Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
Mai e Rusia de azi un stat comunist?
Un regim comunist îndeplinește diverse criterii: partid unic, o singură ideologie, adică marxism-leninismul, un secretar general atotputernic, un birou politic, un comitet central, o poliție politică. Șase țări din lume mai corespund acestui model: Coreea de Nord, Laos, Vietnam, China, Cuba și Eritreea. Stricto sensu, Rusia nu este o țară comunistă. Însă poate fi considerată o țară post-comunistă. Are caracteristicile, dar într-un mod atenuat: Rusia Unită nu este singurul partid, deși este atotputernic; ideologia lui Putin nu este unică, dar propaganda o face dominantă; nu există secretar general, ci un președinte care are toate puterile – sau aproape toate; nici Birou Politic nu există, ci un consiliu compus din cîțiva miniștri, oligarhi, reprezentanți ai structurilor de forță (siloviki); cît privește Duma, aceasta nu e un organism deliberativ, ci o cameră de înregistrare, așa cum era Comitetul Central pe vremea sovietică. Cît despre FSB, e clar că e moștenitorul direct al KGB: un nou nume pentru aceeași poliție politică.
Care sînt sursele ideologice ale lui Vladimir Putin?
Educat în spiritul comunismului din tinerețe, membru al partidului – condiție obligatorie pentru un ofițer KGB –, Putin s-a desprins de această ideologie după căderea URSS. A făcut-o din oportunism: la începutul anilor ’90 nu cădea bine să-și etaleze afilierea la PCUS. Gustul pentru afaceri și bani l-a ajutat și să se detașeze de comunism. A înțeles că mecanismele pieței capitaliste sînt mult mai eficiente pentru a se îmbogăți decît marxismul-leninismul. Ca orice comunist instruit, Putin a fost un național-comunist la începutul carierei sale. Naționalismul a servit întotdeauna ca ideologie de rezervă comunismului, pentru a continua să mobilizeze popoarele care au văzut clar că paradisul comunist promis este o păcăleală. Toate partidele comuniste din lume, fie că au ajuns sau nu la putere, au mizat pe fibra naționalistă pentru a compensa falimentul marxism-leninismului, promisiunile, iluziile. Orfan al comunismului, Putin și-a păstrat structurile mentale ale unui naționalist. Și așa a rămas. Drept dovadă, îl urăște pe Lenin, al cărui internaționalism crede că a ruinat Rusia, acuzîndu-l că a preferat să-și urmeze visele de revoluție mondială în loc să consolideze țara. Pe de altă parte, Stalin este un erou naționalist în ochii lui. Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei. De unde și referirile sale constante la acest război, de unde și delirul său cu privire la denazificarea Ucrainei, de parcă ar fi rămas cu mintea prin 1941-45. Lui i se alătură în acest delir Biserica Ortodoxă și patriarhul acesteia, precum și o gașcă de ideologi naționaliști în căutarea gloriei pierdute a Rusiei imperiale. Toate acestea au mirosul fetid al vechilor idei care au însîngerat lumea în secolul trecut. Trăim astăzi, de la invazia Ucrainei, o întoarcere în trecut.
Ce rămîne, în Rusia de azi, din moștenirea sovietică?
O anume mentalitate, aș spune. Asta se întîmplă pentru că nici la nivelul elitelor, nici în rîndul populației nu s-a produs o reflecție asupra trecutului sovietic, nu a existat o pocăință a călăilor, nu s-a văzut dorința de a întoarce pagina. Prăbușirea URSS a dus la un haos politico-economic și asta i-a făcut pe mulți ruși să regrete stabilitatea sovietică. Nu erau liberi, desigur, trăiau prost, dar era o anumită siguranță: locuri de muncă, salarii, prețuri etc. Toate acestea au dispărut în anii 1990. De unde și nostalgia epocii comuniste. Mai mult, pe vremea URSS, țara avea un loc pe scena internațională, era printre marile puteri. Prăbușirea sistemului a retrogradat Rusia la statutul de națiune oarecare. Mîndria națională, măgulită în comunism pentru motivele pe care le-am explicat, a primit încă o lovitură. Putin, prin politica sa agresivă în Siria, în Africa și acum în Ucraina, readuce țara în centrul jocului geopolitic. Sentimentul de mîndrie resimțit de populație explică această mentalitate sovietică persistentă. Sprijinul poporului rus pentru invazia Ucrainei își găsește principalele surse în umilința trecută și mîndria regăsită.
Thierry Wolton este jurnalist și eseist. A publicat mai multe cărți despre regimurile comuniste și despre istoria Războiului Rece, inclusiv trilogia O istorie mondială a comunismului. Încercare de investigare istorică (Editura Humanitas).
interviu realizat de Matei MARTIN
