Pura țară o să piară

Cristian Tudor POPESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 859 din 24 - 30 septembrie 2020
Pura țară o să piară jpeg

Am prefirat puhoiul de reacții revărsat pe net după descalificarea lui Djokovic la US Open. La capătul operațiunii, pot să spun că am adunat niște aur pentru un medalion al ideii de vină și pedeapsă la români.

Las acum cu titlu de inventar opiniunile îmbibate de obsesii conspiraționiste – e sîrb, dacă era Serena o iertau, vrea să facă o asociație de jucători paralelă cu ATP, de-aia l-au căpăcit, a organizat turneul Adria Tour, în care și-a bătut joc de COVID (și COVID-ul de el, și de alții) și au vrut să-i dea o lecție – toate minate la baza craniului de niște întrebări de bun-simț: ce interes puteau să aibă organizatorii US Open 2020, turneu și așa grav afectat de lipsa spectatorilor și a lui Rafael Nadal și Roger Federer, să-l elimine pe nr. 1 mondial de pe tablou, majorînd dramatic pierderile? Nici unul. Și dacă ar fi avut, de unde știau că Djokovic va trimite o minge în gîtul doamnei arbitru, ca să-l poată da afară? Răspuns: nu știau.

Curentul pro Djokovic se bazează pe cugetările: hai, dom’le, că n-are nici o vină, pedeapsa este exagerată, n-a fost cu intenție, arbitra trebuia să caște ochii, nu să se tăvălească pe jos, puteau să-l ierte, să-i dea un avertisment sau să-i ia niște puncte, dar nu să-l descalifice. Mă refer la cei care s-au pronunțat în limba română în acest sens.

Dacă privim în profunzime, constatăm că justificarea acestei atitudini este: să nu i se aplice legea pentru că e Djokovic și îmi place mie de el, sînt fan. Nici dracu’ n-ar fi zis ceva dacă în cauză era jucătorul Ted Tabakovic, de pe locul 150 ATP. Iese astfel la iveală inapetența fundamentală a românului (orice frază cu subiectul românul, românii rog a fi luată statistic) pentru principii. Cazurile particulare să trăiască, fiecare în legea lui – regulă generală, ce-i aia? Sîntem, carevasăzică, cu un termen al lui Noica, acatholici.

Un personaj emblematic pentru România, „rumânul” absolut Ion Țiriac, o spune filozofic tejghetărește: „Nu cred că Djokovic merita să fie eliminat, în special într-un turneu unde ăștia n-au un megastar. Eliminîndu-l, ei au furat de la US Open cel puțin 30% din valoarea turneului!”.

Prin urmare, morala radioactivului octogenar sună așa: legea nu se aplică în caz că, Doamne ferește, duce la pierdere de bani. Unde-i lege, nu-i tocmeală?! O prostie, tocmai că tocmeala e legea, ne povățuiește dl Țiriac.

„Dura lex, sed lex” este în chineză, nu în latină pe meleagurile noastre. Legea e de lut strămoșesc frămîntat și ia diferite forme, de la caz la caz. Esența conceptului lex, anume că, aidoma morții horațiene – pallida mors aequo pulsat pede pauperum tabernas regumque turres –, dă de perete cu piciorul și ușa colibei săracului, și poarta turnului regal, ne e de secole străină. În subconștientul și chiar în conștientul colectiv, echitabil înseamnă nicidecum just, drept, nepărtinitor, ci iertare reciprocă, căderea la pace; nu înălțarea la pace. „Lege” e prezent și în cuvîntul „înțelege”: ne înțelegem noi…

În unul dintre cele mai jalnice eseuri din cultura română, N. Steinhardt plachează pe actul IV al Scrisorii pierdute aurul iertării creștine: „Încă nu am ajuns în ghețăria iadului, a inimilor împietrite pe veci. Manifestația pe care o va conduce Cațavencu, după ce va fi prezidat și chefuit, poate stîrni rîsul și desigur compătimirea disprețuitoare, dar nu aduce suferințe, urgii și umiliri.

E la mijloc. E și ea pe undeva pe linia de aur a echilibrului, unde omenescul stă între divin și drăcesc, unde încă nu e cu totul și cu totul înrobit răului”. „De la «Iartă-mă, coană Joițico – Te iert» încolo, eroii lui Caragiale sînt superiori și pătrunși de creștinism. Pentru că aparțin poporului acela de străvechi creștinism, care nici n-a fost măcar convertit, despre care Emmanuel de Martonne spune că s-a născut miruit creștin.”

Trecut prin iadul închisorilor comuniste, N. Steinhardt nu se poate împiedica să gîndească așa cum o face un postac la cazul Djokovic: „Și dacă murea arbitra aia lovită de minge, ce era? În Africa nu mor în fiecare zi atîția copii de foame?”. Da, prin comparație cu ororile totalitare, păcatele personajelor din O scrisoare pierdută par veniale – ceea ce nu înseamnă că și sînt. Și nici incompatibile cu primele nu sînt: corcirea e o dovadă anticipată perfect de Belu Zilber: „Socialismul în România va purta pecetea a două genii, Iosif Visarionovici Stalin și Ion Luca Caragiale”. Zoe și Nae, doi ticăloși, cad la pace – asta îi face mai puțin ticăloși? N-a dus la moartea a milioane de oameni în această țară, și va mai duce, cîrdășia iertării reciproce a păcatelor între jigănii politice?

Această complicitate devastatoare o visează și românul de rînd: cînd cere să fie iertat Djokovic, în subconștient el însuși este Djokovic; cînd calcă pe bec, i se pare normal, pentru că n-a fost cu intenție, pentru că e băiat bun, să i se treacă cu vederea – „și ne iartă nouă greșalele, precum și noi iertăm greșiților noștri”. Sau, măcar, o sancțiune mai blîndă – „să-i dea un avertisment, să-i ia niște puncte, ceva…”, cum zic cei ce nici n-au citit regulamentul Grand Slam și nici nu-l vor citi vreodată. Cam ca românul care îl duce pe bulibașa decedat să fie incinerat la crematoriu și, cînd aude prețul, zice: „Da’ nu să poate numa’ să-l perpeliți nițel?”.

Iată, deci, medalionul de care vorbeam.

1) N-am nici o vină, pentru că vina nu există.

2) E un proces politic.

Dacă 1) și 2) nu funcționează, atunci:

3) Alții sînt de vină, nu eu, eventual părinții că m-au născut.

Dacă nici asta nu funcționează, se accesează:

4) Voi vorbiți? Să ridice primul piatra cel ce se știe fără vină!

5) Îmi dați cu suspendare?

În fine, cînd nimic nu mai ține:

6) Iertați-mă! Pe mine și pe ceilalți de teapa mea! Că dacă ne condamnați pe noi, România o să piară!

În cei 30 de ani de cînd fac autopsia pe viu a vieții publice românești, n-am găsit un singur om care să spună: „Eu sînt de vină. Înțeleg și regret ce-am făcut. Dincolo de pedeapsa pe care mi-o voi da eu, voi suporta toate consecințele”. De aceea, cred că această țară de inocenți e condamnată.

Cristian Tudor Popescu este jurnalist și scriitor.

Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană jpeg
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană
Prima observaţie pe care aş face-o este că nu trebuie să căutăm noutatea cu orice preţ.
Sinuciderea celei de a treia Rome jpeg
Sinuciderea celei de-a treia Rome
În secolul al XVII-lea, în următoarele ocurenţe ale formulei „Moscova, a treia Romă”, sesizăm o inversare a raportului dintre Biserică și imperiu.
Kundera după Kundera  Tragedia Europei Centrale? jpeg
Kundera după Kundera. Tragedia Europei Centrale?
Cum ar suna azi, în Ungaria, acel strigăt din 1956? Vă puteţi închipui?
Europa politică vs Europa geopolitică jpeg
Europa politică vs Europa geopolitică
Încercarea Europei Centrale de a-și găsi o identitate politică undeva între Germania şi Rusia a fost şi continuă să fie sortită eşecului.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cum e azi, cum era odată
Regresul nu poate exista decît în condițiile în care credem că există și progres.
Există regres în istorie? jpeg
Există regres în istorie?
Nimeni nu ne poate garanta că mîine va fi mai bun decît azi sau decît ieri.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.