Portretul groparului de cariere

Publicat în Dilema Veche nr. 208 din 9 Feb 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Pe vremea comuniştilor, ca să înlături o persoană care nu-ţi era pe plac la serviciu, sau dacă poziţia sa profesională părea mai caldă decît a ta, dar nu prea aveai calităţile necesare pentru a promova acolo, lucrul cel mai la îndemînă era să susuri cucută despre respectiva ocupantă de loc, în urechea securistului de serviciu. Peste noapte se putea întîmpla, aşadar, ca persoana nesuferită să dispară sau să fie retrogradată, iar tu, ca bun samaritean şi păstrător al valorilor partidului, să te înscăunezi, cum laude, pe fotoliul său. Să fie azi la putere şi în poziţii de conducere numai oameni cu adevărat capabili? Sau, din contră, ne trezim, după ani de comunism, în plină tornadă de turnători, de răuvoitori şi de şmecheraşi care, fără alte talente decît un joc de coate mai abitir, te pot "face", fără drept de apel? Ce faci azi, ca să supravieţuieşti, mediocru fiind, într-o societate care cere numai superlativul? Dacă n-ai scrupule, devii groparul carierelor altora. O persoană fără prea multe aptitudini, dar cu foarte multă ambiţie. De obicei aceasta trăieşte o perioadă în umbra celui a cărui poziţie o vînează. Apoi trece la bîrfă. Dar nu bîrfa de amuzament, ci cea făcută cu răutate şi perseverenţă, pentru că, deşi şcoală prea multă nu are, a frecventat din plin şcoala vieţii, deprinzînd tertipuri de supravieţuire şi de parvenire. O doamnă cu vestă verde închis, lungă, atîrnînd peste salopeta în acelaşi ton de REBU, sprijinită într-o mătură grosolană şi muncită, stingîndu-şi ţigara fumată pînă la filtru, blestemă în gura mare o colegă. Că să fii tu a dracu’, spune, dacă mai am io încredere vreodată în tine. Că una spun io, alta iese din gura ta. Şi de aici începe lamentaţia femeii despre cum o presupusă prietenă de tură ar fi săpat-o la şefu’ de echipă. Că, spune, cînd i-a fost fetiţa bolnavă şi n-a putut să vie şi a rugat-o pe amică să-i spună şefului problema, colega a spus cu totul altceva ce l-a făcut pe şef să turbeze de furie, mai ales că venise de la Primărie inspecţie, cînd cu nămeţii, şi l-a prins fără oameni pe teren. Aşa a ajuns să-i taie o zi de leafă. Ceea ce, pe cuvîntul ei, pentru cineva angajat la REBU, e tare costisitor. În acest punct, mulţi vor da neîncrezători din cap. Vor spune: nu mai sîntem în comunism. Perfect de acord, dar uitaţi că groparul nostru e uns cu încă multe alifii. Pe de o parte, deţine arta bîrfei, pe de alta, pe cea a teatrului. Dîndu-se drept cel mai loial supus al împărăţiei, va creşte în ochii patronului şi ai colegilor. Micile gafe făcute la serviciu îi vor fi trecute cu vederea, umbrite fiind de străduinţa şi dedicaţia cu care se preface că munceşte. A lucrat la un radio. Era şef de departament, un om cald şi bun, niţel înspre mai mult naiv şi fără prea mari pretenţii de la oameni. Pentru el toţi erau pe calapodul "ce e-n guşă, şi-n căpuşă". Şi s-a trezit, inocent, ajutînd un amic să se angajeze la acelaşi post de radio. Să-l ajute, să-l înveţe meserie, să-l introducă în cercul de amici şi să-l învestească cu toată încrederea. Schimbarea s-a petrecut peste noapte. Fără să-şi dea seama ce l-a lovit. Amicul ajunsese, de la simplu angajat, să lucreze cot la cot cu el, ca într-o bună zi să îl depăşească cu încă un cot. Mai apoi, probabil simţind ameninţarea valorii din spate, probabil o oarecare vină şi jenă, a dat lovitura de graţie, "aranjînd" cu patronul radioului să îl "elibereze" din funcţie pe binefăcător, pe motiv că ar fi spre binele său. În sînul companiei, groparul devine în timp un angajat model, fără însă ca nimeni să poată spune exact pentru ce. Se poartă, pe faţă, ireproşabil, nimeni nu-i poate imputa nimic. Încet-încet, ajunge să se erijeze în omul indispensabil în acea companie pentru că deţine un monopol exclusivist într-ale îmbrobodirii. Şi, ca orice om indispensabil, începe să aibă pretenţii. Din ce în ce mai mari. Pînă la a pretinde un loc pentru care nu are pregătire, dar de care are nevoie pentru confirmarea abilităţilor de gropar. Happy-end? Aş dori să am poveşti care să se termine cu morala celui care sapă groapa altuia doar ca să cadă singur în ea. Deocamdată nu am, deocamdată trăim într-o societate de consum, în care paranoia (paradoxal) a ajuns să fie cel mai bun sfetnic şi păzitor.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Semnalul de alarmă tras de un economist de top: mai puțini bani europeni, mai mulți pensionari. Ce soluții propune României
Economistul Radu Crăciun avertizează asupra turbulențelor economice care ne așteaptă în următorii ani. El susține că România va traversa inevitabil o perioadă mai delicată, din 2027, când începe un prim val de pensionare a „decrețeilor”, cu urmări asupra pieței muncii, iar PNRR va lua sfârșit
image
Sclavia, din nou la modă în România. „Este atât de sumbru și de macabru modul în care se întâmplă lucrurile”
Avem cei mai mulți cetățeni exploatați prin muncă forțată, cele mai multe femei și cei mai mulți minori traficați pentru exploatare sexuală, comparativ cu celelalte state membre. Iar pentru asta este vina statului, atrag atenția experții, care spun că tinerii români cresc pentru a deveni victime.
image
Capcana din pachetele de țigări. De ce ajung unii să fumeze 20 de țigări pe zi
Fumatul a devenit un viciu tot mai răspândit, care debutează la vârste din ce în ce mai fragede, susțin specialiștii. Astfel, foarte multe persoane ajung să fumeze chiar și 20 de țigări pe zi.

HIstoria.ro

image
Cine au fost „indezirabilii”?
Fondul „Bruxelles” al Arhivei Ministerului Afacerilor Externe păstrează în dosarele secțiunii consulare a Legației României la Bruxelles câteva istorii ale unor personaje de rang secund, aventurieri, delincvenți, propagandiști – așa-numiții „indezirabili”.
image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.