Prea cald pentru un război atît de rece

Cornel CODIŢĂ
Publicat în Dilema Veche nr. 246 din 2 Noi 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Să fie, oare, doar un reflex la memoriei istorice? Sau, poate, este doar speranţa nostalgică, invocînd o lume nu neapărat mai bună, dar cel puţin mai bine cunoscută, mai stabilă şi mai predictibilă? Este posibil să ne întoarcem la datele, soluţiile, atmosfera şi reflexele acelui timp? Oricare ar fi motivele din spatele acestor temeri, iar ele merită o cercetare de sine stătătoare, este momentul potrivit să punem capăt, scurt, decisiv, speculaţiilor cu privire la posibilitatea re-instituirii unei ere de glaciaţiune politică de tipul Războiului Rece. Am ales, dintr-o listă mai lungă, 11 argumente care pledează cauza pe care o susţin, cu unul mai mult decît "Poruncile". Condiţiile care au făcut posibil Războiul Rece formează o structură unicat: cele două războaie mondiale ale secolului al XX-lea şi consecinţele lor geo-politice; dezvoltările tehnologiei nucleare, cu aplicaţiile sale militare, în condiţii nemijlocit legate de război, care au făcut posibilă emergenţa a doi competitori principali în structura de putere globală - SUA şi URSS; decizia simetrică a celor două superputeri nucleare de-a aborda competiţia lor din perspectiva unui joc strategic în doi. Un joc bazat, ca finalitate, pe cîştigul "teritorial" (real şi simbolic) şi dominat, la nivelul acţiunii, de o logică trivalentă, studiată îndeaproape de un ilustru nume al matematicii şi logicii româneşti, Grigore Moisil - logica cu două valori şi jumătate. Imaginea cea mai apropiată este dată de jocul de Go. Fiecare acţiune a celor doi competitori vizează, ca scop final, reducerea teritoriului aflat sub controlul adversarului. Fiecare acţiune are asociat un cost, care se exprimă prin trei valori: "cîştig", "pierdere", respectiv, "nici-cîştig-nici-pierdere". Această din urmă valoare, "jumătatea", nu este niciodată nulă; proprietatea ei specială constă în aceea că, într-un anumit moment al jocului şi pentru o anume mutare, jucătorii nu ştiu, nu pot să evalueze dacă acţiunea lor a generat un cîştig sau o pierdere. De aceea, deciziile lor încorporează, vrînd, nevrînd, o doză necontrolabilă de incertitudine. Un aspect pe care Ulrich Beck avea să-l teoretizeze două decenii şi jumătate mai tîrziu, în conceptul "societăţii de risc". Dezvoltarea unui sistem instituţional şi de drept internaţional menit să gestioneze crizele ce puteau surveni din competiţia strategică a super-puterilor, avînd în centrul său Consiliul de Securitate al ONU, iar, ca adjuvante, acorduri, tratate şi convenţii internaţionale care reglementau, de regulă, situaţiile limită, extreme, ale competiţiei. Dacă ar fi să ne referim doar la aceste cîteva condiţii esenţiale, fără de care n-ar fi fost posibilă structurarea relaţiilor internaţionale într-un sistem bipolar, este uşor de observat că, de la sine sau din întîmplare, ele nu pot fi întrunite, practic, niciodată. Rămîne de discutat ipoteza că cineva ar vrea, ar urmări, cu tot dinadinsul, să refacă condiţii similare, cu speranţa că lumea va bascula într-un alt Război Rece. Nici Statele Unite, nici Rusia nu mai sînt, în condiţiile actuale, disponibile sau interesate de o posibilă refacere a structurii şi a logicii bipolare de acţiune. Cele mai multe speculaţii merg către Rusia, a cărei politică externă şi de putere pare să recupereze atuurile şi obiectivele URSS. În realitate, conducerea de la Kremlin ştie foarte bine şi dă toate semnele în acest sens, că "Războiul Rece" presupune un grad de izolare, o autosuficienţă, pe care Rusia nu şi le mai poate permite astăzi şi, cu siguranţă, nici în viitor. Dacă Europa a devenit mai dependentă de sursele energetice ale Rusiei, atunci este tot atît de adevărat că stabilitatea politică, economică şi socială a Rusiei depinde astăzi de relaţiile cu restul lumii, mai ales cu SUA şi Europa, mai mult decît oricînd în istorie. În ciuda aparenţelor, Rusia nu poate şi nici nu are interes să reproducă statutul pe care l-a avut URSS, să reia rolul jucat în relaţiile internaţionale. Dacă finalitatea politică a Rusiei este obţinerea unui statut de putere care să-i permită maxim de influenţă asupra evenimentelor internaţionale, atunci, puterea nucleară, forţa militară clasică, controlul politico-teritorial sînt instrumente care nu o mai pot duce către obiectivele sale. Nimeni nu înţelege mai bine acest argument, decît noua generaţie de lideri de la Kremlin! Războiul Rece nu este posibil în absenţa unei armături ideologice şi a unor condiţii sociale bazate pe o dihotomie esenţială, pe macro-proiecte socio-politice, alternative. Această premisă lipseşte astăzi cu desăvîrşire. După cum lipsesc şi resursele politice, de care clasa politică ar avea nevoie, pentru a reuşi să mobilizeze societatea la eforturile şi sacrificiile pe care i le-a impus, spre exemplu, iluzia binefacerilor, respectiv spaima şi ameninţarea "comunismului". Alianţele organizate în condiţiile Războiului Rece sînt astăzi fie dizolvate, fie într-un proces masiv de restructurare. În cazul NATO, spre exemplu, într-o formă care nu mai are nimic de-a face cu confruntarea dintre Est şi Vest. Pentru atingerea scopurilor lor politice, actorii principali ai scenei internaţionale au învăţat modele comportamentale cu eficienţă mult sporită, radical diferite de cele specifice Războiului Rece. Ele sînt bazate pe gestiunea integrată, situaţională, a valenţelor de cooperare, competiţie şi confruntare. Ca o rezultantă, chiar dacă astăzi utilizarea forţei în relaţiile internaţionale este mai frecventă, nici o confruntare locală nu mai poate angaja un război total. În acest sens, Războiul Rece a fost ultimul război total al modernităţii. În post-modernitate, el nu mai este posibil. Jocurile strategice bazate pe cîştiguri poziţionale au devenit, în noile condiţii internaţionale, prea puţin eficiente. Majoritatea jucătorilor au descoperit soluţii superioare, în care cîştigurile se obţin cu costuri mult mai mici, şi fără nici o preocupare pentru dominarea teritorială. Asimetriile şi strategiile de fructificare a avantajelor ce rezultă din existenţa lor reprezintă un fundament de planificare mult mai avantajos. Terorismul de reţea, cu penetrarea barierelor socio-culturale ale "inamicului", oricare ar fi acela, a făcut proba acestui lucru. Jucătorii minori au căpătat o autonomie şi o putere de influenţă fără precedent asupra evenimentelor, datorită globalizării. Acest nou atribut nu poate fi nici dizolvat, nici amendat semnificativ de către jucătorii principali. De aici, rezultă o structură a sistemului internaţional mult mai rezistentă la tentativele de polarizare. Sistemul internaţional este un sistem cu capacitate de autoînvăţare. Revenirea pe un nivel de organizare de tip bipolar este o soluţie disfuncţională, non-competitivă şi, de aceea, prea puţin probabilă. Oricît ar părea de ciudat sau de neverosimil, lumea Războiului Rece s-a bazat pe ideea că organizaţiile internaţionale, dreptul internaţional şi autoritatea marilor puteri pot să influenţele decisiv comportamentele şi deciziile celorlalţi actori, astfel încît să fie evitate, dacă nu toate crizele, cel puţin cele care ar pune în pericol securitatea colectivă. ONU a fost inventată, ca şi OSCE-ul, mai tîrziu, tocmai în acest scop. Cincizeci de ani mai tîrziu, nimeni nu mai crede serios în această premisă. De aici şi decrepitudinea accentuată a instituţiilor internaţionale, a regulilor, tratatelor şi normelor născute să servească drept scut în logica Războiului Rece. Sistemele cu capacitate autoreflexivă, cum le numeşte Luhmann pe cele ce definesc socialul, se bazează pe creşterea complexităţii, a eficienţei funcţionale şi a capacităţii de a satisface nu doar imperativele supravieţuirii, ci şi pe cele ale dezvoltării şi modelării. Sistemul internaţional nu face excepţie de la această regulă, iar bipolaritatea este doar o soluţie primitivă, care a fost deja depăşită. Lumea de astăzi şi, cu siguranţă, cea de mîine este cu necesitate mai complexă, mai dinamică, chiar dacă nu mai sigură şi nici lipsită de crize şi ameninţări. Nimic nu o poate întoarce însă din drum. Oamenii se repetă, uneori, Istoria - niciodată. E prea mult loc pentru greşeli noi, ce rost ar avea să ne pierdem timpul, revenind la cele vechi!

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cât de mult ne influențează emoțiile destinul. Psiholog: „Cine le stăpânește, își controlează cu adevărat viața”
Nu punem mare preț pe forța emoțiilor, considerând că, de fapt, gândurile și programele mentale sunt cele care ne controlează destinul. Acest lucru este adevărat doar într-o anumită măsură, pentru că stările pe care le experimentăm zilnic au un rol determinant în viața personală și profesională.
image
Cel mai mare inamic al speciei umane. Are numai 6 mm, dar ucide anual aproape un milion de oameni
Cel mai mare inamic al umanității este de fapt o insectă banală, pe care o întâlnim inclusiv în România. Țânțarul este responsabil de moartea a 830.000 de oameni anual, iar specialiștii consideră că această insectă prin efectele produse a schimbat efectiv istoria umanității.
image
Tânăra care a făcut un scop în viață din a-i ajuta pe alții. Bistro-ul ei social, loc de întâlnire al celor ce vor să ajute
Când dorința de a face bine întâlnește inteligența umană, iese un bistro social. O tânără din Baia Mare a pus bazele unei astfel de afaceri tocmai din dorința de a face bine. Despre inteligența ei ne-a convins în momentul în care a început să vorbească despre această afacere, făcută pentru a ajuta

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.