Prietenii furtului intelectual - <i>cîteva observaţii personalre</i> -

Daniela CUTAŞ
Publicat în Dilema Veche nr. 190 din 27 Sep 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Prin luna august răsfoiam o revistă academică de etică din România şi tocmai cînd mă bucuram că cineva argumentează exact la fel cum aş face-o eu, am avut surpriza să constat că realmente erau argumentele mele. Cuvînt cu cuvînt, paragraf cu paragraf, preluate dintr-un articol publicat de mine cu ceva timp în urmă în Dilema veche. Am sesizat atît reprezentanţii publicaţiei cu pricina, cît şi "autorii" şi redactorul-şef al Dilemei vechi. Din partea publicaţiei mi s-a răspuns că situaţia va fi analizată de urgenţă şi că revista se delimitează de frauda intelectuală. Ulterior am primit şi un mesaj de la unul dintre "autori" - articolul fusese semnat de două persoane, o doctorandă (care, se pare, nu a avut nici o contribuţie la... transcrierea articolului, însă era trecută ca prim-autor - este aşadar vorba de o superofertă, două forme de fraudă într-un singur articol) şi un masterand, doctor în ştiinţe. "Autorul" mi-a mărturisit că a crezut că, la rîndul meu, am copiat de undeva materialul respectiv, regreta că nu l-a "prelucrat suficient"; îşi cerea scuze că a omis să-mi menţioneze numele în lista de bibliografie şi că nu mi-a cerut permisiunea (de a-mi republica articolul). Dumnealui considera că ceea ce a făcut nu este condamnabil, întrucît popularizează idei. M-am simţit flatată şi în acelaşi timp am fost decepţionată de faptul că, iată, oamenii chiar mă citesc, şi nu doar că mă citesc, dar se identifică atît de intens cu scriitura mea, încît şi-ar pune propriul nume (şi numele altor colegi) pe ea - şi o şi fac! Mai mult decît atît, articolul meu jurnalistic publicat într-o revistă culturală a fost promovat ca articol demn de o revistă academică de specialitate (acesta este un compliment şi la adresa Dilemei vechi). Aş vrea să precizez cîteva chestiuni. În primul rînd, chiar dacă aş fi copiat materialul din altă sursă, acest lucru nu constituie un motiv pentru care altcineva devine îndreptăţit să copieze la rîndul său. În al doilea rînd, "prelucrarea" unui material constituie tot plagiat. În al treilea rînd, chiar dacă numele meu ar fi fost menţionat la bibliografie, tot plagiat ar fi fost, atîta vreme cît autorul nu semnala cu claritate de unde şi pînă unde ideile aparţin altcuiva. În al patrulea rînd, eu nu puteam acorda permisiunea ca articolul meu să fie republicat, pentru că prin contract am cedat acest drept Dilemei vechi. Singurul punct asupra căruia sînt de acord cu "autorul" este că popularizarea cunoaşterii este un lucru bun. Ori de cîte ori am publicat un articol, am făcut acest lucru pentru ca alţi oameni să aibă acces la el şi mă bucur că publicaţiile din România oferă acces liber la articolele mele. De asemenea, nu mi-aş dori ca acordul meu sau al publicaţiilor să fie necesar pentru ca cineva să ne poată cita. Cercetare despre plagiat în universităţile româneşti În anul 2005, sub coordonarea profesoarei Mihaela Miroiu, am colaborat la o cercetare în vederea realizării unui model de cod etic universitar (unii dintre dvs. poate îşi amintesc reacţiile publice generate de rezultatele acestei cercetări). Aproximativ 2500 de membri ai comunităţii academice au răspuns la chestionare, în 13 universităţi româneşti, publice şi private, mari şi mici, din Bucureşti şi din provincie, cu tradiţie şi tinere. Plagiatul nu a intrat în topul celor mai grave probleme etice din universităţi, din perspectiva respondenţilor studenţi, cadre didactice, cadre de conducere sau administrative. Este însă a treia problemă ca gravitate din punctul de vedere al doctoranzilor. 56% dintre studenţii care au răspuns la chestionar nu ştiau dacă în facultatea lor existau standarde clare de citare şi parafrazare; 17% au răspuns că nu existau. 51% cunoşteau cazuri în care cadrele didactice au preluat paragrafe sau fragmente de la alţi autori, fără să îi citeze/parafrazeze, iar 54% cunoşteau cazuri în care colegi/colege ale lor au plagiat în referate. Dintre doctoranzi, 47% nu ştiau dacă în facultatea lor existau standarde clare de citare şi parafrazare; 18% au răspuns că nu existau. 33% cunoşteau cazuri în care colegii lor au plagiat în publicaţii sau cursuri. 25% cunoşteau cazuri în care doctoranzii au plagiat, iar 44% cunoşteau cazuri în care studenţii au plagiat. Las la latitudinea cititorilor să decidă dacă aceste rezultate sînt sau nu grave. Eu garantez că sînt reale. Au fost de altfel confirmate prin rezultatele studiului realizat sub egida Fundaţiei Soros în 2007. Referate studenţeşti În ultimii ani am corectat cîteva sute de referate, întîi în România, apoi în Marea Britanie. Nu am făcut niciodată o acuzaţie de plagiat fără să aduc dovezi clare. În România, mi s-a întîmplat ca un student care a comis plagiat integral să mă caute să ceară explicaţii. Mi s-a făcut reclamaţie la decanat. Mi s-a reproşat că şi alţi colegi plagiaseră şi nu i-am "prins", ceea ce nu este corect. Unul dintre cele mai frecvente "contraargumente" a fost (cu exemple naţionale, cunoscute în presă) că şi profesorii plagiază şi nu păţesc nimic: deci, nu este corect ca studenţii să fie penalizaţi. Studenţii acuzaţi de plagiat mi-au mai spus şi că nu ştiau că nu este voie să realizeze compilaţii în referate sau să preia idei sau informaţii de la alţi autori, cîtă vreme le enumeră în bibliografia finală. Toate acestea deşi le explicasem de mai multe ori în timpul orelor de seminar în ce constă plagiatul, cum se citează/parafrazează, cum se evită plagiatul involuntar, care sînt penalizările. Pe parcursul semestrului le trimisesem mesaje e-mail în care repetam aceste informaţii. Am realizat un material despre plagiat care, în acel semestru, a fost postat pe pagina WEB a instituţiei şi care într-o formă mai elaborată a devenit parte din propunerea de cod etic menţionată mai sus. Pe parcurs am avut reţineri: poate ar fi trebuit să fiu mai "înţelegătoare". La urma urmei, poate unii studenţi aşa au învăţat în şcoală că se procedează. Mi-am amintit că în anii din urmă mi s-a cerut de mai multe ori, de către diverse cunoştinţe, să "ajut" cîte un şcolar să "încropească" un referat pentru şcoală, i.e. să copieze de pe Internet. Copiii, care în cele din urmă au fost ajutaţi de persoane mai amabile decît mine, au luat note mari, iar această informaţie mi-a fost transmisă triumfător de către părinţii lor. Mi-am mai amintit şi că, pe vremea cînd eram elevă în şcoala generală, după multe note mici pentru încercările mele stîngace de a scrie "comentarii", am învăţat să le preiau din cărţi şi astfel am intrat în rîndul elevilor cu note medii sau mari la limba română. Mai mult decît atît, această trecere a avut ca martor un profesor universitar de limba română care, refuzînd să creadă că profesoara mea de la şcoală penalizează efortul şi recompensează frauda, mi-a dictat în întregime tema pentru următoarea oră de română, la nivelul la care aprecia dumnealui că ar scrie un elev de 13 ani. A luat nota 5. Încerc să nu generalizez experienţa mea: poate foarte puţini părinţi îşi ajută copiii să fure, poate foarte puţini profesori apreciază frauda şi am avut ghinionul să fiu eleva unei astfel de profesoare. Mulţi dintre studenţii mei din România susţineau însă că au fost învăţaţi să procedeze astfel în şcoala generală şi liceu. Recent, au existat în spaţiul public avertizări în aceste privinţe, în urma rezultatelor testării naţionale în învăţămîntul preuniversitar şi chiar a examenelor de titularizare. Pe alte meleaguri... Din ianuarie 2006 pînă în august 2007 am corectat aproximativ două sute de referate şi cîteva zeci de dizertaţii în cadrul Universităţii din Manchester. Nu am descoperit nici un caz de plagiat. În această universitate, la înmatriculare fiecare student semnează o declaraţie în care i se explică ce este plagiatul şi prin care se angajează că a luat la cunoştinţă şi că nu va plagia. Fiecare referat - de patru mii de cuvinte, la universitar, şi cinci mii, la postuniversitar, obligatorii la toate cursurile - este corectat de două persoane, iar apoi, odată cu nota, studenţii primesc un raport formativ cu observaţiile primului corector. Corectorii au obligaţia să verifice fiecare (fiecare!) referat pe softul anti-plagiat (www.submit.ac.uk) şi să semneze că au făcut acest lucru - apoi, referatele sînt reverificate prin sondaj de către evaluatori externi. Cazurile de plagiat sînt foarte rare şi ruşinoase. În perioada în care m-am aflat în Manchester, în departamentul în care lucram a fost identificat un singur caz. Studentul folosise pe larg în referat, printre alte materiale citate corect, o idee (care le fusese predată la curs) a unui profesor pe care a omis să-l citeze. Penalizarea a constat, pe lîngă reducerea notei, în imposibilitatea ca acel student (care altminteri avea rezultate bune) să poată obţine vreun fel de distincţii la absolvire. Această penalizare este foarte serioasă întrucît face foarte dificilă sau chiar imposibilă admiterea lui la vreun masterat, ca să nu mai vorbim de doctorat, în Marea Britanie (în vederea admiterii la masterat, majoritatea universităţilor din această ţară cer obţinerea cel puţin a unui "merit" la absolvirea facultăţii). Iarăşi, nu vreau să generalizez. Concluzii şi observaţii În multe cazuri, studenţii români nu cred că fac ceva rău cînd plagiază, nu ştiu că este greşit să preiei ideile altcuiva fără să precizezi clar de unde pînă unde şi sursa exactă. Atunci cînd înţeleg că fac ceva greşit (de exemplu cînd plagiază integral dintr-o sursă), li se pare fie o dovadă de curaj, fie de revoltă faţă de "sistem". Faptul că au existat profesori despre care s-a dovedit că au comis furt intelectual de tipul copy/paste şi totuşi (eventual, după o vreme) şi-au continuat activitatea universitară, pe de o parte încurajează studenţii predispuşi către "scurtături", iar pe de altă parte îi face să se simtă nedreptăţiţi atunci cînd sînt penalizaţi. În majoritatea universităţilor fie nu există cursuri de redactare academică, fie acestea nu sînt luate în serios. Dacă, în aceste condiţii, în cazul studenţilor uneori se pot găsi scuze parţiale - referenţieri insuficiente, aderenţa inocentă la ideile altui autor, ignoranţa în privinţa a ce este permis şi ce nu, pe scurt, plagiat involuntar -, furtul intelectual este (sau ar trebui să fie) scandalos în rîndul studenţilor postuniversitari, al doctoranzilor, cadrelor didactice şi cercetătorilor. Corect ar fi ca penalizările să fie cu atît mai serioase cu cît cei vinovaţi sînt mai avansaţi în periplul lor academic sau de cercetare. Aceasta deoarece este mai greu de crezut că un masterand nu înţelege în ce constă plagiatul, decît un student de 19 ani, în anul întîi universitar. Orice masterand a trecut (deocamdată) prin cel puţin patru ani de facultate: este oare posibil să fie ignorant în privinţa standardelor minime de cercetare academică? Doctoranzii (cel puţin unii) şi cadrele didactice universitare predau altor oameni şi - se presupune - au fost (printre) cei mai buni dintre studenţi. Am trăit în două lumi, în care acelaşi comportament trezeşte reacţii dramatic diferite. În România, deşi nu am fost nici pe departe o evaluatoare dură, am fost avertizată (de către studenţi, colegi din alte universităţi, foşti colegi de facultate) că sînt prea pretenţioasă "cu regulile". În Marea Britanie eram considerată printre cei mai generoşi evaluatori, iar colegii din Manchester nu m-ar da exemplu de rigoare exagerată sau de rigiditate. În România însă chiar şi în familie mi s-a reproşat, în legătură cu poveştile relatate mai sus, că nu am avut "înţelegere" şi "bunăvoinţă". Dacă cele relatate aici sînt tot o dovadă a specificităţii superioare româneşti, care ar trebui să îmi provoace emoţii patriotice, eu nu mai am nici un comentariu. În calitate de "plecată" din ţară - vor gîndi, poate, unii cititori - nici nu ar trebui să am.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Un expert în dependență a dezvăluit care este semnul că cineva ar putea fi un alcoolic funcțional și poate fi observat cu ușurință.
image
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună. Avertismentul specialiștilor
Un nou „medicament-minune” pare să fi intrat în atenția oamenilor care vor să slăbească. Este vorba de un produs de mai puțin cinci euro care ar putea provoace o scădere în greutate de aproape 14 kilograme într-o lună.
image
Nou cutremur în industria IT. Gameloft a concediat toți angajații din Cluj-Napoca
Gameloft, unul dintre cei mai mari producători de jocuri video din lume, a anunțat că renunță la filiala din Cluj. Criza internațională din domeniul IT se simte din ce în ce mai mult și în România. în contextul în care lunile trecute, NTT Data a fost nevoită să recurgă la concedieri.

HIstoria.ro

image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi
image
Căsătoria lui Caragiale cu gentila domnişoară Alexandrina Burelly
Ajuns director la Teatrul Naţional, funcţie care nu l-a bucurat atât de tare precum credea, Ion Luca Caragiale a avut în schimb o mare şi frumoasă împlinire: a cunoscut-o pe viitoarea doamnă Caragiale.
image
Bătălia de pe frontul invizibil al celui de-al Doilea Război Mondial
La izbucnirea războiului, în 1939, în Marea Britanie exista pericolul formării unei puternice coloane a cincea. Agenții Serviciului britanic de securitate (MI-5) au reușit să neutralizeze rețele importante de simpatizați pro-germani din Regatul Unit.