă ești la doi metri sub pămînt, dar măcar nu ți-e cald.
Înainte de mine, în garsoniera asta au mai locuit aici doi prieteni apropiați. O parte din lucrurile lor sînt încă aici. De la Ștefan au rămas cele mai multe. Cărți, haine, o mini-canapea, două saltele de yoga, chiar și radiografia picioarelor lui. A prins-o în piuneze de ușa de la baie. L-am întrebat dacă are nevoie de ea, mi-a zis că are o durere cronică și că pot să o păstrez dacă vreau. Are probleme cu genunchii, de cîțiva ani simte o senzație de sticlă pisată în oase. A fost la mulți medici, dar nu i-au găsit nimic. Așa că nu dau jos radiografia din empatie. Și pentru că mi se pare că dă camerei un aer decadent. La atmosfera asta contribuie și lipsa patului. Dorm pe-o saltea așezată direct pe parchet.
De la Dobrică mi-au rămas două obiecte contrastante: un calorifer electric și-un ventilator imens. Ventilatorul zici că e motor cu reacție cînd îl aprind. Toate firele de praf se ridică și dansează, dar elicea aia imensă produce o falsă senzație de răcoare. Mi-e mai răcoare dacă mă uit pe fereastră la cimitirul Izvorul Nou de vizavi. Acolo e atît de multă verdeață, atît de multă liniște, atît de multă umbră.
Încerc să mă răcoresc citit romane și povestiri în care acțiunea se petrece în locuri friguroase: Muntele vrăjit de Thomas Mann, Drumul de Cormac McCarthy, Frig de Thomas Bernhard etc. Nu prea au efect, dar măcar sînt cărți bune.
Seara – cînd se mai răcorește –, îmi lipesc fruntea de geamul ferestrei și fumez o țigară. Mă uit din nou la cimitir și văd cum dintr-un mormînt iese o tipă. Nu mă panichez, știu că delirez. Cînd creierii îți fierb toată ziua în suc propriu, cred că e normal să o iei razna. Tipa e îmbrăcată sumar de parcă tocmai se întoarce din club. Strig la ea: să suni la 82! O văd cum sare gardul cu o mișcare de gimnastă. Ajunge în camera mea și temperatura scade cu 10 grade. Are părul plin de crenguțe, pămînt și frunze uscate. Aș vrea să o întreb cum e să fii mort, dar în schimb o întreb dacă vrea ceva de băut. Îmi zice că n-are nevoie. Ne așezăm pe mini-canapea. Pentru o clipă picioarele ni se ating, iar pielea mea sfîrîie. Atît sînt de reci.
4 august 2022
Mi-am făcut credit pe 25 de ani și mi-am luat apartament. Zona Piața Sudului, la parter. N-am nevoie de aer condiționat. Soarele n-ajunge nici măcar în dreptul ferestrei mele. Și chiar dacă ar ajunge, coroana copacilor din față pare că n-a mai fost toaletată de la revoluție.
Am învins războiul cu căldura. N-are cum să mai ajungă aici. Însă mi-e cel mai cald doar o singură dată pe lună, cînd banca îmi ia banii pentru rată de pe card. Atunci simt că mă sufoc.
Răcoarea pe credit are o dobîndă prea mare.
Remus Boldea este scriitor. Cea mai recentă carte publicată este A rîs și tata, Editura Trei, 2022.
