Prea mulţi, prea scumpi, prea deranjanţi?

Publicat în Dilema Veche nr. 556 din 9 - 15 octombrie
Prea mulţi, prea scumpi, prea deranjanţi? jpeg

De regulă, deşi ne întîlnim cu ei peste tot, bătrînii sînt arar prezenţi pe agenda publică – sîntem prea preocupaţi de prezent şi viitor, de scandaluri politice şi intrigi de alcov, pentru a ne preocupa de cei ce reprezintă trecutul. Atunci cînd bătrînii sînt evocaţi, cel mai adesea sînt portretizaţi ca nişte milogi cărora noi, mai tinerii, le plătim pensiile şi care constituie masa de manevră pentru abjectele maşinării electorale şi de partid. Sînt prea mulţi, prea scumpi, prea deranjanţi.

Dar în pofida încăpăţînării mediatice şi personale de a ignora fenomenul, România îmbătrîneşte. Numărul nou-născuţilor este într-o scădere continuă, în ultimii 25 de ani – la ora actuală se nasc de două ori mai puţini copii decît la finele anilor ’80. Cu toate astea, nu sîntem deloc pregătiţi pentru a gestiona fenomenul îmbătrînirii demografice: în România, vîrstnicii (includ aici toate persoanele trecute de 55 de ani, nu doar pensionarii) ajung să fie un surplus pe care nu îl putem integra nici pe piaţa muncii, nici în societate. În 2012, 27% din persoanele cu vîrsta de peste 55 de ani sufereau de privaţiuni materiale severe. Înainte ca Guvernul Boc să introducă pensia minimă garantată – de 350 de lei, procentul vîrstnicilor suferind de privaţiuni materiale severe era de 35-40%, procent nemaiîntîlnit în nici o altă ţară europeană, în afară de vecina noastră de suferinţă, Bulgaria!

Traiectoria vieţii pe care o rezervă România tuturor cetăţenilor săi care trec de 55 de ani este intrarea într-un con de umbră, inactivitate şi, eventual, excluziune socială. Avem una dintre cele mai înalte rate de inactivitate în rîndul populaţiei vîrstnice (55 şi 64 de ani) – 55%, faţă de 44% media europeană şi 34% media naţională (2014). Corespunzător, rata de ocupare este foarte mică – de 41%, faţă de 64% media naţională. Mai rău e că lucrurile nu par să intre pe un făgaş mai bun, din contră: rata ocupării vîrstnicilor e în descreştere (cu 10 puncte procentuale mai mică acum decît în 1997), avem din ce în ce mai puţine persoane de peste 55 de ani care sînt ocupate şi din ce în ce mai multe persoane inactive.

De ce? Refuză vîrstnicii să muncească, sau piaţa muncii şi angajatorii sînt cei care îi refuză? E alegere deliberată, sau eşec? Paradoxal, dar sînt ambele! E ştiut că există o reticenţă a angajatorilor de a angaja persoane trecute de o anumită vîrstă, mai ales cînd vorbim de cei fără studii superioare şi de joburi unde sînt solicitate abilităţile fizice ale angajatului. Politicile Guvernului s-au dovedit ineficiente: deşi sînt prevăzute prin lege facilităţi şi stimulente pentru cei ce angajează persoane cu vîrsta de peste 45 de ani, rata de ocupare nu a crescut. Cauzele sînt multiple şi merită o discuţie separată. Cert e că există un apetit scăzut al angajatorilor pentru persoane trecute de 55 de ani.

Dar care e apetitul vîrstnicilor pentru muncă? Din totalul de un milion şi jumătate de vîrstnici (55-64) care sînt inactivi, 1.400.000 declară că nu vor să muncească. „Ce puturoşi, ce leneşi!“, sîntem tentaţi să exclamăm, în ton cu discursul propagat de la tribunele instituţiilor statului şi ale mass-media. Dar înainte de a ne indigna, ar fi bine să ne uităm ce fel de ocupare avem în rîndul vîrstnicilor. Vom observa o calitate slabă a ocupării: prea puţine joburi salariate (doar jumătate din cei ocupaţi sînt salariaţi), prea mulţi lucrători pe cont propriu, prea mulţi ocupaţi în agricultură şi prea mulţi lucrători familiali neremuneraţi. România are, în general, o problemă majoră legată de numărul mare al celor ocupaţi în agricultură, dar cînd vine vorba de vîrstnici, situaţia e mai gravă – de fapt, populaţia vîrstnică e suprareprezentată, faţă de alte categorii de vîrstă, în rîndul lucrătorilor pe cont propriu din agricultură. Două treimi (în jur de 60%) din lucrătorii pe cont propriu cu vîrsta între 55-64 de ani sînt concentraţi în agricultură, în timp ce media naţională e de 30!

Aşadar, ce motivaţii raţionale, economice de a continua să lucreze oferă vîrstnicilor piaţa muncii din România, în afară de propaganda neoliberală care ne spune că cine e inactiv e un parazit social? În România, majoritatea covîrşitoare a celor pensionaţi anticipat (81%) se pensionează imediat ce ating o vîrstă eligibilă (motivele legate de boală sau problemele legate de pierderea locului de muncă au o pondere infimă). Aceeaşi situaţie o întîlnim în toate statele foste-socialiste. Or fi esticii mai leneşi? Sau, cumva, există nişte motive structurale ale pieţei muncii din aceste state, legate de remuneraţia mică, de calitatea lamentabilă a ocupării, care fac pensionarea anticipată singura soluţie omenească? Există cumva o inadecvare a societăţii şi a pieţei muncii care împinge vîrstnicii spre inactivitate?

Sînt prea mulţi, prea scumpi, prea deranjanţi – părem a gîndi cu toţii, fără a ne întreba cum se îmbătrîneşte în România şi, mai ales, de ce se îmbătrîneşte aşa. Dar strategia struţului, de a băga capul în nisip, nu e niciodată o soluţie, pentru că mîine noi înşine vom fi şi mai mulţi, şi mai scumpi, şi mai deranjanţi.

Victoria Stoiciu este director de programe la Friedrich Ebert Stiftung.

Foto: Ioana Moldovan

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Martin Jordan sosie Gordon Ramsay foto Antena 1 jpg
„Chefi la cuțite“, vizitați de Gordon Ramsay. „Când îți demontează farfuriile de la amuletă, te gândești: «Îți e permis, maestre»“
În ediția de miercuri a show-ului culinar de la Antena 1, chefii au avut un șoc total când l-au văzut în platou pe celebrul Gordon Ramsay.
Profesoara tipa la elev FOTO Shutterstock
Învățătoare din București, înregistrată țipând la elevi: „Analfabetă! Ești varză! Școală îți trebuie, nu înot!”
Mama unui copil de la Școala nr. 79 din București o acuză pe învățătoare că își umilește și jignește constant elevii. Aceasta a adunat și înregistrări audio în care dascălul ridică tonul la copii și îi face „analfabeți” sau „mincinoși”.
Bodyguard Meghan și Harry FOTO Daily Mail
Bodyguardul lui Meghan și al lui Harry e un fost polițist care și-a strangulat soția
Pere Daobry, în vârstă de 51 de ani, a fost fotografiat conducându-i pe ducele și ducesa de Sussex într-un Range Rover în timp ce aceștia plecau de la cabana Frogmore spre gara Euston din Londra.

HIstoria.ro

image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.