Prima ediţie – 2011

Cetatea vie
Mircea HAVA, primarul muncipiului Alba Iulia, în dialog cu Iaromira POPOVICI 

Ne puteţi povesti, pe scurt, istoria renovării Cetăţii? 

Avem norocul să fie păstrate trei fortificaţii: poarta castrului şi o parte din zidul castrului roman; fortificaţia medievală, din secolele XIV-XV; şi fortificaţia Vauban care vine peste şi a reconstruit totul pe 118 ha. Pe toate trei le punem în valoare: Traseul celor trei Fortificaţii, Traseul părţilor, Traseul eroilor neamului – acestea sînt lucruri care, deocamdată, merg, chiar dacă nu atît de bine cît vrem noi. Dar sînt sigur că vor merge şi mai bine. 

Care a fost principiul restaurării? 

Principiul nostru a fost ca, dacă avem o bucăţică de zid, să-l refacem lăsîndu-l şi pe cel vechi. Aici a fost zidul roman, peste el au fost puse pietre ca să se facă cel medieval. Însă baza rămîne zidul roman. Vrem să le arătăm oamenilor cum stăteau lucrurile acum 2000 de ani, acum 300 de ani – ăsta era ceremonialul de schimbare a gărzii atunci…

Ceremonialul pe care îl putem vedea acum e asemănător celui din secolul al XVIII-lea? 

Da. Şi ei schimbau garda, făceau aceleaşi lucruri. Exact pe principiul „Cetăţii vii“: oamenii vin să se uite. În general – pentru gardă, acum au venit pentru Festivalul Dilemei vechi, şi sperăm că şi la anul se va întîmpla acelaşi lucru.

Există o viaţă culturală în oraş? Din cîte ştiu, aveţi o universitate… 

Da, din 1990. Au reuşit să-şi facă şi cămine, şi o sală de sport. Avem şi o echipă de baschet care e în prima ligă, susţinem masterate şi o şcoală doctorală. La nivel logistic avem tot, dar mai aşteptăm ca universitatea să se dezvolte. Ea aduce mai mulţi bani decît orice fabrică. Există şi un mall, dar nu are sală de cinema. Îi spunem „Oraşul din oraşul nostru“, pentru că în interior sînt străzile din oraşul de jos. E construit tot în parteneriat cu noi. Avem un singur cinematograf, care acum se renovează pentru proiecţii 3D. Împreună cu Consiliul Judeţean vom începe construcţia unei săli de teatru care va lucra pe proiecte. Ce să vă spun? Nu sînt reţetele mele, ci ale celor cu care am lucrat, ale specialiştilor. Aşa s-a întîmplat şi în Cetate, şi toate proiectele de aici au trecut prin extraordinar de multe mîini, au avut avizul Ministerului Culturii. Nici măcar nu putem să ne gîndim că vom face altfel. 

Ce părere aveţi despre asocierea cu Dilema veche şi despre revistă în general?

Am ales-o în cunoştinţă de cauză. În ea poţi să citeşti şi despre România reală, care nu înseamnă numai „bube, mucegaiuri şi noroi“… Înseamnă oameni care văd lucrurile aşa cum sînt ele, şi cu bune, şi cu rele. Pentru că nu e în regulă nici să te cantonezi în cele bune, nici să le vezi numai pe cele rele. Din păcate, Alba Iulia (ca şi întreaga ţară, de altfel…) are încă o problemă cu ce înseamnă evenimentele culturale serioase, nu cele de masă. Le facem şi pe cele pentru lume multă, dar şi pentru cei care vor altceva. Tropăitul pe scenă nu e totul…

Cele mai multe fonduri europene
Andrei MANOLESCU

Alba Iulia deţine recordul pe ţară în ce priveşte fondurile europene absorbite. Suma totală este de aproximativ 200 de milioane de euro. Din această sumă, peste un sfert au fost bani destinaţi restaurării şi reconstruirii Cetăţii din mijlocul oraşului, despre care se spune că e cea mai mare din Transilvania (are o suprafaţă de 110 hectare). 

În spatele obţinerii acestor fonduri se află o echipă de „scriitori de proiecte“ condusă de Nicolae Moldovan, şeful serviciului de proiecte comunitare din Primărie. La Festivalul Dilema veche, el a amintit faptul că, pînă în anul 2000, cea mai mare parte a Cetăţii era practic închisă publicului. Spaţiul ei aparţinea armatei (ca într-un fel de ocupaţie internă), iar cei mai mulţi locuitori nici nu ştiau cum arată Cetatea din mijlocul propriului oraş. Primarul Mircea Hava (ales neîntrerupt din 1996) s-a luptat cu Ministerul Apărării pentru redarea Cetăţii către comunitatea din Alba Iulia. După ce a reuşit s-o recîştige, a început să caute proiecte şi fonduri pentru a o reconstrui şi a o transforma într-un spaţiu public prietenos. Bugetul anual de doar 29 de milioane de euro n-ar fi permis aproape nici un fel de dezvoltare a oraşului şi nici reconstruirea Cetăţii, aşa că edilii s-au gîndit la fondurile europene şi la alte fonduri disponibile. 

Primăria a avut la început un parteneriat cu o fundaţie care se ocupa de întocmirea proiectelor cu finanţare europeană, după care echipa de specialişti în proiecte europene s-a integrat chiar în subordinea Consiliului Local. Astfel, s au obţinut finanţări din cele mai diverse surse, din Norvegia şi chiar Japonia. 

***

Prima ediție
Mircea VASILESCU

A fost o aventură frumoasă. Şi am avut noroc. În primul rînd, norocul de a întîlni oamenii potriviţi în locul potrivit. Timpul de organizare a fost scurt (ne cerem scuze pentru schimbările din program), dar – în schimb – vremea a fost superbă. Am încercat să adunăm la un loc energii creative diferite, care să le poată împărtăşi albaiulienilor ceva din plăcerile vieţii. Unii se aşteptau probabil să fie un „biznis“ profitabil pe termen scurt: hotelurile să se umple de turişti, banii să se „întoarcă“ rapid în bugetul local. Ne pare rău, dar nu ne-am propus decît să facem o primă ediţie a unui festival gîndit pe termen lung: Festivalul Dilema veche în Cetatea Alba Iulia. Rezultatele „cele mari“ vor veni şi ele – dar trebuie să avem răbdare. 

În ce mă priveşte, am avut marea plăcere de a zăbovi la nişte vorbe înţelepte (după multe sîcîieli organizatorice) cu trei oameni diferiţi, care au „căzut“ pe acelaşi sens şi pe alte valori. Am moderat discuţiile cu Sever Voinescu, Vintilă Mihăilescu şi Dan C. Mihăilescu. Cel dintîi a vorbit fin, subţire, cu har şi cu haz despre „micile şi marile plăceri“: tema generală a Festivalului a fost astfel acoperită printr-o conversaţie care a stimulat auditoriul. Antropologul Vintilă Mihăilescu a expus, succint, dilema fundamentală a oamenilor care vor să pună în valoare Cetatea Alba Iulia: „muzeu“ sau spaţiu public? Cei care au în grijă Cetatea au fost pe aceeaşi lungime de undă: Cetatea va deveni un loc viu, făcut pentru oameni. Dan C. Mihăilescu a brodat cu expresivitatea-i inegalabilă pe tema tradiţiei, a românismului, a „recuperării micilor plăceri“ ca garanţie a re-umanizării noastre. A încheiat în aplauzele publicului. 

***

Albaiulienii și orașul lor
Adina POPESCU

Din fericire, Cetatea nu a „dispărut“ (deşi nu mai lipsea mult, căci în urmă cu doar cîţiva ani, fortificaţiile aparţineau armatei, era aici o garnizoană militară, zidurile erau lăsate în părăsire, iar „în şanţuri“ se cultivau cartofi pentru masa soldaţilor), iar acum îşi recapătă identitatea, devenind o parte integrantă a oraşului şi un blazon al său. Arareori am văzut, în altă parte, un ataşament atît de profund şi de sincer faţă de un loc, de un spaţiu, aşa cum îl au albaiulienii faţă de Cetatea lor. Şi nu este vorba doar de mîndrie „locală“ (aşa cum se mîndresc braşovenii cu Biserica Neagră, sibienii cu Piaţa Mare şi cu Brukenthal-ul lor sau cum nu se mîndresc bucureştenii cu Casa Poporului) sau de valoare simbolică, este mai mult decît atît, pornind de la diferenţierea clară pe care o fac – „sus, în Cetate“ şi „jos, în oraş“ – sau de la modul în care îşi „povestesc“ Cetatea: un amestec de respect şi duioşie, un soi de evlavie. Atitudinea lor de acum este cea a unor oameni care şi-au recuperat un obiect de mare preţ pe care îl credeau de multă vreme pierdut: îi repară stricăciunile, îl şterg de praf cu timiditate, îl admiră, îl pun în vitrină ca să-l vadă şi alţii şi încearcă să descopere dacă, pe lîngă rolul său pur estetic, „foloseşte“ cu adevărat la ceva. Schimbarea zilnică a gărzii „imperiale“ – cu cele trei salve de tun în cinstea locuitorilor oraşului în fiecare sîmbătă şi cu mica mulţime de părinţi cu copii, pensionari, tineri pe biciclete care se adună ca să urmărească un spectacol ce deja face parte din viaţa lor – este doar una dintre primele cheiţe care, odată întoarsă, pune în mişcare rotiţele, iar „obiectul“ Cetate începe să prindă viaţă. Slujbele de la cele două catedrale, cea catolică din secolul al XI-lea şi cea ortodoxă, a Reîntregirii, construită în anii 1921-1922 (se spune în glumă că există o „întrecere“ între cele două – ale cărei turle sînt mai înalte), dau şi ele un ritm Cetăţii. Există un hotel medieval, fosta tabără militară este acum o zonă de agrement unde hangii şi hangiţe în haine de epocă servesc băuturi în căni de lut cu sigiliu. Dincolo de valoarea sa de patrimoniu, Cetatea are un potenţial cultural fantastic, fiecare colţ te inspiră şi poate deveni decorul unui spectacol, al unui festival. Doar aşa, Alba Carolina se va reconstrui de la sine şi, pe lîngă povestea sa „de manual“ de istorie, va căpăta altele noi.

articole apărute în Dilema veche nr. 299, 6 octombrie 2011

Foto: M. Oculeanu