Pot călători, e democrație

Ivan KRASTEV
Publicat în Dilema Veche nr. 392 din 18 - 24 august 2011
Pot călători, e democrație png

În binecunoscutul ei articol din noiembrie 1979 – „Dictaturile şi dublele standarde“, Jeane Kirkpatrick susţine că regimurile totalitare bazate pe ideologia revoluţionară nu sînt doar mai opresive decît regimurile autoritare tradiţionale, ci şi mult mai dificil de liberalizat sau democratizat. În viziunea ei, ideologia reprezintă o sursă de legitimitate pentru acest tip de regim, oferindu-i unele dintre calităţile teocraţiei.  

Totodată, ideologia a servit şi ca un mijloc pentru a menţine coerenţa elitei aflate la putere. Noţiunea de „linie de partid“ a însemnat pentru regimurile leniniste ceea ce procedurile democratice au însemnat pentru regimurile din Vest – după cum remarca Ken Jowitt. Existenţa unui partid de guvernămînt înrădăcinat într-o ideologie a fost vitală pentru rezolvarea problemei succesiunii, cea mai periculoasă sursă de instabilitate în regimurile autocratice. Decizia bazată pe ideologie a servit şi ca instrument de mobilizare politică. După cum demonstrează istoria Uniunii Sovietice, uneori era mai uşor să mori pentru regim decît să trăieşti în ţara condusă de acel regim. Eroismul poporului sovietic din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial reprezintă demonstraţia supremă a puterii dictatorilor înarmaţi cu o ideologie. 

Noţiunea ideologiei ca sursă a puterii regimurilor absolutiste face parte din moştenirea Războiului Rece într-o măsură atît de mare, încît punctul de vedere al elitei postsovietice –  conform căruia ideologia comunistă a reprezentat una dintre slăbiciunile regimului – este surprinzător. Prăbuşirea URSS a arătat totuşi că ideologia slăbeşte pînă la urmă regimurile absolutiste. Asta se întîmplă pentru că ideologia hrăneşte iluziile reformatoare ale elitei şi în acelaşi timp oferă disidenţilor o platformă şi un limbaj, punîndu-le la îndemînă un ideal spre care regimul tinde şi cu care poate fi comparat. 

În ultimii douăzeci de ani, s-au publicat mii de cărţi pe tema naturii revoluţiei lui Mihail Gorbaciov. Argumentul meu cheie este acela că Gorbaciov a început reforma nu pentru că şi-a pierdut încrederea în comunism, ci pentru că a rămas un adevărat credincios al comunismului, ferm convins că socialismul autentic pe care spera să îl instaureze s-ar fi dovedit net superior capitalismului democratic din Vest. Acest gen de reforme se datorează deseori unei percepţii eronate a realităţii de către lideri – şi nu înţelegerii cu acurateţe a acesteia.  

Ideologia nu numai că hrăneşte iluziile elitei de la putere, ci oferă totodată opoziţiei un discurs pe care îl poate utiliza pentru a exercita presiuni asupra regimului. Ca o regulă, disidenţii din blocul sovietic erau foşti adepţi; înainte de a se opune cu vehemenţă regimurilor marxiste, aceştia criticaseră deseori regimul din care făceau parte, folosind tocmai limbajul marxist. Revoluţiile din 1989 s-au născut şi din încercarea elitelor comuniste de a reforma regimul, tot atît pe cît s-au născut din mişcările de opoziţie, care au pretins iniţial că doresc reforma regimurilor, cînd de fapt doreau desfiinţarea acestora.  

Cum să te opui unui regim fără ideologie? 

Rezistenţa împotriva regimului lui Putin este atît de dificilă tocmai datorită lipsei oricărei ideologii dincolo de un melanj de zgomote fără sens produse de Kremlin. Experţii în relaţii publice nu sînt potriviţi pentru rolul de ideologi, deoarece o ideologie, spre deosebire de o campanie publicitară, este ceva în care autorii săi trebuie să creadă. Lipsa unei reale ideologii în cazul noilor regimuri autoritare explică tendinţa acestora de a se autopercepe asemenea unor corporaţii; pentru a se menţine la putere, încearcă să elimine însăşi ideea de interes public. În acest context, glorificarea pieţei nu subminează noul capitalism autoritar, ci îl poate chiar întări. În contextul în care interesul public nu este nimic mai mult decît rezultatul neintenţionat al milioanelor de indivizi urmărindu-şi interese private, atunci orice sacrificiu în numele interesului public reprezintă o pierdere.  

Lipsa ideologiei în cazul noilor regimuri autoritare explică, într-o oarecare măsură, de ce lumea democrată este reticentă să le confrunte. Acestea nu caută să îşi exporte modelele politice şi, în consecinţă, nu reprezintă o ameninţare. Noile regimuri autoritare nu urmăresc să transforme lumea sau să îşi impună sistemele asupra altor ţări. Astfel, astăzi conflictul nu se mai duce între lumea liberă vs lumea autoritarismului, ci mai degrabă lumea liberă împotriva lumii regimurilor parazitare.   

De asemenea, în spatele convingerii că autoritarismul este condamnat fie la moarte lentă prin reformă, fie la una subită, prin colaps, stă presupunerea conform căreia deschiderea graniţelor este fatală pentru autocraţii. La mijlocul secolului al XIX-lea, Adolphe de Custine, aristocratul francez care în 1839 a plecat în Rusia în căutare de argumente în favoarea conservatorismului şi s-a întors ca avocat al constituţionalismului, susţinuse deja că „sistemul politic al Rusiei nu poate rezista la 20 de ani de comunicare liberă cu Europa de Vest“. Teoria sa reprezintă astăzi o certitudine pentru foarte mulţi: graniţele deschise permit contactul indivizilor cu alte moduri de viaţă, spre care aceştia tind apoi, conducînd astfel la creşterea cererii pentru schimbare. De asemenea, graniţele deschise înlesnesc organizarea acţiunilor colective, cu ajutor din afară.    

Dar este adevărat că deschiderea graniţelor destabilizează regimurile autoritare? E cert că Stalin credea asta: a trimis în Gulag milioane de soldaţi sovietici a căror unică crimă a fost că văzuseră Europa de Vest sau chiar Europa Centrală. Însă Putin nu este Stalin. El nu încearcă să conducă Rusia interzicînd populaţiei să călătorească, ci permiţîndu-i să facă asta. E adevărat că graniţele deschise limitează capacitatea de a-ţi manipula şi persecuta cetăţenii, dar tot ele pot ajuta la supravieţuirea regimului.  

În urmă cu aproape 40 de ani, economistul Albert O. Hirschman explica, în strălucita sa cărţulie Exit, Voice, and Loyalty, de ce căile ferate din Nigeria au avut o performanţă atît de redusă faţă de competiţie – camioane şi autobuze. În viziunea sa, consumatorii, respectiv clienţii căilor ferate nigeriene sau orice fel de persoană membră într-o organizaţie, îşi pot manifesta nemulţumirea prin două moduri: renunţarea sau vociferarea. Renunţarea este prima opţiune: pur şi simplu pleci, cumperi altă marcă de şampon sau demisionezi din partid sau pleci din ţară. A doua opţiune este vociferarea, iar ea presupune efort, protest. După cum subliniază Hirschman, dacă renunţarea este facilă – cum ar fi de pildă faptul că ai la îndemînă atîtea camioane şi autobuze pe care să le preferi căilor ferate nigeriene –, atunci tendinţa de a vocifera scade. Pur şi simplu, renunţarea presupune mai puţin efort şi agitaţie decît vociferarea.  Renunţarea este o variantă atractivă în mod special pentru ruşii din clasa de mijloc, care se bucură de statutul de consumatori. În acelaşi timp, li se pun bariere clare pentru a nu se mobiliza la acţiune colectivă. Situaţia demografică a Rusiei – populaţia în curs de scădere şi îmbătrînire – şi identitatea naţională slabă a ţării au făcut ca renunţarea să devină o alegere naturală pentru cei nemulţumiţi de regim. Apariţia unei clase de mijloc care pur şi simplu s-a obişnuit cu ideea renunţării este chiar cheia supravieţuirii regimului. Economistul rus Leonid Grigoriev sugera recent că peste „două milioane de democraţi ruşi au părăsit ţara în ultimul deceniu“.  Iar opţiunea de a părăsi Rusia pentru că este nedemocratică nu este acelaşi lucru cu a vota pentru a face Rusia democratică. 

De fapt, explicaţia lui Hirschman poate reprezenta cheia pentru a înţelege de ce opoziţia în faţa regimului lui Putin este atît de dificilă. Aşa se explică eşecul reformelor şi, în consecinţă, pierderea spiritului reformator din Rusia. În mod paradoxal, deschiderea graniţelor şi dreptul de rezidenţă şi muncă în străinătate au contribuit la declinul reformei politice: categoriile cele mai susceptibile de a fi deranjate de calitatea slabă a guvernării în Rusia sînt totodată cele mai pregătite şi capabile de a părăsi ţara. Pentru aceste persoane este mai uşor să îşi schimbe ţara de reşedinţă, decît să o reformeze. De ce să încerci să transformi Rusia în Germania, cînd nu există nici o garanţie că asta s-ar putea întîmpla în timpul vieţii tale, iar Germania este atît de aproape?  Sondajele de opinie demonstrează preferinţa clasei de mijloc ruseşti de a munci în străinătate şi a se întoarce în ţară de sărbători pentru a se reîntîlni cu prietenii şi familia.  

Comparaţia între explozia de energie reformistă din anii ’80 şi lipsa de motivaţie de astăzi mă conduce la ideea că, în timp ce închiderea frontierelor a distrus comunismul sovietic, deschiderea lor a ajutat noul autoritarism rusesc să supravieţuiască. Sistemul sovietic îşi ţinea cetăţenii prizonieri în interiorul graniţelor. Schimbarea sistemului era singura variantă pentru a ţi se schimba viaţa. Rusia de astăzi, pe de altă parte, seamănă cu sistemul de căi ferate nigeriene – va rămîne ineficientă atîta timp cît există destui bani pentru combustibil care să compenseze această ineficienţă. Principalul motiv pentru care ruşii ezită să protesteze nu este teama, ci faptul că cei cărora le păsa cel mai mult au părăsit deja ţara sau vor face asta în viitorul apropiat – sau pur şi simplu s-au mutat în realitatea virtuală a Internetului (ruşii petrec în medie de două ori mai mult timp utilizînd reţele de socializare decît vest-europenii). Consecinţa este lipsa unei mase critice de persoane care să ceară schimbarea. 

Unde vor conduce toate acestea? Nu este uşor de prognozat. Dar aş spune că viitorul regimurilor autoritare disfuncţionale ca acela din Rusia de astăzi este mai puţin probabil să aducă democraţie decît decădere. Nu va fi vorba de ceva de genul „după Putin, potopul“, ci mai degrabă: „după Putin, putregaiul uscat“.  

Ivan Krastev este politolog bulgar, preşedinte al Centre for Liberal Strategies – un think tank din Sofia – şi permanent fellow la Institute for Human Science din Viena. Acest articol, publicat cu acordul autorului, este o versiune a conferinţei ţinute la Ambasada Canadei din Washington D.C, în cadrul prelegerilor Seymour Martin Lipset despre Democraţie în Lume.

traducere de Ioana IVANOV

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Oradea – mai ambițioși ca de obicei
Marile drame prin care ne trece destinul, fie el personal sau colectiv, nu pot fi înțelese și nici respectate dacă uităm că tragedia merge de braț cu comedia prin lumea oamenilor.
Daniel David jpg
Oricine poate să aibă umor
În ţările cu colectivism puternic şi concentrare a puterii, cum este țara noastră, umorul bine reprezentat este cel legat de autoironie.
Adriana Babeti jpg
Să rîzi? Să plîngi? Despre rîsu’-plînsu’ lumii noastre
Rîsul poate fi socotit drept un fel de soluţie terapeutică pentru a ieşi din marile şi micile nevroze ori din complexe (de inferioritate sau de superioritate).
Marcel Iures, Sever Voinescu, George Banu jpg
Caragiale cel lucid, Creangă cel afectuos
După spectacole, pe scena frumosului Teatru „Regina Maria“ din Oradea au urcat dnii George Banu și Marcel Iureș pentru a discuta despre umorul celor doi clasici.
1024px David   The Death of SocratesFXD jpg
Socrate a fost o pisică
„Toate pisicile sînt muritoare. Socrate e muritor. Deci Socrate e pisică”.
p 1 jpg
Ce înseamnă rîsul?
Nu există comic în afara a ceea ce este cu adevărat omenesc.
Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.

HIstoria.ro

image
Victimele stalinismului, investigate de un medic român incoruptibil
lexandru Birkle a participat la investigarea gropilor comune cu victimele stalinismului, găsite de administraţia germană a Ucrainei în orașul Viniţa, precum și în localitatea Tătarca de lângă Odessa.
image
Una dintre cele mai crude și spectaculoase metode de execuție
Călcarea sau strivirea de către un elefant este o metodă de execuție sau de tortură mai puțin cunoscută de-a lungul istoriei, deși a fost practicată până în secolul al XIX-lea.
image
Graffiti: artă sau vandalism?
De-a lungul istoriei sale zbuciumate, acest gen artistic a reprezentat mereu un subiect fierbinte, pus la zid și supus dezbaterilor din societate. Este bun sau rău graffiti-ul?