Putnam şi românii

Cornel BAN
Publicat în Dilema Veche nr. 95 din 10 Noi 2005
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

un exerciţiu critic Teza lui Robert Putnam asupra legăturii cauzale dintre încredere, tendinţe de participare civică şi încrederea în instituţiile statului liberal-democrat a făcut o fulminantă carieră universitară şi jurnalistică. Este o teză cu un ecou destul de larg în presa şi universitatea românească. Argumentul că regimurile lui Dej şi Ceauşescu i-au învăţat pe români că încrederea în alţii e ochiul dracului şi că aceasta a lăsat urme în capacitatea cetăţeanului de a exersa încrederea în forme asociative şi, de aici, de a proiecta încredere asupra guvernanţilor şi asupra instituţiilor populate de aceştia, este un argument de bun-simţ. Bunul-simţ poate fi însă un prost sfătuitor. Scopul acestui articol este de a tenta cititorul Dilemei vechi cu o doză de scepticism faţă de utilitatea acestei legături cauzale, printr-un exerciţiu critic faţă de modul în care Putnam şi-a construit teza arătată. Să încep deci cu o scurtă introducere. În studiul său clasic despre bazele culturale ale instituţiilor democraţiei liberale contemporane în Italia, Putnam începe prin a arăta că reţelele de solidaritate şi încredere de tip orizontal şi egalitar, promovate de republicile medievale ale nordului Italiei, s-au reprodus în timp suficient de bine pentru a pune bazele culturii civice - superioară - a acestei regiuni. Prin contrast, soluţia monarhic-centralizatoare dată anarhiei feudale de Italia meridională a creat structurile ierahice de autoritate (şi neîncredere) care explică inferioritatea acestei regiuni în raport cu nordul Italiei. După această demonstraţie, Putnam leagă apoi cultura civică de eficienţa instituţiilor democratice italiene, arătînd că "pofta" cetăţenilor de a forma şi a deveni membri în forme asociative inducea cetăţeanului obişnuinţe de a avea încredere în alţi cetăţeni şi de a dezvolta un simţ de responsabilitate faţă de proiecte colective care depăşesc graniţele familiei, prietenilor etc. Putnam foloseşte aici conceptul de capital social, definit ca un ansamblu cuantificabil de "norme sociale, rezerve de încredere reciprocă şi reţele sociale care pot ameliora eficienţa interacţiunii sociale prin capacitatea lor de a facilita coordonare în acţiunile indivizilor". Capitalul social se coagulează, la rîndul lui, în comunităţi civice, adică în reţele sociale şi forme asociative orizontale constituite între cetăţeni (de la relaţii de vecinătate la partide). Ceea ce este crucial în argumentul lui Putnam este că în măsura în care individul este obişnuit să proiecteze încredere asupra unor semeni situaţi în afara comunităţii închise, acesta va avea încredere şi în instituţiile statului ori în clasa politică. Prin urmare, într-o societate dată, cetăţenii vor manifesta încredere în clasa politică în proporţie directă cu densitatea acestor reţele de angajare civică. Susţin că legătura cauzală propusă de Putnam merită problematizată. Putnam a fost criticat pentru suprapunerea într-o manieră destul de ad-hoc a conceptului de democraţie cu cel de eficienţă a instituţiilor. Este o suprapunere uşor riscantă, ce poate trăda un subtext mai degrabă elitist. David Laitin, unul din critici, ducea această critică pînă la a arăta că argumentul lui Putnam s-ar putea aplica în egală măsură instituţiilor statului italian fascist şi ale celui liberal-democrat, sau, în general, instituţiilor statului liberal şi ale celui stalinist. În acelaşi spirit, colega lui Putnam de la Harvard, Sheri Berman, arăta într-un magistral studiu al republicii de la Weimar, că naţional-socialismul şi-a construit baza socială pentru preluarea puterii (Machtergreifung) nu din "elementele" alienate de fenomenele de atomizare create de "societatea de masă" - cum susţineau Hannah Arendt şi William Kornhauser -, ci chiar din densa bază asociativă a societăţii germane a vremii. La fel şi în cazul Europei de Est. Într-un volum recent scos de Editura anglo-americană Routledge, şi îngrijit de Gabriel Bădescu şi Eric Uslaner, cîţiva cercetători arată că activismul etnocentric şi antidemocratic din fostul spaţiu comunist al anilor '90 s-a bazat pe mari rezerve de încredere intra-etnică şi pe dorinţă de asociere remarcabilă. Relaţia între efectul democraţiei asupra capitalului social şi culturii civice este de asemenea ambiguă. Generaţia socializată în mediul autoritar comunist pare să aibă rezerve de capital social şi încredere în instituţii mai mari decît generaţia formată în perioada democratizării, care apare semnificativ mai predispusă la intoleranţă şi cinism şi suspiciune faţă de semeni şi instituţiile democraţiei. Colaboratori ai lui Bădescu şi Uslaner au găsit o bună corelaţie între încredere interpersonală şi susţinere pentru instituţiile democratice (Putnam este răzbunat aici), însă nu au găsit nici o corelaţie între participare în forme asociative (veriga cauzală cheie la Putnam) şi încredere în instituţiile democraţiei. Prin urmare, teoriile despre democratizare care accentuează corelaţia pozitivă dintre democratizarea instituţiilor şi capitalul social (concept înrudit cu cel de "societate civilă"), fără a introduce în ecuaţie rolul identificării şi mobilizării etnice, ne apar dintr-o dată dubioase. Ştiu, Putnam s-ar apăra vorbind de cercul vicios al societăţilor cu capital social redus, în care perioade neprecizat de lungi de progres politic şi echitate socială vor crea un cerc virtuos între instituţii şi încrederea acordată de cetăţeni. Însă cît de utilă este o teorie cu un grad de determinare analitică atît de redus? O altă direcţie de atac ar consta în a scoate în relief insuficienta atenţie dată de Putnam modului în care cultura civică devine un material destul de flexibil în mîna instituţiilor statului. Astfel, Sidney Tarrow, o somitate a politologiei americane, se foloseşte de chiar textul lui Putnam pentru a arăta că slaba calitate a culturii civice din Italia meridională nu este rezultatul sedimentării unor practici culturale derivate instituţional în secolul XII italian - cum zice Putnam - ci consecinţa politicii semicoloniale a nordului Italiei care a distrus legăturile orizontale de solidaritate din sud, înlocuindu-le cu legături ierarhice de dependenţă, exploatare şi clientelism instituţionalizat, clasa politică şi economică din nord menţinînd o poziţie dominantă. Putnam menţionează aceste episoade în trecere şi nu leagă în mod sistematic Evul Mediu de epoci ulterioare, pentru a arăta cum s-au transmis capitalul social şi cultura civică în timp. O critică similară poate fi formulată faţă de un anumit filon editorialistic din România, care caută explicaţii pentru slaba cultură civică şi, deci, pentru neîncrederea populară în instituţiile democraţiei româneşti, literaturizînd despre "bizantinism", "fanariotism" şi "orientalism" (sic!), fără a arăta care au fost mecanismele de transmitere ale acestor "esenţe" culturale - în măsura în care ele chiar există - în istoria noastră recentă. În lumina criticii lui Tarrow, mai plauzibile mi se par acele argumente care văd în acest fenomen rezultatul modului în care nu numai elitele stalinismului românesc sau ale fellinienei noastre tranziţii, dar şi cele ale regimului liberal-constituţional de dinainte de 1945, au tratat problema statului de drept, a inegalităţilor sociale sau a libertăţilor individuale. La fel de fertilă mi s-ar părea o discuţie analitică sistematică asupra felului în care colectivizarea, industrializarea forţată, condescendenţa deloc "occidentală" a elitelor faţă de "mase", sau ostilitatea noii clase mijlocii româneşti faţă de formele de organizare a angajaţilor au distrus, mai mult sau mai puţin deliberat, acele "norme sociale, rezerve de încredere reciprocă şi reţele sociale", pe care se poate construi, dacă nu încrederea în democraţie, atunci cel puţin obişnuinţele de coordonare socială. Din acest punct de vedere, recentele proiecte sociologice ale lui Katherine Verdery şi Gail Kligman, şi cele de politologie ale lui Gabriel Bădescu sau ale Alinei Mungiu-Pippidi ar putea constitui premise mai serioase de cercetare. Iar dacă perspectiva propusă de Putnam va supravieţui acestui exerciţiu sau nu este un capitol de importanţă cu totul secundară.

Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.
962 t 14 VArsene jpeg
Mîntuirea biogeografică jpeg
La dolce vita vs La deutsche vita
O recentă zicală germană evocă, plastic și concis, „relația” dintre Germania și Italia – țările care ilustrează îndeobște șablonul nord-sud la nivel european: „Italienii îi respectă pe nemți, dar nu-i iubesc; nemții îi iubesc pe italieni, dar nu-i respectă”.
Crédit Suisse Zermatt JPG
Calitatea ce-am poftit, dar și tihna ce-am tihnit
Elveția, spre exemplu, este pe primul loc în topul Numbeo, pe locul 5 în cel al US News și pe locul secund, la egalitate cu Irlanda, în indexul UNDP. Alți „suspecți de serviciu” sînt Islanda, Danemarca, Suedia, Olanda, Germania, Finlanda sau Norvegia.
Left Former Movie Theater Balkan Right Hotel Bulgaria (158046439) jpeg
Geografia relativă a bunăstării
Diferențele dintre un Nord bogat, în ultimele decenii asociat de cercetătorii științelor sociale capitalismului în expansiune, și un Sud sărac, aflat sub dominația totală (pernicioasă poate?) a celui dintîi, au intrat în limbajul profesional al reprezentanților științelor sociale.
p 10 sus jpg
Greierele sobru și furnica hedonistă, sau despre noul clivaj Nord/Sud
Autenticitatea nu presupune mari sacrificii, iar „societatea singularităților” se regăsește în noul Pămînt al Făgăduinței: diferită, dar nu brutală, accesibilă, dar nu mizeră, simplă, dar nu banală.
p 12 WC jpg
De-a lungul și de-a latul vieții
Percepem viața ca pe o datorie sau ca pe o plăcere? În ce domenii e datorie și în care e plăcere? Ce preț sîntem dispuși să plătim pentru a ne trăi viața în propriii termeni? Și cîți dintre noi au oare luxul alegerii?
p 13 sus jpg
„Incategorisibila” fericire
La urma urmei, așa cum o spunea Helliwell, „fericirea” este în bună măsură un produs de marketing, iar etichetele contează prea puțin. Iar adeseori, căutînd un lucru cu lumînarea, riscăm să uităm ceea ce căutam cu adevărat.
640px Beer optimator glass bottle jpg
Lumea văzută prin fundul sticlei: bere versus vin
Ne-am găsit voia bună în deprinderile culinaro-bahice strămoșești și am stabilit ca etaloane pentru calitatea vieții sarmalele, mititeii și pruna curată. Mai la nord sau mai la sud, gastronomic vorbind, lucrurile stau altfel.
640px Overzicht van de drukte op Mokum 700, Bestanddeelnr 928 0112 jpg
Cum măsurăm bunăstarea și de ce
Avem totuși un alt mod de a înțelege dezvoltarea și feluritele ei moduri de a contribui (sau nu) la o viață bună, împlinită, umană?

Adevarul.ro

Dacia 500 Lastun FOTO RAR Vaslui (3) jpg
Dacie Lăstun adusă la RAR Vaslui pentru omologare. „Fiara de plastic“ a devenit mașină de colecție. Ce performanțe are
Un pasionat a recondiționat o Dacie 500 Lăstun și a adus-o pentru omologare la RAR Vaslui. Motorul pe benzină în doi cilindri poate deplasa mașina, în teorie, cu până la 106 km/h.
celula canceroasa foto Shutterstock
Un tratament inovator anti-cancer, care folosește virusul herpesului, obține rezultate promițătoare în primele teste pe pacienți
Un nou tip de terapie pentru cancer care folosește un virus comun pentru a infecta și distruge celulele dăunătoare a obținut rezultate foarte promițătoare în studiile timpurii pe oameni.
Putin îşi pune în cap populaţia şi şefii armatei
Putin a amânat mobilizarea generală sau parțială, ştiind că va fi prost primită de populaţia Rusiei. Acum n-a mai avut ce face, pentru că Ucraina a întors roata războiului.

HIstoria.ro

image
Moștenirea legendară a lui Grigore „Nababul” Cantacuzino
Prinţul Gheorghe Grigore Cantacuzino (1832-1913), su- pranumit „Nababul“, a fost unul dintre cei mai mari proprietari de pământuri din România, dar și o personalitate politică marcantă (de două ori primar al Bucureștiului, și tot de două ori prim-ministru).
image
Sfârșitul tragic al copiilor lui Alexandru Ioan Cuza
Domnitorul Alexandru Ioan Cuza nu a avut copii cu soţia sa, Elena Cuza. A avut în schimb doi fii cu amanta Maria Obrenovici, pe Alexandru şi Dimitrie. Copiii au fost înfiaţi de soţia oficială a domnitorului, dar amândoi au avut parte de un destin tragic. Unul a murit bolnav, iar celălalt s-a sinucis
image
Air France, o companie înființată cu o semnificativă contribuție românească
Câți dintre noi știm că la originea și la baza Air France (înființată la 30 august 1933) stă și o semnificativă contribuție românească?