Politețea cărturarilor

Florin POENARU
Publicat în Dilema Veche nr. 271 din 23 Apr 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Frecventele certuri şi conflicte dintre intelectuali par să producă totuşi, în ciuda exasperării generale, un anumit fel de consens. De fiecare dată părţile implicate în conflict recunosc că s-a mers prea departe, că a fost prea mult, că disputa a escaladat rapid spre zone ne-intelectuale, că s-a atacat mai mult persoana decît ideea, că interese meschine de grup au prevalat asupra confruntării argumentelor " din partea adversarilor, evident. De fapt, consensul acesta pare a fi dublat de o dezamăgire generalizată: nimic nu iese din gîlceava intelectualilor " nici măcar un învingător clar pe care să pariezi şi data viitoare. Paradoxal toată lumea se declară însă învinsă: de brutalitatea, ignoranţa, ignominia, violenţa şi, mai ales, prostia celorlalţi. Fiecare tabără aşteaptă să iasă cîştigătoare cealaltă, pentru a-şi proclama suprema victorie " încă o înfrîngere în faţa puterilor vremii. O astfel de strategie nu ar avea sens dacă miza mai generală a oricărei dispute intelectuale nu ar fi o atentă definire a relaţiei dintre putere şi rezistenţă. Orice definiţie a intelectualilor, demnă de un minim interes, îi plasează pe aceştia inevitabil în opoziţie faţă de puterile (politice, economice, culturare etc.) dominante, la un moment dat. Un intelectual la putere nu este cool, şi oricum ar înceta să mai fie un intelectual pentru că ar intra la categoria "trădători", fixată deja în imaginarul popular de Julien Benda acum aproape un secol. Alegeţi orice conflict intelectual din spaţiul românesc post-socialist şi o să observaţi că prima grijă a combatanţilor este să spună despre ceilalţi că se află într-o poziţie de putere, că sînt un "grup de prestigiu", o "gaşcă", un "clan", "un grup de tineri" etc. " desigur, toate în felul lor poziţii ilegitime şi obţinute fraudulos. Altfel, sublinierea puterii adversarului este, în contextul dat, o strategie cel puţin atipică. În teorie, ideea unei dezbateri intelectuale este să arăţi fragilitatea poziţiei adversarului şi să explici de ce a ta este mai bună. Practica ultimelor dezbateri autohtone a formulat următoarea relaţie de succes: cu cît adversarul meu are o poziţie mai puternică, cu atît eu am mai multă dreptate: sigur este ceva în neregulă cu el. De exemplu, puţine obiecţii au fost aduse criticii discursului dominant anti-comunist, altele decît că stînga este la putere în mediul academic din Vest şi se apropie şi de noi. La fel, mai nimeni nu a explicat coerent care este vina aşa-zişilor "intelectuali ai lui Băsescu", alta decît că sînt la putere. Nu e mai puţin adevărat că pînă acum cîteva luni preşedintele însuşi, deşi la putere, era în opoziţie faţă de Parlament, de Guvern, de jurnalişti, de moguli şi de cine se mai nimerea. A fi de partea lui Băsescu atunci avea aerul că mergi împotriva curentului, că e un act de disidenţă, deşi totul se întîmpla fiind la putere. Daniel Barbu a scris că intelectualul român nu acceptă să fie în opoziţie decît din dorinţa de a ajunge mai repede la putere. De fapt, relaţia trebuie reformulată astfel: intelectualul român nu acceptă să fie la putere decît dacă prezenţa lui acolo poate fi prezentată (şi justificată) ca un act de opoziţie. Astfel, paradoxal, ceea ce animă conflictele intelectuale de la noi " contrar a ceea ce spun studiile sociologice şi istorice despre intelectuali " nu este dorinţa expresă de putere, ci dorinţa de delimitare de ea, de a-i denunţa pe cei care o au şi de a lupta contra hegemoniei lor " de obicei, doleanţe mai ales ale celor care chiar au puterea. Desigur, se poate argumenta foarte foucauldian, că însăşi această capacitate de a rezista puterii este în sine un exemplu clar de putere " rezistenţa şi puterea se creează reciproc în mod circular. Sau, împreună cu Bourdieu, se poate spune că perpetua căutare a rolului marginalului, a luptătorului împotriva sistemului este forma cea mai clară de succes pe piaţa intelectuală, modalitatea de a cîştiga o enormă putere proprie denunţînd-o pe a altora (exemplul clasic: Sartre). Dar, dincolo de aceste formulări academice din partea a doi intelectuali care s-au considerat mereu în opoziţie, în ciuda poziţiilor influente pe care le deţineau în establishment, rămîne întrebarea de ce intelectualii evită să accepte în mod deschis puterea, atunci cînd o au, sau să admită că o vor, atunci cînd n-o au? Ce ar fi aşa de absurd şi de imoral ca un intelectual să-şi dorească puterea politică, economică şi simbolică, pentru a-şi pune în practică ideile, expertiza, morala " toate acele lucruri pentru care s-a pregătit şi care îi oferă prestigiul de care se bucură în societate? Exemplele istorice de intelectuali dornici să preia puterea în numele ideilor lor nu oferă prea multe motive de optimism. Suspectul de serviciu este desigur Lenin, dar nu singurul. Baletul heideggerian între ontic şi ontologic pentru salvarea esenţei nazismului nu prea încurajează pe nimeni să îşi dorească intelectuali la putere, în toată regula. Ceea ce ne aduce înapoi la conflicte: poate principala condiţie de a rămîne un intelectual respectabil este tocmai aceea de a evita confruntarea intelectuală propriu-zisă, la modul ideatic şi argumentativ: nu din teama de a pierde confruntarea, ci de a o cîştiga. Orice victorie pe acest teren ar putea să ne confrunte cu miezul obscen şi totalitar al propriului nostru proiect intelectual. Prin urmare, gestul de maximă politeţe pe care un intelectual i-l poate adresa unui confrate într-o confruntare intelectuală nu este acela de a iniţia o discuţie atentă a operei, ci de a-i adresa complice cîteva injurii.

Viețile netrăite jpeg
Păsările par că știu mereu unde să se ducă
Păsările par că știu mereu unde să se ducă. Nu e nimic neclar în zborul lor. E o limpezime care mă emoționează.
p 10 jpg
Muze. Gemüse*
La sat e important ce ai, unde ai, cît ai, de unde ai. Prezența ta este vizibilă celorlalți, iar întrebări care sînt mai mult decît evitate la oraș devin aici punctele principale în funcție de care ești privit.
foto  Daniel Mihăilescu jpg
„O grădină cu deschidere la mare și ocean” – interviu cu scriitoarea Simona POPESCU
Grădina de la țară a bunicilor Ana și Nicolae, magică. Era, mai departe, via, cu strugurii grei, parfumați, după care urmau lanurile de porumb, un labirint verde.
p 12 sus jpg
„Începutul a fost nevoia de evadare în afara cotidianului urban” – interviu cu Mona PETRE, autoarea proiectului „Ierburi uitate”
„Ierburi uitate. Noua bucătărie veche”, apărută toamna trecută la Editura Nemira, este o încununare, după o decadă, a muncii mele de cercetare și experimentări culinare, una dintre manifestările fizice ale acestui efort lung de peste zece ani.
p 13 jpg
O grădină ca o viață. De la ghivecele studențești cu violete de Parma și cactuși la grădina apocalipsei și cea a degetelor verzi
Așa că Grădina Apocalipsei, a cărei creștere am început-o în mod simbolic odată cu intrarea în lockdown-ul din 15 martie 2020, întotdeauna va avea o legătură ascunsă cu o grădină în care am așteptat toată copilăria mea să intru, giardino meraviglioso, grădina misterelor, grădina Bomarzo.
Dmitri Nabokov's garden in Montreux jpg
„Să nu uităm că toate formele sînt în natură” – interviu cu artista vizuală Chantal QUÉHEN
Grădina face parte dintr-o construcție, o compoziție ca un tablou. Monet a excelat în asta la Giverny. Poate că asta m-a adus la peisaj, dar imaginația mea a dat totul peste cap.
p 14 jpg
Fascinația lucrurilor mici
Într-o notă similară, îmi place să folosesc fotografia de aproape a naturii pentru a urmări viața dincolo de ceea ce vedem în grabă.
Rustic fence (Unsplash) jpg
Trăim într-un multivers aici, pe Pămînt
Bunica mea vorbea cu animalele, iar eu o priveam fascinată, ca pe o mare vrăjitoare, și eram convinsă că și ele o înțelegeau.
p 21 jpg
„Sălbăticia devine un vis de intimitate, siguranță, control și libertate” interviu cu Oana Paula POPA, cercetătoare la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa“
Micuții care astăzi stau să ne asculte poveștile cu animale sperăm să se transforme în adulți responsabili, în sufletele cărora au fost sădite, de la vîrste fragede, semințe din care vor rodi respect și dragoste pentru natură.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?

HIstoria.ro

image
Prea multe crize pentru o singură planetă
Luna în care vin scadenţele nu e niciodată plăcută, dar, când toate notele de plată se strâng în aceeași zi, ea este greu de depășit. Și ziua aceea pare să fi sosit, la nivel mondial.
image
Una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie, în Historia de august
Născut în vara anului 1943, mitul despre bătălia de la Prohorovka a rezistat timp de mai multe decenii, deoarece sovieticii au avut toate motivele să preamărească și să se laude cu victoriile obţinute.
image
Cum a ajuns Vlad Țepeș ostatic la Înalta Poartă
Pacea semnată în 1444 între unguri și turci îl prevedea și pe Vlad al II-lea Dracul.