„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț

Oana ȘERBAN
Publicat în Dilema Veche nr. 987 din 9 martie – 15 martie 2023
image

„Bunul-simț este lucrul cel mai bine distribuit în lume.” Așa începe cartezianul Discurs asupra metodei, una dintre capodoperele raționalismului modern. La o primă vedere, n-ai crede. E suficient să ieși din casă ca să vezi că decența e prima nostalgie morală pe care ți-o permiți. Uneori nici nu trebuie să ieși din casă, e suficient să te joci de-a zappeurul și să vezi că anti-rațiunea face audiență, că ceea ce neagă valorile e ceea ce vinde cel mai bine. Numai că această butadă a bunului-simț e o traducere defectuoasă a lui bon sens, un furculision cu neajunsurile sale, pentru că singurul „simț bun” al omenirii e rațiunea. O rațiune de care toți sîntem capabili, dar pe care tot mai puțini ne pricepem să o îndrumăm, pentru a avea acces la cunoaștere, o șansă la fericire și o busolă morală tot mai bună pentru viața noastră. Sînt trei tipuri de oameni care au știut să joace cartea rațiunii ca factor generator de valoare. 

Prima categorie e reprezentată de cei care au crezut că rațiunea e un fundament necesar și suficient pentru orice conținut valoric. Trebuie să fii rațional pentru a fi moral, și trebuie să fii moral pentru a avea acces la adevăr – iată convingerea lui Platon, care în urmă cu două mii de ani dădea naștere fenomenului care avea să îl dispere pe Nietzsche, socratismul. 

A doua categorie e compusă din cei care cred că valorile sînt „Da”-ul și „Nu“-ul cerului gurii noastre, „încotro“-ul și „pentru ce“-ul omenirii: ei sînt rapsozii unei altfel de genealogii a moralei, nietzscheeni care „au pe suflet” valoarea moralei. Chiar sînt toate valorile pe care le-am moștenit nerevizuibile, eterne, de nezdruncinat? Din ele pare că s-a născut voința împotriva vieții, singura pandemie de temut a Europei ultimelor două secole și mai ales a filosofiei europene, care căuta refugiu într-un budism implementat, nihilismul. Numai că, spune Nietzsche, „valoarea acestor valori trebuie discutată mai întîi”. Obsesia pentru valori a ajuns de-a dreptul narcotică, adictivă. Unele valori s-au „devalorizat” – ca acelea ale aristocrației războinice sau ale proletariatului refulat; altele sau antagonizat tot mai mult, precum binele și răul absolut, care au lipsit lumea de nuanțe de gri, născînd marii monștri ai rațiunii, ideologiile totalizante și totalizatoare; iar altele pur și simplu nu au apucat să se nască la timpul potrivit, pe care l-au recuperat prin excese, precum individualismul alunecînd în egoism, libertatea derapînd în libertinaj sau capacitatea de revoltă transfigurată în isteria rebelilor fără cauză. 

A treia clasă e generată de cei care știu că nu există un derby prietenos între valori, în nici o comunitate. Că povestea potrivit căreia „credința într-un sens al vieții presupune întotdeauna o scară a valorilor, o alegere, preferințe” e mobilul tragediilor antice și sursa pentru fabulele morale ale modernității. Ei sînt camusienii care, după două războaie mondiale, după Holocaust, după Hiroshima, înțeleg că valorile vieții nu depind de echivalența catastrofelor, ci de apetitul și respectul pentru viața însăși. Sînt cei care știu că arbitrarea dreptului la viață a fost, pentru unii, o chestiune de aritmetică morală; că marea boală a omenirii e că uită ce are de iertat; că a avea credință în absurdul unor situații e o sursă mai bună pentru valori. Ce poate fi mai frumos, mai liber și mai năucitor, pentru cultura secolului XX, decît să afli că tot ce știe cîștigătorul Premiului Nobel din etică a învățat, de fapt, din fotbal; că marea problemă a modernității tîrzii e foamea după valori „care n-au sens decît prin cantitatea și varietatea experiențelor” acumulate?

Vedem cum filosofia valorilor e tot mai tricky.  De la socraticul „trebuie să fii rațional, pentru că doar așa vei fi virtuos și vei avea o viață bună“ la camusianul „trebuie să fii fericit, chiar dacă ești Sisif“, valorile sînt un barometru fie pentru rețete prefabricate de viață, fie pentru eliberarea de sub custodia lor. Cert e că, secole de-a rîndul, filosofia valorilor a chestionat care valori sînt mai bune, care au fost compromise, care au fost depășite. Iar astăzi, societatea se lamentează că nu mai avem valori. Ba chiar că „ne-au plecat valorile”. Limbajul ne trădează. Nu ne mai interesează valori directoare pentru igiena noastră afectivă, aproape că am făcut anticorpi la ele. Ne interesează oamenii-valori pentru că, în ultimul timp, am personalizat excesiv mai toate sferele vieții și am ajuns să discutăm despre oameni-putere, oameni-elită, despre nume proprii care absorb și monopolizează o competență, un merit sau o (dez)onoare. Îmi pare rău că o spun, dar plîngem degeaba. Avem un portret-robot pentru oamenii-valori, dar nu mai avem un tipar ideal pentru omul care poate face față acestor timpuri, ca să le poată schimba. 

Nu mai avem valori? Ale cui erau însă aceste valori? Unele elite s-au construit doar pentru că nu era nimeni acolo – înțelegeți prin asta ce vreți, fie că nu era nimeni capabil, pregătit să își asume o vocație publică de a forma conștiința unei societăți, fie că și unde au existat asemenea oameni, refuzul lor de a face ceva, dintr-o dezamăgire sau dintr-un oarecare scepticism, a lăsat loc pentru alții, nu neapărat mai buni decît ei. Mai degrabă, elita adevărată e smerită și creează prin discreția prezenței și profunzimea discursului sau a gîndirii o alternativă la aici și acum-ul societății noastre. Dar am avut și golani educați, și tupeiști moderați care au preluat pîrghiile elitei. Despre ei nu vorbește nimeni cînd ne văităm că nu avem valori. Valorile au fost atît de personalizate, încît pare că sînt nume pentru cei care au știut să fie la locul și la timpul potrivit în istorie. Poate că noțiunea de „valoare” a devenit un concept excesiv „manelizator” în anumite cercuri, iar pentru alții, singura filosofie a valorilor dominantă e cea ruptă din Leviathanul politic al secolului nostru, „dacă nu ești cu noi, ești împotriva noastră”. Unii au închis și au confiscat valorile, făcînd din ele un contract social între aleși. Acolo unde valorile trebuiau să nască polemică, cea mai fertilă platformă pentru disputa dintre idei, „reprezentanții” valorilor au ales disprețul pentru diferență. De ce, cînd lăcrimăm după valorile defuncte ale societății noastre, nu ne gîndim că elita nu a oferit întotdeauna opțiuni sau alternative, așa cum era firesc, ci soluții, proiecte de-a gata pentru lumea noastră? Or astăzi, în plină epocă a individualismului, nimeni nu mai vrea să trăiască după formule impuse, chiar dacă, paradoxal, trăim o epocă fast-lifefast-values, în care producția de maculatură a editurilor devoratoare de profit îți spune cum să fii fericit în cinci pași, căsătorit în șapte, divorțat – și totuși întreg – în zece. Programul de pași pentru viață e marele voucher moral al societății noastre. 

Valorile sînt un pharmakon: cel mai bun medicament și cea mai perversă otravă. Depinde cît consumi din ele. Nu am altă explicație pentru bestseller-urile proclamate astfel dinainte ca o carte să apuce să fie tipărită măcar, nici pentru snobismul ilustrat de cei care spun „Am acasă un Picasso”, adică „Îmi atîrnă cca 70 de milioane de dolari deasupra patului din dormitor”. Picasso din care nu înțelegi nimic, poate nici nu îți place, dar despre care ai auzit și care a devenit capriciul tău capitalist. Privatizarea valorilor și acumularea lor doar de către unii, materialismul excentric și parvenitismul moral susținut de un PR bine pus la punct: acesta e un cocktail Molotov care explodează, în ultimele decenii, în fața filosofiei morale. 

Ce valori mai sînt la modă? Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru. Nu ne plac elitele născute din cei care au dat din coate. Nu ne plac „oamenii vechi”, care își modifică trecutul în funcție de cine a mai rămas să își aducă aminte de ei. Și chiar dacă nu am trăit comunismul, asta nu ne dă un drept mai mic de a contribui la istoria lumii libere sau a lumii noi. Nu rimăm în deciziile noastre de viață cu cei care și-au cîștigat merite prin pseudonime. Și nu îi iubim pe cei care cred că sînt singurele valori posibile ale unei societăți. Nu mușcăm egalitatea cu orice preț – de pildă, feminismul excentric, în detrimentul bărbaților, sau supralicitarea valorii unui gen în detrimentul valorii rațiunii pe care trebuie să o întrevezi în orice ființă umană. Nu preferăm paritatea de orice tip în detrimentul competenței. Nu ingerăm traseismul – pentru unii, culorile politice au valoare doar cînd sînt la putere, și e bine să ai mereu culoarea dominantă. Nu mergem pe mîna falșilor campioni ai bunului-simț. Nu ne plac oamenii dublului standard, și cu atît mai puțin oamenii populari cu orice preț. Numai că astăzi, vorba lui Camus, căci pe el îl prefer, „a bate toate recordurile înseamnă, mai presus de orice, a fi în faţa lumii cît mai des cu putinţă”. Și tocmai această vizibilitate ne-a făcut să fim tot mai puțin „valoroși”. Sau raționali. 

Oana Șerban este lector universitar doctor, Universitatea din București, Facultatea de Filosofie.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Creșteri și descreșteri
Noi, românii, avem vorba aceasta despre noi înșine, „Ce-am fost și ce-am ajuns”.
Sever jpg
Cazaban jpg
„Adame, unde ești?“ Imagini și simboluri ale căderii omului
Semnificativ foarte este faptul că Adam și Eva nu au rămas cu rezultatul artizanatului lor grăbit și ipocrit, legat de conștiința propriei vini.
Stoica jpg
Ungureanu jpg
Bătaia cea ruptă din rai
Toată această conştiinţă a violenței creează o imagine a societății românești
Popa jpg
Mărire și decădere în istoria contemporană a Rusiei
Sigur, Putin încearcă să justifice ideologic acest război, însă justificările sale sînt străvezii, inconsistente, necredibile.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Aurul pur, urina sinceră
Amprenta creatorului va dispărea, opera de artă va arăta impecabil, dar autenticitatea ei va fi o iluzie.
p 10 WC jpg
Eul adevărat, eul autentic, eul perfect, eul dizolvat
David Le Breton evoca tentația „evadării din sine” ca „soluție la epuizarea resimțită în urma faptului de a trebui să fii în mod constant tu însuți”.
p 11 WC jpg
Autenticitate „Made in China”
Aceste grifonări rapide pe marginea conceperii autenticității în China sînt menite să arate că aceasta depășește antiteza paradigmatică dintre original și fals.
p 12 1 jpg
Autenticitatea românească între războaie: (dez)iluzii
Ce rămîne din subcultura românească interbelică a autenticității?
p 13 jpg
Biografiile culturale ale unui tricou
Un tricou alb de bumbac este la fel de banal, la o adică, și dacă are, și dacă nu are marca Kenvelo inscripționată pe față.
Bran Castle View of Countryside (28536914551) jpg
Pledoarie pentru metisaj
Scuze, dar nimeni sau nimic nu s-a născut dintr-unul…
640px Copyright (Simple English) Wikibook header png
Lista de supraveghere a raportului 301
Grație eforturilor noastre conjugate, România a reușit, după 25 de ani, să nu mai apară pe această „listă a rușinii”.
p 13 sus M  Chivu jpg
Două mesaje de la Greenpeace România
Oare cîți dintre noi nu s-au entuziasmat în fața unei oferte de 9 euro pentru un bilet de avion?
index jpeg 5 webp
„Turiști funerari”
Oare să rămînem acasă este cel mai cuminte lucru pe care l-am putea face spre binele planetei, adică al nostru?
p 10 M  Chivu jpg
Spovedania unui globe-trotter
Dar toate aceasta înseamnă că turismul de masă nu mai poate continua ca pînă acum, ci trebuie reinventat cu inteligență și sensibilitate.
997 t foto AN Stermin jpg
p 12 adevarul ro jpg
„Turiști mai puțini, impact economic mai mare” interviu cu Andrei BLUMER
Să caute destinații mai puțin populare și cu o ofertă bogată de experiențe în natură.
997 t foto Cosman jpeg
„One dollar” și o sticlă de apă
„One dollar”, atît este prețul unei sticle de apă de 0,5 litri în Cambodgia.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 jpg
Surpriza Bizanțului vesel
Nu s-a vorbit niciodată despre sexul îngerilor, în timpul asediului de la 1453 chiar nu avea nimeni timp de așa ceva.
p 13 jpg
„Cred că Cehov e mulțumit de spectacolul nostru“
Cehov este generos, are multe fațete și poți să-i montezi spectacolele în modalităţi stilistice foarte diferite.
p 14 jpg
E cool să postești jpeg
Să-ți asculți sau nu instinctul?
Totuși, urmînd ispita de a gîndi rapid, nu cădem oare în păcatul gîndirii pripite, în fapt un antonim pentru gîndire?

Adevarul.ro

image
Panourile solare, un dezastru ecologic care așteaptă să se întâmple? Ce spun experții
În timp ce sunt promovate în întreaga lume ca o armă crucială de reducere a emisiilor de carbon, panourile solare pot provoca un dezastru ecologic după 25-30 de ani, cât este durata lor de viață.
image
Cauzele cutremurelor din vestul României. INFP: „Asta pune o presiune enormă”
Cutremurul din Arad s-a simțit în Ungaria, Croația și Serbia. Seismologii explică ce cauze produc cutremurele din zona de vest a țării.
image
Cum a murit de fapt regele Decebal. Principalele ipoteze privind sfârșitul regelui dac
Decebal, regele dacilor, a murit în anul 106 d Hr, în urma înfrângerii în fața legiunilor romane, după două războaie epuizante. Deși, aparent, modul în care regele dac a murit este bine cunoscut, există mai multe ipoteze privind sfârșitul acestuia.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.