politici anticorupţie
Un nou suflu pentru lupta anticorupţie Alternanţa la putere din 2004 a determinat un reviriment al proiectului luptei împotriva corupţiei, deşi rezultatele concrete sînt încă puţine. Pot fi notate progresele făcute de Ministerul Justiţiei prin legislaţia anticorupţie şi prin noua strategie anticorupţie, mai coerentă şi centrată pe priorităţi. Au fost îmbunătăţite semnificativ formularele declaraţiilor de avere şi de interese. De asemenea, a fost legiferată procedura testelor de integritate în administraţia publică. Procurorul va avea de acum dreptul să testeze integritatea unui funcţionar, cînd există indicii că acesta din urmă e corupt. Prin măsurile legislative recent adoptate, se asigură o independenţă efectivă a procurorilor în activitatea de investigare. Cu toate acestea, legislaţia anticorupţie este încă incompletă, mai multe prevederi iniţiate de ministrul Justiţiei aflîndu-se în stadiul de proiect (incriminarea conflictului de interese, înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Integritate - ANI). În ciuda recomandărilor Comisiei din 2004, din cauza întîrzierii legii pentru înfiinţarea ANI, în România sînt încă necesare prea multe dovezi pentru a putea fi declanşată cercetarea averii demnitarilor asupra cărora planează suspiciuni de îmbogăţire ilegală. Urmează apoi etapa importantă de implementare a legislaţiei, cînd vom putea observa relevanţa acestor măsuri. Au existat şi progrese la nivel instituţional. Reorganizarea PNA a fost necesară pentru a oferi procurorilor anticorupţie posibilitatea de a ancheta deputaţi şi senatori, iar competenţa noului Departament Naţional Anticorupţie a fost restrînsă la cazuri de mare corupţie. Un alt punct pozitiv îl reprezintă înfiinţarea Direcţiei Generale Anticorupţie în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, dar crucial va fi modul în care această direcţie va funcţiona în practică. La nivelul rezultatelor, trebuie menţionat că mai mulţi reprezentanţi ai vechii Puteri sînt anchetaţi sau au fost trimişi în judecată pentru fapte de corupţie (ex. Mischie, Sechelariu). Totuşi anchetele de mare corupţie sînt relativ puţine, iar pentru a deveni credibile acestea vor trebui să vizeze şi reprezentanţi ai actualei Puteri. Corupţia din domeniul sănătăţii şi din sectorul vamal este departe de a fi controlată. Consider că actuala percepţie a scăderii corupţiei se datorează faptului că noua Putere, prin schimbarea majorităţii şefilor de instituţii, a decuplat vechile reţele de corupţie de la o parte din resurse. Cred că în acest moment evoluţiile sînt destul de încurajatoare pentru a amîna decizia privind activarea clauzei de salvgardare. Într-un interviu acordat unui cotidian central la 11 octombrie, Jonathan Scheele arăta că paşii făcuţi sînt în direcţia bună, dar nu sînt nişte paşi compleţi. Bunăoară, încă nu s-a înţeles, la nivelul clasei politice, care este răspunzătoare în solidar de această stare de fapt, că tema corupţiei nu este una independentă: corupţia afectează funcţionarea mediului de afaceri, pentru că se traduce în competiţie neloială; corupţia diminuează capacitatea administraţiei publice de a aplica legislaţia în vigoare, pentru că se traduce prin ineficienţă; corupţia împiedică reforma justiţiei, pentru că aruncă umbra îndoielii asupra tuturor magistraţilor, fără să-l mai poată deosebi pe profesionist de găinar. Corupţia - spuneam şi în urmă cu un an, cînd evaluam pentru Dilema veche ofertele electorale - este o boală de sistem, iar prevenţia este mai importantă şi mai eficientă decît tratamentul sau operaţia - nu ne permitem luxul să ducem această boala pe picioare! Se spune că nu poţi (învăţa cum se) face o omletă, fără să spargi ouăle; ştim însă cu toţii că, dacă din neîndemînare scapi cîteva coji în tigaie, omleta va fi amăruie, ici şi colo, cîţiva dumicaţi vor fi necomestibili. Anul trecut arătam că în platformele electorale, componentele anticorupţie nu erau suficient de bine gîndite. România a fost nevoită să facă o omletă la guvernare şi un scrob în opoziţie - din nefericire, s-a dovedit tare neîndemînatică şi tot mai mulţi dumicaţi sînt amari. În privinţa sancţionării corupţiei, neîndemînarea este evidentă şi se traduce prin căutarea disperată a marilor rechini. În privinţa combaterii, modificările aduse legislaţiei, în sine, nu reprezintă decît un pas - pe jumătate şovăitor, din cauze interne, pe jumătate temător, din cauze externe. La capitolul prevenţie însă, chiar nu ne-am făcut temele! Aşadar, ca orice student care se duce la examen "la plesneală", nu putem spera decît că bucătarul-şef se va bucura de aspectul frumos rumenit, îngrijit, al omletei şi ne va da nota de trecere... Şi poate evită să guste tocmai din dumicatul ăla amar...
