Provincii între centru și periferie

T. SZABÓ Csaba
Publicat în Dilema Veche nr. 846 din 25 iunie - 1 iulie 2020
Provincii între centru și periferie jpeg

Îmi amintesc că atunci cînd eram student-boboc de anul I, în Cluj, la Istorie, auzeam aproape săptămînal de la un seminarist teoria lui Immanuel Wallerstein despre „centru” și „periferie” în epoca bronzului. Eram noi prea tineri atunci, dar mi s-a părut interesant cum o teorie sociologică și macro-economică din epoca contemporană era utilă și pentru înțelegerea societății preistorice. Interesant e că atunci nu mă gîndeam că această teorie, care explică relația problematică a periferiei subordonate economic și cultural centrului dominant, este mult mai aproape de realitățile cotidiene și contemporane.

Fiind din Satu Mare, un oraș care de acum două secole, înainte de proiectul monumental al episcopului Hám János, avea încă aspecte semiurbane, m-am obișnuit cu atmosfera liniștită a centrului istoric mut și pustiu după ora 8-9 seara, cu două-trei mari evenimente urbane pe an (cel puțin în anii ʼ90). Pentru mine, evenimentul principal al anului era cînd ajungeam cîteodată în Oradea, centrul cultural, literar din zonă, sau în Debrecen, unde aveam rude. Pentru mulți din familia noastră – cei care au locuit în sate mici, tot mai depopulate, din județ –, „evenimentul” lor cotidian era cînd ajungeau în Satu Mare. „Centrul” simbolic, cultural și urban pentru ei era orașul meu natal.

După ce am ajuns în Cluj – centrul cultural maghiar cu peste 5-600 de evenimente majore în fiecare an –, m-am scufundat în efervescența orașului, o comoară pentru mine. Am simțit zilnic aglomerația orașului la ora cinci pe Memo, pe cea a studențiilor în baruri și cămine, care pentru noi atunci erau niște temple culturale. Am simțit că sînt într-un „centru”. Nici nu credeam că se poate și mai mult de atît. Secretul Clujului este și azi efervescența culturală și numărul enorm al tinerilor: un oraș care niciodată nu doarme. Un New York pe Someșul Mic, Silicon Valley sub Belvedere. Dar realitatea e că atunci cînd am părăsit Clujul, tot mai des cu avionul sau cu trenul, și am petrecut cîteva zile în Budapesta sau, în 2010, prima dată în Roma, mi-am dat seama, că „centrul” nostru primordial din Transilvania nu e chiar atît de central.

Mobilitatea fizică și virtuală, azi, ne permite să schimbăm statutul nostru periferic, semi-periferic sau central în orice moment, astfel că dimensiunea și dihotomia centrelor față de periferii nu mai sînt atît de vizibile. În timp ce din Satu Mare plecam rar în centre regionale (mai ales Debrecen sau Budapesta), din Cluj, în studenție, am ieșit tot mai des în marile centre europene. Mobilitatea mea se intensifica și mai mult cînd eram doctorand în Germania: orice bibliotecă de cercetare – centre academice și spirituale pentru cercetărori – era la o distanță de două-trei ore (fie cu bus sau cu avion). Era un vis, deși cotidianul meu din Erfurt părea „provincial” și „periferic” pentru berlinezi. Erfurt, în 2014-2015, era însă oarecum un centru pentru nou-veniți, refugiați sau cercetători temporari.

Diferența între centru și periferie, azi, nu reprezintă același conflict enorm, existențial cum era în trecut: un om din Dacia romană, de exemplu, dacă nu era soldat, negustor sau magistrat (sau senator), foarte rar părăsea orașul sau satul unde locuia. O vizită în Roma antică pentru un provincial era un eveniment divin, o revelație culturală. La fel și pentru străbunica mea: a ieșit din satul său mic (350 de locuitori) doar de cîteva ori în Satu Mare și în sate vecine.

Centrul și periferia, azi, sînt mult mai aproape. Dar eliminarea distanței și experiența personală de cîteva zile sau luni în marile centre culturale și financiare nu sînt suficiente pentru a dizolva stereotipiile și diferențele economice, culturale și sociale ce s-au stabilit prin obișnuință, tradiție și habitusul cultural între „centru” și „periferie”. În majoritatea cazurilor, statutul „central” al unor orașe e consecința factorului demografic, financiar, a efervescenței culturale și academice (care, la urma urmei, sînt dependente de factorul financiar și de istoria infrastructurală, spirituală). Pentru un ardelean, centrul este în Cluj, Tîrgu Mureș sau Budapesta. Pentru un bănățean, acest centru este în Timișoara sau în Szeged, pentru unii poate chiar în Belgrad sau Budapesta. Această structură ierarhică și interdependentă s-a păstrat datorită infrastructurii dualiste (austro-ungare), dar și tradițiilor academice și culturale multiseculare (mari centre culturale și universitare din secolele XVIII-XIX). Există centre regionale (Sibiu, Brașov, Arad, Miercurea Ciuc, Oradea), dar și centre semi-periferice (Turda, Blaj, Alba Iulia, Baia Mare, Satu Mare, Bistrița). Există centre temporare sau efemere, care din păcate au dispărut sau și-au pierdut importanța (marile centre industriale, orașe de minerit etc.). Statutul de „centru” deci nu este ușor de obținut și, de obicei, sînt doi factori principali: continuitatea istorică a statutului central pe plan financiar, cultural, spiritual și administrativ și acumularea puterii pe termen lung. Centrul, astfel, persistă nu numai în statistici financiare, bancare, industriale, dar și pe harta mentală colectivă. Centrul este constant recreat și în memoria comunităților, și astfel devine atemporal, în unele cazuri cu un aspect „etern” (Damasc, Roma, Atena, Ierusalim, Beijing). Centralitatea locului devine tot mai puternică prin pierderea monocromiei naționale sau lingvistice: orașele mari, imperiale, multietnice au șanse mult mai mari de a deveni centre regionale sau chiar globale după ce au pierdut statutul lor monoetnic și introvertit (Rotterdam, Amsterdam, Lisabona, Londra, Paris, Berlin, New York).

Un ardelean din secolul XXI, indiferent în ce oraș sau sat trăiește, rămîne cu un statut semi-periferic, așa cum a fost, de fapt, întotdeauna în istorie: rămîne la periferia culturală a Budapestei și la cea administrativ-juridică a Bucureștiului, cu foarte multe centre regionale, focare culturale importante. Milioane de români folosesc anual aeroportul din Budapesta și pe cel din București, la fel cum sute de mii de maghiari din România vizitează anual Budapesta din motive familiale, culturale, financiare sau științifice. La fel, mobilitatea internă din țară spre Cluj și marile centre regionale din Transilvania și Banat (Timișoara, Sibiu, Brașov) reflectă importanța centrelor locale și regionale.

În secolul XXI, conceptul de „centru” se diversifică: în viața mea personală, centrul cultural-regional este în Cluj, centrul istoric-academic în Budapesta, centrul „exotic” și rar vizitat în București. Pentru viața mea academică, centrul este în Roma, Frankfurt, Viena sau Mainz. Pentru spiritul meu cosmopolit și boem, centrul rămîne în Londra și Berlin. Dar în această cavalcadă culturală, unde mobilitatea atît de fragilă se poate prăbuși odată cu apariția unor microbi catastrofali cum este acest coronavirus, centralitatea și periferia se reinterpretează brusc: în timpul pandemiei, centrul devine orașul sau satul, natura sau camera, parcul sau chiar supermarket-ul din colțul străzii. Fragilitatea sistemelor globale și regionale o observăm acum în fiecare zi. Astfel, cel mai important ar fi să avem un „centru” în noi înșine.

T. Szabó Csaba este istoric al antichității, asistent la Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu, Departamentul de Istorie, Patrimoniu și Teologie Protestantă.

Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.
962 t 14 VArsene jpeg
Mîntuirea biogeografică jpeg
La dolce vita vs La deutsche vita
O recentă zicală germană evocă, plastic și concis, „relația” dintre Germania și Italia – țările care ilustrează îndeobște șablonul nord-sud la nivel european: „Italienii îi respectă pe nemți, dar nu-i iubesc; nemții îi iubesc pe italieni, dar nu-i respectă”.
Crédit Suisse Zermatt JPG
Calitatea ce-am poftit, dar și tihna ce-am tihnit
Elveția, spre exemplu, este pe primul loc în topul Numbeo, pe locul 5 în cel al US News și pe locul secund, la egalitate cu Irlanda, în indexul UNDP. Alți „suspecți de serviciu” sînt Islanda, Danemarca, Suedia, Olanda, Germania, Finlanda sau Norvegia.
Left Former Movie Theater Balkan Right Hotel Bulgaria (158046439) jpeg
Geografia relativă a bunăstării
Diferențele dintre un Nord bogat, în ultimele decenii asociat de cercetătorii științelor sociale capitalismului în expansiune, și un Sud sărac, aflat sub dominația totală (pernicioasă poate?) a celui dintîi, au intrat în limbajul profesional al reprezentanților științelor sociale.
p 10 sus jpg
Greierele sobru și furnica hedonistă, sau despre noul clivaj Nord/Sud
Autenticitatea nu presupune mari sacrificii, iar „societatea singularităților” se regăsește în noul Pămînt al Făgăduinței: diferită, dar nu brutală, accesibilă, dar nu mizeră, simplă, dar nu banală.
p 12 WC jpg
De-a lungul și de-a latul vieții
Percepem viața ca pe o datorie sau ca pe o plăcere? În ce domenii e datorie și în care e plăcere? Ce preț sîntem dispuși să plătim pentru a ne trăi viața în propriii termeni? Și cîți dintre noi au oare luxul alegerii?
p 13 sus jpg
„Incategorisibila” fericire
La urma urmei, așa cum o spunea Helliwell, „fericirea” este în bună măsură un produs de marketing, iar etichetele contează prea puțin. Iar adeseori, căutînd un lucru cu lumînarea, riscăm să uităm ceea ce căutam cu adevărat.
640px Beer optimator glass bottle jpg
Lumea văzută prin fundul sticlei: bere versus vin
Ne-am găsit voia bună în deprinderile culinaro-bahice strămoșești și am stabilit ca etaloane pentru calitatea vieții sarmalele, mititeii și pruna curată. Mai la nord sau mai la sud, gastronomic vorbind, lucrurile stau altfel.
640px Overzicht van de drukte op Mokum 700, Bestanddeelnr 928 0112 jpg
Cum măsurăm bunăstarea și de ce
Avem totuși un alt mod de a înțelege dezvoltarea și feluritele ei moduri de a contribui (sau nu) la o viață bună, împlinită, umană?

Adevarul.ro

Volodimir Zelenski FOTO Profimedia
Zelenski: Ofensiva rusă din Donețk va rămâne în istorie ca una dintre cele mai cinice asasinate ale propriilor soldați
„În ciuda lipsei evidente de sens a războiului pentru Rusia și a pierderii inițiativei de către ocupanți, comanda armatei ruse îi conduce în continuare la moarte”, a zis Volodimir Zelenksi.
Lukasenko primit de Putin la Soci FOTO EPA EFE jpg
Putin, îmbărbătat și sfătuit de Lukașenko în fața camerelor de filmat: „Lasă-i să fugă”
Liderul de la Kremlin Vladimir Putin a ajuns în postura de a asculta sfaturi cu privirea în jos în fața camerelor de filmat de la aliatul său autocrat Aleksandr Lukașenko.
Laurentiu Reghecampf si Ana Maria Prodan FOTO Captură video jpg
Ce i-a arătat Anamaria Prodan lui Reghecampf pe telefon: „Mă șantajează cu filmări”
Anamaria Prodan a dezvăluit ce i-a arătat fostului ei soț, Laurențiu Reghecampf pe telefon, înainte de a începe bătaia.

HIstoria.ro

image
Cine a fost „Îngerul de la Ploiești”?
O prinţesă furată de propriul tată și dusă la orfelinat, regăsită la 13 ani de familia din partea mamei, una dintre cele mai bogate din România – bunicul era supranumit „Nababul“.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.