Proiectul cultural nu a fost niciodată doar un mijloc

Liviana DAN
Publicat în Dilema Veche nr. 205 din 20 Ian 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Sintagma "Sibiu - capitală culturală europeană" a fost mult timp şi pe bună dreptate confundată cu primarul Klaus Johannis. Şi, de fapt, el a fost pregătit pentru acest proiect şi proiectul lui a reuşit. Klaus Johannis a făcut din organizarea administrativă un stil şi a funcţionat la fel de bine pe o scenă cu rockeri, într-o instalaţie video raportată la putere, într-un juriu de artă contemporană, în infrastructura unor străzi ori în plin soare la o cafenea cosy. În faţa unor consilieri, adeseori stupefiaţi, Klaus Johannis a reuşit să impună cultura prin decret administrativ. Iar solicitudinea lui pentru cultură a vindecat multe divergenţe politice şi a impus solidaritatea disciplinei. Dialectica lui Klaus Johannis a fost clară - păstrarea, prin îngrijire şi protecţie, şi modernizarea, prin creativitate şi calitate. Sibiu - capitală culturală a început să semene cu o staţie experimentală undeva la apusul lumii. Instituţiile nu au fost însă sută la sută pregătite. Dar, oricum, în astfel de situaţii este mult mai interesantă puterea proiectelor culturale. Şi au existat mulţi oameni care s-au implicat fie prin poziţie radicală, fie prin suport structurat, în filozofia acestor proiecte. Două lucruri au funcţionat modern în Sibiu - analiza vieţii şi fuga de viaţă. Farmecul acestui recurs la interioritate, de la suflet la non-solvabilul, dar analizabilul eu, a adus în structurile culturale inducţia, fantezia conceptuală, design-ul inovativ. Această topică poate şi mai ales trebuie să fie corelată cu sofisticatul baron Brukenthal, care în urmă cu 200 de ani a adus la Sibiu primul model cultural european modern - ordine, lux, armonie. Categoric, fără acest model, Sibiu - capitală culturală europeană nu ar fi existat. Nu întîmplător, Klaus Johannis a înţeles acest lucru şi a recunoscut deschis că oraşul a reuşit astfel să-şi păstreze identitatea. S-a tins de la început spre o dimensiune internaţională şi spre formarea unor nuclee culturale: saloanele de etică, cabinetele de lectură, concertele de casă, balurile cu temă, lucruri care au rămas necunoscute poate turiştilor, dar au livrat o bucurie nouă oraşului. Sibiu - capitală culturală europeană se poate compara cu alte cîteva capitale culturale europene: cu Ljubljana, ca structură etică, cu Graz, ca dimensiune experimentală şi excentrică, iar ca demers teoretic, cu Weimar. A existat însă o reţinere, o temere pe care încă nu mi-o pot explica. Proiectul de remodelare a oraşului nu a fost chiar fabulos, dar s-au deschis spaţii alternative în centrale termice dezafectate şi cafenele cu identitate. Clişeele locului au fost luate prea în serios, dacă mă gîndesc cum au fost parodiate clişeele din Weimar - ceapa ca metaforă, cîrnatul ca simbol. Miturilor locului li s-a rezervat tot o interpretare tradiţională. Nimic nu a fost prezentat multimedial - vezi cazul Frankenstein la Weimar. În Sibiu nu au existat camere de linişte de tip Goethe. Au existat însă cîteva teme vulnerabile. Cît de departe poate merge politicul în instituţiile de cultură? Este cenzura doar o problemă de familie locală? Există încă o presiune a Vestului? A revenit în forţă paradigma centru-periferie? S-a recurs adeseori la discursul postmodern de tipul "totul merge". Au existat cîteva crize legitime şi foarte multe crize contrafăcute... Şi uneori comentariul ascundea probleme de bani, de putere, de interes... Apoi, multe instituţii culturale nu au vrut să accepte nici un factor de risc. Agenda lor publică a rămas demodată. Nu au vrut să accepte regula conform căreia marketing-ul este esenţial, PR-ul sofisticat, iar justeţea, corectitudinea şi integritatea formează conţinutul programului. Şi aceasta indiferent de situaţia demografică a locului. Cred că din interior nu se poate aprecia echilibrul dintre diversele domenii ale culturii, pentru că fiecare a lucrat doar în domeniul său şi într-un mod aproape epuizant. Confruntarea s-a făcut în registru grav. Mulţi s-au apropiat iarăşi foarte tare de ideile lui Max Weber. Le-a rămas doar modalitatea de a-şi găsi stilul de acţiune. A trebuit să menţinem fiabilă intenţia, diferenţele, autonomia segmentelor. A trebuit să ne separăm de hermeneutica comunicării cotidiene. Şi mai ales a trebuit să facem sisteme. Un moment important în reţeaua de informaţie + atenţie economică + distribuţie multiplă au reuşit să creeze criticul de artă Anca Mihuleţ şi economista Mihaela Cotor, avînd mereu mobilitate în faptul crizei, avînd mereu puterea de a fi restrictive. Kilian Doerr a acceptat în Biserica Evanghelică din Sibiu momente de acută modernitate, iar Dan Bartha, care a gestionat, întreg anul, logistica, a fost cel mai căutat om din Sibiu. Maşinile cu logo-ul capitalei culturale europene erau întotdeauna unde trebuiau să fie. În anul 2007, trei proiecte gîndite pentru Sibiu - capitală culturală europeană au fost la fel de importante pentru mine, pentru că în viaţă putem să primim cele mai profunde lecţii despre noi şi despre instituţiile noastre, de la artişti. Expoziţia "Salve Fiat Romuli Nepos < gorzo’s new paintings" a refăcut discursul reîntoarcerii picturii într-o pinacotecă, Palatul Brukenthal, redimensionînd pentru arta contemporană românească problema gravă, dar certă a vizualului. Gorzo a spus o poveste despre reducţia radicală, dar şi despre splendida izolare / în această splendidă izolare, eu mi-am pierdut funcţia..... Proiectele "Contemporary Exhibiting" şi "Catching Passages", desfăşurate în Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Naţional Brukenthal, au demonstrat forţa şi utilitatea unei galerii anexate muzeului şi disponibilitatea galeriei de a lucra cu muzee similare (Casino de Luxembourg), spaţii de artă consacrate (Kunstraum Noe, Galeria Michael Janssen, Kultur Fabrik, Arhiva Demarco), cu artişti faimoşi ai momentului (Dan Perjovschi, Jonathan Meese, Gert şi Uwe Tobias, Markus Lüpertz). Iar workshop-ul despre desen desfăşurat în Luxemburg şi Sibiu cu 12 artişti tineri din întreaga Europă (Adrien Tirtiaux, Raffaella Crispino, Paula Müller, Caspar Pauli, Polly Read, Karol Radziszewski, Sebastian Moldovan, Karo Szmit, Marco Colombaioni, elffriede, Stina Fisch, Mike Lamy) a anticipat ceea ce societăţile artistice din cele două capitale culturale vor descoperi cu timpul - importanţa imixtiunii demersului artistic în viaţa unui oraş. În mai, orchestra "ensemble 20. Jh." a prezentat în premieră mondială la Avrig, la reşedinţa de vară a baronului Brukenthal, rescrierea simfoniei în sol major a lui J. Haydn, cunoscută sub numele de "Simfonia Sibiului" sau "Simfonia Brukenthal". Compozitorul este Franz Koglmann, iar mixajul între jazz, Cioran şi Haydn, caracterizat prin sinceritate şi permeabilitate, a fost destinat să exprime atît contradicţiile, cît şi experienţa muzicală a unui oraş care chiar a fost capitală culturală europeană.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Femeia moartă în accidentul de tir de la Galați era mama multiplei campioane olimpice Gina Gogean. Sora sportivei este în stare gravă
Mama campioanei Gina Gogean a murit, iar sora este în stare gravă, în urma unui accident de circulație.
image
Cum au schimbat normele la locul de muncă tinerii din Generația Z. Mesajele primite de la angajați de proprietara unei firme
Patroana a împărtășit trei texte pe care le-a primit de la angajatul ei din generația Z, iar concluziile ei sunt de luat în seamă.
image
Alimentul care îți schimbă fizionomia: de ce apar erupții cutanate, roșeață și umflături
Aspectul general al pielii poate fi îmbunătățit dacă reducem consumul unui aliment, spun nutriționiștii.

HIstoria.ro

image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.