Pseudodependențe

Publicat în Dilema Veche nr. 389 din 28 iulie - 3 august 2011
Pseudodependențe jpeg

Violeta DINCĂ
Gătitul  şi starea de bine 

Cînd zic „mi-ar plăcea să-ţi gătesc ceva, într-o zi“ zic „mi-eşti drag(ă)“. Gătesc – (mă) dăruiesc; cum glumea un prieten: cînd vreau să mi te-apropii, să mă exprim afectuos şi nu găsesc mijloace, pentru moment, în mine, tot vine ceva căldură din cuptor, nu pleci de la mine cu sufletul gol. 

Dacă ţi-am gătit, măcar o dată, ştii cîteva lucruri importante despre mine. Cînd nu pot găti, îmi lipsesc zgomotele bucătăriei, fîşîitul verdeţurilor spălate, toc-toc-ul constant al lamei cuţitului retezînd legume, hîrşîitul pietrei de ascuţit cuţite, freamătul supelor care fierb pe plite, clinchetul paharelor şi al tacîmurilor, scîrţîitul ceramicii bine lustruite. E un ritm familiar, liniştitor şi energizant, în acelaşi timp, în zgomotele-astea, e o orchestră pe care-mi place s-o dirijez, în mijlocul căreia mă odihnesc psihic muncind fizic. Găsesc tihnă, normalitate şi bucurie în cele mai presante şi copleşitoare momente din activitatea din bucătărie. Cînd comenzile se succed cu o repeziciune care le face aproape imposibil de urmărit, cînd oricît de rapidă şi eficientă mi-aş propune şi aş reuşi să fiu, le pierd şirul, mă surprind zîmbind, încîntată. Mi-e bine. 

În perioade dificile, în momente absurde, în clipe de-ndoială, cînd nu mai ştiu sigur care-i pasul următor, încep prin a coace o pîine. Pînă termin de frămîntat aluatul, ştiu din nou cine sînt; pînă dospeşte, realitatea capătă din nou consistenţă, cînd iese pîinea din cuptor deja zîmbesc. Cînd nu gătesc, orice culori, ingrediente, mirosuri, texturi, cuvinte văd, simt, aud, se aliniază şi se adună cuminţi într-o cratiţă imaginară, în care se naşte un nou fel de mîncare. Mintea mea aglutinează automat şi fără avertizare: midii-negru-portocaliu-roşu-ardei-verde-pătrunjel-ienibahar-coriandru-ghimbir-lămîie-picant-dulce-acrişor-rodie-crocant-orez; dacă am timp, procesez, asimilez, prelucrez, dacă nu, impresiile de peste zi se aştern cum-necum apucă, le visez peste noapte, iar dimineaţa le scriu. 

Să merg undeva unde să-mi servească o mîncare cu ale cărei ingrediente bucătarul, în mod vizibil, nu s-a descurcat, din care n-a obţinut ce-ar fi putut, a căror valoare a risipit-o, mă umple de frustrări. Încep să bîţîi din picioare ca un dansator căruia i-ai pus muzică, dar pe care l-ai legat de scaun. Copilăria petrecută la bunici a avut gust de mălai copt, nuci verzi, zmeură, pîine prăjită, gem de caise şi scovergi. Grădiniţa a avut gust de mîncare de mazăre, musaca, macaroane cu carne şi ceai de tei. Mi-am iubit mult bunicile. Îmi găteau, mă alintau, le simţeam dragostea în fiecare sorbitură de cacao cu lapte, în fiecare lingură de orez cu lapte şi dulceaţă. Amintirile mele sînt, în mare parte, gusturi şi mirosuri. Într-o oarecare măsură încerc, gătind, să le retrăiesc, să le reconstitui pentru mine şi pentru copii. Cînd gătesc, dragostea bunicilor mele ajunge pînă la copiii mei, care n-au apucat să le cunoască. Gătitul e, uneori, din punctul ăsta de vedere, întoarcere în timp. Alteori, e aventură. Două-trei ingrediente în plus sau în minus pot schimba totul. Gîndesc şi simt totul în termeni de gust şi miros. Cînd o mîncare-mi iese bine şi văd cum faţa celui care-o gustă se iluminează de surpriză şi plăcere, mă simt ca un magician. Gătitul îmi face bine; iar cînd găseşti starea aia profundă de bine şi ştii exact cum s-o regăseşti oricînd, de ce te-ai mai opri? 

Violeta Dincă este mamă a trei copii (Ela, Alexandru şi Emre), partenera de viaţă a lui Ediz, coproprietară a bistroului Violeta’s, absolventă de Litere, 34 de ani, dependentă de gătit. 

Sorina SĂVULESCU 
…De gura lumii 

…dependenţele în funcţie de care sau împotriva cărora se derulează viaţa noastră. Cele pe care le fabricăm – tutun, alcool, jocuri – şi care duc deseori la adicţie. Cele pe care le suportăm, fructe ale istoriei, instituţiilor şi prejudecăţilor noastre. Ne-am putea, oare, dezbăra de ultimele?  „În fapt, m-am căsătorit cu pîrîtul la data de… din dorinţa de a întemeia o familie bazată pe afecţiune şi înţelegere… însă după cîteva luni relaţiile conjugale s-au deteriorat, au apărut primele probleme… din căsătorie au rezultat doi copii…“ şi scriu, şi scriu ceea ce s-ar numi o „expunere de motive într-o acţiune de divorţ“… 

De data asta e o „ea“. Nu se împacă prea bine cu statutul de „reclamantă“, dar faptul că „el“ a ajuns în sfîrşit „pîrît“ o unge pe suflet, un suflet, bag seama, chinuit. „Îl las, doamnă, îl las… Sînteţi măritată? Aaa... nu? Mai bine singură decît să dai de un nenorocit…“ Ascult, întreb, scriu, la început îmi scuz indiscreţia – „Ştiţi, instanţa trebuie să cunoască…“, apoi atmosfera se dezgheaţă, începe să-mi povestească… Pentru mine, ca avocat, e a nu ştiu cîta căsnicie „desfăcută“ tîrziu, după nişte ani care – mulţi, puţini – înseamnă ceva într-o viaţă de om consumată undeva între conflict surd şi violenţă domestică… de ce acum? „Pentru că nu mai pot. Şi oricum, copiii au crescut, pentru ei m-am sacrificat, să aibă un tată, măcar atît.“ Ei da, mai „am o speţă“. Se spune că divorţurile sînt dintre cele mai simple cauze. Iar motivarea petiţiilor de acest fel se brodează aproape totdeauna pe eşecul vrerii de a avea o familie, de „a face casă“. Şi oamenii ăştia, „domni“ şi „doamne“ prin căsătorie, ajunşi în punctul caracterizat ca „ireconciliabil“ al încetării mariajului, mai curînd par a-şi justifica neîmplinirea în ochii celorlalţi – din postura de aserviţi – decît faţă de sine. Doi oameni aleg să trăiască împreună pentru că se iubesc. Aşa se povesteşte de obicei noima căsniciei, sau cel puţin aşa ştiam eu, şi-i drept, mai văd din cînd în cînd asta. Cam rar. 

Lăsînd povestea la o parte, „realismul“ impune însă o „partidă“ bună, la vîrsta adecvată, slujba, masa şi darul adaptate la costul per tacîm şi „ambiţiile“ tinerilor miri şi staff-ului de căsătorie. Se pare că expresia „a pune pirostriile“ nu e străină de ce se întîmplă după… vin copiii! „Ea“ îi creşte, „el“ îi „educă“, pleacă cinci zile pe an la mare, cinci la munte, se fac economii, reproşuri şi consilii de familie cu mama, tata şi cei mai buni prieteni, cînd lucrurile nu merg. Apoi, mai uşor cu fardurile, mai rar cu berea, se cumpără o maşină, electrocasnice, se „iese“ în lume „în familie“, iar în cele din urmă ea devine „scorpie“ şi el „bădăran“. Unii îmbătrînesc împreună, alţii devin clienţii mei… Mai toţi cei pe care îi cunosc în postura de „divorţaţi“ – justiţiabili ori prieteni – mi-au lăsat impresia că subiectul devine invariabil delicat, dacă nu chiar jenant. Pentru că lumea află, ştie şi discută. Pentru că e de luat în calcul zisul prejudiciu de imagine. Iar copilul trebuie să aibă mamă şi tată, chiar dacă uneori ei se mai bat. Deşi de multe ori fiecare stă în colţul lui din casă butonînd telecomanda televizorului, vorbind la telefon. Cu alţii. Şi totuşi – vorba clientei mele – „domnişoară, dumneavoastră de ce nu vă măritaţi, aveţi o vîrstă, un băiat bun mai găsiţi şi copiii se cresc mai uşor acum, pe urmă n-o să mai aveţi răbdare“. Aşa e, aş spune eu, depinde din ce unghi priveşti lucrurile, că doar viaţa nu se face nici ea de una singură. 

Sorina Săvulescu este avocat. 

Patricia MIHAIL 
Dependenţa  este atunci cînd... 

...exagerezi. În general, noţiunea de „dependenţă“ ne duce cu gîndul la alcoolism sau consum excesiv de droguri. Buuun, dar cum rămîne cu celelalte dependenţe – cele considerate inofensive? De obicei, se porneşte de la o gîndire de genul „nimeni nu e perfect“, „om sînt, trebuie să am şi eu un viciu“, „o plăcere am şi eu“. Dar cît de grave sînt ele, de fapt? Am ales, în cele ce urmează, vreo cinci dintre plăcerile vieţii, arătînd ce se întîmplă cînd iau forma dependenţei de:  

● Facebook. Reţeaua de socializare creată de tînărul Mark Zuckerberg acum vreo şapte ani are în prezent peste 750 de milioane de utilizatori activi, care petrec peste 700 de miliarde de minute pe lună adăugînd prieteni în listă, postînd filmuleţe, link-uri, fotografii etc. Pînă aici toate bune şi frumoase. Însă cînd începi să stai numai pe Facebook, dînd like în stînga şi-n dreapta, preferînd să schimbi mesaje pe chat, decît să te vezi cu prietenii face to face (ştii tu, ăia de-i cunoşti pe bune, nu restul de 3758 pe care îi ai în listă), cînd începi să ai status updates din zece în zece minute, cu texte ca „m-am trezit“ sau „am mîncat de prînz“, atunci trebuie să ştii că ai o problemă...  

● FarmVille. Ferma asta păcătoasă are 60 de milioane de jucători în întreaga lume, în 2011. Oameni care s-au mutat la ţară, cel puţin în mediul virtual. Ce poate fi mai minunat decît să ai propria-ţi fermă, să plantezi fasolică şi să culegi fructe din copăcei în formă de curcubeu sau vată de zahăr? Vă spun eu: să realizezi că... nu e pe bune!!! Că e OK să te distrezi cîteva minute pe zi, cînd n-ai ce face, dînd o raită prin fermă, dar să îţi dai seama de ce oamenii se uită la tine ca la un ciudat dacă le strigi, din senin: „E 15,00, trebuie să-mi culeg cartofii şi azaleele, pînă nu se ofilesc!“.  

● Tînăr şi neliniştit. Serialul-fluviu care mi-a marcat copilăria, adolescenţa, viaţa a ajuns în România la episodul 4040. (Vi se pare mult? În SUA s-a ajuns pe la 9700.) Tineri şi neliniştiţi cum sîntem, ne-am uitat la această epopee TV, lăcrimînd atunci cînd Victor s-a despărţit de Nikki. Sau cînd nu ştiu mai care a murit în accident de maşină (întotdeauna cineva moare aşa). Sau cînd ăla înalt află, după 15 ani, că fi-sa nu e de fapt a lui, şi că blonda l-a minţit, fiindcă l-a înşelat cu ăla mai în vîrstă, care... Vedeţi? Deja e prea mult!  

● Shopping. Cunoscută şi ca dependenţa de mall, ea apare cînd ai suficienţi bănuţi (sau „pe cineva“ cu un card plin) şi prea mult timp liber. Atunci, îţi arunci poşeţica pe braţ şi începi să colinzi magazinele – nu pentru că ai nevoie de haine care să-ţi acopere corpul, ci pentru că „fatăăă, nu îmi mai place nimic din dulaaap“.  

● Telefonul mobil. Treaba cu telefonul la purtător e că „toată lumea are“. Mai mult, pentru că vrem să comunicăm pînă ne ies ochii din cap, de cîţiva ani încoace am început să avem cîte două-trei telefoane. Şi-atunci vorbim: în casă, în parc, în autobuz, pe stradă, la birou, chiar şi cînd sîntem pe budă, la cinematograf. Iar dacă, Doamne fereşte, îl uităm acasă, ne simţim dezbrăcaţi, confuzi, părăsiţi şi singuri.

Acest text este un pamflet şi trebuie citit ca atare. Acum îl închei pentru că trebuie să-mi culeg recolta din „fermă“... 

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Libertățile lui Niță
Dosarul de față marchează un secol de la acea Constituție și o privește cu luciditate.
constitutia din 1923 2 jpg
Triumful efemer al brătianismului – Constituția de la 1923
Constituția de la 1923 este, în termeni politici, juridici şi simbolici, apoteoza lui Ioan I.C.Brătianu
img jpg
De la formă la forță: starea de asediu
O altă Constituție urma să fie proclamată la sfîrșitul lui februarie 1938, instaurînd formal autoritarismul carlist.
p 11 Carol al II lea WC jpg
Între bovarism și realitate tradiții constituționale la centenar
Constituția din 1923 e mai mult un abandon al constituționalizării și, în felul ei, un pas precar spre maturizare.
p 12 Juliu Maniu WC jpg
p 13 Statuia lui Ion I C  Bratianu WC jpg
Cît de liberală putea fi Constituția din 29 martie 1923?
Din punct de vedere politic, adoptarea Constituției României Mari reprezintă un considerabil succes al PNL.
culisele promulgarii constitutiei din 1923 bataie ca in filme in jpg
A fost suficient să vi se prezinte chestiunea femeilor...
Dl. V. Pella: Ce legătură are igiena cu drepturile politice ale femeilor?
Mîntuirea biogeografică jpeg
Azi, cu gîndul la mîine
Preocuparea pentru sustenabilitate are, în tot cazul, o natură problematizantă, interogativă, deschisă, care nu poate decît să placă „omului cu dileme”.
Green office space jpg
Despre sustenabilitate, azi
Consumul sustenabil nu presupune, implicit, o renunțare la consum, ci presupune, mai degrabă, o schimbare a comportamentului consumatorilor
p 14 Uzina electrica Filaret WC jpg
Electrificarea Bucureștiului
Orașul București a fost iluminat succesiv cu: lumînări de seu, păcură, uleiuri grele, petrol și electricitate.
Construction workers raising power lines   DPLA   fd565d9aa7d12ccb81f4f2000982d48a jpg
Uzina de Lumină – o istorie de peste un secol
Drept urmare, Uzina de Lumină a continuat să funcționeze doar ocazional, în caz de avarii în sistem, pînă în 1973, cînd, după 74 ani, și-a încheiat definitiv funcționarea.
p 10 jpg
În numele generațiilor viitoare
Cum privim spre generațiile viitoare?
p 12 WC jpg
Monahismul. Sustenabilitatea perenă
Tensiunile legate de ceea ce numim acum sustenabilitate și reziliență au existat dintotdeauna, fără îndoială.
p 11 BW jpg
Sfîrșitul războiului cu natura
Tăiem păduri în timp ce aducem în țară și îngropăm sau ardem mii și mii de tone de deșeuri.
marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.

Adevarul.ro

image
Femeia fatală a anilor '70: „M-am săturat să mă culc în fiecare seară cu alt bărbat!“ VIDEO
Talentată și frumoasă, Vasilica Tastaman, femeia fatală a anilor '70, a atras cu mare ușurință spectatorii în sălile de spectacole și bărbații în viața ei. Este una dintre marile actrițe pe care le-a avut România. Astăzi se împlinesc 20 de ani de la decesul artistei.
image
Céline Dion la 55 de ani. Ce i-ar fi declanșat boala nemiloasă: „I-au dispărut cei doi stâlpi și s-a prăbușit“
Cântăreaţa de origine canadiană, Céline Dion, este una dintre cele mai de succes interprete din istoria muzicii pop. În cei peste 35 de ani de carieră a vândut peste 250 de milioane de albume. S-a căsătorit cu impresarul ei cu care are trei copii și alături de care a rămas până finalul vieții lui.
image
Alimentul care ar răspândi cancerul în tot corpul: „Are ceva în el care îl face un catalizator puternic“
Autorii studiului sunt de părere că acest lucru ar putea fi combătut prin medicamente sau diete speciale. Însă, pentru asta studiile clinice ar trebui să treacă la subiecți umani.

HIstoria.ro

image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.
image
Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației.
image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.