Publicul-loterie

Eli BĂDICĂ
Publicat în Dilema Veche nr. 983 din 9 februarie – 15 februarie 2023
image

Nu e un secret pentru nimeni că nu avem prea multe date oficiale, studii serioase pe care să ne sprijinim atunci cînd vine vorba de audiența culturală din România. În domeniul editorial, publicul e o problemă și mai spinoasă decît în (aproape toate) celelalte domenii culturale, căci e o ecuație care se încăpățînează să rămînă necunoscută. Cu cîteva excepții – autori (sau invitați) notorii ori cazurile în care se stabilesc a priori participanții (un grup de elevi, de pildă) –, organizatorii evenimentelor din jurul cărților operează mereu orbește, nu pot preconiza dacă și cîți oameni vor participa la o astfel de întîlnire. De aceea, în cei peste zece ani în care am organizat sau moderat evenimente din postura de jurnalistă literară sau din cea de editoare, am ajuns la o singură concluzie: nu avem educația necesară pentru a ne face o rutină din a merge la evenimente literare. Momentan, publicul e o loterie. Și probabil că ne mai trebuie mulți ani ca să ieșim din zona aceasta gri. În rest, e posibil să am mai multe întrebări decît răspunsuri în legătură cu acest subiect. 

Avem un public de librărie? Dificil de spus. Și mai dificil de generalizat. În anumite librării și în cîteva orașe, acolo unde s-a format cumva o relație de apropiere între librari și cititori ori măcar un obicei de a organiza constant evenimente relevante, da. Însă datele empirice pe care le am, în urma călătoriilor succesive prin țară, par să încline majoritar spre nu: nu există per se un public de librărie, unul stabil, o bază minimă, dacă vreți. Poți merge la Iași, de exemplu, și să ai o sală arhiplină, ori poți repeta experiența și să fii surprins că doar doi oameni și-au făcut timp să treacă pragul librăriei. (Valabil și pentru București, Cluj, Timișoara, Sibiu, Brașov etc.)

Sînt cititorii pasionați parte din public? Mă repet: dificil de spus. Însă, de obicei, la un eveniment literar publicul e format preponderent din cunoștințe, rude, prieteni, colegi decît din necunoscuți – ceea ce nu înseamnă că aceia nu pot fi și cititori pasionați, dar e o chestiune care dă de gîndit și numai dacă facem apel la alte arte pentru comparație. Senzația mea e că o bună parte dintre cei care citesc constant literatură, de pildă, nu au neapărat dorința de a participa la lansări de cărți. Nici măcar scriitorii – în afara cazurilor în care sînt apropiați de cei care-și lansează cărțile sau fac parte dintr-o comunitate (în turneele n’autor – colecția de literatură română contemporană pe care o coordonez la Editura Nemira –, de exemplu, majoritatea celor publicați în colecție își susțin colegii prin prezența lor). Ori ceilalți actanți din domeniul editorial. Ceea ce ne conduce spre următoarea întrebare. 

De ce n-ar fi interesați cititorii, scriitorii, criticii, jurnaliștii etc. de întîlnirile de acest tip? Grosso modo, pentru că li se par plictisitoare, redundante, prețioase. De-a lungul timpului, am discutat cu foarte mulți oameni despre aceste aspecte, iar formatul de evenimente care se tot reproduce (șiruri nesfîrșite de monologuri scorțoase, discursuri pedante, narcisice ale invitaților, eventual cu o intervenție discretă a autorului/-oarei la final) a îndepărtat încet-încet publicul-țintă. Cîteva întîlniri în stilul acesta și, gata, cititorul s-a lămurit, nu-și mai pierde vremea și data viitoare – sigur că sînt și excepții, însă sînt insuficiente încă, din punctul meu de vedere. Chiar recent, după un eveniment la Galați, un licean îmi povestea acest lucru, că fusese la o astfel de lansare de carte, cu o colegă pe care o convinsese cu greu să meargă cu el, și că s-au „plictisit îngrozitor”; de aceea, el avusese o reținere dacă să mai vină sau nu în seara respectivă cu aceeași colegă, de teamă că ar fi ceva similar. 

Ce așteptări are publicul de la un eveniment literar/editorial? Cu toată onestitatea, nu am nici cea mai vagă idee. Mi-am imaginat, atunci cînd am lansat n’autor și am început turneele prin țară (întîi cu trei orașe plus București, apoi cu patru-cinci-șase etc., în funcție de perioade și alți factori), cu experiența de jurnalistă, cu dorința formării unei comunități de cititori și a unei relații între scriitori și cititori, că oamenii își doresc să-i audă pe autori mai mult, să vadă cum gîndesc, cum scriu, cum citesc, care sînt construcțiile din spatele cortinelor, de ce fac ceea ce fac ș.a.m.d. În acest spirit, am pus cap la cap un format de eveniment ușor altfel, care are ca piatră de temelie dialogul: între scriitori (doi n’autori față în față, care își împart publicul) sau între scriitori și invitați și între cititori și scriitori. Reacțiile participanților au fost, de fiecare dată, pozitive. Cu surprindere în priviri sau în feedback-uri. Cu alte cuvinte, nu se așteptau să le placă. Probabil că au fost și nemulțumiri, mai ales dinspre cei obișnuiți cu formatul despre care vorbeam mai devreme, dar ele n-au ajuns la mine decît sporadic. (În paranteză fie spus, aici găsiți și unul dintre motivele pentru care continuăm cu aceste turnee.) 

Și totuși, publicul e mereu fluctuant, influențat de vreme, perioadă, alte evenimente, notorietatea (sau lipsa acesteia) scriitorilor ș.a. Loterie. Cei mici depind de părinți. Tinerii – liceenii și studenții – vin rarisim la întîlniri literare (mulți nici nu știu de existența lor). Adulți cu diferite roluri (inclusiv acelea de cititori) în piața cărții sînt imprevizibili. Adulți din alte domenii nu ajung la aceste informații (și atunci, altă întrebare: cum facem să ajungă la ele?) sau nu au cultura aceasta (nu de puține ori, am auzit oameni care se întrebau dacă trebuie să aibă o anumită ținută la o lansare de carte, dacă trebuie să cumpere bilet, dacă există vreo pauză în timpul evenimentului etc., ceea ce conduce la ideea că nu participaseră vreodată la un eveniment literar – încă o întrebare: cum îi aducem în librării?). În condițiile acestea, a avea un public dispus să plătească un bilet pentru o lectură publică, precum în Germania, de exemplu, pare SF. Deși, trebuie menționat, sînt cîteva evenimente care au reușit asta, iar formatul merge mai degrabă spre o formă de performance, o îmbinare a artelor, cum ar fi lecturi de poezie mixate cu dialoguri și muzică, în spații neconvenționale, nicidecum în librării. Ceea ce, din nou, ar trebui să ne dea de gîndit. 

Educație, cultură, solidaritate, dialog și spectacol par a fi cuvintele-cheie. Poate că abia de aici putem construi.

Eli Bădică este redactor de carte, coordonatoarea colecției n’autor la Editura Nemira. 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.