Privind gunoaiele

Luca ISTODOR
Publicat în Dilema Veche nr. 799 din 13-19 iunie 2019
Privind gunoaiele jpeg

Așa cum spunea profesorul meu de film de semestrul ăsta, Peter Gallison, documentarul Albatross (Chris Jordan, 2017) te face să privești. Te obligă să vezi gunoaiele și efectele lor. Te uiți minute întregi la stomacurile despicate ale albatroșilor morți, în care se văd dopuri de PET-uri și fragmente de tacîmuri de unică folosință. Privești cum albatroșii adulți își hrănesc puii cu mîncare găsită în ocean, dar și cu bucăți din brichete de plastic sau sîrmă. Cu toate că există părți din film în care cred că subiectul ar fi putut fi abordat altfel, cum ar fi cele care pun accentul exclusiv pe vina și responsabilitatea individuală, fără a vorbi prea mult despre vina corporațiilor și statelor, e greu să neg impactul pe care l-a avut Albatross asupra mea. Am fost pus în fața tonelor de plastic pe care eu și noi toți le consumăm zilnic și la care nu mă mai gîndesc neapărat după ce le arunc la gunoi.

Tot prin acțiunea de a vedea a pornit și pasiunea mea pentru gunoaie, de cînd eram mic. Începînd de la patru-cinci ani, vedeam în fiecare zi, pe geamul din sufragerie, mașina ridicînd gunoaiele de la ghenă. Era unul dintre evenimentele principale ale zilei pentru mine, atît de marcant încît pentru doi-trei ani mi-am dorit să devin gunoier. Am rugat-o chiar pe bunica mea să îmi cumpere o mașină de gunoi de jucărie, ca să îmi explorez pasiunea în miniatură. La nenumărate petreceri de familie de mai tîrziu, bunica povestea cum a umblat din librărie în librărie ca să găsească mașina pe care mi-o doream, primind priviri mirate de la vînzătoare cînd auzeau ce căuta. A găsit, pînă la urmă, și o țin minte perfect și acum, o mașină de gunoi portocalie, cu care m am jucat cîțiva ani. După care, probabil, mașina portocalie a devenit, la rîndul ei, gunoi. Prin povestea asta a bunicii, dar și prin ritualul meu de copil de a privi în fiecare zi gunoierii pe geam, gunoiul a căpătat un fel de loc mitologic în imaginația mea. Vreo 15 ani mai tîrziu, odată cu cursul de film menționat mai sus, am hotărît să explorez din nou subiectul gunoiului. Așa am ajuns să fac un film despre gunoiul de la Harvard, facultatea unde studiez. Ca studenți, punem totul în niște tomberoane și-i lăsăm pe alții să se ocupe de soarta lor. La fiecare final de an, tone de obiecte sînt aruncate din cămine de studenții care tocmai au absolvit. M am întrebat ce se întîmplă cu acele obiecte și am ajuns la centrul de reciclare și refolosire al facultății. M-am plimbat printre tone de gunoaie: lăzi de hai-ne, de la tricouri cu diverse organizații studențești la pantofi desperecheați, maldăre de baterii, computere rămase după ce diverse departamente ale facultății au făcut renovări. A fost un exercițiu impresionant de a privi, de a vedea ce se va întîmpla cu toate obiectele pe care și eu, la rîndul meu, le voi arunca probabil în decembrie, după ce îmi termin ultimul semestru de facultate și mă mut din Cambridge. Poate că informat, mai mult sau mai puțin subconștient, de visul meu de mic de a fi gunoier, m-am urcat, cu ocazia filmului, și într-una dintre mașinile de gunoi ale facultății. Împreună cu Julio, șoferul din acea zi, am pornit la 8 dimineața prin diverse birouri ale facultății ca să ridicăm ceea ce ei aruncaseră. E fascinant să te gîndești că fiecare om care se descotorosește de obiecte vede doar obiectele aruncate de el și de departamentul lui, în ziua respectivă. Dar puțini văd acumularea de gunoaie de la sfîrșitul zilei, din mașina lui Julio, sau acumularea și mai impresionantă din depozit.

Un alt lucru la fel de invizibil e munca fizică. În cele cîteva ore, l-am privit și filmat pe Julio cărînd imprimante, lăzi de cartușe folosite, bucăți de lemn, etajere și dulapuri, încărcîndu-le și descărcîndu-le din mașină. Nu am putut decît să îmi imaginez cîtă muncă e depusă în fiecare zi, de fiecare șofer, din fiecare oraș din lume pentru a ne căra gunoaiele, pentru a le selecta și pentru a le duce într-un loc semi-ascuns, cît mai departe, astfel încît cetățenii (și în special cei din clasa de mijloc, care par să țină atît de mult la curățenie) să nu le mai vadă. Nu am putut decît să îmi văd și propriul privilegiu: gunoiul e un subiect care mă interesează, în care sînt implicat, însă, cu toate că eram acolo, printre obiectele aruncate, eu tot rămîneam cel cu camera în mînă.

Poate că primul pas în a realiza cîte tone de gunoaie producem, cît de important e să ne gîndim la gunoi și cum planeta e din ce în ce mai acoperită de gunoaie, este să ne uităm. Consumul excesiv și producerea, la scara la care se întîmplă acum, a gunoaielor este departe de a fi doar responsabilitate personală – corporațiile încurajează constant acest consum și risipesc tone de materiale și produse în dorința de a face cît mai mult profit, cît mai rapid. În același timp, și noi trebuie să începem să ne privim gunoaiele. Nu de la distanță, idealizat și voyeuristic, așa cum mă uitam eu la mașina de gunoi pe geam, ci să vedem îndeaproape tonele de plastic din albatroși, zecile de obiecte aruncate, dar și munca depusă pentru a ne „scăpa“ de aceste gunoaie. 

Luca Istodor face studii de gen, sexualitate și feminism la Universitatea Harvard, în SUA.

Foto: wikimedia commons

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Alla Pugaciova FOTO Twitter
Cel mai mare star pop sovietic, despre susținătorii lui Putin: „Niște lachei care s-au transformat în sclavi”
Artista Alla Pugaciova le-a transmis, marți, un mesaj dur celor care au atacat-o pentru poziția sa față de războiul pe care președintele rus Vladimir Putin l-a declanșat în Ucraina.
Alexander Lukașenko FOTO AFP
Lukașenko susține că Belarus participă în războiul din Ucraina, dar nu ca parte militară activă
Președintele bielorus Alexandr Lukașenko a declarat, marți, că țara sa participă la operațiunea militară specială pe care Rusia o desfășoară în Ucraina, dar fără să trimită armata.
liga campionilor
Liga Campionilor: Inter câștigă pe teren propriu cu Barcelona. Napoli face scor de tenis în deplasarea de la Ajax. Toate rezultatele aici
Liga Campionilor a revenit după pauza în care au evoluat echipele internaționale. A fost o seară cu multe goluri și rezultate surprinzătoare în cea de-a treia etapă din grupele Ligii Campionilor.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.