Pomenirea lui Horia Bernea

Publicat în Dilema Veche nr. 870 din 10 - 16 decembrie 2020
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg

Evocarea unui artist de anvergura și tipul lui Horia Bernea are multiple sensuri în România de azi. Mai întîi și deasupra a orice este, desigur, pomenirea. În acest decembrie se împlinesc 20 de ani de la plecarea lui la Domnul. Pomenirea, pentru ortodocși – și e legitim să vorbim în acești termeni, căci Horia Bernea a fost un profund și autentic mărturisitor al lui Hristos –, are întotdeauna dublu sens. Pe de o parte, un sens ceresc și pentru asta ne rugăm lui Dumnezeu ca să-L pomenească El. Pe de altă parte, o pomenire pămîntească, ceva ca o agapă în care amintirea lui e oaspetele principal. La păgîni există doar a doua. La ortodocși există ambele, strînse cel mai adesea într-un singur eveniment. Astfel, pomenirea unui credincios înseamnă pentru prietenii lui rămași în viață o minunată ocazie să tatoneze și ei Cerul, sub protecția și modelul celui pomenit. În fond, și ei stau la rînd...

Există, desigur, și datoria pe care oamenii de cultură ai oricărei țări o au față de marii lor morți, față de cei care le-au clădit cultura. Revista Dilema veche nu este niciodată indiferentă în această privință. În ceea ce-l privește pe Horia Bernea, sînt convins că dacă se va încumeta cineva vreodată să scrie o istorie culturală a României anilor 1970-2000, el va fi acolo, proeminent, nu doar ca un mare pictor, nu doar ca un creator al unui remarcabil muzeu, ci ca un intelectual de prim rang care a lăsat României o consistentă moștenire culturală, deopotrivă materială și imaterială. Evocarea lui Horia Bernea este parte a unei pedagogii pe care sîntem datori să ne-o administrăm singuri, zi de zi, dacă chiar vrem să fim parte a unei culturi semnificative: să ne gîndim atît de des la cei mari care au fost pînă cînd nu ne vom mai putea gîndi la noi înșine fără să ne gîndim la ei.

În plus, în neliniștitul 2020, evocarea lui Horia Bernea înseamnă mult mai mult. Iată ce scria dl Andrei Pleșu în catalogul unei expoziții Horia Bernea din 1997:  „Eternul revoltat – spune într-o frugală însemnare Horia Bernea – este o «mortăciune». Tocmai acolo unde «elanul vital» pare să atingă paroxismul, unde semnele lui exterioare sînt de netăgăduit (dinamism, reactivitate insomniacă, obsesia veșnicei reînnoiri etc.), tocmai acolo ies la iveală simptomele unei insidioase necroze: organismul bolnav nu mai răspunde decît la stimuli din afară, mobilitatea reală e înlocuită de o agitație mecanică, fără acoperire lăuntrică. Horia Bernea încearcă prin tot ce face să păstreze o distanță igienică față de «mișcarea accelerată» a veacului, față de cultul lui pentru neliniște. Explozivității, el îi preferă concentrarea. Spiritului revoluționar, el îi opune experiența firescului. Firescul nu exclude neliniștea, dar o tratează ca pe o simplă materie primă, ca pe o condiție de depășit. Cu alte cuvinte, firescul refuză să se lase intoxicat de farmecul romanțios al neașezării, de fascinația unei permanente indispoziții revendicative. Firescul este libertate fără obsesia libertății, este curajul de a vorbi despre normalitate, pace interioară, bucurie, într-un context pentru care simpla lor invocare e un semn de filistinism reacționar. «Liberi cu adevărat – spune Horia Bernea într-o notă din 1980 – sînt cei care vor să reactiveze discreta imanență a vieții (...), nu cei care se declară liberi de orice sistem de referință»”.

P.S. Acest Dosar este, desigur, atipic: vorbim despre unul dintre cei mai mari pictori postbelici și sîntem într-o insurmontabilă imposibilitate tehnică de a-i arăta lucrările. Din păcate, apărem în condiții grafice și de tipar care fac imposibilă reproducerea decentă a unor opere de Horia Bernea, așa că Dilema veche îl evocă exclusiv din vorbe. Știm cît de mult îi plăceau conversațiile, știm cît de pline de sens îi erau vorbele și, mai ales, acum, după 20 de ani, vedem cît de puternice sînt amintirile lăsate celor din jurul său. Acest Dosar este alcătuit din materia amintirilor, poate nu foarte diferită de „materia visului” din care un personaj shakespearian spunea că sîntem făcuți noi toți. Ilustrațiile acestui dosar, atîtea cîte am mai putut avea în condițiile date, ne-au venit din colecția Muzeului Țăranului Român, din arhive private și, mai ales, prin amabilitatea doamnei Marga Bernea, căreia îi mulțumim pentru tot sprijinul.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Câți ani de pușcărie riscă românul acuzat de trădare
Conform articolului 394 din Codul Penal, Alexandru Piscan, care este acuzat că a desfășurat activități de spionaj în beneficiul Federației Ruse, vizând obiective militare românești și NATO, poate înfunda pușcăria ani grei.
image
Anchetă extinsă în cazul Coldea: sunt vizați și Alexander Adamescu și Mihai Tufan. „Șeful cel mare”, fondator al „statului paralel”
Anchetă a fost extinsă în dosarul generalilor SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, fiind cercetate fapte de corupție în legătură cu firme controlate de către oamenii de afaceri Bogdan Alexander Adamescu și de către milionarul Mihai Tufan.
image
Pățania ciudată a unui șofer băut din Neamț. A făcut accident exact în momentul în care polițiștii îi făceau semn să tragă pe dreapta
Acţiunile poliţiştilor din Neamţ, pentru combaterea evenimentelor nedorite din traficul rutier, s-au soldat cu depistarea mai multor şoferi care erau băuţi la volan, întocmindu-se dosare penale

HIstoria.ro

image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.
image
O tentativă de sinucidere în închisoarea Pitești: Povestea dramatică a lui Nicolae Eșianu
Nicolae Eșianu s-a născut la Cluj în 1923. Tatăl, director la Banca Ardeleană, iar mama, profesoară. Școala primară o face la Sibiu și apoi Liceul Militar la Târgu Mureș. În 1942 își dă bacalaureatul la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu.