Povești pierdute pe drum

Alexandru SOLOMON
Publicat în Dilema Veche nr. 212 din 9 Mar 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Cold Waves / Război pe calea undelor a fost un proiect complicat, cu multe ramificaţii pe care a trebuit să le retez, încît nenumărate poveşti au rămas pe dinafara montajului final. (O parte dintre ele le-am recuperat în versiunea de 3 episoade care va fi difuzată de TVR, săptămînal, începînd din 6 martie.) Chiar dacă sînt mulţumit de rezultat, nu pot să nu mă gîndesc deseori dacă alegerile au fost cele corecte, dacă filmul nu trebuia, de exemplu, să spună povestea oamenilor de la "Europa liberă", nu povestea postului sau povestea României aşa cum se vede ea în oglinda fragmentată şi tulbure a emisiunilor radiofonice. "Europa liberă" este - mai ales - mitologie, aşa că demitizarea va fi, întotdeauna, tentantă. Cred însă că pentru a demitiza ceva, trebuie să cunoşti mitul. Asta am încercat să fac eu în film. Aici, în aceste pagini, îmi voi permite să fac altceva. Pentru că galeria de personaje de la radio era, pare-se, fenomenală. Sînt oameni de care nu aţi auzit niciodată, care n-au jucat un rol de frunte ca redactori sau spicheri, dar formau "grosul efectivelor". Mi-aduc aminte, de pildă, că mi-a fost descris unul care a umblat toată viaţa într-un trenci pe sub care purta ziare ca să-i ţină de cald. După o viaţă petrecută "în comun", cei de la radio îşi cunoşteau toate metehnele între ei. În fine, poveştile astea duc către cantina radioului: acolo se bîrfea, se creau bisericuţe, se făceau bancuri. Ca-n România. Edelina Stoian mi-a povestit cum, venind la 5 dimineaţa la radio, găsea toate luminile aprinse şi toate uşile larg deschise. Acesta era un semn că Ion Ioanid era deja acolo. Ioanid a fost spicher, dar în România făcuse ani grei de puşcărie politică şi era, din această cauză, claustrofob. Nu suporta întunericul, nici liniştea. Venea dis-de-dimineaţă la radio şi îşi scria memoriile care au apărut apoi la Bucureşti ( Închisoarea noastră cea de toate zilele este considerată una dintre cele mai bune cărţi despre Gulagul românesc). Ioanid scria cel mai bine în redacţie, în momentele cele mai aglomerate şi în ambianţa cea mai zgomotoasă. Niciodată singur. Singurătatea îi amintea de puşcărie. Dar cele mai interesante se pare că erau petrecerile. O astfel de petrecere s-a dat la radio în cinstea lui Ion Ioanid - cînd colegii lui au aflat că are o boală incurabilă. Petrecerea pe care mi-o imaginez cel mai viu a avut loc cînd Vlad Georgescu a împlinit 50 de ani. La petrecere a participat şi cumnata lui Georgescu, care venise din România instruită de Securitate ca să îi spună lui Vlad că, dacă va difuza cartea lui Pacepa, va muri. S-a dansat, s-a petrecut. Asemenea mesageri erau din ce în ce mai numeroşi. Vlad Georgescu a murit peste 10 luni. Petrecerile erau alteori mai vesele. Chiar dacă a doua zi se ştia la Bucureşti cine a participat. Atmosfera de liceu, de comunitate mică obligată să împartă şi bune, şi rele, implica şi trădări sau poate doar indiscreţii iresponsabile. Ca-n România. Mai sînt poveştile despre frică. Frica a devenit, în anii ’80 - cînd atentatele şi ameninţările contra "Europei libere" s-au înteţit - o prezenţă constantă la radio. Am stat de vorbă cu Russel Poole, care a fost şef administrativ al postului ani de zile. Umbla cu o bîtă de baseball în maşină şi, de fiecare dată cînd băga cheia în contact, trăgea aer în piept. Şi Andrei Voiculescu, unul dintre realizatorii emisiunilor muzicale, purta pistol după moartea lui Cornel Chiriac. Trudi Dumitrescu (binecunoscută sub numele de Ioana Crişan la radio) îşi aminteşte că, după explozia din 1981, s-a zvonit că sarea de la cantină a fost otrăvită. Ţin minte că, la Revoluţie, am auzit că otrăviseră apa. Probabil că sursa zvonurilor era aceeaşi. Unul dintre momentele pe care le regret cel mai mult - pentru că nu l-am putut povesti în film - ţine de biografia unuia din principalii redactori ai "Europei libere". În zilele Revoluţiei, domnul respectiv se relaxa mergînd la dans, pentru ca apoi să revină în studio. Dansa în special tango (a călătorit apoi în Argentina din pasiune pentru asta). Am abandonat însă ideea de a filma în clubul de dans de la Bayerischer Hof, un hotel luxos din München, pentru că redactorului în cauză i se părea că această scenă ar fi o dovadă de frivolitate. Mie nu. Cred că oamenii, în condiţii de stres şi ameninţare maximă, au dreptul la asemenea evadări. Pe deasupra, ironia soartei face ca Weinrich şi Carlos, în timp ce pregăteau atentatul contra "Europei libere", să-l denumească codificat "Tangoul de la München". Înşirînd aceste poveşti risipite, nu mă pot împiedica să mă întreb dacă îmi aparţin. Şi dacă ele ne ajută să înţelegem mai bine ce a fost "Europa liberă". Înţelegem mai mult din rolul enorm jucat de Noel Bernard în definirea departamentului românesc, dacă ştim că juca poker împreună cu partenerii americani din conducerea radioului? Ce aflăm despre impactul Actualităţii româneşti din informaţia că Emil Georgescu purta paltoane de blană şi colecţiona Mercedes-uri? Sau contează mai mult că a continuat să-i atace în emisiuni pe Elena şi Nicolae Ceauşescu după ce a fost agresat de mai multe ori şi înjunghiat? Să priveşti în culise e foarte atrăgător, iar pentru un documentarist pare a fi chiar cheia succesului. O colecţie nesfîrşită de asemenea informaţii "picante" este chiar arhiva Securităţii. Angajaţii Ministerului de Interne se delectau cu amănunte din viaţa personală a celor de la "Europa liberă" şi, cu toate astea, n-au reuşit să le contracareze emisiunile. Au fost în stare doar să anihileze nişte oameni. Paradoxul este că mecanismul radioului - aşa cum a fost gîndit de americani - funcţiona independent de persoane. Dar pe de altă parte, numai cîteva personalităţi de la radio au făcut performanţă şi au ajuns să încarneze un mit. Cu timpul, mitul a devenit mai tare decît oamenii din spatele lui. Mulţi ascultători povestesc că, întîlnindu-i după 1989 pe redactorii "Europei libere" în carne şi oase, au fost dezamăgiţi de prăpastia dintre felul în care şi-i imaginau după voce, impozanţi şi înalţi, şi felul în care aceştia arătau de-adevăratelea. E într-adevăr greu de crezut că eroii sînt pirpirii, au degetele galbene de la nicotină sau alte păcate omeneşti.

Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.
p 11 J  Habermas WC jpg
Între think-tank și Denk-Panzer: intelectualul german
Sincronizarea limbajului educațional cu îmbogățirea limbajului specializat este imposibilă.
p 12 sus WC jpg
Turma minților independente
Multe se iartă în America. Mai multe decît în Europa.
p 23 jos jpg
Rusia și cultura ei (neo)imperială sau despre cum se autoîndeplinesc profețiile politice
În realitate, nimeni nu-i pune la colț pe clasicii ruși, fie ei scriitori, compozitori sau poeți.
p 22 jos jpg
Ecou (nu prea) îndepărtat. Intelectualii și puterea la 1996
Ar fi util cititorului dilematic de azi să vadă cum gîndeau acest subiect, acum aproape 30 de ani, stîrniți de revista noastră, trei intelectuali români majori: Ștefan Augustin Doinaș, Livius Ciocârlie și Ion Vianu.
E cool să postești jpeg
Un examen de conștiință
MeToo poate însemna mai mult decît mediatizare, scandal, procese: poate fi un real examen de conștiință.
p 10 sus Alyssa Milano WC jpg
MeToo, scurt istoric
Incriminarea hărțuirii sexuale nu a început cu mișcarea MeToo, iar cazul Weinstein nu a fost primul.
p 11 jpg jpg
De ce stîrnește abuzul sexual atîtea reacții contradictorii?
Reacția la trauma sexuală este una socială, cu rădăcini și ramificații profunde.
p,12 jpg
#MeToo, din nou. Tot despre putere, recunoaștere, dar și hermeneutică
Încercările de delegitimare a mișcării #MeToo înseamnă și o lipsă de recunoaștere a victimelor abuzurilor sexuale și conferă putere abuzatorilor.

Adevarul.ro

image
Bătaie generală la Untold, în faţa scenei la concertul lui David Guetta VIDEO
În cea de-a treia zi a Festivalului Untold, când au fost prezente peste 95.000 de persoane din peste 100 de ţări ale lumii, a izbucnit o bătaie între mai mulţi tineri, în timpul concertului lui David Guetta. Filmarea a devenit virală pe Internet.
image
Pericolul frumos „ambalat“ care îi transformă pe tineri în victime. „Inima lor ajunge ca la 80-90 de ani“
Vârsta pacienţilor la care medicii au ajuns să trateze accidentul vascular cerebral sau infarctul miocardic acut a scăzut dramatic în ultimii ani. Produsele foarte populare printre tineri, consumate de la vârste mici, duc la un astfel de deznodământ.
image
Luptă contracronometru pentru a salva balena beluga blocată în râul Sena. Mamiferul refuză hrana VIDEO
Oficialii francezi încearcă cu disperare să salveze o balenă beluga blocată în râul Sena, cu o injecţie cu vitamine pentru a-i stimula apetitul. Observatorii ştiinţifici spun că balena pare să fie vizibil subnutrită, iar salvatorii speră totuşi să o ajute să-şi recapete apetitul şi energia necesară pentru a se întoarce pe mare.

HIstoria.ro

image
„Răceala diplomatică” dintre Bulgaria și România
Per ansamblu, climatul diplomatic de la sfârșit de secol XIX poate fi definit ca fiind „destins”. O dovadă o constituie și vizita lui Carol I, însoțit de fruntașul liberal D. A. Sturdza (un adept al Triplei Alianțe), la Sankt Petersburg, în iulie 1898, unde s-a bucurat de o foarte bună primire.
image
Dacia romană, o provincie puternic militarizată
Distribuţia armatei în interiorul teritoriului provinciei Dacia a servit scopului strategic principal al acestei provincii, şi anume de a separa şi supraveghea neamuri „barbare” care erau potenţial periculoase, în special dacă se aliau între ele contra Romei, cum au fost în special sarmaţii iazigi.
image
Stalin îl întreabă pe Jukov dacă va putea apăra Moscova
Îngrijorat de înaintarea germanilor și de cucerirea Solnechnogorsk (23 noiembrie 1941), Stalin l-a întrebat pe Jukov dacă va putea menține Moscova. Jukov a răspuns afirmativ, cu condiția trimiterii a încă două armate și furnizării a 200 de tancuri, dar Stalin a replicat că nu mai existau tancuri.