Poveștile straturilor de praf

Alexander RUBEL
Publicat în Dilema Veche nr. 842 din 28 mai - 3 iunie 2020
Poveștile straturilor de praf jpeg

Totu-i al meu, spuse praful,

mormîntul soarelui îndărătul întinderii pustii,

recifuri pline de vuietul apei,

infinita amiază, care încă pune în gardă

pe fiul piratului din Itaca,

vîsla ciobită de sare,

hărțile, cataloagele corăbiilor

bătrînului Homer.

(Peter Huchel, Mormîntul lui Odiseu, trad. Petre Stoica)

Nimeni nu a rezistat prea mult în Dobrogea. Grecii și-au menținut, începînd cu secolul al VI-lea î.Hr., vreme de cîteva secole, orașele de coastă, dar tentativele de a pătrunde mai adînc în teritoriu (în apropiere de Cogealac) au eșuat. Lui Ovidiu, Dobrogea i s-a părut îngrozitoare. Romanii au trebuit să fugă din calea goților și a altor popoare migratoare, și nici chiar turcii nu au rezistat prea mult. Cît despre nemți, care au venit în Dobrogea din regiunea Odessei, spre sfîrșitul secolului al XIX-lea, au zăbovit și mai puțin și, în afară de o mică biserică în satul tătăresc Atmagea, nu au lăsat nimic în urmă. Să fie oare praful de vină? Vîntul perpetuu – transformat azi de parcurile eoliene în electricitate – ridică în văzduh praful uscat al Dobrogei în miriade de particule care pătrund, vara, în orice fisură. Gura și nasul sînt protejate de asalturile lui permanente abia acum, cînd trebuie să purtăm măști de protecție. Acest praf e definitoriu și pentru multele situri arheologice – mărturii ale istoriei nestatornice a acestui loc. Unul dintre ele e satul lipovenesc Slava Rusă. Aici se afla odinioară un oraș de provincie roman – în perioada antică tîrzie, una dintre cele mai mari așezări fortificate din regiune. Locuitorii anonimi ai orașului din antichitatea tîrzie „Ibida” au lăsat numai urme arheologice ale vieții lor cotidiene, dintre care cele mai multe s-au prefăcut în praf. Puținele inscripții din epoca imperială romană indică, dacă ne uităm la nume, existența tracilor romanizați. Singurele mărturii ale existenței lor de odinioară sînt ceramica, metalele nobile și, uneori, osemintele; toate celelalte obiecte din materie organică s-au prefăcut în praf. Praful nu este doar manifestarea concretă a trecutului, a istoriei. Cuvîntul german pentru „istorie” – „Geschichte” – conține deja elementul stratigrafic al trecutului, ca element semantic: „Schichten” înseamnă „straturi”, depuneri de sedimente, rămășițe ale culturilor, praf. Praful trimite la trecut și – sau mai ales – în manieră simbolică: praful este acel tip de materie care nu mai este ceea ce a fost; e o materie care s-a transformat irevocabil, care și-a schimbat starea de agregare. În sfîrșit, praful trimite la trecut prin el însuși: totul e ireversibil și, prin aceasta, passé, adică „intrat în istorie”, transformat în mod irecuperabil.

Praful nu redevine de la sine lucrul care a fost odată. În aceasta constă și provocarea pentru imaginația, dar și pentru competența meșteșugărească a arheologilor și istoricilor: ei trebuie să reconstruiască din praf lucrurile de odinioară, să opereze deducții pornind de la aceste lucruri și să le insufle o viață nouă. Ceea ce poate avea grade de dificultate diferite. În Pichvnari, Georgia, bunăoară, unde coloniștii greci s-au stabilit cam în aceeași perioadă de timp ca în Histria și Argamum – pe celălalt mal al Mării Negre –, arheologii din Batumi și Oxford au dezgropat puținele rămășițe ale unei necropole. Caracteristicile și aciditatea solului au făcut ca din oamenii îngropați acolo cu mai bine de două mii de ani în urmă să nu mai rămînă decît praf. Oasele s-au descompus cu totul. Un inel de aur, pe ici, pe colo, și cîțiva dinți răzleți sînt singurele rămășițe ale vieții de altădată; unele dintre ele se prefac în praf la simpla atingere. Uneori, asta e tot ceea ce rămîne din noi, oameni care la vremea lor au rîs, au pătimit și au iubit.

Pe de altă parte, praful poate divulga secrete care, chiar dacă modeste, duc la descoperiri și la cunoaștere. Praful și sedimentele se aștern peste ruine și peste moștenirile oamenilor care au trăit cîndva în locuri căzute în uitare secole de-a rîndul. Straturile seculare de praf conservă artefacte și le păstrează pentru noi, devin o arhivă. Plăcuța de bronz din Ibida, fixată odinioară pe un echipament militar și care a căzut cu 1.800 de ani în urmă pe pămîntul Dobrogei – astăzi românesc, mai înainte turcesc și, cu multă vreme în urmă, roman –, ne povestește că Valerius, posesorul de odinioară al acestei plăcuțe și al echipamentului militar aferent, a slujit în unitatea de cavalerie a ofițerului Aponius. Dar, cel mai important, ne spune că Valerius a trăit cîndva cu adevărat, aici, în Ibida. Poate că și el a detestat vîntul care răscolește praful Dobrogei, la fel ca Ovidiu. La fel, straturile de praf și de sedimente din Ibida/Slava Rusă ascund tone întregi de cioburi de ceramică, care alcătuiau odinioară mii de amfore de transport și care, chiar fărîmițate în sute de mii de fragmente, ne povestesc despre imensa amploare a comerțului cu ulei de măsline, vinuri și sos de pește, de pe întreg întinsul Mării Negre și al Mediteranei. Nu există nici măcar un singur rînd scris de vreun cronicar antic despre acest mare oraș situat între Dunăre și Marea Neagră, și nici măcar de numele lui nu putem fi siguri. Și totuși, analiza cantitativă a obiectelor descoperite, mai ales a celor ceramice, alcătuirea așezării, vizibilă sub stratul de praf, precum și uriașa necropolă din afara zidurilor, ne arată că a Ibida a fost un oraș important al Imperiului Roman tîrziu.

piisus wc jpg jpeg

Dar la ce ne folosesc toate acestea? De ce scormonim în praf și căutăm cioburi fără nici o valoare pentru omul obișnuit, care nici măcar nu arată frumos? De ce scotocim prin poduri prăfuite după foliante străvechi? De ce se îngroapă cercetătorii săptămîni de-a rîndul în arhive prăfoase pentru a sufla colbul de pe acte vechi, documente și hrisoave, scoțîndu-le la lumină? Statul finanțează asemenea îndeletniciri și subvenționează institute, universități și academii unde lucrează oameni care descoperă că, în urmă cu 1.800 de ani, Valerius, supusul lui Aponius, și-a lăsat udul în Dunăre. Are nevoie „homo faber”, le trebuie inginerilor și chimiștilor industriei farmaceutice, care vor acum să salveze lumea în care trăim, această cunoaștere despre traiul de zi cu zi al unor oameni lipsiți de importanță, care au dat colțul acum două mii de ani? Cum poate trecutul prăfuit să mai aibă relevanță astăzi?

Omul se deosebește de animal prin faptul că știe ce anume a făcut ieri, știe ce înseamnă ieri și știe că ieri există – conceptual și în realitate. Filozoful Odo Marquard era de părere că lumea ar fi pierdută fără recursul la trecut: Viitorul are nevoie de origine se cheamă unul dintre volumele sale de eseuri. Fără cunoașterea pe care o avem despre propriu nostru trecut, dar și despre trecutul speciei noastre și al numeroaselor ei culturi, nu ne calificăm pentru fundamentala conditio humana. Originea și trecutul sînt o componentă decisivă a identității omului – ca individ, dar și ca parte a speciei homo. Și copiii orfani sau cei adoptivi, care știu foarte puțin sau nimic despre propria lor origine, pot – ca homo faber – să trăiască o viață cu totul normală. Interesant e totuși că, oricît de mult succes au și oricît de fericiți sînt în aparență, dorința de a-și afla originea îi va bîntui o viață întreagă și se vor strădui din răsputeri să afle ceva despre obîrșia lor. Cu cîțiva ani în urmă, am putut ajuta la memorabila reîntregire a unei familii, în România. Un tînăr din Germania m-a contactat și m-a rugat să-l ajut să-și găsească părinții biologici din România, pornind de la numele mamei sale, menționat în actele de adopție emise la începutul anilor 1990. Cu ajutorul unor jurnaliști am reușit să-i găsim, la marginea unui sat din județul Iași, pe părinții care, din cauza situației materiale precare – cu nimic ameliorată, între timp –, au dat bebelușul unui cămin de copii, în vederea adopției. Cînd l-am invitat, stingheriți din cale afară, pe norocosul tînăr, care a avut șansa să crească în sînul unei familii iubitoare din Germania, în coliba dărăpănată care ar fi trebuit să-i fie casă, pentru a-și întîlni mama biologică, acesta a trăit cel mai important și fericit moment al vieții sale. Ceea ce, în sens figurat, se traduce astfel: omul poate funcționa, „răzbește”; dar omul ca ființă determinată cultural e definit prin conștientizarea culturală a sinelui, întemeietoare de identitate, la care poate ajunge numai prin contemplarea originii sale spirituale. De aceea scormonim necontenit prin praf, an de an, cu ocazia fiecărei campanii de săpături.

De aceea este praful atît de important – ca materie, dar și ca simbol al eternității după care, ca oameni, tînjim. Autorul german Ernst Jünger ilustrează perfect această idee: „Ce ne impresionează atît de tare la aceste povești ale unor oameni pe care nu îi mai doare de mult nici un deget? Trebuie să fie un licăr de eternitate cuprins în clipă și în plăcerea ei. Scormonim podelele unui vechi castel; o rază de soare răzbate printre țigle și luminează jucăriile și insectarele pline cu fluturi. Suflăm praful de pe aripile care se deschid dintr-odată cu ochii ațintiți asupra noastră.” (Ernst Jünger, Sgraffiti).

Alexander Rubel s-a născut și a studiat în Germania. În momentul de față este director al Institutului de Arheologie al Academiei Române, filiala Iași și visiting senior research fellow la Jesus College din Oxford. Cea mai recentă carte publicată: Die Ordnung der Dinge: Ernst Jüngers Autorschaft als transzendentale Sinnsuche (2018).

traducere din limba germană de Matei PLEȘU

Foto: wikimedia commons

Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană jpeg
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană
Prima observaţie pe care aş face-o este că nu trebuie să căutăm noutatea cu orice preţ.
Sinuciderea celei de a treia Rome jpeg
Sinuciderea celei de-a treia Rome
În secolul al XVII-lea, în următoarele ocurenţe ale formulei „Moscova, a treia Romă”, sesizăm o inversare a raportului dintre Biserică și imperiu.
Kundera după Kundera  Tragedia Europei Centrale? jpeg
Kundera după Kundera. Tragedia Europei Centrale?
Cum ar suna azi, în Ungaria, acel strigăt din 1956? Vă puteţi închipui?
Europa politică vs Europa geopolitică jpeg
Europa politică vs Europa geopolitică
Încercarea Europei Centrale de a-și găsi o identitate politică undeva între Germania şi Rusia a fost şi continuă să fie sortită eşecului.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cum e azi, cum era odată
Regresul nu poate exista decît în condițiile în care credem că există și progres.
Există regres în istorie? jpeg
Există regres în istorie?
Nimeni nu ne poate garanta că mîine va fi mai bun decît azi sau decît ieri.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.