Profil de fotoreporter

Publicat în Dilema Veche nr. 505 din 17-23 octombrie 2013
Profil de fotoreporter jpeg

Fie că ne referim la un cotidian, o agenţie de presă, un ziar tabloid sau unul de sport, textul se îmbină în mod obligatoriu cu fotografia. Astfel, am stat de vorbă cu 9 fotoreporteri români, cărora le-am pus 3 întrebări legate de meseria lor:

1) Ce presupune munca ta?

2) Ce îţi place la ce faci?

3) Ce nu-ţi place?

● Karina KNAPEK, Jurnalul Naţional

1) Seara, agenţiile de ştiri publică sumarul pentru a doua zi. Editorul se uită pe sumar şi mă trimite unde sînt oameni cu care nu avem fotografii. Subiectele mele, în general, sînt cam plictiseli. Conferinţe de presă, Parlament. Mitinguri – mai rar. De obicei, ajungi într-un spaţiu închis – spre exemplu, la Parlament –, aştepţi să înceapă evenimentul, îţi faci o idee despre ce se întîmplă acolo. Nu prea ai cum să faci fotografii diferite cu oameni care stau la aceeaşi masă. De multe ori, aştepţi începutul sau sfîrşitul, ca să se schimbe cadrul. Chiar dacă nu-ţi place subiectul, dorinţa ta e să faci o fotografie bună şi să ai cadre pe care să le mai poţi folosi şi cu alte ocazii.

2) Îmi place ideea de mişcare, tot ce nu e monoton. Fotograf de presă înseamnă să te intereseze despre alţii, ce e în jurul tău, ce se întîmplă în momentul ăla. Îmi doream mereu, cînd ajung undeva, să pot fi neobservată, ca lucrurile să se desfăşoare de la sine. 

3) Realitatea în presa noastră e că oamenii nu-şi mai iau banii la timp. Din păcate, am ajuns să mă gîndesc că nu mă mai mişc şi nu mai am idei din cauza asta. Am ajuns să mă complac într-un fel de mocirlă a minţii. Nimeni nu-mi zice nimic, chiar cînd fac o fotografie bună. Mie nu mi se mai cere nimic. Lucrăm doar în ideea asta, să existe o continuitate. Nu faci nimic, pentru că, şi cînd faci, nimeni nu e interesat. Lucrezi în ideea că se schimbă ceva. În naivitatea mea, sper că lucrurile se vor schimba în presă şi că o să fie o altă direcţie. 

● Daniel MIHĂILESCU, Agence France-Presse

1) Munca la o agenţie străină are un anumit specific. În primul rînd, trebuie să te gîndeşti ce-ar fi interesant pentru clienţii din lumea întreagă, din ce se întîmplă în România. Majoritatea clienţilor sînt oameni de afară, mai puţin interesaţi de contextul nostru politic şi economic. Subiectele noastre trebuie să fie uşor de descifrat.

2) În primul rînd, e o dimensiune egoistă a satisfacţiei. Cînd reuşesc să fac o poză bună, iar pozele bune sînt preluate şi ajung la cititori. Asta e foarte important. Dacă am face poze numai pentru noi ar fi altă poveste.  Mă gîndesc întotdeauna cît de mult pot să pun într-o fotografie, astfel încît un om, român ori străin, să înţeleagă ceva din ea. Nu e uşor. De cele mai multe ori, nu reuşesc. Cînd se întîmplă e un sentiment foarte mişto.

Mi se pare una dintre cele mai bune meserii pe care le poţi avea. În anii de cînd lucrez, am ajuns în atîtea locuri în care altfel n-aş fi ajuns niciodată... Şi mai sînt şi plătit pentru asta.

3) Sentimentul de frustrare e cînd nu pot să prind în imagini ce simt. E un exerciţiu foarte dificil. Nu unde lucrurile sînt factuale – cum ar fi un miting, un meci de fotbal, unde oamenii fac nişte lucruri clare. Însă unde lucrurile nu sînt foarte evidente e mai greu să ilustrezi. Şi mai sînt momentele în care trebuie să fotografiezi tragedii, drame, lucruri care te afectează negativ din punct de vedere emoţional. Atunci e mai neplăcut.  

● Marius DUMBRĂVEANU, Mediafax Group

1) Te duci, fotografiezi toate evenimentele minunate, conferinţe de presă, interviuri, evenimente de sport, proteste etc.

2) Ai şansa să fii acolo, să faci parte din evenimentul ăla, ai spus ceva despre chestia aia. E ceva care nu poate fi explicat perfect. Singura satisfacţie e cînd reuşesc să prind tot evenimentul într-o poză. 

3) E, cîteodată, senzaţia de aparat cu picioare. La prima acţiune pentru Mediafax, în prima mea zi de muncă la ei, la o vizită a lui Ponta, vine un nene de la Ziarul Financiar şi-mi spune: „Fă şi tu o poză la groapa aia!“ 

● Octav GANEA, Mediafax Group

1) Acoperim tot ce ar putea acoperi un departament foto. De toate. De la meciuri, reportaje, conferinţe, la shooting-uri pentru reviste glossy.

2) Marele avantaj al meseriei ăsteia e că nu fac în nici o zi aceeaşi chestie. Într-o zi merg la o conferinţă, după care fac o deplasare pe o platformă petrolieră sau într-un sat de ţigani... Acum cinci ani, îmi plăcea foarte mult cînd vedeam dimineaţa la metrou oameni citind ziare, uitîndu-se la imaginile mele. Acum, e gîndul că am arătat ce a fost la un eveniment, la modul cît mai corect posibil faţă de oamenii care au participat.

3) Faptul că nu faci în fiecare zi acelaşi lucru vine şi cu dezavantaje. Nu-mi place că în ziua de azi mergi să tragi trei-patru chestii pe zi şi că nu se ţine cont că, pentru fiecare eveniment diferit, ai nevoie să intri într-o stare, şi nu mai e timp pentru asta. Uneori, la acelaşi eveniment trebuie să tragi în trei stiluri diferite: într-un stil de agenţie, într-un stil de ziar financiar, iar la urmă apare alt reporter, care îţi cere să tragi ceva complet diferit. Un astfel de exemplu e un congres politic – unde produse diferite din trust au nevoi complet diferite, şi trebuie să treci, în cinci minute, prin stări diferite. 

● Alex MICSIK, Agerpres  

1) La Agerpres am de acoperit o gamă largă de acţiuni, de la sport la evenimente pe politic, economic, social – chestie care îmi convine foarte mult. Mă ţine în priză şi sper să apară cît mai tîrziu monotonia.

2) Ajung destul de greu să fiu mulţumit de munca pe care o fac, de modul în care surprind un eveniment. E greu să ajung să spun că am făcut o treabă extraordinară. Cînd fac o treabă mai bună decît în mod obişnuit, sînt mulţumit.

3) Mi s-a întîmplat des să fiu tratat ca un adaos al redactorului ori ca cineva tocmit în piaţă. Nivelul de respect nu este neapărat întotdeauna la un nivel normal. E neplăcut uneori.

● Grigore POPESCU, Agerpres

1)  Surprinzi în imagini nişte evenimente. Din orice domeniu. Politic, sport, social, justiţie...

2) Îmi place faptul că sînt pur şi simplu acolo unde se întîmplă lucruri şi să pot surprinde ce se întîmplă. Aş putea să mă duc să mă uit, să beau o bere şi să povestesc cu prietenii. Dar nu. Prefer să merg acolo, să scot aparatul şi să fac poze.

3) Sînt momente cînd vezi un om într-o situaţie neplăcută şi tu trebuie să faci poza aia şi nu poţi să-l ajuţi cu nimic.  

● Gabriel PĂTRUŢ, Libertatea

1) Îmi place foarte mult să fotografiez sport la ziar. Acolo mă simt cît de cît fotoreporter, pentru că, altfel, nu sînt mari lucruri de pozat. Noi trebuie să abordăm subiectul altfel, ziarul e făcut pentru oameni simpli. Doar că încerc, chiar dacă lucrez la un tabloid, să fac şi altfel de fotografii.

2) Îmi place să mă duc prin ţară să fac fotoreportaje. E bine cînd îmi intră trei poze în ziar, sau o poză pe mai multe pagini; cînd îmi intră pe mai multe pagini cîte un reportaj. Cînd fac nişte fotografii care îmi plac şi mie.

3) Nu-mi place că trebuie să pierd timpul în redacţie. Uneori, te duci dimineaţa la DNA, iar seara ai un meci, şi-ţi cam limitează perspectiva. Îţi vine să te cam laşi. Să te duci la tribunale, să stai pe gard ore întregi. Ajungi să ai momente în care urăşti meseria asta.  

● Alex NICODIM, Gazeta Sporturilor

1) Ziarul la care lucrez, chiar dacă e un ziar de sport, e, de fapt, 90% un ziar de fotbal. Din ziarul ăsta de fotbal, mai mult de jumătate e ziarul echipei Steaua Bucureşti.

2) Îmi place să fotografiez evenimente cu încărcătură emoţională puternică. Am fost acum un an la finala Europa League. A fost un stadion plin cu suporteri pătimaşi, erau două echipe spaniole în finală. La fel, a fost o experienţă interesantă Campionatul European din Austria şi Elveţia, în 2008.

3) La un moment dat, ajungi să ţi se pară că totul se cam repetă. Poate n-ai chef în fiecare zi şi chestia neplăcută e că, uneori, nu intervine nimic care să-ţi solicite imaginaţia.  

Raed KRISHAN, Gazeta Sporturilor

1) Avem de făcut meciuri de fotbal, de handbal, de baschet, conferinţe de presă, interviuri, reportaje, din cînd în cînd cîte o pîndă. Există – ca să dăm un exemplu – antrenamente închise ale echipei naţionale. Tu trebuie să ilustrezi antrenamentul, iar pentru asta facem cîte o pîndă de după gard, din copac, din casa vecină. 

2) Îmi place foarte mult să fotografiez tenis, pentru că e un gen de fotografie care mă face să fiu mai creativ decît la fotbal. Simt că am o zi bună cînd fac o imagine reuşită din punctul meu de vedere, ceva peste ce fac de obicei, care să-mi placă. Dacă nu mi-ar mai plăcea ce fac, m-aş lăsa în secunda doi, pentru că nu poţi să ai o viaţă ordonată în meseria asta. Lucrezi în funcţie de eveniment, iar subiectul nu vine la ora fixă. Îţi dai programul peste cap, nu prea poţi să-ţi faci un program pe următoarea perioadă de timp. Doar dacă îţi iei concediu.

3) Nu-mi place cînd avem de făcut lucruri care nu au nici un sens şi nici o legătură cu sportul, cînd munca deviază spre cancanuri. 

anchetă realizată de Andrei PUNGOVSCHI  

© Foto: Lucian Muntean

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cel mai crud torționar, Nicolae Moromete: „Porc mincinos. În Republica noastră populară, pentru «nimic» nu se capătă mai mult de zece ani!“
Pe unde a trecut, torționarul Nicolae Moromete a semănat teroare, fie că a fost la Aiud, Jilava sau Vacăreşti. Neavând niciun fel de studii, el a fost subiectul unor situații de-a dreptul hilare.
image
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
În ultimii ani, în marile orașe ale României au fost amenajate foarte multe locații dedicate practicării sportului în aer liber. De cele mai multe ori este vorba despre terenuri de fotbal.
image
Admis cu 10 la Automatică. Ionuț Mihăilescu din Caracal a fost singurul decar din 3.500 candidați. A lucrat cot la cot cu bunica exerciții și probleme
Un elev de clasa a XII-a din județul Olt este deja admis la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Politehnicii București, cu media 10. Bunica sa a jucat un rol determinant.

HIstoria.ro

image
Olimpia, cel mai tânăr muzeu al ţării
Primul muzeu din România dedicat istoriei sportului și turismului montan a fost deschis la Brașov, în an olimpic, la „Olimpia”, în fostul sediu al Reuniunii de patinaj, clădire construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, restaurată de Muzeul Județean de Istorie Brașov.
image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.