Povești pierdute pe drum

Alexandru SOLOMON
Publicat în Dilema Veche nr. 212 din 9 Mar 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Cold Waves / Război pe calea undelor a fost un proiect complicat, cu multe ramificaţii pe care a trebuit să le retez, încît nenumărate poveşti au rămas pe dinafara montajului final. (O parte dintre ele le-am recuperat în versiunea de 3 episoade care va fi difuzată de TVR, săptămînal, începînd din 6 martie.) Chiar dacă sînt mulţumit de rezultat, nu pot să nu mă gîndesc deseori dacă alegerile au fost cele corecte, dacă filmul nu trebuia, de exemplu, să spună povestea oamenilor de la "Europa liberă", nu povestea postului sau povestea României aşa cum se vede ea în oglinda fragmentată şi tulbure a emisiunilor radiofonice. "Europa liberă" este - mai ales - mitologie, aşa că demitizarea va fi, întotdeauna, tentantă. Cred însă că pentru a demitiza ceva, trebuie să cunoşti mitul. Asta am încercat să fac eu în film. Aici, în aceste pagini, îmi voi permite să fac altceva. Pentru că galeria de personaje de la radio era, pare-se, fenomenală. Sînt oameni de care nu aţi auzit niciodată, care n-au jucat un rol de frunte ca redactori sau spicheri, dar formau "grosul efectivelor". Mi-aduc aminte, de pildă, că mi-a fost descris unul care a umblat toată viaţa într-un trenci pe sub care purta ziare ca să-i ţină de cald. După o viaţă petrecută "în comun", cei de la radio îşi cunoşteau toate metehnele între ei. În fine, poveştile astea duc către cantina radioului: acolo se bîrfea, se creau bisericuţe, se făceau bancuri. Ca-n România. Edelina Stoian mi-a povestit cum, venind la 5 dimineaţa la radio, găsea toate luminile aprinse şi toate uşile larg deschise. Acesta era un semn că Ion Ioanid era deja acolo. Ioanid a fost spicher, dar în România făcuse ani grei de puşcărie politică şi era, din această cauză, claustrofob. Nu suporta întunericul, nici liniştea. Venea dis-de-dimineaţă la radio şi îşi scria memoriile care au apărut apoi la Bucureşti ( Închisoarea noastră cea de toate zilele este considerată una dintre cele mai bune cărţi despre Gulagul românesc). Ioanid scria cel mai bine în redacţie, în momentele cele mai aglomerate şi în ambianţa cea mai zgomotoasă. Niciodată singur. Singurătatea îi amintea de puşcărie. Dar cele mai interesante se pare că erau petrecerile. O astfel de petrecere s-a dat la radio în cinstea lui Ion Ioanid - cînd colegii lui au aflat că are o boală incurabilă. Petrecerea pe care mi-o imaginez cel mai viu a avut loc cînd Vlad Georgescu a împlinit 50 de ani. La petrecere a participat şi cumnata lui Georgescu, care venise din România instruită de Securitate ca să îi spună lui Vlad că, dacă va difuza cartea lui Pacepa, va muri. S-a dansat, s-a petrecut. Asemenea mesageri erau din ce în ce mai numeroşi. Vlad Georgescu a murit peste 10 luni. Petrecerile erau alteori mai vesele. Chiar dacă a doua zi se ştia la Bucureşti cine a participat. Atmosfera de liceu, de comunitate mică obligată să împartă şi bune, şi rele, implica şi trădări sau poate doar indiscreţii iresponsabile. Ca-n România. Mai sînt poveştile despre frică. Frica a devenit, în anii ’80 - cînd atentatele şi ameninţările contra "Europei libere" s-au înteţit - o prezenţă constantă la radio. Am stat de vorbă cu Russel Poole, care a fost şef administrativ al postului ani de zile. Umbla cu o bîtă de baseball în maşină şi, de fiecare dată cînd băga cheia în contact, trăgea aer în piept. Şi Andrei Voiculescu, unul dintre realizatorii emisiunilor muzicale, purta pistol după moartea lui Cornel Chiriac. Trudi Dumitrescu (binecunoscută sub numele de Ioana Crişan la radio) îşi aminteşte că, după explozia din 1981, s-a zvonit că sarea de la cantină a fost otrăvită. Ţin minte că, la Revoluţie, am auzit că otrăviseră apa. Probabil că sursa zvonurilor era aceeaşi. Unul dintre momentele pe care le regret cel mai mult - pentru că nu l-am putut povesti în film - ţine de biografia unuia din principalii redactori ai "Europei libere". În zilele Revoluţiei, domnul respectiv se relaxa mergînd la dans, pentru ca apoi să revină în studio. Dansa în special tango (a călătorit apoi în Argentina din pasiune pentru asta). Am abandonat însă ideea de a filma în clubul de dans de la Bayerischer Hof, un hotel luxos din München, pentru că redactorului în cauză i se părea că această scenă ar fi o dovadă de frivolitate. Mie nu. Cred că oamenii, în condiţii de stres şi ameninţare maximă, au dreptul la asemenea evadări. Pe deasupra, ironia soartei face ca Weinrich şi Carlos, în timp ce pregăteau atentatul contra "Europei libere", să-l denumească codificat "Tangoul de la München". Înşirînd aceste poveşti risipite, nu mă pot împiedica să mă întreb dacă îmi aparţin. Şi dacă ele ne ajută să înţelegem mai bine ce a fost "Europa liberă". Înţelegem mai mult din rolul enorm jucat de Noel Bernard în definirea departamentului românesc, dacă ştim că juca poker împreună cu partenerii americani din conducerea radioului? Ce aflăm despre impactul Actualităţii româneşti din informaţia că Emil Georgescu purta paltoane de blană şi colecţiona Mercedes-uri? Sau contează mai mult că a continuat să-i atace în emisiuni pe Elena şi Nicolae Ceauşescu după ce a fost agresat de mai multe ori şi înjunghiat? Să priveşti în culise e foarte atrăgător, iar pentru un documentarist pare a fi chiar cheia succesului. O colecţie nesfîrşită de asemenea informaţii "picante" este chiar arhiva Securităţii. Angajaţii Ministerului de Interne se delectau cu amănunte din viaţa personală a celor de la "Europa liberă" şi, cu toate astea, n-au reuşit să le contracareze emisiunile. Au fost în stare doar să anihileze nişte oameni. Paradoxul este că mecanismul radioului - aşa cum a fost gîndit de americani - funcţiona independent de persoane. Dar pe de altă parte, numai cîteva personalităţi de la radio au făcut performanţă şi au ajuns să încarneze un mit. Cu timpul, mitul a devenit mai tare decît oamenii din spatele lui. Mulţi ascultători povestesc că, întîlnindu-i după 1989 pe redactorii "Europei libere" în carne şi oase, au fost dezamăgiţi de prăpastia dintre felul în care şi-i imaginau după voce, impozanţi şi înalţi, şi felul în care aceştia arătau de-adevăratelea. E într-adevăr greu de crezut că eroii sînt pirpirii, au degetele galbene de la nicotină sau alte păcate omeneşti.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Panică în Ploiești. Creșteri semnificative ale concentrațiilor de hidrogen sulfurat și benzen în aer
Locuitorii Ploieștiului se confruntă cu o scădere semnificativă a calității aerului în ultimele zile, cauzată de creșteri alarmante ale concentrațiilor de hidrogen sulfurat (H2S) și benzen (C6H6).
image
De unde poate obține România un munte de bani în loc să crească taxe și impozite. Expert: „Ne-am permite tot ce avem nevoie”
România nu reușește să-și țină în frâu cheltuielile, iar deficitul crește de la o lună la alta spre cote amețitoare. Analistul economic Adrian Negrescu explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, cum ar putea fi rezolvată problema, fără să mai fie nevoie de taxe și impozite mai mari.
image
EXCLUSIV. David Petraeus, fost director CIA: „România e pregătită militar în cazul unui potențial atac al Rusiei”
Fost director CIA și comandant al Forțelor Armate ale SUA în Afganistan, generalul David Petraeus a vorbit, într-un interviu exclusiv pentru ”Adevărul”, despre importanța României în regiune și despre posibilitățile ca Vladimir Putin să fie înlăturat de la putere.

HIstoria.ro

image
Cine au fost „indezirabilii”?
Fondul „Bruxelles” al Arhivei Ministerului Afacerilor Externe păstrează în dosarele secțiunii consulare a Legației României la Bruxelles câteva istorii ale unor personaje de rang secund, aventurieri, delincvenți, propagandiști – așa-numiții „indezirabili”.
image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.