Poliţia gîndirii

"...Nu cu mult timp în urmă ar fi trebuit să mergi în colţul oratorilor din Hyde Park sau să ai un serviciu unde să te freci în coate cu cine ştie ce antisemit caraghios, dacă voiai să auzi teorii ale conspiraţiei. Ideea că evenimentele şi intervenţiile politice sînt rezultatul unei conspiraţii nemernice, orchestrate din spatele scenei de Francmasoni sau The Man , sau de importantul lobby evreiesc care ne controlează minţile şi cumpărăturile, era fixul unei minorităţi ţicnite, de obicei la extremitatea dreptei. Acum, colportarea teoriilor conspiraţiei s-a deplasat de la margini către centru şi transformă într-o mascaradă jurnalismul de investigaţie. Astăzi, tind să fie jurnalişti - adesea liberali sau de stînga - oameni în căutarea constantă a conspiraţiei, ei cred în marii păpuşari, controlînd totul de la o suspect de sigură distanţă. Unii dintre ei îi acuză pe cei care dezmint zvonurile că sînt implicaţi într-o mare mişelească şi mare conspiraţie. În ziua de azi, mulţi reporteri sînt mai puţin interesaţi de ceea ce politicienii sau persoanele publice spun sau fac, decît de descoperirea motivaţiilor ascunse în spatele a ceea ce spun şi fac. Ei nu se mai întreabă Ťare dreptate această persoană publică spunînd ceea ce spune» sau Ťcare vor fi consecinţele acţiunii lui», ci mai degrabă Ťcine îi dă banii? În interesul cui face asta? Ce legături are cu marii afacerişti, ceea ce ar putea explica scălîmbăielile lui?» (...) Propagarea teoriei conspiraţiei a determinat o modificare în gazetărie şi în dezbaterile publice. În loc să se discute substanţa convingerilor sau comportamentul, totul se centrează miop pe motivaţiile ascunse; în loc ca indivizii să fie confruntaţi cu vorbele şi acţiunile lor, se încearcă găsirea unui motiv ascuns, întunecat. Acest lucru a avut un efect criminal asupra dezbaterii publice, înlocuind angajamentul critic faţă de evoluţia politicii cu căutarea agendei secrete. Ceea ce înseamnă că nimeni nu dă socoteală pentru ceea ce spune sau face. Colportarea teoriei conspiraţiei anulează dezbaterea. E o modalitate de a-i discredita pe indivizi şi concepţiile lor, fără a intra în substanţa argumentaţiei lor. E ultimul refugiu al laşului. În mod tradiţional, jurnalismul de investigaţie îşi propunea să expună faptele şi cuvintele la lumina necruţătoare a adevărului. Astăzi, unii jurnalişti de investigaţie sînt doar ceva mai mult decît cei de la rubrica bîrfe mondene, scriind că Figura Publică A a cinat cu Omul de Afaceri B şi a primit bani de la Şeful Corporaţiei C, se induce suspiciunea, sentimentul că nu poţi avea încredere în el. Nu mai există vînători de fapte şi oameni care pun întrebări despre problemele politice, ci detectivi ai gîndirii, încercînd să afle ce gîndeşte cutare şi cine l-a plătit cînd a făcut ceea ce a făcut". Brendan O'Neill, Spiked Politics