Povestea unei aventuri româneşti la nivel înalt

Bun prilej pentru tot ceea ce poate să însemne român, românesc a fost anul 2007, anul în care Sibiul a fost capitală culturală europeană! Un bun prilej pentru a demonstra că România poate să depăşească umila condiţie de furnizor de "horror" pe Bătrînul Continent. Pregătirile demarate febril încă din 2004, an în care Marele Ducat de Luxemburg a acceptat să ia Sibiul ca partener în proiectul european, au fost finalizate, în mare parte, în mijlocul evenimentelor culturale din 2007. Iar dacă este să privim ambiţiile edililor locali, abia din 2008 va începe concertul şantierelor la Sibiu. Fără îndoială, nimic din ceea ce se face în România nu poate scăpa misterelor, curiozităţilor, complicităţilor în afaceri revendicate politic şi economic. Unde sînt bani, sînt şi interese. Cele peste 40 de milioane de euro investiţi în infrastructură şi evenimente culturale vor fi recuperate în viitor, însă cei care au beneficiat de clauze favorabile au reuşit să-şi numere mai devreme cîştigurile, să recupereze deja o parte din investiţii. În linii mari, afacerile în Sibiul - capitală culturală au fost împărţite pe orizontală, pe verticală şi în cultură. Pe orizontală au fost amenajaţi mii de de metri pătraţi de piatră cubică, pe verticală au fost renovate zeci de imobile, iar de cultură s-au ocupat mulţi. Pentru fiecare dintre cele trei axe întrebările nu au întîrziat să apară. De exemplu, pentru ce să propui să aduci piatră cubică din China? În final, a fost piatră din România, însă cu două milioane de euro în plus peste suma iniţială. După ce reguli neştiute precis şi clar să te apuci să renovezi faţade de case lipsite de importanţă, în defavoarea altora cu certă valoare? Cît despre cultură, nimic nu este interzis cît timp cripte de sute de ani sînt evacuate pentru a face loc unor crîşme, transformate la cererea publică în ceainărie şi săli de spectacole... Complicitatea "actorilor" care au dirijat, în capitala culturală europeană Sibiu 2007, sumele imense aflate la dispoziţia organizatorilor au făcut ca imaginea proiectului să fie una, dacă nu superlativă, măcar de excepţie. Numai la Sibiu s-au publicat peste 1400 de articole despre capitala culturală, fără ca tonul critic să ajungă la 2%. Dar onoarea celor care au sprijinit evenimentul de la Sibiu poate fi "reperată" cu o condiţie: să ocupi cel puţin două poziţii în teren - pasator şi marcator. Aşa au stat lucrurile cu multe dintre personajele mult mediatizate ale Sibiului şi ale ţării. Şi de aceea a fost simplu să "palmezi" cu măiestrie, în capitala artelor, bugete uriaşe. Pentru că cine îşi dă de la bugetul local şi naţional şi se prevalează de clauze de confidenţialitate (!?!) rămîne neprihănit şi, în final, recompensat cu titluri de cetăţean de onoare sau cavaler. Dar, fără îndoială, capitala culturală europeană nu a însemnat doar afacere. A fost, mai vizibil decît orice, locul în care cultura de mai bună sau mai slabă factură şi-a făcut simţită prezenţa. Evenimentele cu dedicaţie de masă sau exclusivă au produs infuzia de cultură specifică unei astfel de întreprinderi. O întreprindere pentru care ar trebui abia de acum deschisă rubrica "ce a fost, ce va să fie". O rubrică din care, fără sentimentalisme şi atitudini patriotarde gratuite, să învăţăm că Sibiul a fost cîndva potecă pentru legiunile romane, şi asta cu exact 1000 de ani înainte de promovatul slogan despre "normal din 1191", cînd cruciaţii au luat Europa la creştinat cu sabia. Un colţ de pagină din care să se înţeleagă că fiecare dintre oraşele României are nevoie să fie capitală culturală europeană măcar pentru o jumătate de an, pentru a se înregistra schimbarea necesară, firească unei ţări cu pretenţii europene. Dacă Sibiul a fost 365 de zile pe buzele tuturor, iar deja de un an este invidiat de o ţară întreagă, trebuie spus că principalul merit îi aparţine nu unui om, ci unui guvern care a deschis în 1998, la Sibiu, colaborarea cu Ducatul de Luxemburg, care nu avea în România, la acea dată, nici măcar reprezentant diplomatic. Tot ce a urmat de atunci, la fel ca aderarea la NATO ori la Uniunea Europeană, a fost o preluare de ştafetă. O preluare din care fiecare alergător şi-a tăiat porţia de fericire şi locul în istoria acestor zile. Sibiul va trebui să confirme în 2008 şi în viitor că investiţiile amanetate pe zeci de ani la bugetul naţional şi băncile europene nu au fost doar pentru 2007. Altfel, zonele gri nu vor rămîne acoperite definitiv de suprafeţele strălucitoare specifice marilor evenimente.