Putea fi mai rău

Ioana BÂLDEA CONSTANTINESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 875 din 14 - 20 ianuarie 2021
Putea fi mai rău jpeg

Așa îmi spune de fiecare dată. Cînd vede că mă îndoaie o grijă sau că mă mușcă oboseala.

Putea fi mai rău.

Are dreptate.

Anul acesta am schimbat trei job-uri. Am învățat pe pielea mea lecția cu cuțitul în spate. Am luat-o de la capăt la vîrsta la care alții încep să se bucure de ce au construit. Am aflat că oamenii care te sună de zece ori pe zi pentru toate prostiile, cînd au nevoie, preferă să îți scrie „tu oricum nu vrei să te sun”, cînd ai tu nevoie. Și nu te mai sună, că nu mai ești important. Că regulile nu sînt niciodată aceleași pentru toată lumea. Că oamenii îți vor spune că ai dreptate, după ce totul s-a terminat, dar nu vor ridica un deget pentru tine, cînd te va prinde ochiul furtunii. Cînd ar fi contat.

Dar putea fi mai rău.

Știu oameni care au pierdut alți oameni. Asta e cel mai rău. E iremediabil. Schimbarea asta e dintre cele care despică lumea în două. Nimeni și nimic nu o mai poate coase la loc. Am citit odată un roman de Yann Martel în care despre asta e vorba. Despre cum oamenii pe care îi iubim sînt cusuți pe dinăuntrul nostru cu fiecare gest, fiecare vorbă, fiecare umbră de zîmbet. Cînd se duc, se duc cu carnea sufletului tău cu tot. Nimic nu repară schilodirea asta.

Așa că eu sînt bine. Cu ceva vînătăi pe dinăuntru, dar bine.

Încerc să stau departe de spațiile aglomerate. Inclusiv de cele virtuale. Și la mine acasă au crescut, în camere învecinate, două birouri, o școală, o spălătorie non-stop și o bucătărie în continuu proces de funcționare și igienizare. Nu am de ce să mă plîng. Am fost și în tabăra celor care nu aveau privilegiul ăsta, de a lucra de acasă. Am fost și între cei lapidați pentru că au comentat. Sigur că e greu. Orice schimbare e grea. Orice aglomerare de sentimente și necesități, de deadline-uri cuantificate financiar și live-uri cu fundal domestic, de teme și cumpărături utilitare, de cămașă de birou și pantaloni de casă, de PDF-uri, Excel-uri, Powerpoint-uri, wav-uri, mp4, Save As, delete folder, empty recicle bin, create new document și rețetă de biscuiți de casă se culcușește greu între pereții aceleiași minți. Orice frică dumicată cu izolarea te schimbă. Orice plîns al cuiva care nu mai poate, orice plîns al tău înghițit sau descătușat pe umărul altcuiva. Orice umăr lipsă.

Dar putea fi mai rău.

În vară, înainte să fie cu adevărat rău, mama mi-a dat un inel. E foarte vechi. L-a purtat bunica mea, cînd eram eu foarte mică. Pe urmă, mama. Acum stă pe mîna mea, zbîrcită înainte de vreme de prea mult săpun, spirt, gel igienizant. Cîteodată, cînd sînt foarte obosită, mi se pare că mîna pe care stă inelul nu e a mea. Parcă e una din mîinile lor, sudate într-o singură mîngîiere captivă sub o piatră albastră. Mîna asta, cu inelul, e mai puternică și știe mai bine. Gătește și ține în brațe altfel, nu se arde cu fierul de călcat, pune suficientă sare în mîncare, apasă REC, PLAY și SEND cu mai multă încredere.

În toamnă am făcut, la Cărturești, un interviu cu Ioana Pârvulescu, despre romanul ei, Prevestirea. Despre Iona, cel din burta chitului, și despre un inel și o poveste care trec de la mamă la fiică, generație după generație. Mi-a fost rușine să-i spun că și pe mîna mea dreaptă stă o asemenea poveste, că strîng sub degetele mele toate mîinile de care mi-e dor, că sînt o Arabella fără prea multe puteri, răsfățată în libertatea ei de a sta atîția ani cu nasul în cărți și capul în nori de alte mîini. Mîini mai puternice ca ale mele. Mai ocrotitoare, mai pricepute, mai fermecate. Mîini de care îmi e foarte dor. Mîini care purtau un inel albastru.

Putea fi mai rău.

Are nouă ani și îmi spune asta de cîte ori intuiește că stau să mă frîng sub un zgomot de sirenă sau sub amintirea unui vis aruncat la coș. Am aruncat la coș cîteva anul ăsta. Mă întreb, cîteodată, care va fi povestea pe care o s-o dau eu mai departe, cu inelul. Cînd va avea ea nevoie să se măsoare cu Rumburak. Eu am avut.

M-am făcut nevăzută din împărățiile unde n-am mai avut loc, m-am apucat de construit altă poveste. Nu că așa am vrut, de nevoie. Aș putea să mă plîng că merge greu sau să fiu recunoscătoare că este. Știu oameni care au rămas fără poveste deloc. Care au dat faliment. S-au trezit șomeri. Au fost nevoiți să muncească în condiții incompatibile cu starea lor de sănătate. Nu i-au putut apăra pe ai lor. Au trecut prin boală la modul foarte dur. Sau au pierdut pe cineva.

Cînd obosesc foarte-foarte tare, mă gîndesc la noi toți, dincolo de rapoarte de serviciu și îmbrățișări povestite în video call-uri. Mă gîndesc cum o să mîncăm iar înghețată din același pahar pe stradă, cum o să-i strîng pe ai mei, cum o să negociem destinații de vacanță, cum o să mergem la cinema, cum o să stăm cu orele în librării, diseară am prezentare, și eu, te iau de la librărie cînd termini?, ce bine îți stau cerceii ăștia, ce frumoasă e cravata asta, cu ce parfum te-ai dat?, la tine cum a fost, la mine a mers greu, la mine curat, fără bîlbă, dar cred că o să fie mai bine marți, ai și marți?, da, am, păi, vin să te iau... La cum o să reluăm în stăpînire toate lucrurile care nu se vor fi schimbat. Sigur, e și ăsta un vis. Doar că pe el nu îl pot arunca la coș. Fără el nu aș mai funcționa. Poate că asta face inelul, de fapt. Ține visul în viață și pe mine strînsă în el. Pînă cînd... pînă atunci. Pînă o să fie mai bine.

Putea fi mai rău.

Putea. Eu am pierdut pe cineva. Cineva care nu se mai uită la mine cu aceiași ochi din oglindă. Cineva care a îmbătrînit zece ani într-un an, care s-a scuturat de idealism și rezistă cu greu asediului mizantropiei, care s-a cam ars, care nu prea a avut timp să se plîngă, care a obosit. Din fericire, nu am prea mult timp să mă gîndesc la asta. Trebuie să o iau de la capăt. Am multe de (re)construit. De digerat. De negociat cu mine însămi. Din nou și din nou. Cîte puțin în fiecare zi.

Nu e cazul să-mi fac acum griji despre cum o să arate povestea de mîine. Important e să trec peste azi. Și, da, putea fi mai rău.

Dar adevărul e că putea fi și mai bine.

Ioana Bâldea Constantinescu este scriitoare și jurnalistă. Cea mai recentă carte a sa este Poveste pentru Maria, Editura Nemira, 2019.

Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.
p 11 J  Habermas WC jpg
Între think-tank și Denk-Panzer: intelectualul german
Sincronizarea limbajului educațional cu îmbogățirea limbajului specializat este imposibilă.
p 12 sus WC jpg
Turma minților independente
Multe se iartă în America. Mai multe decît în Europa.
p 23 jos jpg
Rusia și cultura ei (neo)imperială sau despre cum se autoîndeplinesc profețiile politice
În realitate, nimeni nu-i pune la colț pe clasicii ruși, fie ei scriitori, compozitori sau poeți.
p 22 jos jpg
Ecou (nu prea) îndepărtat. Intelectualii și puterea la 1996
Ar fi util cititorului dilematic de azi să vadă cum gîndeau acest subiect, acum aproape 30 de ani, stîrniți de revista noastră, trei intelectuali români majori: Ștefan Augustin Doinaș, Livius Ciocârlie și Ion Vianu.
E cool să postești jpeg
Un examen de conștiință
MeToo poate însemna mai mult decît mediatizare, scandal, procese: poate fi un real examen de conștiință.
p 10 sus Alyssa Milano WC jpg
MeToo, scurt istoric
Incriminarea hărțuirii sexuale nu a început cu mișcarea MeToo, iar cazul Weinstein nu a fost primul.
p 11 jpg jpg
De ce stîrnește abuzul sexual atîtea reacții contradictorii?
Reacția la trauma sexuală este una socială, cu rădăcini și ramificații profunde.
p,12 jpg
#MeToo, din nou. Tot despre putere, recunoaștere, dar și hermeneutică
Încercările de delegitimare a mișcării #MeToo înseamnă și o lipsă de recunoaștere a victimelor abuzurilor sexuale și conferă putere abuzatorilor.

Adevarul.ro

image
Accesul turiştilor, interzis în Thassos. Pe ce plaje nu se mai poate ajunge
Mai multe restricţii sunt în vigoare pentru turiştii care ajung în Grecia, începând cu data de luni, 8 august. Autorităţile au interzis accesul din cauza riscului de incendiu.
image
Bătaie în tren între un controlor şi un călător fără bilet. Agresorul este căutat de oamenii legii VIDEO
Un controlor de bilete a fost lovit de un pasager fără bilet care a devenit nervos în momentul în care a fost depistat. Totul s-a petrecut într-un tren care circula pe ruta Mangalia - Sibiu.
image
Primele imagini cu muniţia românească  primită de soldaţii ucraineni VIDEO
Site-ul specializat Ukraine Weapons Tracker au prezentat imagini cu ceea ce par a fi obuze de calibrul 122 milimetri fabricate în România de Romarm în 2022.

HIstoria.ro

image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.
image
Şiretlicurile lui Vlad Țepeș: Începutul războiului cu otomanii
În 1460, câțiva dintre boierii nemulțumiți de Vlad Țepeș au sosit la Curtea lui Mahomed al II-lea și i-au prezentat situația din Valahia și probabil unele povești exagerate de-ale lor. Chemat imediat la Edirne/Adrianopol pentru a duce tributul și 500 de băieți, Vlad a trimis vorbă sultanului...
image
Dacia romană, o provincie puternic militarizată
Distribuţia armatei în interiorul teritoriului provinciei Dacia a servit scopului strategic principal al acestei provincii, şi anume de a separa şi supraveghea neamuri „barbare” care erau potenţial periculoase, în special dacă se aliau între ele contra Romei, cum au fost în special sarmaţii iazigi.