Prozeliţii Pămîntului plat

Condiționalul-(cvasi)optativ s a strecurat în presa românească pe nesimțite. Cîndva ubicuul „pe surse“ (care, la limita ticului verbal, avea măcar o aură detectivească) pare că a lăsat loc condiționalului suspiciunii, acea găselniță gramaticală ce permite jurnaliștilor să spună „cutărescu ar fi luat mită un milion de euro“ fără să poată fi acuzați că au afirmat asta – e o bănuială, poate e falsă, cine știe, nu garantăm, dar e de datoria noastră să sugerăm. De mai bine de un an a devenit exprimarea standard a știrilor voalate și neasumate, însă zilele trecute am sesizat trecerea la următorul nivel al jocului persuasiunii, într-o „știre“ cu titlul următor: Ufologii anunță un atac extraterestru curînd. Sute de OZN-uri s-ar îndrepta spre Pămînt. Rușii par a fi amestecați cumva (sînt pomeniți destul de des în știri legate de diverse amenințări extraterestre).

Limbajul e un virus, considera William Burroughs, însă nu bănuia el cît de virulent poate să devină cu ajutorul rețelelor informaționale moderne. Sîntem deopotrivă victime și agenți ai unui atac fără precedent din partea irealităților însăilate lingvistic, un război cu miză definitivă pentru soarta omenirii: dezamorsarea capacității de decizie individuală. Știrile false, considerate cîndva gazele de eșapament ale libertății de expresie, au început să facă realitatea greu respirabilă. Legi naturale precum entropia se dovedesc a fi aplicabile și minții; însăși natura fizică se dă înapoi din calea unei epidemii de irealități alternative emanate din imaginație altoită cu diverse patologii ale scepticismului.

Am fost multă vreme un fan al știrilor false – canale specializate precum The Onion puteau înveseli cea mai anostă zi cu conținut umoristic deghizat în cvasi-știri și mockumentare în care tocmai tonul sobru al prezentării contribuia la amuzament. Apoi, la un moment dat, ceva s-a întîmplat cu lumea – nu e clar dacă mai întîi știrile false și-au pierdut umorul, ori dacă omenirea și-a pierdut discernămîntul. Nu demult, o mătușă a sunat alarmată să-mi transmită știrea că de la data de întîi a lunii următoare românii nu vor mai putea călători prin Uniunea Europeană doar cu cartea de identitate, ci e musai să ne facem pașapoarte; dar e OK, pașapoartele în regim de urgență sînt gratuite pentru cîteva luni – o veste atît de seacă și înglodată în detalii birocratice, încît e greu să găsești miza falsificării sale. A durat ceva timp pînă să am primele îndoieli și să o întreb pe mătușa cu pricina unde anume citise știrea respectivă. Era însă prea tîrziu, fusesem deja infectat.

Astăzi sînt membru mîndru al Flat Earth Society – de fapt, al mai multor grupuri online care sub acest nume promovează teoria conform căreia Pămîntul „ar fi“ plat, iar tot ce știm despre astronomie ori geografie „ar fi“ o minciună întreținută de NASA (în colaborare strînsă cu studiourile de la Hollywood). Uitați de antivacciniști, de antisorosiști, de conspirația OZN-urilor ori a homosexualizării planetei – cînd vor ieși băieții ăștia în văzul lumii, multe se vor zgudui. Deocamdată sînt o mișcare marginală și ignorată, fără purtători de cuvînt charismatici – cu excepția cîtorva care au adoptat teoria pe filieră biblică (nicidecum majoritari!). Antiglobalismul (termenul trebuie luat literalmente) e o ideologie cu sîmburi de știință în jurul cărora s-au dezvoltat multiple straturi de speculație. Dacă nu ai o cultură adecvată a literaturii science-fiction riști să îți intre science-fiction-ul în casă pe alte căi.

Interesant e că nici acești prozeliți ai Pămîntului Plat nu au o viziune unificatoare. Obișnuiți să chestioneze orice, se chestionează inclusiv între ei, nimeni nu mai are încredere în nimeni, astfel încît avem facțiuni care, deși s-au pus de acord asupra a ce înseamnă „plat“, dezbat încă dacă avem de a face cu un pătrat, un disc ori chiar o suprafață infinită. În anumite detalii tehnice pot fi destul de convingători, mult mai convingători decît antivacciniștii sau investigatorii elitei reptiliene de la Hollywood, și asta face urmărirea argumentelor ceva mai satisfăcătoare. Nu e în totalitate o comunitate de oameni lipsiți de educație ori de simțul realității – pentru unii e doar un experiment mental (acel „entertaining a thought“), ori chiar un exercițiu de dezbatere. În spațiul public a prins rădăcini ideea că e mai important să ieși „deasupra“ într-o dispută decît să ai dreptate. Nu realitatea împarte dreptatea, ci audiența. Persuasiunea și adevărul nu mai sînt de mult conectate și au fost pe deplin democratizate – sînt acum la mîna „voinței poporului“.

Diogene Cinicul era notoriu pentru extremele la care se deda pentru a chestiona și sabota convenții. Avînd un tată „bancher“, a văzut cum (și de ce) se bat monedele; în consecință, și-a pierdut credința în instituția și mecanismele banului, făcîndu-și un obicei din a le sabota prin tocirea marcajelor distinctive de pe monede, pînă a fost alungat din comunitate. Ulterior, învîrtindu-se prin cercurile filozofilor greci, și-a pierdut încrederea în logică și chiar în limbajul articulat, preferînd să latre (adjectivul „cinicul“ se trage din „cîine“). E ceva din deznădejdea lui Diogene în felul în care se patentează diverse realități alternative. Necazul e că atunci cînd au încercat să nu îl bage în seamă, Diogene a deprins obiceiul să urineze pe trecători.

Erau vremuri în care lucrurile stăteau mult mai simplu – ateii îi acuzau pe cei religioși de fantezii nesănătoase și în contrapunct cu realitatea. Începem însă să regretăm denigrarea religiei, care măcar e un mod instituționalizat de a ține fantezia sub un oarecare control, în limitele unor practici și principii cunoscute. Mai scapă uneori prin politică și legislație, însă acolo ar fi, teoretic, unele măsuri de limitare a interferențelor – găsesc că abia liberalizarea misticismului și democratizarea simțului realității sînt cele cu adevărat periculoase.

De parcă lucrurile nu erau deja tragice, institutul CERN a anunțat recent că realitatea nu ar trebui să existe, conform ultimelor experimente privind antimateria. Ar putea fi un indiciu că însăși realitatea e o știre falsă. 

Aron Biro este autorul blog-ului http://aronbiro.blogspot.com.