POLITICĂ INTERNĂ - Pro şi contra noului sistem de vot

Dincolo de deciziile Curţii Constituţionale şi ale instanţelor judecătoreşti referitoare la legea electorală propriu-zisă şi la modificările ei subsecvente, actuala reglementare este profund nedemocratică şi ar trebui modificată cît mai rapid. Consider că reprezentarea proporţională a fost cea mai bună alegere pentru România la începutul şi pe parcursul tranziţiei, însă în prezent şi-a produs efectele şi este momentul să alegem un alt sistem electoral. Nu însă cel practicat la ultimele alegeri parlamentare. Orice sistem electoral trebuie să ţină cont de principii comune democraţiilor constituţionale. Un astfel de principiu este egalitatea votului care se poate obţine ori prin colegii electorale în care acelaşi număr de parlamentari este ales în colegii inegale ca număr de locuitori, ori este ales un număr inegal de parlamentari în colegii egale ca număr de locuitori. Tertium non datur. Actuala lege dă posibilitatea alegerii unui număr inegal de parlamentari în colegii inegale ca număr de locuitori. Diferenţa dintre colegii poate fi "de regulă, 30%". În aceste condiţii, este de la sine înţeles că principiul egalităţii votului nu a fost respectat, cu consecinţele pe care le-am putut observa odată cu definitivarea rezultatelor ultimelor alegeri parlamentare. Legea electorală precizează în art. 5, alin. 1 că deputaţii şi senatorii se aleg în colegii uninominale (deci prin scrutin majoritar uninominal), dar se adaugă "potrivit reprezentării proporţionale". Această reglementare cuprinde o gravă contradicţie care are la bază confuzia dintre scrutinul majoritar uninominal şi cel proporţional. Cele două pot fi utilizate combinat doar în cazul sistemelor mixte, în care cel românesc nu se încadrează. Pentru a nu se pierde voturile obţinute de un candidat care a obţinut 50%+1 din numărul de voturi exprimate, actuala lege instituie mecanisme specifice reprezentării proporţionale pentru a le repartiza. Prin urmare, legea permite desemnarea de parlamentari prin calcule matematice, fără ca o asemenea opţiune să fi fost avută în vedere de alegătorul care şi-a exprimat preferinţa majoritară într-un colegiu pentru un candidat. Cu alte cuvinte, chiar dacă l-ai votat pe X, iar acesta a fost ales într-un colegiu cu 90% din voturi, 40%-1 din voturile pe care el le-a primit intuitu personae sînt distribuite altor competitori, pe baza rezultatelor partidelor din care aceştia fac parte la nivel de circumscripţie. Nu se ţine cont de opţiunea exprimată de alegători, dar mai ales este încălcat astfel un alt principiu al democraţiilor constituţionale, potrivit căruia Parlamentul este rezultatul alegerilor, şi nu al unor calcule matematice. Actuala lege electorală românească instituie două praguri electorale: între 5 şi 10% la nivel naţional, pentru un partid, respectiv o alianţă de partide şi un alt prag care presupune îndeplinirea cumulativă a cîştigării a şase colegii uninominale pentru Camera Deputaţilor şi a trei colegii uninominale pentru Senat, chiar dacă competitorul electoral în cauză nu a atins primul prag electoral. Cu alte cuvinte, un sistem practicat doar în sistemele proporţionale este aplicat la noi în cazul unui scrutin care împrumută atît din sistemul majoritar, cît şi din cel proporţional. Am enumerat doar trei aspecte ale legii electorale care nu se regăsesc în cazul nici unui alt scrutin electoral practicat în democraţiile constituţionale. În cazul sistemului de vot, nu poate exista prea multă inovaţie, alegerea unui sistem sau a altuia este limitată. Sistemul instituit prin actuala lege electorală este bazat pe prezumţia că în această materie, obiect de reflecţie pentru teoreticieni şi clasa politică de mai bine de 200 de ani, ar mai putea exista inovaţii radicale prin care să se instituie un sistem de vot diferit de toate celelalte practicate în prezent. Refuzul împrumutului unui sistem de vot a dus, în cazul României, la un sistem care nu are nimic în comun cu caracterul direct şi egal al votului. Pe viitor, alegerea unui sistem de vot în cazul României ar trebui să fie făcută pornind de la stabilirea în prealabil a scopului alegerilor parlamentare care nu poate fi altul decît promovarea elitelor politice, creşterea interesului pentru politică din partea celor chemaţi la vot, creşterea sau/şi menţinerea rolului partidelor politice în procesul electoral şi eficientizarea activităţii parlamentului. Numai după ce asupra unui scop al sistemului electoral vor cădea de acord toate partidele şi cetăţenii, se va putea trece la redactarea unei legi care să reflecte acest scop şi să descrie modalităţile prin care el se transpune în norme. Radu Carp este conf. univ. dr., prodecan, Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea Bucureşti. Todor ARPAD Mari aşteptări confirmate! Anunţarea rezultatelor oficiale ale alegerilor parlamentare din 30 noiembrie a adus un val de acuzaţii la adresa noii legi electorale din România. Majoritatea criticilor reflectă existenţa unor concepţii diferite cu privire la principiile reprezentativităţii, în special inutilitatea menţinerii unei proporţionalităţi a reprezentării în parlament. Asociaţia Pro Democraţia - fidelă misiunii sale de a promova democraţia participativă - a susţinut, pe parcursul eforturilor întreprinse mai bine de cincisprezece ani, în mod constant două principii: promovarea votului pentru persoane şi obţinerea unui grad cît mai mare de reprezentativitate a votului. În lungile negocieri politice desfăşurate pe parcursul ultimilor doi ani, au fost aduse în discuţie mai multe formule, ultima fiind propusă iniţial de către Asociaţia Pro Democraţia. Formula adoptată în 2007 prin asumarea răspunderii guvernului, şi susţinută de semnăturile majorităţii parlamentarilor a principalelor trei partide, prin stabilirea unor colegii în care să se aloce două locuri de deputat sau senator, avea avantajul de a oferi cîştigătorilor colegiilor automat locul, urmînd ca realizarea proporţionalităţii să fie realizată prin distribuirea celui de-al doilea loc. Declararea drept neconstituţională a listei prevăzute pentru cazul în care un partid obţinea mai mult de 50% a dus la adoptarea actualei formule ca un compromis rezultat în urma unor negocieri asidue şi contra-cronometru, formulă susţinută, din nou, de toate partidele reprezentate în noul Parlament. Astfel, cea mai consistentă critică din punct de vedere al principiului votului pentru persoane se leagă de situaţia în care mai mulţi candidaţi nu au obţinut postul de deputat sau senator în condiţiile în care au obţinut primul loc în colegiu, fără să fi ajuns la 50%+1 din voturi. Totuşi, prin introducerea unei formulei un colegiu - un loc s-a ajuns la situaţia în care la nivel judeţean a existat o competiţie între candidaţii aceluiaşi partid, competiţie decisă totuşi de alegători. Mai mult, cea mai mare parte a situaţiilor au fost determinate nu atît de legea în sine, cît de decuparea în mod disproporţionat a colegiilor, situaţie care poate fi remediată. Dincolo de aceste dezavantaje, peste 75% dintre noii parlamentari sînt cîştigătorii colegiului uninominal pe care-l vor reprezenta, 27% cu peste 50% din voturi. Dincolo de micile dezavantaje, clarificarea scenei politice prin eliminarea partidelor extremiste reprezintă unul dintre cele mai mari succese ale noii legi. Chiar dacă rezultatele de la alegerile locale şi slaba poziţionare în sondaje a PRM anunţau un insucces în alegeri, nu trebuie uitat că atît în 2000, cît şi în 2004 PRM a obţinut rezultate slabe în alegerile locale, dar sondajele de opinie indicau în mod consistent un scor sub cel obţinut în alegerile locale. Noul sistem electoral a dus la cantonarea liderului într-un colegiu, situaţie care a pus în lumină lipsa unor persoane credibile la nivel local. Dispariţia "locomotivelor" de pe listele judeţene a forţat partidele să se îndrepte către persoane cu un grad crescut de credibilitate în cadrul comunităţilor. În acest context creşterea influenţei organizaţiilor locale ale partidelor politice poate avea un efect de revigorare a vieţii politice la nivel local. Mai mult, dispariţia unor parlamentari "veşnici", dar necunoscuţi, eşecul unor parlamentari cunoscuţi, dar care nu se bucurau de un grad mare de încredere, dar şi a unor vedete din alte domenii indică faptul că votul uninominal şi-a atins scopul, votul pentru persoane. Chiar dacă gradul de absenteism e aparent un eşec, focalizarea campaniei electorale către comunicarea directă între candidaţi şi alegători va reprezenta pe termen mediu un plus pentru calitatea democraţiei din România. De altfel, absenteismul a fost puternic favorizat de data desfăşurării alegerilor şi de prevederile stricte cu privire la domiciliu Nu în ultimul rînd, creşterea proporţionalităţii şi asigurarea reprezentativităţii în contextul unui vot uninominal reprezintă, fără îndoială, un succes. În ciuda ridicării pragului electoral la 5%, noul sistem electoral a condus la cea mai mică disproporţionalitate electorală în alegerile postcomuniste. Dacă în 1992, 1996 şi 2000 procentul de voturi nereprezentate în parlament a fost de aproximativ 20%, iar în 2004 de 13%, în 2008 acest procent a scăzut la numai 10%. Acest lucru a fost realizat chiar în contextul în care 2% dintre cetăţeni au utilizat opţiunea votului alb, formulă prin care şi-au manifestat dorinţa de a vota, combinată cu lipsa unui candidat care să corespundă aşteptărilor. În concluzie, în ciuda imperfecţiunilor, noul sistem electoral a determinat cea mai mare parte a efectelor dorite de principalul promotor al legii, conducînd la cea mai proporţională reprezentare parlamentară postcomunistă, concomitent cu promovarea unui parlament în care majoritatea candidaţilor şi-au cîştigat în mod individual locul. Todor Arpad este specialist în ştiinţe politice şi a participat din partea Asociaţiei Pro Democraţia la redactarea actualei legi electorale.