Puterea cu scopuri şi fără - convorbire cu Adrian NĂSTASE, fost prim-ministru

Publicat în Dilema Veche nr. 175 din 16 Iun 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

O să vă mire, dar, deşi am convingeri de stînga (despre care clişeele spun că este egalitaristă şi nivelatoare), cred că omul este mai important decît masele, decît poporul. Chiar şi atunci (iar eu aş spune mai ales atunci) cînd construieşti politici sociale, ele trebuie să satisfacă nu un procent din populaţie, ci pe fiecare în parte. Nu există soluţii pentru toţi, aveţi dreptate. Dar o soluţie este o soluţie, numai dacă are un efect concret în sensul rezolvării unei probleme. De aceea, eu nu sînt adeptul majoritarismului, ci al politicilor aplicate la grupuri umane cu probleme similare. Sînt convins că este esenţial să fim în consens în legătură cu propoziţiile primitive ale sistemului, ca să putem extrage de aici soluţii utile. Din nefericire, în România sînt mulţi săraci (în continuare, prea mulţi), dar nu toţi sînt la fel de săraci, ci se împart şi ei pe grupuri minoritare. Nici cei bogaţi nu sînt toţi la fel. Pentru fiecare, trebuie găsite soluţii diferite. Din acest punct de vedere, cred că un om politic trebuie să aibă o gîndire foarte nuanţată şi aplicată. Există oameni dotaţi pentru putere - au acest instinct în codul lor genetic - sînt "şefi de clasă" încă din şcoala primară şi au funcţii de răspundere toată viaţa, autoritatea lor e incontestabilă şi nu are nevoie de represiune pentru a se impune. Alţii ajung să aibă putere în urma unui concurs de împrejurări: interese de grup care preferă oameni percepuţi ca mediocri, fără personalitate. Posedînd puterea, aceştia dobîndesc o personalitate (Stalin, Ceauşescu), adesea malefică. Strică puterea caracterul omului? A decide pentru tine este deja un lucru dificil, dar a decide pentru mai mulţi, ca să nu spun a decide pentru toţi, este mult, mult mai dificil. Eu cred că o condiţie importantă pe care trebuie s-o îndeplineşti, înainte de a deveni om politic şi înainte de a ajunge să exerciţi puterea, este aceea de a fi în stare să decizi pentru tine, de a fi - altfel spus - "responsabil de tine". Aceasta presupune evident luarea unor hotărîri în ceea ce te priveşte: familia, cariera, atitudinea faţă de ceilalţi etc. În măsura în care te-ai definit în mod corect, ţi se oferă şansa unei deschideri către ceilalţi şi către rezolvarea unor probleme care nu mai sînt doar ale tale, a unor probleme pe care nu le poţi decide singur, ci împreună cu ceilalţi. Şansa aceasta aparţine omului politic, cel care primeşte de la ceilalţi delegarea pentru a rezolva problemele grupului. Desigur, aici descriu situaţia ideală, cînd omul politic iese în evidenţă ca o conştiinţă poate mai acută şi mai clară. În realitate, după cum ştim, s-a întîmplat ca indivizi cu probleme psihice grave sau impostori să ajungă să conducă o societate. Şi s-a mai întîmplat, de asemenea, ca oameni ce păreau echilibraţi şi normali să devină brusc diferiţi, tocmai pentru că au ajuns în funcţii de conducere. Acest fenomen, care este întîlnit, la o scară şi la o intensitate mai reduse, în toate societăţile democratice, se explică prin faptul că politica este un domeniu al voinţei. În domeniul voinţei se produc cele mai mari decalaje, între cei foarte inteligenţi, dar rezervaţi, şi cei care, mediocri sau bolnavi fiind, fac totul pentru a parveni. Există politicieni care vor puterea, crezînd inconştient că astfel îşi vor rezolva problemele psihice. Este o iluzie. În politică, nu problemele tale trebuie să le rezolvi, ci pe ale celorlalţi. De aceea, eu mereu am fost adeptul întăririi instituţiilor, şi nu a poziţiilor personale. Personalizarea face foarte rău, fiindcă forţează mecanismele statului să depindă de cheremul şi de dispoziţia unui om. Or, un om e schimbător, în timp ce politica unui stat nu trebuie să fie. Una din manifestările cele mai evidente ale puterii politice este distanţa care îl separă pe cel care o posedă de cei pe care îi conduce. Tot mai mulţi politicieni se străduiesc să demonstreze că această distanţă nu există şi, de obicei, acţiunile lor sînt caracterizate drept populiste. Dvs. aţi fost perceput ca un conducător arogant şi distant. A fost o politică, a fost o manifestare caracterială, a fost un rol impus? Eu sînt de formaţie cercetător şi profesor. Am fost învăţat cu rigori şi exigenţe ştiinţifice. Reţinerea mea faţă de abordarea populistă provine din obişnuinţa de a găsi în permanenţă argumente valide, şi nu formule seducătoare. Populismul şi comunicarea publică pot părea interesante, dar sînt simplificatoare şi astfel falsifică realitatea. O problemă mai simplă este, în realitate, o altă problemă. De aici provine, cred eu, impresia de distanţă şi de aroganţă. S-a spus despre PSD că, prin măsurile sociale luate în perioada 2003-2004, a jignit poporul, a încercat să-i cumpere voturile. Dacă am admite că aşa stau lucrurile, ce-ar trebui să spunem atunci despre cei care invocă poporul de dimineaţă pînă seara, îl flatează cu orice prilej, îl "face" din vorbe - cum se spune -, dar după aceea nu mai urmează nimic? Populismul este mult prea simplist pentru ca să ducă undeva. Prefer faptele "arogante" discursurilor abstracte. Personal, eu cred că populismul sau aroganţa trebuie judecate nu în raport cu vorbele sau cu imaginea, ci în raport cu politicile de guvernare. Dacă facem un exerciţiu de a ne imagina comportamentul politicienilor nu în raport cu ce spun la televizor, ci în raport cu rezultatele concrete ale activităţii lor, vom constata, deseori, că populismul verbal nu e însoţit de nimic concret, că discursurile nu sînt dublate şi de acţiuni. Or, dacă ar fi să fac o comparaţie, daţi-mi voie să spun că eu aş prefera oricînd faptele considerate "arogante", unor discursuri abstracte, considerate simpatice şi plăcute auzului. Despărţirea (fie şi temporară) de putere provoacă sevraj, o suferinţă echivalentă cu cea povestită de persoanele care au renunţat la ţigări sau la alcool? De la un anumit nivel, în politică, nu te mai reprezinţi numai pe tine sau numai un grup politic, fie el şi partid. Reprezinţi o idee, eşti o parte a unui joc simbolic. Suferinţa provocată de ceea ce numiţi "despărţirea de putere" este legată de deficitul de încredere al celorlalţi faţă de ideea pe care o reprezinţi. Viaţa politică este fluctuantă, mai ales acum, iar o idee bună poate să aibă, din această cauză, perioade foarte proaste. Dar chiar şi atunci cînd eşti obligat să te retragi, nu încetezi să o susţii, şi asta pentru că ai credinţa că acea idee are viitor. Ideile bune au cel puţin viitor. Senzaţia aceasta este cu atît mai puternică, cu cît nu există, în cazul meu, o epuizare politică sau de altă natură. O idee bună poate să aibă faze foarte proaste. Despărţirea de putere provoacă sevraj, dacă puterea este căutată în sine. Putem continua comparaţia cu viciile - un viciu este iniţial un substitut de altceva, un mijloc. Abia apoi devine scop în sine. La fel şi cu puterea. Trebuie să ştii să te raportezi la putere ca la un mijloc (de a face bine, de a pune în aplicare proiecte şi idei). Dacă te raportezi la putere ca la un scop în sine, atunci cu siguranţă singura ţintă ca om politic devine cîştigarea constantă a alegerilor. Şi devii expert în supravieţuire politică, indiferent dacă asta înseamnă trecerea de la socialism la creştin-democraţie sau schimbarea radicală a propriului punct de vedere, în funcţie de ce vrea şi ce cere majoritatea populaţiei. Aţi avut revelaţii cu privire la oamenii din jurul dvs. după ce n-aţi mai fost prim-ministru? Bune sau rele? Şi bune, şi rele. Viaţa ne confirmă toate filosofiile, din păcate sau din fericire. Şi pe cele optimiste, şi pe cele mai sceptice. Dar eu vă întreb: ce înseamnă să fii prim-ministru? De ce-ar trebui să ţi se întîmple ceva special, mai ales în sens negativ, după ce încetezi să fii premier? N-am venit la Palatul Victoria ca să mă "dau" mare, şi n-am redevenit mic după ce-am plecat. Poate că, din afară, aşa se vede, dar credeţi-mă că, pentru mine personal, raportarea mea la mine însumi nu s-a schimbat. N-am avut nici o clipă senzaţia că am o misiune divină, ci doar o mare şi umană responsabilitate. Sînt un om normal. Şi voi rămîne aşa şi în continuare. a consemnat Magdalena BOIANGIU

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Papa Francisc in Thailanda, 2019  GettyImages 1183683145 jpg
Sfârșitul unui pontificat care a zguduit Biserica Catolică. Cele mai importante momente petrecute la Vatican începând cu 2013
Suveranul Pontif de origine argentiniană, Papa Francisc, născut Jorge Mario Bergoglio, rămâne în istorie ca un reformator curajos.
papa francisc la basilica santa maria maggiore FOTO Catholic News Agency
Papa Francisc va fi înmormântat la Roma. Este prima înhumarea din ultimul secol a unui Suveran Pontif care nu are loc la Vatican
Papa Francisc va fi înmormântat în Basilica Santa Maria Maggiore, din Roma, fiind pentru prima dată în ultimul secol când un Suveran Pontif este înhumat în afara Vaticanului.
vladimir putin biserica
Vladimir Putin, mesaj după moartea Papei Francisc: „A sprijinit dialogul între Biserica Ortodoxă Rusă și Biserica Romano-Catolică”
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a alăturat liderilor din întreaga lume care au transmis mesaje îndoliate la moartea Papei Francisc chiar în a doua zi de Paşte.
CTP, foto Facebook jpg
CTP, mesaj emoționant despre Papa: „Dumnezeu a avut nevoie de părintele Francisc mai mult decât aveam noi nevoie, în fața Răului care cuprinde lumea”
Gazetarul Cristian Tudor Popescu a transmis un mesaj emoționat despre trecerea în neființă a Papei Francisc, care a condus Biserica Catolică vreme de 12 ani și a fost primul lider latino-american al Bisericii Romano-Catolice.
Papa Francisc 2017  GettyImages 669055094 jpg
Liderii de la Chișinău deplâng decesul Papei Francisc: Plecarea sa este un moment de reflecție pentru întreaga umanitate
Liderii de la Chișinău deplâng decesul Papei Francisc, printre aceștia numărându-se și președinta Maia Sandu, care a subliniat că, în a doua zi de Paște, lumea se desparte de un promotor neobosit al compasiunii și echității.
GpBSeEDWAAA8tYH jpeg
Circumstanțele discutabile ale vizitei lui JD Vance la Vatican, înaintea morții Suveranului Pontif: „A intrat cu forța și a lăsat o lume fără Papă”
Val de acuzații pe rețelele de socializare la adresa JD Vance, după întâlnirea din Duminica Paștelui cu Papa Francisc. Internauții susțin că moartea Suveranului Pontif a survenit în urma discuției tensionate cu vicepreședintele SUA.
Adolf Hitler, fotografiat de Heinrich Hoffmann, în 1936 (© Das Bundesarchiv Bild 146-1990-048-29A)
Un fost agent CIA susține că Hitler și-a înscenat moartea. „Dacă ai vrea să-l ascunzi, acolo ai face-o”
Un fost agent CIA susține că există tot mai multe dovezi care indică faptul că Adolf Hitler nu s-a sinucis în buncărul din Berlin în 1945, ci și-a înscenat moartea și a reușit să fugă în Argentina.
baza   ciocan judecator shutterstock 2080475 2 jpeg
Motivul înspăimântător pentru care judecători din SUA primesc comenzi de pizza, pe fondul războiului cu Trump. „Știu unde locuiești”
O judecătoare a dezvăluit motivul înfiorător a livrărilor neașteptate de pizza la casele mai multor oficiali ai instanțelor din SUA, pe fondul conflictului cu Trump legat de ordinele sale executive.
papa francisc fotbal getty jpg
Românii din Serie A, afectați de decesul Papei Francisc. Decizia Federației italiene
Șapte conaționali urmau să fie implicați astăzi în etapa a 33-a.