Prea tîrziu? Prea devreme? Și despre poluare

Silvia MARTON
7 mai 2020
Prea tîrziu? Prea devreme? Și despre poluare jpeg

E tare greu azi să fii contra curentului. Sîntem bombardați cu informații, presa este destul de aliniată la marile direcții de dezbatere europene, mondiale chiar, avem acces la idei și lume. (Nu includ aici nișele de exotism, „fake news” sau alte ciudățenii, ce sînt uneori, e drept, preluate și de cei respectabili.) De bine, de rău, reușim să facem cam ce fac și ceilalți europeni în gestionarea crizei provocate de acest coronavirus.

Deci sîntem, în linii mari, în pas cu lumea. Însă, după cum îi e talentul, în chestiuni majore România e fie în avangardă, adică prea devreme, fie rămasă în urmă. Deși parcă mai des e întîrziată. Ca acum, cînd e contra curentului tocmai cînd nu mai e cazul, cînd se încăpățînează să ia trenul nonconformismului într-un moment cum nu se poate mai nepotrivit. Și într-un domeniu în care îndoielile sau inacțiunea nu-și mai au locul și în care se cam știe ce trebuie făcut sau schimbat. În vreme ce Europa se dă de ceasul morții să-și apere pădurile, peisajul, natura și apele, România continuă să le distrugă ca-n codru, cum se spune. Și e vizibil cu ochiul liber de ani de zile, nu e un secret. Orice turist ieșit de prin orașe poate vedea dezastrul despăduririlor sau malurile apelor pline de pet-uri și gunoaie. Europa se dă de ceasul morții să găsească soluții viabile și în privința combaterii poluării aerului. Pînă și la nivel internațional s-au făcut niște pași, deși modești, e drept. Energie verde, piste ciclabile în orașe, transport public bine organizat și nepoluant, reciclare și multe, multe alte măsuri luate de guverne, parlamente, primării. E drept că unele măsuri nu prea ies bine. Unele sînt (prea) scumpe și au costuri neașteptate de alt fel sau altele creează discordie. Însă există oameni, guverne, instituții prin Europa (sau o masă critică, cum spun sociologii) care sînt convinși pînă în măduva oaselor că protecția naturii, poluarea și calitate aerului sînt chestiuni de viață și de moarte și că trebuie făcut ceva. Și mulți chiar iau măsuri, chiar dacă nu toți sînt mereu de acord cu metoda sau cronologia deciziilor sau a schimbărilor.

În România, însă, nimic din toate astea nu merge. România e contra curentului. Trierea gunoiului e încă văzută de mulți ca un moft (e drept, reciclarea plasticului e cam problematică și poluantă, dar pentru restul, adică hîrtie, sticlă și metale, cărările sînt bătute și sigure). Poluarea din cauza traficului din orașe ne omoară cu zile. Nimic nu mișcă nici în direcția asta. Culmea acestui nonconformism a fost săptămînile și lunile trecute în București, cînd un întreg oraș a respirat otravă nopți și nopți de-a rîndul și, culmea, week-end după week-end. Noaptea, ca hoții, cum e proverbial mai nou să se spună și să se facă. Valuri masive și sistematice de poluare cu particule letale și mizerii urît mirositoare. Luați la întrebări, primăria, ministerul, Garda de Mediu au dat vina unii pe alții sau au găsit vinovații, chipurile: obiceiurile de „lăsata secului”, niște miriști în foc scăpate de sub control la marginea orașului, incendii accidentale, de parcă toți piromanii își dăduseră întîlnire în jurul Bucureștiului. Nimic de zis, originalitatea explicațiilor ne-a lăsat cu gura căscată. Cînd, de fapt, probabil că vor să nu știe sau vor să nu afle. Au și ieșit la atac, că măsurătorile alternative privind calitatea aerului au fost făcute cu aparate ce nu sînt omologate de minister, în vreme ce aparatele „oficiale” nu au detectat nimic îndoielnic, pur și simplu pentru că nu sînt configurate să măsoare ce trebuie. Or fi și toate astea parte din problemă, însă cred că, de fapt, nu vor să afle pentru că nu li se pare important. Lasă, că trece, vine vîntul și le ia pe toate. Că, vorba aceea, ce nu te omoară azi, te face mai puternic mîine, ca să parafrazez o expresie celebră. Poluarea aerului nu se vede, cel mai des nici nu se simte, e invizibilă, fie că e din cauza traficului, a poluării industriale, a arderii ilegale de gunoaie sau de plastic, pe post de reciclare. Iar ca să o combați, trebuie bani și investiții, nimic de zis. E și cu bătaie de cap, trebuie organizare, planificare pe termen mediu, trebuie gîndit dincolo de ziua de mîine și de primarul de azi. Trebuie și încredere, că ziua de mîine va veni și că noi vom fi tot aici (sper!). Pentru a avea un aer curat și pentru a curăța țara de poluare și poluanți, nu merge heirupismul, nu merge supraviețuirea de pe o zi pe alta, nu merge „să dai un tun”, nu merg nici soluțiile-miracol ce țin două zile și jumătate. Deci, complicat rău de tot.

Ar fi bine ca România, de data asta, să nu fie originală și să se ia după alții care de ani buni de zile caută soluții și le-au mai și găsit. Să vedeți, cînd vom ieși din izolare, vom intra direct în mașini cu aceeași voluptate și inconștiență. Nu cred că toți iubesc la nebunie mașina, dar mulți, și să vrea, nu ar avea alte mijloace de transport. Tren periurban? Metrou extins și integrat cu rețeaua de tramvaie? Moft de oraș, moft de om bogat. Poate o fi mai bine în orașele mai mici din țară.

În chestiunea poluării, cred că e iremediabil de tîrziu pentru România, cu costuri umane și materiale pe termen mediu și lung greu de calculat. Nu știu cum vom ieși din criza COVID-19 săptămînile viitoare, dar din cauza poluării aerului, sigur murim, noi, cei din orașele mari, dar nu zilele viitoare, ci încet-încet, în viitorul (cam) apropiat. Asta da originalitate!

Silvia Marton este profesoară de științe politice la Universitatea din București și profesor invitat la École des Hautes Études en Sciences Sociales, Paris, și la Universitatea din Avignon. A primit ordinul Chevalier de l’Ordre des Palmes Académiques al guvernului francez, iar printre altele a publicat Republica de la Ploiești și începuturile parlamentarismului în România (Editura Humanitas, 2016).

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.