Prima mea dată (ghid de metode nonformale)

Astăzi, conceptul de educaţie se extinde din ce în ce mai mult, iar diferitele forme educaţionale se pot ajuta reciproc, pentru a crea un tot sănătos. Cred că în acest domeniu este foarte important ca lucrurile să fie făcute într-un mod unitar şi că, dincolo de orice categorisire sau împărţire conceptuală, trebuie să privim lucrurile ca pe ceva închegat, care serveşte oamenilor, determinîndu-i să fie deschişi spre învăţare. Se ştie că sînt foarte multe lucruri de făcut în educaţia formală, dar şi în educaţia nonformală. Sînt provocări, neajunsuri, limite. Dar, în acelaşi timp, sînt şi oameni dedicaţi, iniţiative, idei.

Cum ajunge însă cineva să participe la proiecte de educaţie nonformală? Actorii implicaţi sînt din ce în ce mai numeroşi – de la ONG-uri la şcoli, de la centre culturale la biserici, de la instituţii publice la companii, de la teatre şi muzee, la ceainării şi cafenele. Punctele de pornire pot fi diferite, însă au la bază aceeaşi dorinţă de învăţare.

Anul trecut, în cadrul Proiectului „Nonformal“, derulat de FDSC în parteneriat cu ANPCDEFP (Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale) şi IŞE (Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei), finanţat prin Programul „Învăţare pe tot parcursul vieţii“, s-a lansat şi o platformă online, www.nonformalii.ro, care poate reprezenta un astfel de punct de pornire. Şi, pentru că vorbim de „puncte de pornire“ şi pentru că am fost invitată să scriu despre metode şi programe de educaţie nonformală, voi face un scurt inventar al primelor mele participări la asemenea proiecte.

Teatrul forum, cartea vie, origami – şi legătura lor cu realitatea

...Prima dată cînd am fost la un spectacol de teatru forum era în 2008. Era şi prima oară, de cînd mă angajasem la ANPCDEFP, cînd participam la activităţile unui proiect al „Tineret în Acţiune“. Nu îmi era clar ce însemna alăturarea celor două cuvinte – „teatru“ şi „forum“. Mă aşteptam, în primul rînd, la teatru şi aproape deloc la... forum.

Piesa era – dacă ţin bine minte – despre Ana, o elevă care voia să se implice într-un proiect, dar se lovea de rezistenţa unei profesoare, ajungînd, în cele din urmă, să renunţe. Piesa era jucată de nişte tineri (care nu erau actori), în cadrul unui proiect al asociaţiei ART Fusion. Am văzut piesa pînă la final (cam 20 de minute), iar apoi fiecare act în parte s-a jucat din nou, pentru ca noi, spectatorii, să putem interveni în desfăşurarea piesei, luînd locul unor personaje. Scopul era să găsim acele soluţii care ar fi putut, în mod firesc şi credibil, să determine un alt final. Iar finalul s-a schimbat în bine! Pentru că teatrul forum este un spaţiu al implicării şi al acţiunii, în care spectatorii devin actori şi determină o schimbare. La teatrul forum, finalul piesei chiar se poate schimba, prin implicare! Iar teatrul forum este – după cum spunea creatorul său, Augusto Boal – o repetiţie pentru viaţă.

...Prima dată cînd am citit o „carte vie“ era prin 2009, pe terasă la Motoare, tot în cadrul unui proiect al ART Fusion. Eu am citit... un deţinut. Am fost instruită să nu rup paginile, să returnez cartea în stare bună după ce o citesc etc...

„Biblioteca vie“ este un experiment care te ajută să descoperi oamenii dincolo de stereotip, cărţile fiind chiar aceşti oameni. În acest program, ajungi să stai de vorbă cu un străin despre care crezi că ştii atîtea lucruri; te face să te confrunţi cu propriile prejudecăţi şi să-ţi pui întrebări. Te face să fii mai deschis, mai tolerant şi te determină să te convingi singur, citind cărţi vii.

...Prima dată cînd am înţeles legătura dintre fotografii şi... sistemul de canalizare a fost în timpul unui proiect în care Centrul de Resurse pentru Participare Publică, împreună cu partenerii săi, a folosit metoda „Photovoice“ cu copiii şi tinerii de etnie romă din două comunităţi rurale. Prin imagini şi mesaje ataşate, tinerii de acolo au exprimat realitatea lor – o realitate a sărăciei. După un timp, perseverenţa asociaţiilor implicate a determinat, printre altele, ca autorităţile să cumpere un microbuz şcolar şi ca satul să fie inclus în planurile de canalizare şi alimentare cu apă ale comunei.

...Prima dată cînd am experimentat teatrul labirint a fost în 2010, în cadrul Laboratorului de Educaţie Nonformală. Ştiam şi nu ştiam la ce să mă aştept. Cei care ştiau mai multe despre această metodă îmi spuneau că, pentru a înţelege teatrul labirint, trebuie să-l experimentezi chiar tu. Aşa mi-am dat seama ce înseamnă teatrul senzorial. Cum te învaţă să dăruieşti celuilalt, cum te învaţă să fii deschis, să simţi şi să primeşti. Cum, intrînd în labirint, poţi găsi atîtea senzaţii şi cum toate îţi spun ceva despre tine.

...Prima dată cînd am scris pe feţe de masă din hîrtie a fost într-o cafenea publică – altfel zis, un... eveniment în care se discută pe o temă de interes pentru participanţi, dar se face asta într-un mod destins, ca într-o cafenea, la mese. Am discutat atunci despre legea tinerilor şi am umplut cîteva feţe de masă cu notiţe şi propuneri de modificări ale legii. Ce combinaţie: feţe de masă de hîrtie, cafea şi legea tinerilor!

...Prima dată cînd am văzut care e legătura dintre albinuţe, fluturaşi, legea celor două picioare şi educaţia nonformală a fost într-un open space; open space-ul este ca o conferinţă foarte prietenoasă care îi lasă pe oameni să propună teme de discuţie, să se mute de la o temă la alta ca să poată învăţa şi ca să poată contribui (legea celor două picioare), să meargă de la un grup la altul, ducînd, implicit, şi informaţia de la un grup la altul (albinuţele) sau să se retragă din discuţiile de grup, să iniţieze altele sau să „zboare“ de colo-colo, discutînd la cafea (fluturaşii). Din open space, alegi ce te interesează.

...Prima dată cînd am realizat că hîrtia împăturită poate aduce zîmbete şi poate alina durerea a fost într-un spital de copii din Bucureşti, unde voluntarii asociaţiei ACTOR făceau animaţie clinică. Prin origami, hîrtia prinde viaţă şi naşte poveşti!

...Prima dată cînd am urcat pe o scenă neştiind ce avea să se întîmple, ce poveşti urmau a fi spuse şi ce relaţii între personaje urmau a fi create a fost într-un spectacol de teatru de improvizaţie al Şcolii de Improvizaţie; improvizaţia te învaţă să accepţi, să lucrezi împreună cu celălalt, să fii spontan, să ai încredere în tine.

Metodele de învăţare în context nonformal

Aceste „prime dăţi“ mi s-au întipărit clar în minte şi m-au ajutat să înţeleg educaţia în ansamblul ei, să o văd vie, adaptată nevoilor, deschisă şi creativă. Îmi pot imagina că impactul e asemănător pentru toţi cei care intră în contact cu astfel de metode indiferent în ce context – într-o asociaţie, la şcoală, la muzeu. Metodele de învăţare în context nonformal – şi am amintit doar cîteva – au obiective educaţionale bine definite, sînt active, interactive şi creative, au caracter participativ şi experienţial şi determină implicarea, toleranţa, învăţarea prin joc, cunoaşterea, deschiderea, acţiunea. Toate modelează atitudini şi dezvoltă competenţe.

Miruna Covaci-Zăvoi este responsabil comunicare în cadrul Programului „Tineret în Acţiune“, Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale.

Foto: FDSC