Prejudecată şi devenire

Lavinia HUIDAN
Publicat în Dilema Veche nr. 112 din 22 Mar 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Cine afirmă că multinaţionalele au schimbat faţa României are dreptate sau este încă ameţit de cenuşiul cotidian în care costume circulă grăbit, vorbind cu emfază la celular, între avioane, meeting-uri, lunch-uri sau partide de golf? Le întîlneşti oriunde se hotărăsc destine. O lume de costume gri şi gulere albe trecînd zornăitoare prin tranziţie, aidoma unor armuri medievale. Dacă armura ascunde un adevărat cavaler sau numai fantoma lui - la fel de gri ca ambalajul - aceasta este o altă poveste. În aparenţă, o existenţă gri nu e chiar monotonă. Este de admirat cel care îşi mai poate ţine capul pe umeri în haosul şi stridenţa policromiei aiuritoare şi a ritmului infernal de viaţă. Nu e nici o îndoială că, în România tranziţiei, matrixul contingent al companiilor multinaţionale a pus la zid orice încercare de rezistenţă a mentalităţilor populiste, şi încă... atît de eficient! To be or not to be-ul convertit în limbaj pragmatic în buy-in or get out te domină cel puţin prin obligaţia de a-ţi plăti facturile. Desigur, e sănătos şi plăcut să fii cît mai performant, dar alternativa de a nu mai fi deloc, sub presiunea forţei centrifuge, este dramatică! Oportunitatea unor competenţe crescînde adusă de investiţiile societăţilor multinaţionale s-a potrivit ca o mănuşă tinerilor învăţaţi să înveţe, dispuşi să definească lumea într-un mod inteligent şi diferit de miopia celor obişnuiţi să prostească, să fure şi să înşele în cursa pentru cîştiguri pe termen scurt, din tunuri, sau cel puţin să se complacă în "las' că merge şi aşa, ne descurcăm noi cumva...". Nu e mai puţin adevărat că şi unele firme multinaţionale cu pretenţii s-au adaptat pitorescului local, confundînd principiul minimului de resurse pentru maxim de profit cu "dacă nu s-a rupt încă înseamnă că mai merge". Excepţiile confirmă regula. Să sperăm că integrarea în Europa va încuraja recrutarea internaţională, iar aşteptata armonizare a politicilor sociale va marca definitiv imperativul supravieţuirii în mod inteligent şi creativ, prin competenţa şi abilitatea de a fi performant într-un cadru multicultural. Deschiderea spre alte culturi va trebui să ne înveţe să ne ordonăm imaginea despre noi şi despre lume, într-un mod mai eficient, fără a încerca obsesiv să redescoperim roata. De fapt, nu lumea e în criză, ci maniera în care o percepem noi, între vis, prejudecată, utopie şi cotidian; şi mai ales, este în criză modul în care pretindem să o organizăm. Din perspectiva rezultatelor, o corporaţie cu performanţe care respectă rigorile creşterii profitabile, este o bună investiţie de capital, oferă locuri de muncă şi de dezvoltare personală angajaţilor, iar corporaţia are şansa de a ajunge un bun contribuabil. În cazul nedorit al falimentului, respectivul contribuabil îşi pierde nu numai acest statut onorabil, dar ajunge în situaţia de a fi întreţinut de societate, din taxele plătite de alţii, care au supravieţuit pentru că au înţeles mecanismul. Dar este aceasta unica perspectivă? Primatul profitului este unicul scop al afacerilor? Teoriile economice din anii '90 au deschis o nouă perspectivă prin redefinirea . scopului unei corporaţii de a servi drept vehicul pentru coordonarea intereselor stakeholder-ilor, ale tuturor grupurilor sau indivizilor care pot influenţa activitatea unei corporaţii sau care sînt afectaţi de aceasta: proprietari, angajaţi, creditori, clienţi şi comunitatea locală - care aşteaptă ca o corporaţie să se comporte ca un bun cetăţean. Ar trebui să ne aplecăm puţin asupra codului etic şi al setului de valori care formează cultura corporatistă. În ce măsură sîntem conştienţi de perspectiva unei economii şi a unei comunităţi globale, de natură inter-relaţională şi sistemică, în care încrederea, onestitatea şi integritatea formează norma? În ce măsură armonia dintre valorile individuale şi cele corporatiste este o componentă strategică în care angajaţii sînt nu numai multumiţi, dar şi tot mai performanţi? Sîntem încă departe de a înţelege justeţea capitalismului din perspectiva eticii afacerilor şi a asumării responsabilităţii sociale corporatiste. La noi se pun încă în discuţie înseşi statutul omului de afaceri şi conflictul existent între comportamentul etic şi profit. Modelul responsabilităţii sociale corporatiste este prea puţin înţeles şi încă şi mai puţin practicat în România, iar pentru mulţi oameni pare o denumire bombastică şi complicată. Înaintăm şovăielnic către maturizarea mediului de afaceri care aduce cu sine respectarea instituţiei contractului şi înţelegerea din perspectiva etică a respectării termenelor de plată către furnizori sau a taxelor către comunitate. Actul de caritate este încă perceput ca un moft aparţinînd unor suflete uşor impresionabile, şi nu ca o responsabilitate faţă de problemele sociale. Rolul leader-ilor este critic: de a promova schimbarea la vîrf şi de a răspunde imperativului de a fi nu doar administratori foarte buni, dar şi adevărate autorităţi morale. Implicarea corporaţiilor româneşti începe să fie notabilă pe măsură ce tot mai multe companii înţeleg că business-ul trebuie să preia un rol, dincolo de stricta obţinere a profitului, şi înţeleg, de asemenea, că responsabilitatea nu este doar un accesoriu al culturii de import, al unor corporaţii de prestigiu, cu tradiţie şi cultură corporatistă puternică. Şansa evoluţiei noastre este discernămîntul matur al consumatorului, gustul său tot mai sofisticat, orientat spre calitate şi diversitate, spre produsele şi serviciile companiilor implicate în rezolvarea unor probleme sociale sau de mediu. Provocarea anilor care vin va consta în folosirea controversatelor valenţe civilizatoare ale economiei de piaţă pentru a crea culturi corporatiste care încurajează şi recompensează performanţa şi calitatea, dar şi prestigiul obţinut de o corporaţie prin comportamentul său etic şi social. Poate va veni un timp în care să ne redefinim mai atent şi mai selectiv valorile şi să privim luxul, spre exemplu, nu numai din perspectiva banului şi a etalării cantităţii lui, ci şi prin prisma lucrurilor simple, dar extrem de rare la care numai unii au acces. Cîţi îşi permit luxul bucuriei de a oferi fără să întrebe ce primesc în schimb? Probabil că bogaţi cu adevărat sînt cei care au acces la acest lux. Deocamdată, doar o mînă de singuratici văd lumea în acest fel. Dar reprezintă o minoritate în a căror prietenie merită să speri. Lavinia HUIDAN

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Libertățile lui Niță
Dosarul de față marchează un secol de la acea Constituție și o privește cu luciditate.
constitutia din 1923 2 jpg
Triumful efemer al brătianismului – Constituția de la 1923
Constituția de la 1923 este, în termeni politici, juridici şi simbolici, apoteoza lui Ioan I.C.Brătianu
img jpg
De la formă la forță: starea de asediu
O altă Constituție urma să fie proclamată la sfîrșitul lui februarie 1938, instaurînd formal autoritarismul carlist.
p 11 Carol al II lea WC jpg
Între bovarism și realitate tradiții constituționale la centenar
Constituția din 1923 e mai mult un abandon al constituționalizării și, în felul ei, un pas precar spre maturizare.
p 12 Juliu Maniu WC jpg
p 13 Statuia lui Ion I C  Bratianu WC jpg
Cît de liberală putea fi Constituția din 29 martie 1923?
Din punct de vedere politic, adoptarea Constituției României Mari reprezintă un considerabil succes al PNL.
culisele promulgarii constitutiei din 1923 bataie ca in filme in jpg
A fost suficient să vi se prezinte chestiunea femeilor...
Dl. V. Pella: Ce legătură are igiena cu drepturile politice ale femeilor?
Mîntuirea biogeografică jpeg
Azi, cu gîndul la mîine
Preocuparea pentru sustenabilitate are, în tot cazul, o natură problematizantă, interogativă, deschisă, care nu poate decît să placă „omului cu dileme”.
Green office space jpg
Despre sustenabilitate, azi
Consumul sustenabil nu presupune, implicit, o renunțare la consum, ci presupune, mai degrabă, o schimbare a comportamentului consumatorilor
p 14 Uzina electrica Filaret WC jpg
Electrificarea Bucureștiului
Orașul București a fost iluminat succesiv cu: lumînări de seu, păcură, uleiuri grele, petrol și electricitate.
Construction workers raising power lines   DPLA   fd565d9aa7d12ccb81f4f2000982d48a jpg
Uzina de Lumină – o istorie de peste un secol
Drept urmare, Uzina de Lumină a continuat să funcționeze doar ocazional, în caz de avarii în sistem, pînă în 1973, cînd, după 74 ani, și-a încheiat definitiv funcționarea.
p 10 jpg
În numele generațiilor viitoare
Cum privim spre generațiile viitoare?
p 12 WC jpg
Monahismul. Sustenabilitatea perenă
Tensiunile legate de ceea ce numim acum sustenabilitate și reziliență au existat dintotdeauna, fără îndoială.
p 11 BW jpg
Sfîrșitul războiului cu natura
Tăiem păduri în timp ce aducem în țară și îngropăm sau ardem mii și mii de tone de deșeuri.
marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.

Adevarul.ro

image
Femeia fatală a anilor '70: „M-am săturat să mă culc în fiecare seară cu alt bărbat!“ VIDEO
Talentată și frumoasă, Vasilica Tastaman, femeia fatală a anilor '70, a atras cu mare ușurință spectatorii în sălile de spectacole și bărbații în viața ei. Este una dintre marile actrițe pe care le-a avut România. Astăzi se împlinesc 20 de ani de la decesul artistei.
image
Cronica unei crime cu ucigaș cunoscut. Ancheta a durat 10 ani, deși polițiștii știau cine este făptașul
Autorul unei crime comise în urmă cu 15 ani s-a bucurat de libertate în tot acest timp, cu toate că anchetatorii aveau martori și probe care îl incriminau direct.
image
Alimentul care ar răspândi cancerul în tot corpul: „Are ceva în el care îl face un catalizator puternic“
Autorii studiului sunt de părere că acest lucru ar putea fi combătut prin medicamente sau diete speciale. Însă, pentru asta studiile clinice ar trebui să treacă la subiecți umani.

HIstoria.ro

image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.
image
Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației.
image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.