Politica după Științe Politice

Oana-Valentina SUCIU
Publicat în Dilema Veche nr. 771 din 29 noiembrie – 5 decembrie 2018
Politica după Științe Politice jpeg

Titlul spune multe – este o analiză subiectivă a experienței de profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității din București (FSPUB). O experiență aproape cît cea a facultății, înființată, în 1991, inițial exclusiv în limba franceză, apoi cu linii de studii de licență, master și doctorat și în română și engleză. În lipsa unei statistici oficiale a Universității din București despre inserția pe piața muncii a absolvenților săi, am să mă rezum la observațiile și experiența proprii cu studenți și alumni ai FSPUB, în încercarea de a răspunde provocării dilematice despre oamenii noi din și în politică. 

Încă din momentul în care am acceptat să ridic această mănușă, am început să mă gîndesc la diferite experiențe legate de politică, încercînd să mă decid de unde să încep. De la faptul că eu am știut încă de la începutul anilor 1990 că vreau să mă fac sociolog care se ocupă de politică, chiar cu riscul de a renunța la o altă facultate (matematicile, care, de altfel, nu mi-au prins rău deloc)? Aveam să constat că nu eram singură: mulți dintre colegii mei erau oameni care veneau de la alte facultăți, extrem de hotărîți să înțeleagă ce se întîmplă cu societatea și cu politica românească, cum sînt ele legate și se condiționează reciproc. Era o sete de cunoaștere cum nu am întîlnit nici măcar în anii în care am studiat în afara țării. Sau să amintesc episodul în care, stagiar fiind la Camera Deputaților, la unul dintre grupurile parlamentare, episod care mi-a rămas în lipit în memorie? Cel în care am asistat la o scenă în care se primește un telefon „de jos“, din care se aude: „Băăăăăi, nu e cvorum! Repede, toată lumea în sală, ca să votăm!“ Moment în care, subsemnata, proaspăt absolventă de sociologie politică și de numeroase cursuri, ateliere și școli de vară pe teme civice și politice, deja ONG-istă de vreo patru ani, comit naivitatea de a-l întreba de șeful grupului cu pricina dacă știu ce să voteze; răspunsul a venit prompt: „Tu nu auzi că nu e cvorum? Hai, încolonarea!“ Sau să pornesc de la vizita pe care am făcut-o împreună cu o echipă a FSPUB la un liceu de prestigiu din Capitală, ocazie cu care am constatat că mulți dintre elevii de clasa a XII-a sînt interesați în primul rînd de trecerea Bac-ului (la care, din cauza cantității de materie, uneori este nevoie să învețe pur și simplu pe dinafară culegeri de potențiale subiecte), apoi de plecarea din țară. Politica li se pare ceva îndepărtat, ca să nu zic de pe altă planetă, și cu greu am reușit să le explicăm că, practic, orice are legătură cu politica și politicul – de la IT la medicină, la muzică (erau cîteva dintre profesiile indicate de elevi).

Bun prilej de introspecție. Căci toate aceste amintiri mai mult sau mai puțin îndepărtate conduc către aceeași întrebare: a reușit FSPUB, de-a lungul unui sfert de veac, să dea politicii românești niște profesioniști? Dacă e să ne uităm la personajele care populează instituțiile publice românești, am fi tentați să zicem că nu. O trecere rapidă în revistă a CV-urilor parlamentarilor și miniștrilor actuali te face să rîzi și să te îngrozești în același timp. Ajungi să te întrebi cum de au ajuns pe acele posturi oameni care își enumeră printre calitățile profesionale „socializarea rapidă“ (?!), „spiritul de echipă dobîndit în multe medii profesionale“, care pun la loc de frunte faptul că au fost consilieri de artă populară, sau se mîndresc cu părinții, bunicii și alți politicieni care pot da referințe, care au absolvit niște ilustre universități cu sediul cît o debara etc. Te întrebi cum de medicul veterinar este membru în comisia de dialog social sau cum de un inginer din Caracal a ajuns ministrul Justiției (aproape ca Doctor Who, apărut din neant, căci din 2008 CV-ul său nu mai menționează nici o activitate). În cazurile cele mai fericite, întîlnim absolvenți ai Institutului de Studii Post-Universitare „Ovidiu Șincai“ (nu căutați însă vreo programă, e ca girafa lui Moromete, nu există). Excepțiile sînt atît de puține, că îți ajung degetele de la mîini să le numeri. Ele vin de la cel mai nou partid de opoziție, unde majoritatea parlamentarilor sînt educați la Universitatea București sau la Universitatea „Babeș-Bolyai“ (în țară), precum și la prestigioase universități occidentale. Cu riscul de a folosi un clișeu, pot spune că sînt oameni cu profesii solide, care au renunțat la zona de confort pentru a face pasul spre politică – îi întîlnim în Parlament și în administrația locală, cu un stil nou, uneori naiv, dar hotărît, de a face legi și a le pune în aplicare. Printre ei se numără și Florina Presadă, senatoare USR, venită din societatea civilă, cu mulți ani de coordonator de programe de implicare civică și participare politică, nu în ultimul rînd, absolventă a FSPUB. Da, veți spune, dar cu o Florină nu se face primăvară, mai ales cînd ea este ținta unor jigniri de cea mai joasă speță venite din partea unor „colegi“ care nu înțeleg decît legea pumnului, a insultei și minciunii. Un alt exemplu este dat de proaspăt demisionarul ministru delegat pentru Afaceri Europene, membru PSD, și el absolvent în urmă cu zece ani al FSPUB.

Unde sînt, atunci, miile de absolvenți de științe politice ai Universității din București? Răspunsul, care la rîndul lui creează o altă dilemă, mi-a fost dat în urmă cu două săptămîni de un student din anul II (el însuși coordonator de programe la Freedom House): ei sînt mult prea bine pregătiți și raționali pentru a se implica în mocirla politică actuală. Și totuși, ce se întîmplă cu acești tineri, unii dintre ei ajunși acum la vîrsta maturității profesionale? Îi putem găsi în politică? Răspunsul este da, îi găsim. Dar nu „în față“, mai puțin pe sticlă, însă cel puțin jumătate dintre ei lucrează în domenii care au legătură directă și indirectă cu politica. De exemplu, Laurențiu Ștefan, actual consilier prezidențial de politică internă la Cotroceni, face parte din prima promoție de absolvenți ai FSPUB. Dan Stoenescu, arabist, actualul ambasador al României în Tunis, și-a obținut doctoratul în urmă cu zece ani tot la FSPUB. Ioana Marchiș și Ștefan Turcu sînt experți ai Reprezentanței Comisiei Europene la București. Andrei Galița este cercetător la CNSAS. Elena Calistru și Cosmin Pojoranu au fondat Funky Citizens, unde coordonează proiecte de implicare civică și monitorizează atent activitățile administrației publice, pe care o și trag de mînecă atunci cînd aceasta derapează (și știm cît de des o face), prin programul Factual. Radu Moțoc a fondat TechSoup, o asociație care pregătește profesori, în special din mediul rural, pentru a putea folosi Internetul și noile device-uri la clasă, pentru un mai bun proces al învățării. Marius Stan este director științific al Centrului „Hannah Arendt“ din cadrul Universității București.

Deși știu că nu este un eșantion reprezentativ, am trecut prin lista proprie de Facebook, cu ajutorul căreia am rămas în legătură cu o serie de alumni FSPUB, care se împart în mai multe categorii: cei care au urmat sau urmează stagii de studii aprofundate (master, doctorat, studii post-doc) la universități occidentale (University of Oxford, Yale University, London School of Economics, Central European University, UCL, Vrje Universiteit Bruxelles, Institut für die Wissenschaften vom Menschen); mulți dintre aceștia rămîn să lucreze în străinătate – unii direct pentru instituțiile europene, alții în organizații cum ar fi AIM – Federația Producătorilor de Marcă, cum este cazul lui Răzvan Antemir sau al Ioanei Beganu, care se ocupă de comunicațiile cu institituțiile Uniunii, aflați la Bruxelles, sau Olivia Horvath, care se ocupă de proiecte în cadrul Salon du Livre de la Paris. Pe alții îi regăsim în diferite organizații internaționale ca Aspen Institute, OSCE, UN Youth Association, World Bank sau în organizații non-guvernamentale și think-tank-uri din țară, ca Freedom House, CeRe Participare, Fundația Comunitară București, One World Romania, Mind Learners sau în multinaționale, unde se ocupă de politici. Pe alții i-am regăsit în presa de calitate (reportajele Anei-Maria Pleșcan de la TVR 2 sînt unele dintre cele mai bine documentate și prezentate, iar investigațiile lui Andrei Crăciun, de la noul, dar viralul deja Recorder, sînt extrem de căutate). Alții fac diplomație, și publică, și culturală (deși unul dintre primele lucruri pe care încercăm să le explicăm studenților noștri este că nu sîntem o școală de diplomați, așa cum cred ei cînd se înscriu). Pot fi întîlniți în Ministerul Afacerilor Externe, la Institutul Cultural Român, în ambasade ale diferitelor țări la București, sau se ocupă de redactarea de diferite politici prin ministere sau de proiecte de legi la Parlament, în special pentru partidele de opoziție. Pe alții, puțini, dar cu o cultură în domeniul științelor politice demnă de orice formațiune democratică occidentală, îi regăsim ca proaspăt membri în Uniunea Salvați România (de exemplu, Andrei Macsut, doctorand la CEU și candidat, în alegerile interne pentru europarlamentare din cadrul USR, sau Mircea Șerdin, membru fondator al Inițiativei România).

Le-au folosit științele politice la ceva? Cu siguranță, chiar dacă și numai pentru a stabili că „we agree to disagree“. Ar fi nevoie de mai mulți absolvenți de FSPUB care să se formeze nu doar ca analiști sau lobbyiști, ci ca politicieni? Absolut! Numai așa se poate ieși din fundătura în care a fost aruncată politica românească de marea majoritate a clasei politice și a acoliților acestora, care ocupă cu o energie de furnici războinice posturile publice. Pînă la urmă, la FSPUB învățăm că politica se poate face și altfel decît la televizor. Adică eficient și rațional. Și asta mie mi se pare lucrul cel mai important. Provocarea vine din a explica și mai bine cum o facultate ca FSPUB te învață să gîndești liber și să acționezi în consecință. 

Oana-Valentina Suciu este conferenţiar la Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea din Bucureşti.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

somn pixabay jpg
Cinci semne alarmante ale apneei în somn, fără legătură cu sforăitul. Cum le poți combate
Fii atent la semnalele de alarmă ale apneei în somn, chiar și dacă nu sforăi. O serie de simptome, cum ar fi trezirea frecventă noaptea pentru a merge la baie, pot indica o afecțiune ce necesită atenție.
Trump Israel EPA
Îi va da Trump undă verde lui Netahyahu pentru un război cu Iranul? Analist: „Ar însemna implicarea SUA în război, ori el a zis că aduce pacea”
Dacă Trump îi dă undă verde lui Netanyahu pentru un război cu Iranul, asta ar însemna o implicare directă a SUA în conflict, ceea ce vine în contradicție cu unul dintre pilonii campaniei electorale a republicanului, spune experta în relații internaționale Ioana Constantin Bercean.
racheta intercontinentala rubeja/ FOTO: defence.mgimo.ru
Putin mizează pe imagine amenințând cu o rachetă veche sub o denumire nouă. Specialiștii nu sunt impresionați
Racheta Oreșnik a Rusiei nu este atât de nouă precum susține Vladimir Putin.
Jorge Tamayo de la Harvard vorbeste despre AI la UBB jpg
Avertismentul unui economist de la Harvard cu privire la revoluția AI: „Un miliard de oameni trebuie să se recalifice în următorii 5 ani”
Jorge Tamayo, cadru didactic asociat la Universitatea Harvard, a vorbit în cadrul unei prelegeri la UBB despre impactul Inteligenței Artificiale asupra pieței muncii. Concluzia lui este că dacă nu vrem să ne pierdem slujba din cauza AI, va trebui să fim pregătiți să ne recalificăm din 3 în 3 ani.
bulgaria saracie jpg
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor de economie: „Ne uităm ca și curca la lemne și nu înțelegem”
Românii sărăcesc într-un ritm accelerat din cauza inflației care e folosită de stat pentru a umple „găurile” bugetului. Economistul Radu Nechita explică, într-o analiză pentru „Adevărul”, de ce statul și Banca Națională nu iau nicio măsură concretă pentru a stăvili creșterile de prețuri și inflația.
Ras Al Kaimach Sursa wikipedia jpg
Cele mai căutate vacanțe exotice de sărbători. După Dubai și Abu Dhabi, încă un emirat îi încântă pe români
Orientul Mijlociu a devenit tot mai accesibil în ultimii ani pentru românii aflați în căutarea destinațiilor exotice de vacanță. După Dubai și Abu Dhabi, și emiratul Ras Al Khaimach s-a numărat printre preferințele celor care au căutat sejururi de sărbători.
telefon public 0 jpeg
Strămoșii telefoanelor mobile, la mare căutare printre români. Cât au ajuns să coste după ce au fost abandonate
Vechile telefoane publice cu monedă, folosite până la apariția telefoanelor mobile, au ajuns din nou la mare căutare. De această dată, colecționarii sunt cei interesați de ele și sunt dispuși să bage mâna adânc în buzunar pentru a obține unul.
Foto 9  Ion Iliescu si Bill Clinton jpg
Povestea controversată a primului președinte din istoria României. Protejat al Anei Pauker, fiul de ilegalist școlit la Moscova, în luptele pentru putere cu Ceaușeștii
Ion Iliescu a fost primul președinte din istoria României. A avut o copilărie zbuciumată, a fost școlit în URSS, era protejat de Anna Pauker și a încercat să-l dea jos pe Ceaușescu cu cinci ani înainte de Revoluție. A avut două mandate ca președinte și două ca senator.
Comuna Nădrag  Foto Primăria Nădrag (1) jpg
Ciocanul din Nădrag, uzina metalurgică din Banat care stârnea zâmbete. Cum a dispărut brusc, după două secole
Înființată în urmă cu două secole, odată cu construcția primului furnal, uzina metalurgică din Nădrag a purtat începând din primii ani de comunism numele „Ciocanul”. A dispărut, definitiv, la sfârșitul anilor '90, când ultimii din cei aproape 2.000 de angajați ai săi au fost nevoiți să o părăsească.