Puneţi capitalul la sapă!

Alexandra TODERIŢĂ
Publicat în Dilema Veche nr. 466 din 17-23 ianuarie 2013
Puneţi capitalul la sapă!  jpeg

- o propunere pentru completarea creditării în agricultură -

Agricultura este un domeniu strategic pentru România – scrie în noul program de guvernare. Corect pînă aici: pămînt bun avem, vii, livezi şi animale avem, mînă de lucru – îmbătrînită, săraca, dar orişicum – este, randamentele cele mai slabe în acest sector din UE le avem (de unde şi potenţialul de creştere). Şi totuşi, de ce nu avem ferme ca în Vest? Din cauză că majoritatea sînt mici şi mijlocii şi acestora le lipseşte sîngele din instalaţie – capitalul. Perfuzia vine de la bănci mai mult pentru exploataţiile mari, iar plăţile directe din fonduri europene nu le ajung celor mai tinere, mai harnice şi mai active din cele 1,9 milioane de gospodării cu dimensiuni de 2,3 ha (în medie) pentru a se dezvolta, a produce mai mult pentru piaţă şi a face investiţii.

O parte importantă a soluţiei este microcreditarea, şi ar trebui gîndite instituţii şi mecanisme care să consolideze sectorul instituţiilor financiare non-bancare în România.

Banii băncilor sînt, în primul rînd, greu de obţinut pentru agricultorii mici şi mijlocii, din cauza unei „nepotriviri de caracter“: pentru a nu plăti impozit pe profit, fermierii înaintează dosare de credit în care coloana veniturilor din bilanţ este cam golaşă. Doar că asta nu se potriveşte cu modul de lucru al băncilor – dacă nu arăţi venituri înregistrate oficial, din punct de vedere bancar nu ai bonitate financiară. În al doilea rînd, banii băncilor sînt scumpi: un fermier din Franţa, de exemplu, obţine credit cu dobîndă de 2-3%, iar la noi filiala locală a băncii-mamă percepe dobînzi de 8-10%. Ca să nu mai vorbim de garanţiile care pot ajunge şi la 150% din valoarea creditului.

Uniunea Europeană permite statelor membre să-şi aleagă forme instituţionale (fonduri de capital de risc/fonduri de garantare/fonduri de împrumut) cofinanţate prin bani europeni, prin care să sprijine creditarea agriculturii. Singura entitate de acest gen din România este Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR).

FGCR reprezintă, într-adevăr, un balon de oxigen pentru finanţarea agriculturii, dar croiala sa instituţională e deficitară. Pentru fermierii mici şi mijlocii, Fondul are o mare problemă: garantează aproape în exclusivitate credite oferite de bănci. Cu alte cuvinte: banii băncilor nu ajung la agricultura mică, iar statul român a ales să garanteze cu fonduri europene doar banii băncilor. Deci garanţia statului nu ajunge la agricultura mică.

Într-o proporţie covîrşitoare, produsele şi serviciile financiar-bancare se adresează marilor exploataţii agricole, care lucrează terenuri de sute de hectare şi obţin cifre de afaceri de ordinul milioanelor. Astfel, în perioada 2008-2012, FGCR a oferit garanţii pentru credite în valoare de 1,5 miliarde lei unui număr de 30.985 de beneficiari. Ceea ce înseamnă că valoarea medie a creditului garantat prin această instituţie a fost de 49.711 lei, deci mai mult de 10.000 de euro.

Totuşi, marea masă de agricultori mici şi medii are de cele mai multe ori nevoie de doar cîteva mii de lei pentru unelte şi lucrări de bază care să le permită demararea culturilor.

Cum putem scurtcircuita cercul vicios?

Există însă şi instituţii de credit construite în jurul principiului „mai mic e mai bun“. Instituţiile de microfinanţare se adresează segmentului de piaţă care nu are acces la instrumente bancare – valoarea medie a creditului acordat în 2011 în mediul rural a fost de 3.055 euro, deci de peste trei ori mai mic decît media pe bancar. Sînt cîteva zeci de asemenea entităţi de microfinanţare în România, unele chiar mari, cum ar fi Patria Credit.

Chiar mai importantă este abordarea lor „la firul ierbii“, prezenţa fizică în teritoriu, la faţa locului, faptul că iau decizii de creditare nu doar bazîndu-se pe nişte cifre dintr-un bilanţ, ci deplasîndu-se uneori în gospodăria omului, vorbind cu acesta, identificînd nevoile sale şi perspectivele de rentabilitate ale investiţiilor ce vor fi realizate. Prin natura activităţii lor, instituţiile de microfinanţare îndeplinesc mai bine obiectivele ce ţin de informare, consultanţă financiară, pregătirea beneficiarilor de a duce la bun sfîrşit obligaţiile contractuale.

Însă toate aceste activităţi conexe au, evident, costul lor, care se traduce în nivelul dobînzilor, nivel ce depăşeşte cu mult pe cel al creditelor bancare – rata se situează în jurul valorii de 15%, însă poate ajunge chiar şi la 25%.

Recapitulînd starea de fapt din agricultură, avem pe de o parte sistemul bancar cu dobînzi de cam 10%, cu garanţii de stat, dar inaccesibil fermierilor mici şi mijlocii. Pe de altă parte, avem microcredite cu dobînzi mai mari şi fără nici o garanţie de stat, dar fiind singura soluţie accesibilă. Cu alte cuvinte, statul român, cu bani UE, e mumă pentru marii agricultori şi ciumă pentru cei mici.

Care e soluţia? Evident, extinderea garanţiilor şi pentru operaţiunile de microcreditare. Preţul microcreditelor ar putea fi astfel redus, făcînd dobînzile mai accesibile. Instituţiile de microfinanţare prezente în zona rurală ar trebui să poată accesa un fond de împrumut, dedicat refinanţării, axat fie pe microcreditarea pentru investiţii sau strict pe susţinerea activităţii de producţie. Această facilitate financiară ar trebui să aibă şi o componentă de asistenţă tehnică – un subfond pentru educaţia financiară şi antreprenorială a agricultorilor, prin care instituţiile de microfinanţare ar putea intra în parteneriate cu ONG-uri sau alte instituţii care derulează activităţi de training, consultanţă, animare comunitară în zona rurală.

Alexandra Toderiţă este cercetător la Centrul Român de Politici Europene; ultimul raport publicat: „Unirea face puterea – Bune practici pentru asocierea sustenabilă în agricultură“, finanţat de Fundaţia Româno-Americană.

​Foto L.Muntean

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.