Politețea cărturarilor

Florin POENARU
Publicat în Dilema Veche nr. 271 din 23 Apr 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Frecventele certuri şi conflicte dintre intelectuali par să producă totuşi, în ciuda exasperării generale, un anumit fel de consens. De fiecare dată părţile implicate în conflict recunosc că s-a mers prea departe, că a fost prea mult, că disputa a escaladat rapid spre zone ne-intelectuale, că s-a atacat mai mult persoana decît ideea, că interese meschine de grup au prevalat asupra confruntării argumentelor " din partea adversarilor, evident. De fapt, consensul acesta pare a fi dublat de o dezamăgire generalizată: nimic nu iese din gîlceava intelectualilor " nici măcar un învingător clar pe care să pariezi şi data viitoare. Paradoxal toată lumea se declară însă învinsă: de brutalitatea, ignoranţa, ignominia, violenţa şi, mai ales, prostia celorlalţi. Fiecare tabără aşteaptă să iasă cîştigătoare cealaltă, pentru a-şi proclama suprema victorie " încă o înfrîngere în faţa puterilor vremii. O astfel de strategie nu ar avea sens dacă miza mai generală a oricărei dispute intelectuale nu ar fi o atentă definire a relaţiei dintre putere şi rezistenţă. Orice definiţie a intelectualilor, demnă de un minim interes, îi plasează pe aceştia inevitabil în opoziţie faţă de puterile (politice, economice, culturare etc.) dominante, la un moment dat. Un intelectual la putere nu este cool, şi oricum ar înceta să mai fie un intelectual pentru că ar intra la categoria "trădători", fixată deja în imaginarul popular de Julien Benda acum aproape un secol. Alegeţi orice conflict intelectual din spaţiul românesc post-socialist şi o să observaţi că prima grijă a combatanţilor este să spună despre ceilalţi că se află într-o poziţie de putere, că sînt un "grup de prestigiu", o "gaşcă", un "clan", "un grup de tineri" etc. " desigur, toate în felul lor poziţii ilegitime şi obţinute fraudulos. Altfel, sublinierea puterii adversarului este, în contextul dat, o strategie cel puţin atipică. În teorie, ideea unei dezbateri intelectuale este să arăţi fragilitatea poziţiei adversarului şi să explici de ce a ta este mai bună. Practica ultimelor dezbateri autohtone a formulat următoarea relaţie de succes: cu cît adversarul meu are o poziţie mai puternică, cu atît eu am mai multă dreptate: sigur este ceva în neregulă cu el. De exemplu, puţine obiecţii au fost aduse criticii discursului dominant anti-comunist, altele decît că stînga este la putere în mediul academic din Vest şi se apropie şi de noi. La fel, mai nimeni nu a explicat coerent care este vina aşa-zişilor "intelectuali ai lui Băsescu", alta decît că sînt la putere. Nu e mai puţin adevărat că pînă acum cîteva luni preşedintele însuşi, deşi la putere, era în opoziţie faţă de Parlament, de Guvern, de jurnalişti, de moguli şi de cine se mai nimerea. A fi de partea lui Băsescu atunci avea aerul că mergi împotriva curentului, că e un act de disidenţă, deşi totul se întîmpla fiind la putere. Daniel Barbu a scris că intelectualul român nu acceptă să fie în opoziţie decît din dorinţa de a ajunge mai repede la putere. De fapt, relaţia trebuie reformulată astfel: intelectualul român nu acceptă să fie la putere decît dacă prezenţa lui acolo poate fi prezentată (şi justificată) ca un act de opoziţie. Astfel, paradoxal, ceea ce animă conflictele intelectuale de la noi " contrar a ceea ce spun studiile sociologice şi istorice despre intelectuali " nu este dorinţa expresă de putere, ci dorinţa de delimitare de ea, de a-i denunţa pe cei care o au şi de a lupta contra hegemoniei lor " de obicei, doleanţe mai ales ale celor care chiar au puterea. Desigur, se poate argumenta foarte foucauldian, că însăşi această capacitate de a rezista puterii este în sine un exemplu clar de putere " rezistenţa şi puterea se creează reciproc în mod circular. Sau, împreună cu Bourdieu, se poate spune că perpetua căutare a rolului marginalului, a luptătorului împotriva sistemului este forma cea mai clară de succes pe piaţa intelectuală, modalitatea de a cîştiga o enormă putere proprie denunţînd-o pe a altora (exemplul clasic: Sartre). Dar, dincolo de aceste formulări academice din partea a doi intelectuali care s-au considerat mereu în opoziţie, în ciuda poziţiilor influente pe care le deţineau în establishment, rămîne întrebarea de ce intelectualii evită să accepte în mod deschis puterea, atunci cînd o au, sau să admită că o vor, atunci cînd n-o au? Ce ar fi aşa de absurd şi de imoral ca un intelectual să-şi dorească puterea politică, economică şi simbolică, pentru a-şi pune în practică ideile, expertiza, morala " toate acele lucruri pentru care s-a pregătit şi care îi oferă prestigiul de care se bucură în societate? Exemplele istorice de intelectuali dornici să preia puterea în numele ideilor lor nu oferă prea multe motive de optimism. Suspectul de serviciu este desigur Lenin, dar nu singurul. Baletul heideggerian între ontic şi ontologic pentru salvarea esenţei nazismului nu prea încurajează pe nimeni să îşi dorească intelectuali la putere, în toată regula. Ceea ce ne aduce înapoi la conflicte: poate principala condiţie de a rămîne un intelectual respectabil este tocmai aceea de a evita confruntarea intelectuală propriu-zisă, la modul ideatic şi argumentativ: nu din teama de a pierde confruntarea, ci de a o cîştiga. Orice victorie pe acest teren ar putea să ne confrunte cu miezul obscen şi totalitar al propriului nostru proiect intelectual. Prin urmare, gestul de maximă politeţe pe care un intelectual i-l poate adresa unui confrate într-o confruntare intelectuală nu este acela de a iniţia o discuţie atentă a operei, ci de a-i adresa complice cîteva injurii.

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Ce îi distrează la culme pe americani în România. „Nu eram pregătit pentru asta, dar n-a fost așa rea pe cât aș fi crezut” VIDEO
Americanii de la Lifey au realizat pe Youtube un top cu 22 de lucruri pe care ei le consideră amuzante și despre care spun că sunt specifice României. Este vorba, spun ei, despre „șocuri culturale românești”, povești haioase sau tradiții fascinante
image
Băiatul unei românce a fost aruncat de colegi sub tren, în Italia. Imagini cu puternic impact emoțional VIDEO
Un băiat în vârstă de 15 ani, fiul unei românce, a fost atacat de câțiva colegi în Italia. Tânărul a fost victima unei tentative de omor la care a supraviețuit în mod miraculos după ce a fost aruncat sub un tren.
image
Cum și-a pierdut Florina Cercel marea iubire. Artista și bărbatul care a cucerit-o au murit de aceeași boală, la jumătate de veac distanță VIDEO
Artista Florina Cercel a povestit într-un interviu drama trăită la vârsta de 29 de ani, când a pierdut o sarcină iar, la scurt timp, iubirea vieții ei s-a îmbolnăvit și a murit.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.