POLITICĂ EXTERNĂ - Alegerile - un ritual democratic?

Publicat în Dilema Veche nr. 254 din 29 Dec 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Codificat pentru a canaliza patimile într-o direcţie paşnică, asigurînd legitimitatea puterii, procesul electoral conţine şi elementele crizei, şi pe cele ale unei evoluţii ulterioare paşnice. În lumea contemporană însă, departe de a rezolva o criză politică prin mijloace paşnice, alegerile declanşează adeseori crize mai profunde decît cele existente înainte de începutul campaniei electorale. Anul trecut, continentul african a fost teatrul unor competiţii electorale continuate cu masacre încă neîncheiate. Succesiunea de imagini-martor induce uneori o idee cinică, dar care poate fi susţinută cu argumente. În condiţiile unei democraţii de faţadă, cînd nu se poate asigura un scrutin corect între formaţiuni politice concurente, e preferabil ca tiranul să fie lăsat să moară în patul lui. În iunie, între primul şi cel de-al doilea tur al alegerilor din Zimbabwe, Wall Street Journal scria: "Democraţia a suferit grave înfrîngeri. În Kenya şi în Nigeria, partidele de la putere s-au dedat la fraude flagrante. În Zimbabwe, Mişcarea pentru schimbări democratice (MDC) - partid de opoziţie - şi asociaţiile pentru apărarea drepturilor omului sînt victimele unor acţiuni de intimidare (bătăi, arestări, morţi suspecte) din partea partizanilor preşedintelui Mugabe. Mugabe a făcut să se urce presiunea promiţînd Ťrăzboi» dacă Tsvangirai va cîştiga cel de-al doilea tur. A jurat că va rămîne la putere, fie că pierde, fie că o să cîştige". Ziaristul occidental vedea în aceste declaraţii ultimele zvîrcoliri ale tiraniei, strigătele disperate ale unui conducător care simte cum îi fuge pămîntul de sub picioare. Mugabe a fost obligat să accepte cel de-al doilea tur de scrutin, tocmai pentru că ONG-urile au asigurat o numărătoare independentă a voturilor şi nu a putut să se declare cîştigător după primul tur. Ar fi vorba deci despre o victorie - fie şi parţială - a democraţiei. Aşa se vede de la Washington. Acille Mbembe, intelectual camerunez, introduce alt punct de vedere, afirmînd că africanii nu au cum să aleagă între conducători. Majoritatea alegerilor sînt trucate. "Practic, nu există posibilitatea de a răsturna guvernul pe calea urnelor, doar asasinatul, rebeliunea sau revolta pot întrerupe continuitatea puterii. (...) Pot fi definite patru tendinţe principale: prima este absenţa reală a democratizării, alternativă la modelul de pradă postcolonial. A doua este reculul oricărei perspective de desfăşurare a unei revoluţii sociale radicale. A treia: senilitatea crescută a puterii şi a patra, închistarea care se produce chiar acolo unde a existat un fel de alternanţă. Se mai poate adăuga o tendinţă: emergenţa unui soi de lumpen-radicalism, violenţa fără proiect politic alternativ, introdusă de Ťcadeţii sociali», ale cărui tragice simboluri sînt copiii-soldaţi şi şomerii din bidonviluri. Ar trebui să ne temem de generalizarea acestei violenţe fără proiect. Ea va provoca înverşunarea unui stat care, deşi ilegitim, beneficiază de susţinerea unei clase pentru care a fost instrumentul îmbogăţirii personale. Cu riscul de a distruge statul, economia, instituţiile, această clasă este gata să facă totul pentru a păstra puterea, politica nefiind pentru ea decît un mijloc printre altele de a participa la un război civil cu mijloace diferite." După cel de-al doilea tur de scrutin, s-a încheiat un acord între Mugabe şi rivalul său, acord niciodată respectat, generînd conflicte violente. Continuat de ravagiile unei epidemii de holeră, războiul declanşat în Zimbabwe a creat o catastrofă cu consecinţe imprevizibile. Toţi oamenii lucizi din Harare sesizează că trăiesc ultimele zile ale unui stat care se prăbuşeşte. Dar nu e clar de unde poate veni brînciul final. Eventualii protagonişti - Africa de Sud, Organizaţia Statelor Africane - ai unei intervenţii militare dau înapoi: "Ce-l poate face pe Mugabe să se retragă? O să încercăm să-l convingem". Acest caz-limită este încă un argument dovedind că alegerile nu pot asigura revirimentul democratic al unei ţări cu un mecanism autoritar bine constituit. Preşedintele rus - "un băiat bun" În Rusia, mecanismul autoritar a fost mult mai sofisticat. Extrem de riguros cu prevederile constituţionale, Vladimir Putin nu a încercat să obţină cel de-al treilea termen, deşi organizaţii obşteşti şi petiţii populare i-o cereau. L-a lansat şi l-a susţinut pe Dmitri Medvedev, unul dintre colaboratorii săi, dar prea puţin cunoscut în afara zidurilor Kremlinului; el a obţinut fără probleme majoritatea voturilor. Şi imediat după alegerile prezidenţiale din mai, s-a pus problema "Cine conduce Rusia?". Putin, care în calitate de preşedinte personalizase puterea, identificînd statul de drept cu dreptul lui de a lua decizii, sau Medvedev, deţinătorul nominal al funcţiei supreme, căruia, pentru că era atît de puţin cunoscut, i se atribuiau instincte liberale? Putin l-a recomandat ca pe "un băiat bun", un om tînăr, instruit, strălucitor. Părea că vor alcătui cuplul "poliţistul rău/poliţistul bun". Impresia a fost confirmată de primele interviuri date de Medvedev, cînd avea aerul că-şi dă seama că justiţia nu e independentă, cînd vorbea despre îmbunătăţirea relaţiilor cu Occidentul. Pe de altă parte, s-a considerat că refuzul lui Putin de a-şi decora biroul cu portretul lui Medvedev este semnificativ pentru viitorul relaţiilor lor. Dar conflictul cu Georgia a înlăturat schema opoziţiei între un preşedinte liberal şi un prim-ministru dur. Medvedev a dat armatelor ruseşti ordinul să treacă graniţa, după ce Georgia a atacat Osetia de Sud. Dar tot ceea ce a urmat - şedinţele, declaraţiile pentru posturile TV, ba chiar şi asemănarea costumelor cu care erau îmbrăcaţi cei doi - a făcut parte dintr-o coregrafie menită să arate că ei împart în mod egal răspunderea evenimentelor. Dacă preşedintele Medvedev ar vrea să-şi dobîndească un profil distinct, ar trebui să-şi asume un rol mai dur decît cel al lui Putin. Liberalismul, fie şi de faţadă, l-ar face o pradă uşoară pentru cercurile puterii reale a lui Putin. "Cînd am început job-ul ăsta (de preşedinte al Rusiei, n.t.), nu m-am gîndit niciodată că voi avea nevoie de o retorică brutală. Dar apar momente cînd în calitate de preşedinte nu ai altă opţiune". Recentul amendament aprobat de Duma, prin care durata mandatului prezidenţial se prelungeşte la şase ani, pare a indica dorinţa lui Putin de a reveni la Kremlin. Organizarea unor alegeri cu acest rezultat nu va fi o problemă.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.